IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
10 noiembrie 2014
Nr. 1594/VIII/3
BULETIN DE PRESĂ
Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna octombrie 2014, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:
1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului IORDACHE MARIUS LAURENȚIU, la data faptelor, subcomisar de poliție în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Biroul de Investigare a Fraudelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani și bunuri necuvenite.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 17 septembrie 2012 – octombrie 2014, inculpatul Iordache Marius Laurențiu, încălcând regimul incompatibilităților stabilit prin Legea privind statutul polițistului (polițistului îi este interzis să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar) a administrat, în fapt, firma la care asociat unic și administrator este soția sa.
Concret, inculpatul Iordache Marius Laurențiu a realizat următoarele acte de comerț legate de administrarea, în fapt, a acestei societăți comerciale:
- acte de administrare generală, de conducere, a activității firmei;
- coordonarea activității angajaților firmei;
- avansarea de sume de bani către angajații firmei (șoferi) pentru efectuarea curselor de transport mărfuri;
- angajarea, concedierea și detașarea salariaților;
- eliberarea de documente la solicitarea angajaților firmei;
- negocierea și încheierea de asigurări, realizarea inspecțiilor tehnice periodice la autocamioanele exploatate de firma respectivă;
- plată salariilor pentru angajați;
- negocierea și încheierea unor contracte de arendă, precum și exploatarea terenurilor astfel arendate;
- plăți efective efectuate în realizarea tuturor actelor de comerț descrise anterior.
Urmare a acestor acțiuni, în perioada 2012 - 2013, societatea comercială respectivă a obținut venituri necuvenite, constând într-un profit net de 61.077 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză.
2. Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului cpt. (rez.) ONICA FLORIN-DANIEL, fost ofițer specialist II, în cadrul Compartimentului financiar al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de:
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (9 acte materiale),
- fals material în înscrisuri oficiale (12 acte materiale),
- uz de fals (12 acte materiale), toate în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reținut următoare situație de fapt:
În cursul lunii mai 2013, aflându-se la conducerea compartimentului financiar al Inspectoratului Județean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, fiind și singura persoană la program din acest compartiment, inculpatul cpt. (rez.) Onica Florin-Daniel a întocmit zece rapoarte pentru avansuri din solde pe numele unor subofițeri, pe care a executat semnături ce le imită pe cele ale titularilor și a aplicat viza compartimentului financiar.
Apoi, pe baza acestor rapoarte, ofițerul amintit a întocmit două state de plată pentru avansuri din solde, pe care, în virtutea exercitării atribuțiilor de contabil șef, le-a avizat pentru control financiar preventiv propriu.
De asemenea, conform celor două state de plată, inculpatul a întocmit două file cec pe care și-a executat semnătura autorizată și pe care le-a depus la Trezoreria Municipiului Târgu Jiu, în vederea ridicării numerarului.
În final, susnumitul ofițer a aplicat semnături de primire pe statele de plată în dreptul numelor celor zece subofițeri, imitând semnăturile titularilor, și a păstrat pentru sine, din sumele de bani ridicate de la trezorerie, cele corespunzătoare drepturilor bănești pentru nouă din cei zece militari.
Prin activitatea ilicită descrisă, inculpatul cpt. (rez.) Onica Florin-Daniel a cauzat vătămări intereselor a nouă subofițeri, creând prejudicii în patrimoniile acestora, în cuantum total de 11.525 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Militar Timișoara.
3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
OLARU NECULAI, director general al SC CET SA Bacău, la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu,
HANU IOAN, consilier juridic în cadrul SC CET SA Bacău, la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu,
STĂNILĂ MARIUS ION, director comercial al SC CET SA Bacău, la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de instigare la abuz în serviciu.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 07 ianuarie 2013, în calitate de director general, inculpatul Olaru Neculai, ajutat de inculpatul Hanu Ioan, a încheiat un contract de asistență juridică, prin care SC CET SA Bacău a suportat onorariul, în valoare de 22.000 lei, al unui apărător ales pentru inculpatul Stănilă Marius Ion, într-un dosar penal, aflat pe rolul Judecătoriei Bacău.
În acel dosar, la data de 30 octombrie 2012, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Stănilă Marius Ion, în sarcina acestuia reținându-se infracțiunile de șantaj și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (comunicat nr. 809/VIII/3 din 02 noiembrie 2012).
Prin încheierea acestui contract, Stănilă Marius Ion a obținut un avantaj patrimonial în cuantum de 22.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales, ce a fost plătit de SC CET SA Bacău, sumă ce reprezintă și prejudiciul cauzat acestei firme.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău.
4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare libertate, a inculpaților:
CHIRCAN DIANA-CAMELIA, reprezentant legal al Întreprinderii Individuale „Chircan Diana-Camelia”, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
GOGOANĂ IONEL, administrator al S.C. Eurofond S.R.L, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
S.C. Eurofond S.R.L. și Întreprinderea Individuală „Chircan Diana-Camelia” în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În data 7 iunie 2012, inculpata Chircan Diana-Camelia, în cadrul cererii de finanțare intitulată „Instalarea doamnei Chircan Diana-Camelia la conducerea exploatației agricole Chircan Diana-Camelia, persoană fizică din comuna Buzescu, județul Teleorman”,a folosit, în relația cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – Centrul Județean Teleorman, două declarații în care a atestat aspecte nereale (că este membră a unei familii de fermieri și că a lucrat în cadrul societății respective).
Ca urmare a acestei conduite infracționale, inculpata a obținut, pe nedrept, în luna iulie 2013, suma de 106.668 lei din bugetul Uniunii Europene.
În demersurile sale, inculpata a beneficiat de ajutorul inculpatului Gogoană Ionel care, cu știință, în calitate de administrator al societății Eurofond și consultant al proiectului aferent cererii de finanțare amintite mai sus, i-a procurat acesteia documentele necesare obținerii fondurilor europene. Totodată, la final a asigurat-o pe inculpata Chircan-Diana Camelia că nu se va descoperi caracterul fals al acestor înscrisuri.
În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpaților Gogoană Ionel, S.C. Eurofond S.R.L și întreprinderea individuală „Chircan Diana-Camelia”.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Teleorman.
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
ANGHEL CODRIN, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență,
MUNTEANU VASILE, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În zilele de 14 și 16 mai 2011, inculpatul Anghel Codrin, cu ajutorul lui Munteanu Vasile, i-a promis unui martor denunțător, funcționar public din cadrul Primăriei municipiului Bacău, suma de 1.000.000 euro pentru ca acesta să-și exercite influența asupra membrilor comisiei de evaluare a ofertelor privind atribuirea unui contract de achiziție publică de lucrări „Construire Bază Sportivă – Sală Polivalentă a Sporturilor Municipiul Bacău”.
De asemenea, martorul denunțător trebuia să-i determine pe membrii comisiei să desemneze câștigătoare oferta formulată de către o asociere de firme și în consecință contractul de lucrări să-i fie atribuit acesteia.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menține măsurile preventive luate în cauză.
6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților SOARE DANIELA și PASCALE VIRGIL MARIUS, administratori ai unei societăți comerciale, la data faptei, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpații Soare Daniela și Pascale Virgil Marius, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale, cu intenție, nu au înregistrat în evidența contabilă un număr de 178 facturi fiscale, emise în perioada 30.03.2007 - 09.10.2007, aferente unor livrări de cereale și plante tehnice și, implicit, veniturile aferente acestor operațiuni comerciale.
Cei doi inculpați, s-au sustras astfel, de la înregistrarea și plata sumei totale de 1.215.677 euro datorată bugetului consolidat al statului (555.738 euro - impozit pe profit și 659.939 euro – taxă pe valoarea adăugată).
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila.
7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare libertate, a inculpaților:
TOPRAK MEHMET NADIR și OZTURK SELAHATTIN, cetățeni turci, administratori ai S.C. MATREND CASTOR S.R.L., în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile concurente de:
- ascunderea bunului ori a sumei impozabile sau taxabile,
- omisiunea în tot sau în parte a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
S.C. MATREND CASTOR S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut infracțiunile concurente de:
- ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile,
- omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie 2010 – aprilie 2011, inculpații Toprak Mehmet Nadir și Ozturk Selahattin, prin intermediul firmei pe care o administrau, nu au declarat achiziții intracomunitare de bunuri, ascunzând astfel sursa impozabilă și cea taxabilă, în valoare totală de 25.992.109 lei.
De asemenea inculpații, au omis, cu știință, înregistrarea în contabilitate a livrărilor de marfă efectuate ca urmare a achizițiilor intracomunitare, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare.
Prin aceste acțiuni, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 6.236.234,88 lei, reprezentând TVA colectată, aferentă bunurilor achiziționate intracomunitar și considerate a fi livrate la termen.
În cauză nu s-au luat măsuri asigurătorii deoarece nu au identificate bunuri care să aparțină inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov.
8. În completarea comunicatului nr. 1292/VIII/3 din data de 16 septembrie 2014, privind suspiciunea săvârșirii unor infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatei ȘERBAN LAURA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
- complicitate la folosire de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene,
- complicitate la înșelăciune.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada mai – iulie 2013, inculpata Șerban Laura l-a ajutat pe inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru și pe o altă persoană, față de care se desfășoară acte de urmărire penală, în aceeași cauză, să comită infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prin deschiderea unui cont bancar și retragerea ulterioară a sumelor provenite din bugetul general al UE, virate ca urmare a folosirii unor documente falsificate.
În prezența apărătorului ales inculpata ȘERBAN LAURA a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei stabilite, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
De asemenea, inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2000 lei.
Dosarul de urmărire penală privind pe inculpata Șerban Laura, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
Față de inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru, consilier superior în cadrul APIA – Centrul județean Constanța, se efectuează în continuare acte de urmărire penală în stare de arest preventiv.
9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului ALFRED FLOREA, administrator al S.C. Hunter Vip Exim S.R.L., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și spălare de bani, ambele în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii octombrie 2004, inculpatul Alfred Florea, administrator al S.C. Hunter Vip Exim S.R.L. a participat, prin intermediul societății comerciale și a altor 4 societăți pe care le controla în fapt, la procedurile de selecție de oferte organizate de cinci direcții silvice din cadrul R.N.P. ROMSILVA R.A., și a încheiat ulterior în numele S.C. Hunter Vip Exim S.R.L., în calitate de administrator, cu cele 5 direcții silvice, 10 contracte de achiziție de arme tranchilizante și accesorii, la prețuri ce includeau adaosuri cuprinse între 71% și 465% peste cele mai mari prețuri de pe piața liberă, generând în mod direct o pagubă în bugetul Romsilva în sumă de 10.713.200.000 ROL (1.071.320 RON).
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpatul Alfred Florea, până la concurența sumei de 1.071.320 lei (RON).
Prezentul dosar a fost disjuns din Dosarul Romsilva 2. (vezi comunicat nr. 167/VIII/3 din 3 iulie 2007)
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
10. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei GHENU FLORENȚA-DIANA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea credință, de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 30 noiembrie 2009, inculpata Ghenu Florența - Diana a depus la dosarul prin care a solicitat fonduri nerambursabile în cadrul Măsurii 112 - „Instalarea tinerilor fermieri”, o copie a diplomei de bacalaureat, deși știa că aceasta este un fals, reușind în acest mod, să determine declararea ca eligibil a proiectului său în valoare de 20.000 de euro (85.576 lei) și să încaseze, ca urmare a solicitării primei tranșe, suma totală de 50.835,60 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu.
11. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților
MIHALĂ MARIUS CRISTINEL, ofițer de poliție și VELIȘCU TUDOR, agent de poliție, ambii în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov – Poliția Orașului Pantelimon – Formațiunea Rutieră, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, toate trei în formă continuată, înșelăciune și favorizarea făptuitorului;
RISTEA GABRIEL COSMIN, agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov – Poliția Orașului Pantelimon – Formațiunea Rutieră, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, în formă continuată și fals intelectual;
MITU NICOLAE, agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov – Poliția Orașului Pantelimon – Formațiunea Rutieră, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, ambele în formă continuată;
CRĂCIUNESCU CRISTIAN, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anul 2013, Inculpații Mihală Marius Cristinel, Velișcu Tudor, Ristea Gabriel Cosmin și Mitu Nicolae, în calitate de polițiști la Rutieră, au pretins și primit diverse sume de bani și bunuri de la mai mulți conducători auto, în momentul în care constatau săvârșirea unei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice sau când efectuau activități de control pe această linie.
În același context, inculpatul Crăciunescu Cristian, a fost depistat în trafic de către inculpații menționați anterior, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ocazie cu care a oferit suma de 300 lei pentru a nu fi sancționat conform legii.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sume de bani deținute de inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
12. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
MACARIE CRISTIAN, administrator al mai multor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani;
GHIMPU LEILA FLORINA și NEAGU STELA, administratori ai unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani;
VÂLCU TACHE, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani;
GHIMPU OVIDIU GABI, director al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008-2009, inculpatul Macarie Cristian, în calitate de unic asociat și administrator al unei societăți comerciale, a omis, în parte, evidențierea tuturor operațiunilor societății, respectiv a evidențiat cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, în sensul că a înregistrat operațiuni de cumpărare de la trei societăți de tip fantomă, ceea ce a determinat sustragerea de la îndeplinirea unor obligații fiscale în sumă de 1.655.931,54 lei.
Totodată, inculpatul Macarie Cristian a dispus transferul unor sume de bani totalizând 8.031.148 lei (reprezintă sumele transferate/achitate către firmele fantomă și sumele ridicate în numerar de către inculpat) cu scopul disimulării originii ilicite și pentru a facilita însușirea produsului infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv îngreunarea activităților de urmărire și tragere la răspundere penală.
Același inculpat, în perioada 2007-2008, exercitând o serie de acte de administrare a activității unei societăți comerciale, a înlesnit și ajutat pe administratorii de drept ai societății să omită, în parte, evidențierea tuturor operațiunilor societății, respectiv să evidențieze cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, prin înregistrarea fictivă de operațiuni de cumpărare de la trei societăți de tip fantomă, ceea ce a determinat sustragerea de la îndeplinirea unor obligații fiscale în sumă de 5.528.610,41 lei.
Totodată, în perioada 2007-2009, inculpatul Macarie Cristian a sprijinit și înlesnit activitățile prin care a fost dispus transferul unor sume de bani totalizând 30.413.863. lei (reprezintă sumele transferate/achitate către firmele fantomă și sumele ridicate în numerar de către ceilalți inculpați) cu scopul disimulării originii ilicite și pentru a facilita însușirea produsului infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv îngreunarea activităților de urmărire și tragere la răspundere penală;
În perioada octombrie 2005 – ianuarie 2008, inculpata Ghimpu Leila Florina, în calitate de unic asociat și administrator al unei societăți comerciale, și beneficiind de sprijinul inculpaților Macarie Cristian și Ghimpu Ovidiu Gabi, a omis, în parte, evidențierea tuturor operațiunilor societății, respectiv a evidențiat cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, prin înregistrarea fictivă de operațiuni de cumpărare de la trei societăți de tip fantomă, ceea ce a determinat sustragerea de la îndeplinirea unor obligații fiscale în sumă de 4.842.862,97 lei, aferente anului fiscal 2007.
Totodată, inculpata Ghimpu Leila Florina, împreună cu ceilalți inculpați, a dispus în cursul anului 2007 transferul unor sume de bani totalizând 16.450.704 lei (reprezintă sumele transferate/achitate către firmele fantomă și sumele ridicate în numerar de către inculpată) cu scopul disimulării originii ilicite și pentru a facilita însușirea produsului infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv îngreunarea activităților de urmărire și tragere la răspundere penală.
În cursul anului 2007, inculpatul Ghimpu Ovidiu Gabi, a dispus transferul unor sume de bani totalizând 9.781.513 lei (sume ridicate în numerar din conturile societății) cu scopul disimulării originii ilicite și pentru a facilita însușirea produsului infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv îngreunarea activităților de urmărire și tragere la răspundere penală.
În cursul anului 2008, inculpata Neagu Stela, în calitate de unic asociat și administrator al unei societăți comerciale, cu sprijinul și sub coordonarea inculpaților Vîlcu Tache și Macarie Cristian, a omis, în parte, evidențierea tuturor operațiunilor societății, respectiv a evidențiat cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale, prin înregistrarea fictivă de operațiuni de cumpărare de la două societăți de tip fantomă, precum și de la persoane fizice, ceea ce a determinat sustragerea de la îndeplinirea unor obligații fiscale în sumă de 685.747,44 lei.
În aceeași perioadă, inculpata Neagu Stela beneficiind de ajutorul inculpatului Vîlcu Tache, a dispus transferul unor sume de bani totalizând 11.405.753,27 lei (reprezintă sumele transferate/achitate către firmele fantomă și sumele ridicate în numerar de către inculpată) cu scopul disimulării originii ilicite și pentru a facilita însușirea produsului infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv îngreunarea activităților de urmărire și tragere la răspundere penală.
În vederea recuperării prejudiciului, Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
13. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
ELEK ZOLTAN DOMOKOS, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, înșelăciune în formă continuată și uz de fals în formă continuată
ADORJANI ZOLTAN și ORBAN LASZLO LEVENTE, administratori ai unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată și complicitate la înșelăciune în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009-2011, inculpatul Elek Zoltan Domokos, în calitate de asociat unic și administrator al unei societăți comerciale, beneficiar al unui proiect de finanțare cu fonduri nerambursabile, a utilizat documente inexacte, incomplete sau falsificate, în dosarele cererii de finanțare, de achiziții și în cele aferente cererilor de plată, înscrisuri care confirmau contrar realității că au fost respectate obligațiile asumate prin contractul cadru de finanțare, obținând pe nedrept fonduri europene în sumă totală de 834.718,27 lei.
În aceeași perioadă, inculpații Adorjani Zoltan și Orban Laszlo Levente, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale, în mod repetat și în realizarea aceleași rezoluții infracționale, l-au ajutat pe inculpatul Elek Zoltan Domokos să achiziționeze bunuri la prețuri supraevaluate, prin folosirea unor înscrisuri false, inexacte sau incomplete emise de firma pe care o administrau, având ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri nerambursabile de către acesta din urmă.
În vederea recuperării prejudiciului, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpatului Elek Zoltan Domokos și societății comerciale la care acesta este administrator.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Alte legături de la această informațiecomunicate-hotărâri de condamnare din
27 octombrie 2015
comunicate-hotărâri de condamnare din
04 aprilie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din
29 martie 2016
comunicate-hotărâri de condamnare din
24 martie 2016
comunicate-hotărâri de condamnare din
13 mai 2015
comunicate-hotărâri de condamnare din
06 mai 2015
comunicate-hotărâri de condamnare din
07 aprilie 2016
comunicate-hotărâri de condamnare din
20 martie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din
28 noiembrie 2018
comunicate-hotărâri de condamnare din
29 noiembrie 2018
comunicate-hotărâri de condamnare din
23 martie 2017