Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o structură de parchet specializată în combaterea corupției mari și medii. Este creată ca un instrument necesar în descoperirea, investigarea și aducerea în fața instanței a cazurilor de corupție medie și mare. Prin activitatea sa, contribuie la reducerea corupției, în sprijinul unei societăți democratice apropiate de valorile europene.

DNA, ca structură având competențe clar definite pe zona de combatere a corupției mari și medii, a fost creată după un model adoptat de mai multe state europene – Spania, Norvegia, Belgia, Croația.
De ce a fost necesară constituirea unei structuri specializate de parchet doar pentru combaterea a corupției la nivel înalt și mediu, atâta timp cât corupția mică, sau mai bine spus, corupția de zi cu zi, „corupția de ghișeu” este un fenomen pe care cetățenii îl resimt în mod mult mai direct?
Răspunsul este următorul: corupția la toate nivelurile este alimentată atunci când persoane corupte care dețin anumite pârghii de putere au sentimentul că sunt deasupra legii, că sunt intangibile și că societatea nu dispune de mijloace suficient de eficace pentru a le dovedi activitățile infracționale și a le trage la răspundere. Pentru a combate eficient acest tip de criminalitate, care face parte din categoria criminalității „gulerelor albe” este nevoie de o instituție specializată, independentă și dotată cu resurse corespunzătoare. Rezultatele concrete ale instituției specializate în combaterea corupției la nivel înalt sunt menite să descurajeze corupția la toate nivelurile.

DNA este o entitate independentă în raport cu instanțele judecătorești, cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.

LOCUL DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPȚIE
ÎN CADRUL MINISTERULUI PUBLIC

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Parchete de pe lângă curțile de apel
Parchete de pe lângă tribunale
Parchete de pe lângă judecătorii
DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
Structura centrală
(cu sediul în București)
Structura teritorială
14 servicii
(cu sediul în orașele în care se găsesc curțile de apel, cu excepția Mun. București)