DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcția Națională Anticorupție - Comunicat de presă 5 ianuarie 2010
Nr. 1/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ

Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna decembrie 2009, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatei RUDEANU CRISTINA MARIA, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- participaţie improprie la tentativa infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi
- fals material în înscrisuri oficiale.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 27 octombrie 2008, între Ministerul Economiei şi Finanţelor – Autoritate Contractantă, Ministerul Public – autoritate de implementare/beneficiar şi S.C. Media One S.R.L. – prestator servicii s-a încheiat un contract de servicii pentru implementarea proiectului „Creşterea capacităţii instituţionale a României de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, subcomponenta 9 – Creşterea conştientizării publicului” finanţat din fonduri PHARE. Contractul avea ca obiect realizarea unei campanii de conştientizare care să atragă atenţia asupra aspectelor ce ţin de protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială, a cărei realizare ar fi permis firmei S.C. Media One S.R.L. să obţină o suma de până la 128.693,76 euro din fondurile Programului PHARE al Uniunii Europene.
În cursul lunii august 2008, cu ocazia organizării licitaţiei de atribuire a acestui contract, inculpata Rudeanu Cristina Maria, în calitate de reprezentant al SC Media One S.R.L., a falsificat mai multe documente de participare la licitaţie (scrisoarea de garanţie bancară, certificatul de atestare fiscală, certificatul fiscal privind impozitele şi taxele etc.) documente care au fost prezentate Autorităţii Contractante de către alţi reprezentanţi ai acestei firme, cu consecinţa câştigării licitaţiei de către S.C. Media One S.R.L. Mai mult, după încheierea contractului, inculpata a mai prezentat alte două documente contrafăcute (scrisoarea de garanţie bancară de bună execuţie şi erata la acest act).
Constatând aceste nereguli, contractul de servicii a fost suspendat, nefiind efectuate plăţi.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.



2. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

CĂLINESCU GEORGE-IOAN, fost şef de tură la Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret, actualmente ofiţer de poliţie la Inspectoratul Judeţean de Poliţie de Frontieră (I.J.P.F.) Suceava, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- abuz in serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial,
- fals intelectual şi
- folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată;

MUREŞAN LUCIAN-DORU, controlor vamal la Biroul Vamal Siret, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

- abuz in serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi
- fals intelectual;

SIMION MARCEL, fost director adjunct la Direcţia Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, actualmente comisar-şef la I.J.P.F. Suceava, ZAHARIE IRINA, ZAHARIE MIHAI, ZAHARIE DUMITRU, în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial şi

SCRIPCARIU VASILE-IULIAN, agent la Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 17 mai 2008, inculpaţii Călinescu George-Ioan, în calitate de ofiţer de poliţie, şef de tură la Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret şi Mureşan Lucian-Doru, controlor vamal, nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în legătură cu coordonarea şi sprijinirea activităţii de constatare şi sancţionare a faptelor contravenţionale prevăzute în Regulamentul de aplicare a Codului Vamal şi au permis inculpaţilor Zaharie Irina şi Zaharie Mihai introducerea în România a 2.000 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, fără plata către bugetul de stat a accizelor şi taxelor vamale în sumă de 9.610 lei. Această faptă a fost posibilă şi prin complicitatea inculpaţilor Simion Marcel, în calitate de director adjunct la Direcţia Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, Zaharie Irina, Zaharie Mihai şi Zaharie Dumitru. Pentru a ascunde introducerea ţigărilor, Călinescu George Ioan şi Mureşan Lucian-Doru au consemnat date nereale în cuprinsul rapoartelor de activitate din ziua respectivă.
Totodată, inculpaţii Călinescu George Ioan şi Scripcariu Vasile-Iulian i-au comunicat inculpatei Zaharie Irina informaţii clasificate privind activitatea de control la frontieră.
Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 9.610 lei. Pentru recuperarea acestei pagube, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui autoturism aparţinând inculpatului Zaharie Dumitru.
La instrumentarea cauzei, procurorii au colaborat cu ofiţerii de poliţie din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Suceava.



3. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatei NEGREA CARMEN MARIA, asociat şi administrator la S.C. AICAS S.R.L. şi S.C. ELMONDO COM S.R.L. Suceava, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi
- spălare de bani, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada februarie 2004 – iulie 2005, inculpata Negrea Carmen Maria, în calitate de asociat sau administrator la SC AICAS SRL şi SC ELMONDO COM SRL Suceava, a achiziţionat 1.516.477 pachete ţigări din Ucraina şi Moldova, din care a comercializat cantitatea de 1.243.735 pachete, fără a îndeplini condiţiile de antrepozitar fiscal şi fără plata taxelor vamale şi impozitelor pe venit către bugetul consolidat al statului, care astfel a fost prejudiciat cu suma de 4.807.630 RON. În acelaşi scop, inculpata a întocmit evidenţe contabile duble, omiţând să înregistreze în contabilitatea reală orice operaţiune legată de comercializarea ţigărilor şi veniturile astfel realizate.
Pentru a încerca să confere o notă de legalitate acestei activităţi, inculpata Negrea Carmen Maria, în luna noiembrie 2005, a solicitat unui avocat întocmirea în fals a unui înscris, intitulat convenţie de depozit, prin care se atesta, în mod fictiv, că între Negrea Carmen Maria şi un cetăţean ucrainean ar fi intervenit o înţelegere cu privire la folosinţa unui depozit din Suceava.
În scopul disimulării originii ilicite a veniturilor obţinute prin evaziune fiscală, în perioada august 2005 – decembrie 2006, Negrea Carmen Maria a efectuat transferuri de valori (creditarea SC AICAS SRL cu sume de bani) şi de bunuri (cumpărarea - vânzarea de mobile şi imobile) în nume personal şi în numele societăţilor comerciale administrate, în valoare totală de 202.796,74 RON.
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii anticorupţie au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor terenuri aparţinând inculpatei.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Suceava.



4. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului NEDELCU PETRE, fost şef al Biroului Resurse Umane al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul M.A.I., în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 3 decembrie 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimitere în judecată a inculpatului Ardeleanu Vasile Virgil, reţinându-se că, la data de 18 aprilie 2008, acesta, în calitate de şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule (S.P.C.R.P.C.I.V) Bacău, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit, printr-un intermediar, suma totală de 2.900 euro de la mai multe persoane pentru ca, în schimb, să le faciliteze acestora promovarea în mod fraudulos a probei practice la examenul de obţinere a permisului auto (v. comunicatul nr. 329/VIII/3 din data de 5 decembrie 2008, afişat pe site-ul www.pna.ro). În cursul zilei de 18 aprilie 2008, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpatului pe termen de 24 de ore iar la data de 21 aprilie 2008, Tribunalul Bacău a dispus împotriva inculpatului măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Ulterior acestor evenimente, în cursul lunii aprilie 2008, inculpatul Nedelcu Petre, în calitate de şef al Biroului Resurse Umane al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, printr-o succesiune de acte contrare atribuţiilor de serviciu şi procedurilor legale, a facilitat încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare anticipată a comisarului şef de poliţie Ardeleanu Vasile Virgil, retroactiv cu data de 18 aprilie 2008, în condiţiile în care procurorii anticorupţie dispuseseră punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ardeleanu Vasile Virgil în data de 19 aprilie 2008. Această situaţie a avut drept consecinţă obţinerea de către ofiţerul de poliţie a unei pensii şi a unor compensaţii corespunzătoare funcţiei deţinute la data de 18 aprilie 2008, superioare celor cuvenite acestuia în contextul punerii sale la dispoziţie potrivit legii. Conform Statutului poliţistului, la momentul dobândirii calităţii de inculpat, poliţistul este pus la dispoziţie.

Instituţia Prefectului – Judeţul Bacău s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.760 RON, reprezentând diferenţa dintre ajutorul de pensionare acordat lui Ardeleanu Vasile Virgil şi ajutorul care ar fi beneficiat acesta în cazul în care ar fi fost pus la dispoziţie iar Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a constituit parte civilă cu suma de 9.093 RON, reprezentând diferenţa dintre sumele încasate până în prezent cu titlu de pensie de către Ardeleanu Vasile Virgil şi sumele care ar fi trebuit încasate de către acesta în cazul în care ar fi fost pus la dispoziţie.
În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatului Nedelcu Petre.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.



5. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpatului LUNCAN POMPILIU-RADU, fost director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (I.T.R.S.V.) Oradea, actualmente inspector silvic, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada iulie – noiembrie 2009, inculpatul Luncan Pompiliu-Radu a pretins în mod repetat de la un denunţător diverse sume de bani pentru ca, în calitate de director coordonator al I.T.R.S.V. Oradea să nu dispună măsura interzicerii tăierilor de arbori din pădurile aflate în administrarea Ocolului Silvic Şoimi R.A. (cel mai mare ocol silvic privat din judeţul Bihor), exploatări aflate într-un stadiu intermediar de aprobare. Din banii pretinşi, inculpatul a primit de la denunţător suma totală de 4.500 RON.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Bihor.



6. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ZAMFIR LAURENŢIU, comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 23 octombrie 2009, inculpatul Zamfir Laurenţiu, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Constanţa, cu prilejul efectuării unui control financiar-fiscal la o societate comercială din Constanţa, a pretins de la un denunţător, administrator al acestei firme, o sumă de bani neprecizată, lăsată la latitudinea denunţătorului, în scopul de a-i aplica acestuia o sancţiune contravenţională într-un cuantum redus, raportat la neregulile constatate.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Constanţa.



7. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor CÎRLIGERU COSTIN RĂZVAN şi CORODEA VALERICĂ, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de evaziune fiscală, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, toate în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului, în perioada noiembrie 2005 – iulie 2007, inculpaţii Cîrligeru Costin Răzvan şi Corodea Valerică, în calitate de asociat unic şi administrator, respectiv administrator la SC AGROPET CONSTRUCT SRL Constanţa, au achiziţionat în regim de scutire de la plata accizelor (cu motivaţia „export – bunkeraj”) cantitatea totală de 2.173,849 tone motorină pe care ulterior au vândut-o unor firme din România la un preţ incluzând acciza, fără a înregistra în contabilitate veniturile realizate.
În această modalitate, au creat un prejudiciu în sumă de 6.899.432 lei (echivalentul a 1.963.346 euro).
În acelaşi scop, inculpaţii au falsificat mai multe înscrisuri oficiale (autorizaţia de bunkeraj, autorizaţia de utilizator final şi declaraţii vamale de export) şi înscrisuri sub semnătură privată (chitanţe, note de confirmare, contracte de vânzare a motorinei la export, factura pro-formă (invoice), ce atestă în fals încasarea unor sume de bani de la comandanţii unor nave maritime care nu au operat în Portul Constanţa Sud – Agigea şi au folosit înscrisurile astfel falsificate la încheierea unui contract de export în comision, la depunerea unor sume în valută la unităţile bancare şi la transmiterea la rafinărie a documentelor administrative de însoţire a mărfurilor.
Având în vedere că inculpaţii au fost trimişi în judecată în lipsă nu s-au putut institui măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Constanţa.



8. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatei MÎTÎCĂ CARMEN, secretar şi coordonator seminarii în cadrul unui proiect PHARE, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi de participaţie improprie la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada martie – octombrie 2005, inculpata Mîtîcă Carmen, în calitate de secretar şi coordonator seminarii în cadrul Proiectului finanţat cu fonduri PHARE „Unitate în diversitate prin comunicarea interculturală transfrontalieră”, implementat de Asociaţia Tineretului Liber – Filiala Constanţa, cu ocazia derulării procedurilor de achiziţii necesare proiectului, a întocmit în fals şi a semnat în locul evaluatorilor ofertele, procesele – verbale ale şedinţelor de deschidere a ofertelor, hotărârile de acceptare a ofertelor corespondente precum şi tabelul cu participanţii la seminarii şi schimburile interculturale.
În vederea justificării cheltuirii avansului şi a obţinerii plăţii finale, inculpata a întocmit personal Raportul tehnic final la care a ataşat documentele falsificate precizate anterior, raport care a fost depus la Autoritatea Contractantă.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 18.644,15 euro. Prejudiciul nu a fost recuperat deoarece nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpatei.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Mangalia.



9. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

FILIP VIOREL, director executiv în cadrul Primăriei Mun. Târgu Mureş – Serviciul Public Poliţia Comunitară, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial şi
- complicitate la infracţiunea de încheiere de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei sale în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată;

MUNTEAN DUMITRU, şef Birou Pază Obiective în cadrul Primăriei Mun. Târgu Mureş – Serviciul Public Poliţia Comunitară şi administrator şi asociat unic al SC „VDG SECURITY” SRL Târgu Mureş), în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial,
- încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei sale în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
- instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial;

ALDEA MIRCEA, consilier în cadrul Primăriei Mun. Târgu Mureş – Serviciul Resurse Umane, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Filip Viorel, în calitate de director executiv în cadrul Primăriei Mun. Târgu Mureş – Serviciul Public Poliţia Comunitară, a aprobat executarea serviciului de transport valori la o societate comercială din Târgu Mureş în perioada 22 iunie 2009 – 17 iulie 2009, în condiţiile în care contractul dintre Poliţia Comunitară Târgu Mureş şi firma beneficiară fusese reziliat anterior. După reziliere, executarea serviciilor a fost preluată de SC „VDG SECURITY” SRL Târgu Mureş fără ca între Poliţia Comunitară Târgu Mureş şi această societate să existe încheiat vreun act. Administrator şi asociat unic al firmei SC „VDG SECURITY” SRL Târgu Mureş este inculpatul Muntean Dumitru, fost şef Birou Pază Obiective din cadrul Poliţiei Comunitare. Acesta, a întocmit planificarea în baza căreia şeful său, Filip Viorel a aprobat executarea serviciului de transport valori în condiţiile descrise mai sus.
Invocând un proiect de lege privind descentralizarea Poliţiei Comunitare, în perioada mai – iunie 2009, inculpatul Filip Viorel a aprobat rezilierea contractelor de prestări servicii de pază cu trei societăţi comerciale din Târgu Mureş, determinându-le în mod nejustificat să încheie astfel de contracte cu SC „VDG SECURITY” SRL Târgu Mureş. În acest context, în perioada mai – iulie 2009, Muntean Dumitru, cunoscând, prin natura funcţiei sale publice că cele trei contracte vor fi reziliate cât şi valoarea acestor contracte, a semnat, în calitate de administrator, contractele de prestări servicii de pază încheiate între SC „VDG SECURITY” SRL Târgu Mureş şi cele trei firme.
În perioada iunie-iulie 2009, inculpatul Aldea Mircea, în calitate de consilier în cadrul Primăriei Mun. Târgu Mureş – Serviciul Resurse Umane, fiind determinat de inculpatul Muntean Dumitru, a solicitat unui centru medical din Târgu Mureş (cu care Primăria Mun. Târgu Mureş are contract de prestări servicii) efectuarea examenului medical pentru 35 de angajaţi ai Poliţiei Comunitare, deşi în realitate aceştia erau angajaţi ai SC „VDG SECURITY” SRL Târgu Mureş.
Prejudiciul creat în dauna Primăriei Târgu Mureş se ridică la suma de 10.777,2 lei, recuperată integral.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Târgu Mureş.


10. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MARAZLIU GEORGE-CONSTANTIN, ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (I.P.J.) Neamţ, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada mai – noiembrie 2009, inculpatul Marazliu George – Constantin, în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Neamţ, a pretins şi primit de la un denunţător suma totală de 700 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi care să efectueze calculul retroactiv al alcoolemiei denunţătorului sub limita ce ar atrage răspunderea penală, în condiţiile în care acesta fusese trimis în judecată pentru conducere pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita legală.
La data de 2 noiembrie 2009, inculpatul Marazliu George – Constantin a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie în timp ce a primit de la denunţător suma de 400 de euro, reprezentând o ultimă tranşă din banii solicitaţi.
La data de 3 noiembrie 2009, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore iar în aceeaşi zi, Tribunalul Bacău a luat faţă de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
În urma recursului formulat de D.N.A. – Serviciul Teritorial Bacău, la data de 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpatului Marazliu George-Constantin pentru o perioadă de 29 zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Constanţa.



11. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului RADULY ZSOLT, administrator și asociat unic la SC „ERGOND TUR” SRL Gheorgheni, jud.Harghita, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
- folosirea sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele or, în formă continuată,
- omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute, potrivit legii, pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri, în formă continuată,
- instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată și
- instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anilor 2005 și 2006, inculpatul Raduly Zsolt, în calitate de administrator și reprezentant legal al. S.C. &bdquot;ERGOND – TUR” SRL Gheorgheni, cu ocazia puneii în practică a proiectului „Construirea pensiunii turistice ERDELY GONDUZO Gheorgheni, jud. Harghita” a prezentat Agenției SAPARD Alba Iulia mai multe documente false, inexacte și incomplete (declarații pe propria răspundere, procese verbale de adjudecare, contracte de achiziție, etc.). Acestea înscrisuri au fost falsificate de inculpat sau de alte persoane, la solicitarea acestuia. De asemenea, inculpatul a omis să comunice Agenției SAPARD aspecte relevante în legătură cu cheltuirea banilor în acest proiect cu, ar fi modificările asupra regimului proprietății terenului pe care a construit pensiunea turistică „ERDELY GONDUZO” și faptul că materialul lemnos utilizat la construcție a fost livrat de o altă societate comercială unde avea calitatea de administrator.
În această modalitate, inculpatul Raduly Zsolt a obținut pe nedrept suma totală de suma totală de 286.994,48 lei (echivalentul a 85.931,78 euro), reprezentând fonduri SAPARD și de la bugetul național, sumă cu care Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – Program SAPARD – București s-a constituit parte civilă în procesul penal. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra imobilului „Pensiunea turistică ERDELY GONDUZO” aparținând părții responsabile civilmente SC „ERGOND TUR” SRL.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Judecătoriei Gheorgheni, județul Harghita.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



12. Procurorii din cadrul Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
- BOJENOIU AUREL, consilier local în cadrul Consiliului Local al Mun. Craiova, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de conflict de interese;
- DAICI GHEORGHE, şef al Serviciului Disciplina în Construcţii, din cadrul Primăriei Mun. Craiova și PĂPĂLĂ IONEL, consilier clasa I, în cadrul aceluiași serviciu, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor concurente de:
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor;
- fals intelectual;
- uz de fals;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În data de 31.10.2006, inculpatul Bojenoiu Aurel, în calitate de consilier local, a participat la o şedinţa ordinară a Consiliului Local Craiova şi a votat proiectul HCL nr.417/2006 prin care s-a avizat perfectarea unui contract de închiriere între Primăria Craiova şi o societate comercială, unde erau acţionari fiica sa şi ginerele său. Contractul avea ca obiect un teren.
Prin adoptarea acestei decizii s-a realizat, în mod direct, un folos pentru o rudă de gradul I.
În sprijinul aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Daici Gheorghe, în calitate de şef al Serviciului Disciplina în Construcţii din cadrul Primăriei Mun. Craiova, cu ştiinţă, a avizat un raport ce atesta împrejurări care nu corespundeau realităţii, întocmit de inculpatul Păpălă Ionel.
Acest lucru a avut ca finalitate emiterea hotărârii menţionate a consiliului local și perfectarea contractului de închiriere, cauzându-se astfel o vătămare intereselor legale ale unei alte firme, participante la licitație şi un avantaj patrimonial pentru societatea rudelor lui Bojenoiu Aurel.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Craiova.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



13. Procurorii din cadrul Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului DIACONU CRISTIAN, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea, în concurs, a 3 infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată;

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2007-2008, inculpatul Diaconu Cristian, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a declarat un sediu social fictiv și a furnizat către o altă firmă, cereale în valoare totală de 14.991.025,52 lei, fără a evidenţia şi fără a vira la bugetul de stat taxa pe valoare adăugată şi impozitul pe profit aferente livrărilor, în cuantum de 4.409.125 lei.
Tot în aceeași perioadă, a efectuat livrări de cereale către o societate comercială, fără a evidenţia plăți, TVA şi impozit pe profit în valoare de 2.371.909 lei, rezultând un prejudiciu total adus bugetului de stat de 6.781.034 lei.
De asemenea, inculpatul Diaconu Cristian nu a dat curs solicitărilor de a prezenta organelor fiscale documentele legale, deşi a fost somat de trei ori, conform legii, la datele de 24.09.2008, 25.09.2008, 26.09.2008.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.



În legătură cu cele 13 dosare penale menţionate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE



Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 19 martie 2012
comunicate-hotărâri de condamnare din 15 ianuarie 2014
comunicate-hotărâri de condamnare din 25 martie 2014
comunicate-hotărâri de condamnare din 27 martie 2014
comunicate-hotărâri de condamnare din 05 decembrie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 04 aprilie 2012
comunicate-hotărâri de condamnare din 17 aprilie 2013
hotărâri definitive din 17 martie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 30 martie 2012
comunicate-hotărâri de condamnare din 05 octombrie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 21 martie 2012
hotărâri definitive din 31 martie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 11 octombrie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 17 martie 2011
hotărâri definitive din 11 octombrie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 31 martie 2011