DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 România - Direcţia Naţională Anticorupţie - Comunicat de presă - hotărâri definitive de condamnare

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 851 din 21 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Bacău care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului PANĂ SORIN, administrator al SC IANIS SRL şi asociat al SC LUNCUŢA SRL, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. Instanţa a interzis inculpatului, atât pe perioada executării cât şi timp de 1 an după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Obligă inculpatul Pană Sorin, în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. „ LUNCUŢA” S.R.L. şi S.C.” IANIS” S.R.L. să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală suma de 9.717.924,33 lei (reprezentând impozit pe profit şi TVA), precum şi accesorii fiscale aferente care se vor calcula în raport cu creanţa principală în condiţiile legii speciale până la data plăţii efective a debitului.
Obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 3.500 lei cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău la data de 28 decembrie 2010 (comunicatul nr. 1/VIII/3 din data de 5 ianuarie 2010).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 ianuarie 2010