ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1181/2010

Dosar nr. 719/43/2007

Şedinţa publică din 26 martie 2010
[...]
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 315 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Mureş s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului B.A.I. din infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.A.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul B.A.I. a fost condamnat la:
- 2 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 10 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 iulie 2004 la 1 iulie 2005.
În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a luat măsura de siguranţă a obligării inculpatului la plata în favoarea statului a următoarelor sume de bani: 5.000 RON, 500 euro sau echivalentul în lei; 1.500 RON, 1.098,9 RON şi 1.650,2461 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
În anul 1992 martorul C.S.R. a înfiinţat SC B.S. SRL, societate ce a avut, iniţial, ca principal obiect de activitate efectuarea de acte de comerţ, ulterior şi transportul internaţional de mărfuri.
În anul 1994, martora C.A. - soţia martorului C.S.R. - a fost angajată în calitate de contabilă la această societate şi în anul 2002 C.S.R. a înfiinţat pe numele soţiei sale SC I. SRL Târgu-Mureş, care avea ca obiect principal de activitate transportul internaţional de mărfuri şi la care martora avea calitatea de asociat unic şi administrator.
Pentru evidenţa contabilă a acestei societăţi, sus-numiţii au apelat la serviciile numitei I.M. - administrator la SC C.E. SRL Târgu-Mureş, cumnata unuia dintre şefii de servicii, din cadrul D.G.F.P. Mureş – D.C.F., I.A.
Până în acest moment, respectiv anul 2002, SC B.S. SRL Târgu-Mureş, a fost o societate pe care indicatorii economici o pot încadra în categoria unei societăţi profitabile, dacă se are în vedere faptul că la finele anului 2001 profitul net era de circa 500 milioane lei (ROL), iar la finele anului 2002, de aproximativ 2.200.000.000 lei (ROL) (filele 130-141 vol. I, dosar de urmărire penală).
1. Inculpatul B.A.I., funcţionar public, având calitatea de inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureş – D.C.F., aşa cum rezultă din fişa postului nr. 871 (filele 470-473, vol. I, dosar de urmărire penală), fiind angajat la această unitate începând cu luna octombrie 1999, l-a cunoscut pe martorul C.S.R., în cursul unui control efectuat la data de 12 august 2002, la sediul SC I. SRL Târgu-Mureş, împreună cu B.V., coleg de serviciu, în vederea efectuării de verificări specifice, ca urmare a depunerii unei cereri de rambursare TVA, având nr. 71200 din 06 august 2002, formulată de SC I. SRL Târgu-Mureş, societatea având ca administrator pe C.A., soţia denunţătorului şi sediul în Tg. Mureş.
În acea perioadă, de altfel şi ulterior, inculpatul B.A.I. făcea parte din serviciul condus de I.A.
Acest control a fost finalizat, potrivit afirmaţiilor martorului C.S.R. - „rapid”, cu o rambursare de TVA, în sumă de 118.211.439 lei (ROL), suma solicitată fiind însă, de 613.261.908 lei (ROL), din care suma de 433.008.403 lei (ROL), a fost reportată pentru decontul lunii următoare. Aspectele arătate rezultă si din conţinutul procesului verbal aflat la filele 516 - 518 volumul I din dosarul de urmărire penală, întocmit cu prilejul efectuării controlului, ocazie cu care membrii echipei de control, constatând că societatea verificată nu a întocmit fişa de magazie a formularelor cu regim special, au procedat şi la sancţionarea contravenţională a agentului comercial cu suma de 2.000.000 lei (ROL).
Potrivit declaraţiei martorului C.S.R., de la începutul acestui control, în discuţiile purtate, inculpatul B.A.I. s-a angajat faţă de martor să îi dea îndrumări, în vederea obţinerii altor rambursări de TVA, să îi ofere chiar şi informaţii despre controalele fiscale ce urmau a fi efectuate la societăţile comerciale, în care C.S.R. era asociat, administrator sau avea interese.
Pentru a-l încredinţa pe C.S.R. de realitatea spuselor sale, dar şi de posibilităţile pe care le are, inculpatul B.A.I. a făcut referiri la rudele sale, mai precis la sora sa, D.O.M., administrator la SC C.C. SRL Târgu-Mureş, societate care are ca obiect de activitate conducerea evidenţei contabile la societăţi comerciale, la cumnatul său D.G., fost director al D.G.F.P. Mureş, la şefii săi, I.A. şi cumnata acestuia I.M., care conducea evidenţa contabilă la SC I. SRL Târgu-Mureş, la D.T., director executiv adjunct al D.G.F.P. Mureş (filele 130 - 143, 422 - 441 vol. I, dosar de urmărire penală; 506 - 511 vol. II).
Ulterior, în luna ianuarie 2003, mai precis la data de 10 ianuarie 2003, inculpatul B.A.I. a efectuat un nou control la SC I. SRL, împreună cu M.S.C., coleg de serviciu, ca urmare a cererii de rambursare de TVA nr. 2/1835/2002, formulată de agentul economic şi din suma de 448.325.487 lei (ROL) solicitată, societăţii comerciale i s-a rambursat suma de 392.713.531 lei (ROL) cu titlu de TVA, iar suma de 55.611.956 lei (ROL) a fost reportată în decontul lunii următoare (filele 497 - 499 vol.I, dosar de urmărire penală).
Cei doi inspectori, care au efectuat controlul, au reţinut, cu această ocazie, ca deficienţă, care se încadrează în sfera contravenţiilor, faptul că, „unitatea nu a repatriat în termen legal contravaloarea unui număr de cinci transporturi auto efectuate cu parcurs extern, în sumă de 1.718 euro” şi au aplicat o sancţiune contravenţională în sumă de 6.095.978 lei (ROL) amendă (filele nr. 130 - 143, 422 - 441, 497 - 512 vol.I, dosar de urmărire penală).
Inculpatul B.A.I., făcând, de la bun început, referiri la persoanele mai sus-menţionate, lăsându-l pe martorul C.S.R. să înţeleagă că îl poate ajuta să obţină alte rambursări TVA, prin intermediul colegilor săi din cadrul D.C.F., inculpatul B.A.I. a început să îi pretindă acestuia diverse foloase materiale, precum:
- combustibil pentru autoturismele pe care le folosea şi anume M.C., D.T., D.E., V.G., contravaloarea acestora fiind achitate la Staţiile Peco de SC I. SRL Târgu-Mureş;
- piese de schimb şi diverse reparaţii la autoturismul V.G.;
- un telefon mobil, chiar şi sume de bani, în lei sau valută (filele 130 - 143, 422 - 441 vol. I, dosar de urmărire penală; 506 -511).
Mai mult, în primăvara anului 2003, inculpatul B.A.I. l-a asigurat pe martorul C.S.R. că, el poate să intervină pe lângă inspectorii din cadrul D.C.F. ce urmau să facă controlul la cererea de rambursarea de TVA solicitată de SC C.L. SRL Târgu-Mureş, societate comercială nou înfiinţată de martorul C.S.R. şi să-i determine să-l finalizeze într-un mod şi cu un rezultat favorabil, însă sus-numitul i-a pretins acestuia pentru intervenţiile sale, un autoturism, expresia folosită fiind: „Îmi dai o maşină şi te rezolv, .. una care crezi că s-ar potrivi unui inspector de finanţe!”, potrivit relatărilor martorului.
Pentru acest control au fost desemnaţi, în cele din urmă, inspectorii N.V.E. şi O.M. care se aflau, de asemenea, în serviciul condus de I.A.
Desemnaţi iniţial pentru acest control, au fost însă, inculpatul B.A.I. şi O.M., dar pentru a nu provoca suspiciuni, primul s-a retras din echipa de control, intrând în concediu medical.
Chiar şi în aceste condiţii, inculpatul B.A.I. a continuat să-l asigure pe martorul C.S.R. că sub influenţa lui, cei doi inspectori nu vor crea probleme societăţii comerciale (filele 130 - 143, 422 - 441, vol.I, dosar de urmărire penală).
Potrivit afirmaţilor făcute de martorul C.S.R., cei doi inspectori s-au prezentat la sediul social declarat al societăţii, au procedat la verificarea unor documente şi au redactat chiar procesul verbal, în care au propus rambursarea TVA solicitată.
Datorită intervenţiei şefului de serviciu, I.A., care sesizase că SC C. SRL este cea de-a treia societate înfiinţată de martor, existând posibilitatea dispunerii unui control fiscal, inculpatul B.A.I. l-a sfătuit pe C.S.R. să facă o cerere de renunţare la rambursarea TVA.
Discuţiile în acest sens s-au purtat în locuinţa inculpatului N.V.E., în prezenţa martorului C.S.R., a inculpatului B.A.I. şi a inspectoarei O.M., toţi aceştia stabilind că cea mai bună soluţie este depunerea unei cereri de renunţare la rambursarea TVA (filele 130 - 143, 422 - 441 vol.I, dosar de urmărire penală; filele 53 - 59 vol.II, dosar de urmărire penală).
Atenţionat de B.A.I. şi convins de acesta că are influenţă asupra celor doi inspectori, dar şi asupra altor lucrători din cadrul D.G.F.P. Mureş, inclusiv şefi de servicii, atât în ce priveşte controlul pentru rambursarea TVA, cât şi pentru controlul fiscal, la care ar putea veni şi „nişte inspectori mai răi”, martorul C.S.R. a decis să onoreze pretenţia inculpatului, referitoare la maşină şi a luat legătura cu martorul S.K., persoană care se ocupa cu comercializarea de autoturisme, având o societate în acest sens şi avea de vânzare un autoturism V.G., de culoare albă, an de fabricaţie 2000, pe care îl indigenizase la data de 05 martie 2003 (filele 130 - 137 vol.I, dosar de urmărire penală; 678 - 679 vol.III). Arătându-şi interesul pentru achiziţionarea autoturismului, C.S.R. a luat legătura cu martorul S.K. căruia i-a precizat de la bun început că, la rândul lui, are un client (filele 130 - 137, 317 - 321 vol.I, dosar de urmărire penală; 678 - 679 vol.III).
C.S.R. şi martorul S.K. au convenit ca preţul autoturismului, în cuantum de 10.500 euro, să fie plătit în rate.
Autoturismul a fost prezentat inculpatului B.A.I., care după probele efectuate, s-a arătat mulţumit de maşină şi fără alte discuţii a preluat autoturismul, tranzacţia cu martorul S.K., fiind derulată în continuare numai de către C.S.R. (filele 130 - 137, 317 - 321 vol.I, dosar de urmărire penală; 678-679 vol.III).
Pentru autoturism, C.S.R. i-a achitat martorului S.K., direct sau prin soţia sa, C.A., suma de 11.000 euro, cu 500 euro mai mult, având în vedere că cel din urmă acceptase ca plata să se facă în rate.
Autoturismul a fost înmatriculat la data de 07 aprilie 2003, pe numele tatălui inculpatului B.A.I., respectiv B.I., număr indicat de acuzat.
Pentru a acoperi modul fraudulos în care inculpatul B.A.I. obţinuse autoturismul, actele de vânzare - cumpărare au fost încheiate pe numele tatălui acestuia, B.I., atât C.S.R., cât şi S.K. acceptând varianta propusă de inculpat.
Trebuie să menţionăm faptul că acest autoturism a fost introdus în România de către martora S.E. - soţia martorului S.K. şi că în contractul de vânzare - cumpărare, datat 20 martie 2003, aceasta figurează în calitate de vânzătoare, iar B.I., în calitate de cumpărător însă, aşa cum s-a stabilit, semnătura existentă pe acest act juridic la rubrica „semnătura vânzătorului” nu aparţine martorei (filele 75, 130-137, 297-306, 317-321 vol.I, dosar de urmărire penală; 682 vol. III).
Ulterior, mai precis la începutul anului 2004, atunci când au început cercetările faţă de mai mulţi inspectori din cadrul D.G.F.P. Mureş, în urma denunţurilor făcute de martorul C.S.R., acesta i-a cerut inculpatului să-i restituie autoturismul V.G., făcând chiar presiuni asupra acestuia şi în cele din urmă, acuzatul B.A.I. a acceptat să restituie autoturismul în cauză care i-a fost dat de C.S.R., martorului N.C.V., în contul unor datorii băneşti.
Această restituire s-a efectuat în temeiul unui contract de vânzare - cumpărare încheiat, la data de 23 ianuarie 2004, între B.I., tatăl inculpatului pe numele căruia fusese înmatriculat autoturismul, în baza unor tranzacţii simulate şi martorul N.C.V. care, ulterior, l-a înmatriculat pe numele actualei soţii, atunci cu numele S.J.R., în prezent N.R. (filele 63, 130 - 137, 297 - 306, 317-321 vol. I, dosar de urmărire penală; 506 -511, 645 - 646, 674 - 677 vol. III).
În perioada respectivă, continuând să facă martorului C.S.R. promisiuni că îl va ajuta pe acesta la controalele pentru rambursări TVA şi controalele fiscale, direct sau prin colegii săi ori şefii ierarhici, inculpatul B.A.I., a mai pretins şi a primit, în mod repetat, de la martorul C.S.R., în vara anului 2003, înainte de a pleca în concediu de odihnă în străinătate, suma de 500 euro (filele 130 -143 vol. I dosar de urmărire penală; 506-511 vol. II).
Banii au fost remişi inculpatului B.A.I. de către martorul L.Z. în Staţia Peco P. din Sovata, judeţul Mureş, de faţă fiind şi martora L.O. Martorul L.Z. a făcut acest lucru la cererea denunţătorului C.S.R.
Aici mai trebuie amintit faptul că, anterior inculpatul B.A.I. fusese într-un control pentru o rambursare TVA la SC O. SRL Sovata, judeţul Mureş, societate la care asociat unic şi administrator era L.O. Rambursarea TVA, în sumă de 67.379.759 lei (ROL), a avut la bază tranzacţii comerciale fictive cu firmele martorului C.S.R. (filele J 287 - 295 vol.I, dosar de urmărire penală; 559 - 560, 561 - 562).
În vara anului 2003, anterior şi ulterior acestei perioade, inculpatul B.A.l. a mai pretins de la denunţătorul C.S.R. 150 milioane lei (ROL), primind numai 50 milioane lei (ROL), un telefon mobil N. - în valoare de 10.989.000 lei (ROL), carburanţi pentru autoturism - în valoare totală de 15 milioane lei şi în luna noiembrie 2003, piese auto, respectiv manopere - reparaţii la autoturismul V.G. - în valoare de 16.502.461 lei (ROL) (filele 130 - 143, 269 - 285, 330 - 334, 358 - 465 vol.I, dosar de urmărire penală; 506 - 511, 512 - 517, 680 -681, 733, vol. II şi III).
2. În cursul anului 2003, dar şi aşa cum am mai arătat încă de la primul control efectuat în cursul lunii august 2002 la SC I. SRL Târgu-Mureş, în mod repetat şi în scopul obţinerii foloaselor necuvenite menţionate, inculpatul B.A.I. - funcţionar public şi inspector de specialitate din cadrul D.G.F.P. Mureş – D.C.F., i-a furnizat denunţătorului informaţii ce nu erau destinate publicităţii, despre controalele fiscale sau de rambursare TVA ce urmau a fi făcute la societăţile comerciale în care C.S.R. avea interese sau despre alte societăţi comerciale cu care acesta a colaborat, despre numele inspectorilor din cadrul D.G.F.P. Mureş ce urmau să efectueze controalele, indicându-i, totodată şi modalităţile prin care se putea sustrage de la constatarea unor fapte penale de către organele de control fiscal.
Procedând în acest mod, inculpatul B.A.I. a încălcat dispoziţiile art. 45 şi art. 47 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora: „Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum, şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.”, respectiv „Funcţionarilor publici le este interzis să primească direct cereri a căror rezolvare intră în competenţa lor sau să discute direct cu petenţii, cu excepţia celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuţii, precum şi să intervină pentru soluţionarea acestor cereri”.
Mai mult, sus-numitul a încălcat şi dispoziţiile art. 94 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 - privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, potrivit cărora „Funcţionarii publici care, în exercitarea funcţiei publice, au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la societăţi comerciale sau alte unităţi cu scop lucrativ de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c), nu pot să îşi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la aceste societăţi timp de 3 ani după ieşirea din corpul funcţionarilor publici”. Instanţa de fond a reţinut şi faptul că potrivit fişei postului, inculpatului B.A.I. îi revenea obligaţia de a păstra confidenţialitatea, dar şi pe aceea de a informa operativ conducerea D.C.F. asupra problemelor deosebite constatate (filele 470- 473 vol. I, dosar de urmărire penală).
Instanţa de fond a mai reţinut că pe parcursul urmăririi penale inculpatul B.A.I. a negat constant faptul că ar fi pretins ori primit de la C.S.R. sume de bani ori foloase materiale, susţinând, de asemenea că, nu i-a furnizat informaţii despre controalele ce urmau a fi efectuate de către D.G.F.P. Mureş, că nu i-a dat sfaturi prin care să împiedice eventualele constatări ale unor fapte penale comise de denunţător.
Explicaţiile date de inculpatul B.A.I. pe parcursul desfăşurării procesului penal, în ceea ce priveşte acuzele aduse au fost confuze, uneori chiar şi contradictorii.
Astfel, dacă, în declaraţia olografă dată la data de 26 iulie 2004, inculpatul B.A.I. a precizat faptul că: „Relaţia cu C.R. poate fi definită ca şi „cunoştinţă”, întâlnirile pe care le-am avut ulterior cu acesta sau cu soţia sa, fiind întâmplătoare .. Referitor la autoturismul V.G., de care m-am folosit în cursul anului 2003, din luna martie şi până în luna ianuarie 2004, arăt că acesta a fost achiziţionat de tatăl meu, B.l., de la o persoană care se ocupă cu comercializarea maşinilor .. Această tranzacţie nu a avut, însă, nici o legătură cu C.S.R. ..." (filele 168-171 vol.I, dosarul de urmărire penală), la confruntări, acesta a evitat să răspundă la întrebările care i-au fost puse sau a contestat pur şi simplu, fără argumente, susţinerile martorilor (filele 399 - 447, vol.I dosar de urmărire penală).
La confruntarea cu martorul S.K., inculpatul B.A.I. a recunoscut, totuşi, că a apelat la C.S.R. pentru a fi pus în legătură cu martorul de la care a şi preluat autoturismul (filele 410 - 413 vol. I dosar de urmărire penală).
Mai mult cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul B.A.I. şi-a însuşit memoriul depus, în numele său, la dosar de către apărătorii aleşi, în care, contrar primelor afirmaţii se arată că: „La sfârşitul lunii februarie -începutul lunii martie 2003, tatăl meu B.I. a contactat firma SC I. SRL, respectiv pe C.S.R... Tot cu acea ocazie, tatăl meu, cunoscând că numitul C.S.R. aduce şi autoturisme second - hand, s-a interesat dacă poate să îi procure şi lui, la un preţ rezonabil, un autoturism V.B. sau V.G., cu euro 3, care să nu depăşească preţul de 10.000 euro şi care ar dori să-i fie adus pe firmă .." (filele nr. 252 - 261 vol.I dosar de urmărire penală).
Inculpatul B.A.l. a adoptat aceeaşi poziţie procesuală şi în faţa instanţei, arătând că autoturismul marca V.G. a fost achiziţionat de tatăl său, B.I., prin intermediul lui C.S.R., al cărui preţ, în valoare de 9.500 euro a fost plătit integral denunţătorului.
Totodată acuzatul a menţionat că nu a alimentat niciodată pe fişele de alimentare aparţinând SC I. SRL autoturismele M.C., D.T., E. şi V.G. şi nici nu a solicitat de la soţii C. alimentarea cu carburanţi a acestor autoturisme.
În legătură cu reparaţiile efectuate la autoturismul V.G., inculpatul a declarat că la această maşină au fost efectuate 3 reparaţii, după cum urmează:
Prima reparaţie a fost făcută în cursul lunilor aprilie-mai 2003, când tatăl lui l-a anunţat că bate ceva la maşină - respectiv la V.G. - din cauza drumurilor rele şi deoarece intenţiona să se folosească mai mult timp de maşina respectivă, dorea ca întreţinerea să fie corespunzătoare, piesele să fie originale, iar lucrarea să fie efectuată de către o societate autorizată. În acest sens inculpatul l-a contactat pe C.R. - prin intermediul căruia tatăl lui a cumpărat maşina şi care a dat asigurări că maşina este în stare bună - iar la indicaţia acestuia a luat legătura cu I., respectiv martorul F.I., mecanicul indicat de C. Cu această ocazie s-a înlocuit o bucşă, procurată de mecanicul respectiv, iar contravaloarea acestei piese de schimb, precum şi manopera în valoare totală de 800.000-900.000 lei (ROL) au fost achitate de către acuzat numitului I., din banii primiţi de la tatăl lui.
A doua reparaţie a fost efectuată în cursul lunii iulie 2003, de fapt cu această ocazie s-a făcut o revizie şi la indicaţiile lui I. inculpatul a fost cel care a cumpărat piesele ce trebuiau înlocuite, dintr-un magazin situat în Tg. Mureş, inculpatul achitând şi contravaloarea manoperei în cuantum de 2.000.000 lei (ROL). Cheltuielile necesare înlocuirii pieselor au fost suportate de tatăl inculpatului şi piesele de schimb au costat în jur de 4.500.000 - 5.000.000 lei (ROL). În legătură cu această reparaţie inculpatul a arătat că la dosarul cauzei există facturi care confirmă spusele sale.
A treia reparaţie a fost efectuată, în toamna anului 2003 şi a vizat sistemul de frânare, iar în vederea cumpărării pieselor necesare remedierii acestei defecţiuni acuzatul s-a deplasat împreună cu numitul I., iar la final inculpatul a plătit şi contravaloarea manoperei în cuantum de 900.000 lei (ROL). Acuzatul a precizat, în legătură cu piesele cumpărate pentru efectuarea acestei reparaţii că nu a solicitat factură fiscală şi nici nu posedă vreun document justificativ privind provenienţa acestora.
În ceea ce priveşte aspectul referitor la primirea unui telefon mobil marca N. de la C.R. sau C.A., inculpatul a menţionat că acest lucru nu corespunde realităţii.
De asemenea inculpatul a arătat că nu a primit nici o sumă de bani nici de la C.R. şi nici de la C.A. Totodată a negat primirea sumei de 500 euro de la martorul L.Z.
Instanţa de fond a constatat că explicaţiile date de inculpatul B.A.I. sunt infirmate, în afara martorilor audiaţi în cauză şi de înscrisurile privind tranzacţia autoturismului V.G., aflate în dosarele de înmatriculare, ridicate de la S.E.I.P. Mureş.
Nesinceritatea inculpatului B.A.I. este evidenţiată şi de faptul că, în scopul preconstituirii de probe, între el şi tatăl său, B.I., s-a încheiat, la data de 07 aprilie 2003 în Reghin, un „Contract de împrumut de folosinţă (comodat)", potrivit căruia tatăl îi „împrumută", pe timp de un an, fiului său autoturismul în cauză. De acest înscris, găsit în autoturismul V.G., şi pus la dispoziţia organelor de urmărire penală de către N.C.V., inculpatul B.A.I. nu şi-a amintit, în primele declaraţii.
Instanţa de fond a considerat că nu este lipsit de importanţă a se evidenţia şi faptul că în acelaşi scop al preconstituirii de probe, al zădărnicirii aflării adevărului şi a acoperi tranzacţiile frauduloase în privinţa autoturismului V.G., atât inculpatul B.A.I., cât şi tatăl său, B.I., au încercat să influenţeze martorii.
Astfel, încă din luna ianuarie 2004, după ce C.S.R. făcuse un prim denunţ la Serviciul Teritorial Anticorupţie Târgu-Mureş împotriva unor inspectori din cadrul D.G.F.P. Mureş, tatăl inculpatului B.I., s-a deplasat în Parcul auto din comuna Corunca, la martorul S.K. şi i-a solicitat să afirme că el, B.I. este cel care a cumpărat autoturismul V.G. (filele 678 - 679).
În ianuarie 2004, inculpatul B.A.I. s-a deplasat, însoţit de tatăl său la domiciliul familiei N., unde i-au cerut martorei N.R. să spună, în eventualitatea că va fi chemată la P.N.A., că: „..împreună cu N.C.V., am fost în Piaţa auto, că acolo l-am întâlnit şi l-am cunoscut (pe B.I.), cumpărând de la el un V.G., cu preţul de 8.500 euro..” (filele 312 - 315 vol.I, dosar de urmărire penală; 645 - 646 vol.III).
Mai mult, imediat după ce a primit citaţia la U.M. 01951 Buzău, pentru a se prezenta la Serviciul Teritorial Anticorupţie Târgu-Mureş, inculpatul B.A.I. l-a contactat pe martorul N.C.V. şi a încercat să îl determine să nu declare adevărul în privinţa achiziţionării autoturismului V.G. (filele 306, 309 - 310 vol.I, dosar de urmărire penală; 674 - 677 vol.III).
Acelaşi lucru l-a încercat şi cu martorul F.I., pe care l-a căutat la domiciliu (filele 330 - 333 vol. I, dosar de urmărire penală; 705, 733 vol.III).
La rândul său, tatăl inculpatul B.A.I., respectiv B.I., l-a acostat pe martorul N.C.V. în incinta I.P.J. Mureş, la data de 30 iulie 2004, făcându-i reproşuri pentru faptul că a spus adevărul la audieri în privinţa autoturismului V.G. (filele 337 - 338 vol.I, dosar de urmărire penală; 674-677 vol.III).
În actul de sesizare s-a mai reţinut că, semnificativ este, de asemenea, faptul că societăţile comerciale aparţinând soţilor C., au fost verificate cu multă superficialitate, atât cu ocazia controalelor pe linia rambursărilor TVA, cât şi cu ocazia controalelor fiscale. Astfel: la aceste societăţi nici şefii de servicii şi nici inspectorii care au efectuat verificările nu au accesat. niciodată baza de date a D.G.F.P. Mureş, din care puteau să extragă informaţiile necesare verificărilor; procesele verbale întocmite cu ocazia acestor controale conţin doar date sumare, D.G.F.P. Mureş aflându-se încă în imposibilitatea de a stabili legalitatea sumelor TVA rambursate; nu s-au efectuat controale încrucişate şi nu s-a verificat realitatea faptică a tranzacţiilor înregistrate în contabilitate, nici măcar pentru tranzacţiile în care erau implicate societăţile din grup. Aceasta, în condiţiile în care societăţile din cadrul grupului coordonat de C.S.R., au solicitat şi au primit suma de peste 8 miliarde lei, cu titlu de rambursare TVA. De menţionat este că, grupul de firme, cât şi alte societăţi comerciale, fac obiectul unor verificări ample în cadrul unor dosare de urmărire penală aflate în lucru la I.P.J. Mureş, cauze în care există indicii temeinice că marea majoritate ale tranzacţiilor, în baza cărora s-a solicitat rambursarea TVA, au fost tranzacţii fictive. De altfel, atât denunţătorul C.S.R., cât şi martorul L.Z. au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, pentru infracţiuni de înşelăciune, de fals şi uz de fals (filele 144-167, 475-540 vol.I, dosar de urmărire penală).
Toate acestea confirmă solicitările făcute de inculpatul B.A.I., către martorul C.S.R., de a i se da bunuri şi bani ce se ridică la valori consistente şi duc, evident, la concluzia că acuzatul era în cunoştinţă de cauză în privinţa Activităţii tranzacţiilor ce au stat la baza rambursărilor de TVA. Or, aşa cum rezultă din fişa postului, inculpatul ar fi trebuit să informeze operativ conducerea D.C.F. asupra problemelor constatate, în timpul controalelor şi să propună mă­suri, nu să acopere tranzacţiile frauduloase care au stat la baza rambursărilor TVA (fila 471 vol.I, dosarul de urmărire penală).
Martorul B.I., tatăl inculpatului, care în faza de urmărire penală nu a înţeles să dea declaraţii, în faţa instanţei de judecată a menţionat că are o societate comercială, respectiv SC P.P. SRL Reghin, care se ocupă de fabricarea, montarea şi comercializarea unor case de lemn către parteneri francezi. La sfârşitul anului 2002 a renunţat la transportatorul tradiţional SC G.G. SRL Tg. Mureş şi discutând acest aspect cu fiul lui acesta i-a spus că, cunoaşte o firmă de transport care aparţine lui C.R., motiv pentru care, la începutul lunii februarie 2003, s-a deplasat la firma acestuia, ocazie cu care l-a cunoscut pe C.R. cu care a discutat efectuarea unui transport internaţional pe relaţia Franţa, la sfârşitul lunii februarie şi la începutul lunii martie 2003. Acesta din urmă a fost de acord, cu condiţia să obţină autorizaţiile necesare în acest sens. Pe parcursul desfăşurării discuţiilor purtate C.R. i-a spus, printre altele că se ocupă şi de comercializarea autoturismelor second-hand.
Ulterior, martorul în perioada de timp care a urmat a purtat mai multe discuţii telefonice cu C.R. pe această temă şi la un moment dat i-a adus la cunoştinţa acestuia faptul că ar fi interesat să cumpere un autoturism din familia V., pentru firmă, care să nu depăşească 10.000 euro.
În ultimele zile ale lunii februarie sau la începutul lunii martie 2003, martorul a fost sunat de C.R., care i-a adus la cunoştinţă că a găsit un autoturism V.G., dar nu-l poate da pe firmă decât pe persoană fizică şi i-a spus că trebuie să avanseze de urgenţă 5.000 euro, din preţul total de 9.500 euro. în seara aceleiaşi zile, C.S., s-a prezentat la domiciliul martorului din Reghin unde martorul în prezenţa soţiei lui şi a numitului C.G. a predat lui C. suma de 5.000 euro, din care 2.500 euro au fost daţi martorului cu titlu de împrumut, de numitul C.G.
Martorul B.I. a arătat că în momentul în care a predat suma de 5.000 euro, cu titlu de avans, nu a văzut maşina care urma să fie cumpărată de la C.S., deoarece a avut încredere în acesta, în condiţiile în care a văzut baza lui de producţie şi autotirurile pe care le avea.
După câteva zile fiul martorului, inculpatul, a venit la domiciliul acestora şi a adus autoturismul V.G., de culoare albă şi după ce a efectuat o probă, martorul fiind mulţumit de comportarea autoturismului, la 3-4 zile s-a prezentat la firma lui C. şi au convenit ca de înmatricularea maşinii să se ocupe C. şi la după finalizarea acestei etape să plătească diferenţa de 4.500 euro, din preţul iniţial rămas neachitat.
În cursul lunii aprilie 2003, martorul, fiind însoţit de numitul B.L., s-a prezentat din nou la firma lui C., unde a predat acestuia diferenţa de 4.500 euro.
Martorul a mai menţionat că în toată perioada în care maşina a fost în proprietatea lui, aceasta a fost la firmă, întâmplător, în special sâmbăta sau duminica îi mai dădea fiului lui.
În legătură cu reparaţiile efectuate la acest autoturism, martorul a relatat că în perioada cât maşina a fost în proprietatea lui la Tg. Mureş, au fost efectuate trei reparaţii. Prima a constat în înlocuirea bucşei faţă dreapta şi a fost efectuată la sfârşitul primăverii sau începutul verii anului 2003 şi a costat în jur de 900.000 - 1.000.000 lei (ROL), bani pe care i-a dat inculpatului, a doua reparaţie a fost în cursul lunii iulie 2003, când s-a făcut o revizie mai mare la maşină, reparaţie care a costat 7.000.000 lei (ROL), din care 4 milioane şi ceva piesele şi 2 milioane şi ceva manopera, depunând în acest sens factura fiscală din 26 iunie 2003 (fila 804, vol. III), iar a treia reparaţie a fost efectuată spre toamna anului 2003.
Deoarece martorul făcea multe drumuri pentru aprovizionarea societăţii cu materie primă în zone unde drumurile erau de slabă calitate şi nu era mulţumit de faptul că autoturismul G. avea „garda joasă” s-a hotărât să cumpere o altă maşină mai înaltă, însă tot de fabricaţie germană. A discutat cu C.S. această problemă şi s-au înţeles, ca acesta din urmă să preia G. şi martorul să plătească diferenţa referitoare la preţul unei alte maşini pe care tot C. să o aducă sau să o intermedieze.
Pe la începutul lunii septembrie sau octombrie 2003 C.S. a spus martorului că are pregătit un A. şi a solicitat ca martorul să-i predea un avans de 3.000 euro. În jurul datei de 20 octombrie 2003 C. i-a adus autoturismul mai sus arătat şi cei doi au stabilit ca preţul acestuia să fie de 13.000 euro şi martorul pe lângă avansul de 3.000 euro să-i mai plătească lui C. încă 1.500 euro şi să-i predea şi G.
Până la urmă, această tranzacţie nu a mai avut loc şi C. i-a spus martorului să nu fie supărat din acest motiv pentru că el oricum o să preia G. la suma de 8.500 euro.
Ulterior, cei doi s-au întâlnit în faţa Direcţiei Agricole, unde C. a predat martorului suma de 3.000 euro, reprezentând avansul predat de martor, pentru achiziţionarea autoturismului A., precum şi 6.000 euro în contul autoturismului G., urmând ca restul de 2.500 euro să-i fie predată în momentul întocmirii actelor, maşina rămânând în continuare în posesia martorului.
La începutul lunii ianuarie 2004, la Reghin a venit un salariat de a lui C., pe numele de N., care l-a sunat şi i-a spus că a fost trimis de C. pentru a-i da cartea tehnică a maşinii, necesară în vederea pregătirii actelor. Cu această ocazie martorul a mai primit 1.000 euro de la N., urmând ca diferenţa de 1.500 euro să-i fie predată, ori de N., ori de C.
În data de 24 ianuarie 2004, martorul a venit la Tg. Mureş, ocazie cu care a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare pentru autoturismul în discuţie, cumpărătorul fiind N.C.
Martorul a mai relatat că maşina a fost predată de către fiul lui, în data de 11 ianuarie 2004 soţiei lui C.S., respectiv numitei C.A. (filele 786 - 791).
Martora B.S., mama inculpatului a relatat aceleaşi aspecte pe care le-a menţionat şi martorul B.I., soţul său, referitoare la dorinţa acestuia din urmă de a cumpăra o maşină străină, precum şi modalitatea de achiziţionare a acesteia (filele 844 - 845, vol.III).
Martorul C.G.I., a arătat că a predat cu titlu de împrumut lui B.I. suma de 2.500 euro, pe care i l-a solicitat în vederea achiziţionării unui autoturism.
Referitor la condiţiile concrete în care a predat această sumă de bani, martorul a relatat că, în iarna anului 2003 în luna ianuarie sau februarie, în timp ce era la Răstoliţa la o petrecere, a povestit cu B.I., acesta întrebându-l dacă nu poate să-l ajute cu suma de 3.000 euro, întrucât dorea să achiziţioneze o maşină. După aproximativ 2-3 săptămâni, într-o zi, în timp ce era la serviciu a fost sunat de B.I. care l-a rugat să-l împrumute cu suma de 2.500 euro. Martorul s-a deplasat la locuinţa familiei B., în jurul orelor 16,00, „când se îmbina ziua cu noaptea, aproape era seară”, unde se mai afla o persoană „cam de statura B.I., mai scund şi plinuţ” unde a predat lui B. suma solicitată, în prezenţa soţiei sale şi a persoanei menţionate.
În legătură cu predarea sumei de 5.000 euro, acelaşi martor a menţionat că „nu l-am văzut pe B., predând domnului care era la masă vreo sumă de bani” (fila 839, vol.III).
Martorul B.Z.L., fost coleg de şcoală cu inculpatul B.A.I., a declarat că în cursul anului 2003, primăvara, în cursul lunii martie sau aprilie a venit împreună cu B.I. la Tg.Mureş, iar scopul principal pentru care a venit a fost de a cumpăra anumite materiale necesare la efectuarea unor reparaţii la instalaţia electrică de la locuinţa familiei B.
După ce au cumpărat materialele electrice s-au deplasat pe o poartă culisantă au intrat într-o clădire, unde numitul B. s-a întâlnit cu un domn, care s-a prezentat cu numele de C.I. şi căruia numitul B. a predat o sumă de bani în euro 3.000-4.000, iar numitul B. urma să primească nişte documente pentru maşină. Domnul respectiv i-a zis lui B. că documentele vor veni peste două zile şi urmează să i le dea (fila 840, vol.III).
Analizând aceste patru probe testimoniale, instanţa de fond, a observat faptul că, pe de o parte, declaraţiile martorilor B.I. şi B.S., este adevărat, susţin varianta prezentată de inculpat în privinţa achiziţionării autoturismului marca V.G., însă nu se coroborează cu restul probelor testimoniale, cum sunt declaraţiile martorului C.S.R., C.A., N.C.V., N.R., S.K., S.E., D.D.L. şi S.Z. şi totodată, nu sunt în măsură să le înlăture pe acestea, cu atât mai mult cu cât cei doi martori sunt chiar părinţii acuzatului.
Pe de altă parte, instanţa de fond a constatat că, există mai multe contradicţii în aceste patru depoziţii analizate, cum sunt:
În primul rând, martorii B.I. şi B.S. afirmă că cel dintâi, la domiciliul lor, a predat, în prezenţa martorului C.G.I., denunţătorului C.S.R., suma de 5.000 euro, iar martorul C.G.I., în legătură cu acest aspect a menţionat că „nu l-am văzut pe Dl. B. predând domnului care era la masă vreo sumă de bani”.
În al doilea rând, martorii B.I. şi B.S. au arătat că predarea acestei sume denunţătorului C.S.R. s-a întâmplat în ultimele zile ale lunii februarie sau la începutul lunii martie 2003, în cursul unei seri, iar martorul C.G.I., a menţionat că s-a deplasat la domiciliul familiei B., de la serviciu, ajungând în jurul orelor 16,00, „când se îmbina ziua cu noaptea, aproape era seară”, or este de notorietate faptul că în ultimele zile ale lunii februarie sau la începutul lunii martie, la orele 16,00 nu este întuneric şi nici nu se poate susţine, sub nici o formă, că la ora menţionată, în perioada amintită, se îmbină ziua cu noaptea.
În al treilea rând, martorul B.Z.L. arată că Dl. B. a predat persoanei care s-a recomandat cu numele de C.I., suma de 3.000-4.000 euro, iar martorul B.I. a făcut referire la suma de 4.500 euro.
Un alt aspect pe care l-a remarcat instanţa de fond se desprinde din declaraţia martorului B.I., potrivit căreia, martorul a predat suma de 5.000 euro martorului C.S.R., cu titlu de avans, din preţul autoturismului V.G. stabilit la 9.500 euro, fără să vadă maşina respectivă şi în condiţiile în care preţul convenit era unul semnificativ. O asemenea încredere oferită de martor unei simple cunoştinţe, faţă de care nu avea afinităţi ori legături personale apropiate, chiar cu motivaţia prezentată, este lipsită de orice logică. Aceasta în raport de diligenţele pe care o persoană cu minime abilităţi în gestionarea şi dispoziţia asupra propriului patrimoniu trebuie să la manifeste la încheierea unor acte similare.
În ceea ce priveşte desfăşurătoarele depuse la dosarul cauzei, de martorul B.I., în care sunt indicate anumite convorbiri telefonice purtate de la posturile telefonice aparţinând SC P.P. SRL Reghin, unde martorul B.I. are calitatea de administrator, cu postul telefonic al cărui număr este indicat pe cartea de vizită a martorului C.S.R., este adevărat, confirmă faptul că între cele două posturi telefonice anumite persoane au purtat diferite convorbiri telefonice, însă aceste aspecte nu conferă nici un detaliu referitoare la identitatea persoanelor fizice care au efectuat convorbirile respective şi nici nu se poate determina care a fost conţinutul acestor convorbiri (filele 800-803 vol. III).
Acelaşi martor B.I. a mai depus la dosar 4 extrase de cont, aflate la filele 796-799, vol. III, eliberate de B.C.R. - Sucursala Reghin, în cursul lunii aprilie 2003, care atestă faptul că, în zilele de 10 aprilie 2003, 11 aprilie 2003, 24 aprilie 2003 şi 25 aprilie 2004 unitatea bancară a efectuat anumite plăţi din contul SC P.P. SRL, însă nu se poate stabili sub nici o formă care a fost destinaţia acestor sume de bani şi prin urmare se apreciază că nici desfăşurătoarele convorbirilor telefonice şi nici extrasele de cont, la care s-a făcut referire, nu prezintă relevanţă juridică, în contextul dat, în speţa de faţă.
În privinţa infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în aprecierea instanţei nu se poate susţine că activitatea ilicită desfăşurată de acuzat, întruneşte elementele constitutive ale acestei fapte penale pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanţa de fond a reţinut că din actele dosarului rezultă faptul că, inculpatul B.A.I. a făcut parte din echipele de control care la datele de 12 august 2002 şi a 10 ianuarie 2003 au efectuat verificări specifice, ca urmare a depunerii unor cereri de rambursare TVA, formulate de SC I. SRL Târgu-Mureş şi în afara acestor două controale acuzatul nu a mai participat la alte controale efectuate la firmele unde soţii C. aveau calitatea de administratori sau aveau un interes.
Instanţa de fond a observat că, din prisma activităţii ilicite sub aspectul comiterii căreia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului perioada referitoare la anul 2002 nu prezintă nici o relevanţă juridică, în condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat, organele de urmărire penală au început urmărirea penală si au pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat, după care l-au şi trimis în judecată, doar pentru activitatea infracţională desfăşurată pe parcursul anului 2003.
În al doilea rând, din materialul probator administrat, instanţa de fond a constatat că nu rezultă sub nici o formă, faptul că inculpatul anterior efectuării controlului la SC I. SRL Târgu-Mureş, în data de 10 ianuarie 2003 sau chiar în timpul efectuării acestuia ar fi pretins bunuri de la soţii C., pentru a favoriza în vreun mod societatea controlată, ori ar fi existat o înţelegere între persoanele arătate, în acest sens la momentele amintite.
În al treilea rând, instanţa de fond a reţinut că, potrivit declaraţiilor date de martorul C.S.R., în cursul urmăririi penale (fila 134 alin. (3), 134 bis alin. (1) vol.I), acesta a arătat că la începutul anului 2003 a înaintat la D.G.F.P. Mureş o cerere de rambursare TVA, în valoare de aproximativ 800-900 milioane lei, pe numele SC C. SRL Tg. Mureş, unde avea calitatea de asociat. Discutând cu inculpatul această problemă, acuzatul B.A.I. l-a asigurat că el poate să intervină pe lângă inspectorii din cadrul D.C.F. ce urmau să facă controlul la societatea menţionată, pentru a-i determina să-l finalizeze într-un mod şi cu un rezultat favorabil, iar pentru această intervenţie acuzatul a solicitat martorului să-i dea o maşină.
În faţa instanţei de judecată martorul a declarat că „..i-a alimentat maşinile cu care inculpatul circula la solicitarea acestuia, am predat sumele de bani în lei, iar Z. în euro, i-am dat autoturismul G. şi am fost de acord să suport cheltuielile ocazionate de schimbarea unor piese, pentru ca inculpatul să mă ajute în ceea ce priveşte crearea relaţiei cu C., pentru a scăpa de controlul fiscal de la SC C. SRL, pentru ca inculpatul a să furnizeze informaţii în legătură cu controalele care urmau să fie efectuate la societăţile unde aveam interese, în sensul să-mi spună cine urmează să efectueze aceste controale, când anume şi cefei de oameni sunt inspectorii care vin în control şi de asemenea să intervină pe lângă Dl. N. şi pe lângă alţi colegi, ca să nu am probleme din acest punct de vedere.. bunurile le-am dat inculpatului B. ca societăţile unde am avut interese sau care erau ale mele să fie protejate de inspectorii din cadrul Finanţelor Publice” (fila 509 verso alin. (4) şi (5), vol. II).
De altfel şi martorii N.C.V. şi C.A. în ceea ce priveşte motivele pentru care martorul C.S.R. a predat acuzatului bunurile arătate au relatat aceleaşi aspecte, aspecte pe care le-au cunoscut din spusele acestuia din urmă.
Aşadar, din prisma celor anterior semnalate, instanţa de fond a opinat că, în cauza de faţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. şi ped. de art. art. 6, 7, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care lipseşte una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii arătate şi anume latura obiectivă, ca şi element component al faptei penale analizate, motiv pentru care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B.A.l. de sub învinuirea comiterii acestei infracţiuni.
Referindu-se la infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată prev. şi ped. de art. 6, 7, alin. (1) din Legea 4, nr. 78/2000, cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reprezentând ceea de a doua învinuire formulată la adresa inculpatului, prin actul de sesizare s-a remarcat următoarele:
Analizând dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 s-a constatat faptul că, în conţinutul alin. (1) şi (2) legiuitorul a stipulat modalitatea de sancţionare a săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. şi de dare de mită, reglementată de art. 255 C. pen., de către subiecţii activi la care se referă acest act normativ special, iar în economia alin. (3) din această lege este descrisă modalitatea de sancţionare a faptelor penale, încadrabile în sfera infracţiunilor de primirea de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. şi trafic de influenţă, reglementată de art. 257 C. pen., comise de aceiaşi subiecţi activi.
Din prisma acestor dispoziţii, ţinând cont de particularitatea specifică a prezentei cauze, raportat şi la acuza adusă inculpatului, instanţa a considerat că în speţa de faţă încadrarea juridică reală a faptei reţinute în sarcina inculpatului reprezintă prevederile art. 6, 7, alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi nu încadrarea juridică menţionată în actul de inculpare şi anume art. 6, 7, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., motiv pentru care în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a acestei fapte penale, în acest sens.
Din analiza tuturor mijloacelor de probă, a apreciat, că vinovăţia inculpatului B.A.I., în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prev. şi ped. art. 6, 7, alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum şi săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., este pe deplin dovedită.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că în drept, fapta inculpatului B.A.I., care - în calitate de funcţionar public - inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureş, D.C.F. - în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, a pretins şi primit, în cursul anului 2003, sume de bani şi foloase materiale de la martorul C.S.R., asociat sau administrator la mai multe societăţi comerciale, între care SC I. SRL Târgu-Mureş, pentru a interveni, la colegii săi ori şefii ierarhici din cadrul D.G.F.P. Mureş, care au efectuat sau programat alte controale, la societăţile arătate şi să-i determine ca aceste controale să se finalizeze într-un mod şi cu un rezultat favorabil, obiectul material al activităţii infracţionale regăsindu-se în bunurile mai sus amintite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, respectiv în scopul obţinerii foloaselor necuvenite menţionate, în cursul anului 2003, i-a furnizat martorului C.S.R. informaţii privind verificările ce urmau a fi efectuate de către D.G.F.P. Mureş la societăţile comerciale, la care acesta era asociat sau administrator, indicându-i şi modalităţile în care se putea sustrage de la constatarea unor fapte penale de către organele de control fiscal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Sucursala Tg. Mureş şi inculpatul B.A.I.
În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Sucursala Tg. Mureş, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea parţială a sentinţei penale şi, rejudecând limitativ să se dispună condamnarea inculpatului şi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prev.şi ped. de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu referite la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 42 alin. (1) C. pen., aplicarea faţă de inculpat a unor pedepse în cuantum mai ridicat pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. şi menţinerea celorlalte dispoziţii din sentinţa atacată.
În motivarea orală a apelului, inculpatul B.A.I., a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, încadrarea juridică este greşită, iar soluţia de condamnare se datorează aprecierii greşite a probelor administrate în cauză.
Prin Decizia penală nr. 20 din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Inculpatul B.A.I. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 2 ani şi 10 luni la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni, urmând ca inculpatul să execute 5 ani şi 6 luni închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Astfel, aşa cum rezultă din declaraţiile martorului C.S.R. date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond (f. 506-511), l-a cunoscut pe inculpat cu ocazia efectuării de către acesta a unui control la SC I. SRL, în luna august 2002, privind o cerere de rambursare a TVA, care s-a finalizat rapid cu o rambursare în sumă de 118.211.439 lei. Cu această ocazie inculpatul i-a spus că are o soră, O.D., care deţine o firmă de contabilitate iar soţul acesteia este D.G., fost director al D.G.F.P. Mureş şi, că poate să-i dea îndrumări cu privire la obţinerea de rambursări de TVA şi să-i ofere informaţii cu privire la controalele fiscale ce urmau să fie efectuate la societăţile comerciale controlate de către martor.
După cum declară martorul în faţa instanţei de fond, după acel control se întâlnea foarte des cu inculpatul, uneori de 2-3 ori pe zi, iar de flecare dată când se întâlneau inculpatul îi solicita să scoată bateria de la telefonul mobil (f. 506 verso d.p. vol. II).
De asemenea, martorul a declarat că la începutul anului 2003, în luna februarie sau martie i-a dat inculpatului un autoturism marca „G. de culoare albă pentru a-l ajuta cu controalele fiscale, în sensul ca aceste controale să iasă bine şi că nu corespunde adevărului că tatăl inculpatului ar fi plătit contravaloarea acestei maşini.
De asemenea, martorul a declarat că în repetate rânduri i-a alimentat maşinile cu care circula inculpatul, i-a mai dat suma de 50 milioane lei şi 500 euro, un telefon mobil marca N., a suportat contravaloarea pieselor şi reparaţiilor la autoturismul V.G., toate în scopul de a-l ajuta cu privire la cererile de rambursare de TVA şi de a primi informaţii referitoare la controalele fiscale ce urmează să se efectueze la firmele sale, precum şi informaţii cu privire la ce fel de oameni sunt inspectorii care vin în control.
Martora C.A. a declarat că l-a cunoscut pe inculpat cu prilejul controlului efectuat de acesta la SC I. SRL, unde avea calitatea de asociat unic şi administrator, iar după efectuarea controlului inculpatul a rămas în relaţii foarte bune cu soţul său, martorul C.R., vizitându-i foarte des. De asemenea, a arătat că după un anumit timp, soţul său (martorul C.R.) i-a spus că în urma discuţiilor purtate cu inculpatul, a aflat că acesta poate să-l ajute în mod direct sau poate să intervină pe lângă colegii săi cu privire la rambursările de TVA, însă pentru acest ajutor trebuie să-i cumpere inculpatului o maşină (f. 512 d.f.vol. II).
Tot martora a declarat că inculpatul B. a primit de la soţul ei un telefon mobil marca N., i-a alimentat cu carburanţi maşinile cu care circula fără să plătească contravaloarea acestora şi i-a dat diferite sume de bani, toate în scopul de a-l ajuta pe martor cu rambursările de TVA.
De asemenea, în sprijinul afirmaţiilor făcute de martorul C.R. sunt şi declaraţiile martorilor L.Z. (f. 559, 560 d.f.vol. II), care a declarat că la solicitarea lui C. i-a dat inculpatului suma de 500 euro, la intrarea în Sovata dinspre Tg. Mureş, vis-a-vis cu staţia Peco; L.O. (f. 561-562) care a declarat că a fost de faţă când martorul L.Z. i-a dat inculpatului B. suma de 500 euro, martorul F.I. (f. 330-333 vol. I d.u.p.) care a declarat că a făcut reparaţii la maşina inculpatului iar piesele de schimb şi manopera au fost achitate cu filă CEC de către una din societăţile care aparţinea martorului C.R., martorul S.Z. (f. 374-379 vol. I d.u.p.), care a declarat că a fost de faţă când martorul C.R. i-a dat inculpatului gratis un autoturism V.G.; martorul C.I.G. (f. 326-328 vol. I d.u.p.) care a declarat că în repetate rânduri autoturismul inculpatului a fost aprovizionat cu carburanţi, iar plata acestora se făcea de către firmele martorului C.R.
Toţi aceşti martori şi-au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, oferind totodată şi o serie de explicaţii cu privire la anumite chestiuni puse în discuţie de către părţi sau instanţa de judecată.
Inculpatul B.A.I. nu a recunoscut comiterea faptelor nici în declaraţia dată în cursul urmării penale şi nici în declaraţiile date în faţa instanţei de fond şi apel, încercând prin diverse metode să inducă în eroare organele judiciare.
Astfel, inculpatul a declarat că relaţia pe care o avea cu martorul C.R. putea fi definită ca o simplă „cunoştinţă”, cu toate că, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor arătaţi mai sus, aceştia se întâlneau foarte des, uneori de 2-3 ori pe zi, se vizitau acasă, la firmă, petreceau timpul la restaurant, astfel că nu se poate reţine că erau doar simple cunoştinţe. De asemenea, cu privire la autoturismul marca V.G., inculpatul a declarat că acesta a fost cumpărat de tatăl său, însă fără să poată oferi explicaţii pertinente în acest sens, evitând răspunsurile directe la confruntările cu martorii, susţinând iniţial că acest autoturism nu are nicio legătură cu martorul C.R., ca apoi să revină asupra acestor declaraţii şi să recunoască că acest martor i-a vândut maşina tatălui său, cu toate că din probele administrate în cauză rezultă altceva. Dacă în realitate autoturismul a fost cumpărat de către tatăl inculpatului atunci nu se explică de ce acesta a fost restituit de către inculpat martorului C.R.
De asemenea, inculpatul nu a recunoscut nici faptul că autoturismele cu care circula au fost aprovizionate cu carburanţi de către firmele lui C.R., fără să achite contravaloarea acestora, că la autoturismul primit s-au efectuat reparaţii fără să le achite, că a primit un telefon mobil şi sume de bani de la martorul C.R., cu toate că martorii audiaţi au confirmat toate aceste lucruri, iar documentele aflate la dosar infirmă susţinerile inculpatului.
Mai mult, inculpatul B.A.I. şi tatăl său B.I., au încercat să influenţeze mai mulţi martori, în sensul de a nu declara situaţia reală în cazul în care sunt chemaţi la organele de urmărire penală. A se vedea în acest sens declaraţia martorilor S.K. (f. 678-679), N.R. (f. 312-315 d.u.p.), N.C.V. (f. 306, 309-310 d.u.p.), F.I. (f. 330-330 d.u.p, 703,733).
Prima instanţă a audiat martorii propuşi de inculpat, însă aceste declaraţii nu pot fi reţinute, urmând a fi înlăturate, întrucât între ele există contradicţii şi nu se coroborează cu celelalte probele administrate în cauză (f. 786-791, 844-845, 839, 840 vol. II d.f.).
Din examinarea întregului material probator rezultă că în urma controlului efectuat la data de 12 august 2002, între inculpatul B.A.I. şi martorul C.R. a avut loc o înţelegere, în sensul ca inculpatul să-l sprijine cu privire la cererile de rambursare de TVA şi cu privire la controalele fiscale ce urmează să se efectueze la firmele sale, iar martorul, în schimbul acestora, să-i dea diferite sume de bani şi alte foloase materiale.
După această înţelegere, inculpatul, la data de 10 ianuarie 2003 a mai efectuat un control la firma martorului C.R., SC I. SRL Tg. Mureş, care s-a finalizat cu o rambursare de TVA de 392.712.531 lei (ROL), iar suma de 55.611.956 lei (ROL), a fost raportată în decontul lunii următoare.
De asemenea, inculpatul a fost desemnat în echipa de control şi la o altă firmă controlată de martorul C.R., SC C. SRL Tg. Mureş, în primăvara anului 2003, tot cu privire la o cerere de rambursare de TVA, însă datorită faptului că existau suspiciuni, inculpatul s-a retras din comisia de control, plecând în concediu medical, însă l-a asigurat pe martorul C. că o să intervină pe lângă cei doi inspectori care vor controla firma şi nu vor fi probleme, dar având în vedere că şeful serviciului I.A. a observat că o a treia societate comercială a martorului C. a solicitat rambursare de TVA, şi există posibilitatea efectuării unui control la această societate, inculpatul B.A.I. l-a sfătuit pe martorul C. să renunţe la cererea de rambursare de TVA ceea ce martorul a şi făcut.
În drept, fapta inculpatului B.A.I., care în calitate de funcţionar public, inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureş – D.C.F., în urma înţelegerii cu martorul C.R. din 12 august 2002, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a primit sume de bani (50.000.000 ROL şi 500 euro) şi alte foloase materiale (un autoturism marca V.G., carburanţi, un telefon mobil N., piese de schimb şi reparaţii la autoturism) de la martorul C.R., care controla mai multe societăţi comerciale, în scopul de a-l favoriza în obţinerea de rambursări de TVA cu ocazia controalelor efectuate la aceste firme, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 254 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa de control judiciar apreciază că în mod corect prima instanţă, având în vedere probele administrate în cauză, a reţinut în sarcina inculpatului comiterea acestei infracţiuni, deoarece, din actele dosarului rezultă în mod indubitabil că în cursul anului 2003 inculpatul a primit de la martorul C.R., care controla mai multe societăţi comerciale, diferite sume de bani şi alte foloase materiale, pe care le-am arătat mai sus, pentru a interveni la colegi ori la şefii săi din cadrul D.F.G.P. Mureş, care au efectuat sau programat alte controale la societăţile comerciale controlate de martor şi să-i determine ca aceste controale să se finalizeze în mod favorabil, astfel că sub acest aspect hotărârea instanţei nu comportă nici un fel de discuţii.
Totuşi, individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru această infracţiune s-a făcut greşit, deoarece inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunilor, a încercat să inducă în eroare organele judiciare şi să influenţeze martorii în cauză, astfel că instanţa de control, judiciar apreciază că pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată de instanţa de fond nu corespunde criteriilor de individualizare reglementate de art. 72 C. pen., astfel că această pedeapsă urmează a fi majorată la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Cu privire la apelul inculpatului, Curtea apreciază că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
În principal, inculpatul a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, respectiv a rechizitoriului, deoarece nu se individualizează în mod clar fiecare act material în parte.
Instanţa de control judiciar nu poate reţine această critică.
Potrivit art. 263 C. proc. pen., rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.
În rechizitoriu se arată de asemenea numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate.
În cazul când urmărirea penală este efectuată de procuror, rechizitoriul trebuie să cuprindă şi datele suplimentare prevăzute în art. 260.
Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 262.
În cauza dedusă judecăţii, rechizitoriul parchetului cuprinde toate datele prev. de art. 263 C. proc. pen., respectiv datele privitoare la inculpat, la fapta reţinută în sarcina sa, la încadrarea juridică şi la probele pe care se întemeiază urmărirea, numele şi prenumele persoanelor care trebuiesc citate în instanţă, astfel că nu se impune restituirea cauzei la procuror.
Nici cel de-al doilea motiv de apel nu este fondat.
Inculpatul a solicitat, în subsidiar, desfiinţarea hotărârii atacate şi restituirea cauzei la prima instanţă, pentru că nu a verificat regularitatea actului de sesizare al instanţei, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.
Nici acest aspect nu poate fi reţinut de către instanţa de control judiciar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul tribunalului în septembrie 2004 şi abia la 29 iunie 2005 s-a reuşit audierea inculpatului, deoarece în cauză s-au invocat o serie de excepţii şi cereri de neconstituţionalitate, de disjungere, de strămutare, de conexare, inculpatului i s-a înmânat o copie a rechizitoriului, actul de sesizare a instanţei a fost citit, iar inculpatul a dat o declaraţie în detaliu cu privire la faptele reţinute în sarcina sa (f. 336-341, 344 vol. II d.f.) acesta fiind asistat de avocat ales, astfel că nu se poate reţine că i s-a încălcat dreptul la apărare.
Nici cel de-al treilea motiv de apel nu este fondat.
Inculpatul a solicitat achitarea sa pentru toate faptele, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., însă instanţa de control judiciar nu poate reţine acest aspect, deoarece aşa cum au arătat mai sus, există probe indubitabile care demonstrează faptul că inculpatul a comis cele trei infracţiuni reţinute în sarcina lui, astfel că nu se impune achitarea sa.
De asemenea, Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea din nou a acestor probe, deoarece pentru infracţiunea de luare de mită, s-au arătat mai sus, probele care au format convingerea instanţei cu privire la săvârşirea acestei fapte, iar cu privire la celelalte două infracţiuni instanţa de fond a arătat în detaliu în ce constă acestea, astfel că nu este necesar a fi reluate din nou.
Nici cel de-al patrulea motiv de apel nu este fondat.
Inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul micşorării acesteia şi aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea condiţionată a acesteia.
Curtea apreciază, pentru considerentele arătate atunci când s-a analizat apelul parchetului, că instanţa de fond a făcut o individualizare greşită a pedepselor, însă nu în sensul micşorării acestora, ci dimpotrivă, deoarece inculpatul, în urma soluţionării apelului, a fost găsit vinovat de toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, astfel nu se impune reducerea pedepsei aplicate, ci majorarea acesteia.
Împotriva Deciziei penale nr. 20 din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş în termen legal a declarat recurs inculpatul B.A.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 3, 18 şi 14 C. proc. pen.
Astfel, unul dintre judecătorii care au soluţionat cauza în apel, era incompatibil întrucât a participat şi la soluţionarea recursului privind arestarea preventivă a inculpatului, motiv pentru care solicită casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
În mod greşit instanţele au dispus condamnarea sa pentru cele trei infracţiuni, critică întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., întrucât faptele nu există, astfel că inculpatul solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Inculpatul mai susţine că probele propuse de apărare i-au fost respinse, judecătorul fondului nu a verificat regularitatea actului de sesizare, nu a făcut o analiză a probelor, precum şi a celor 3 fapte reţinute în rechizitoriu, nu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice, fiindu-i încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, instanţa de apel a amânat pronunţarea la data de 10 februarie 2009, deşi completul nu a fost legal constituit în sensul că la pronunţarea acestei hotărâri a participat un singur judecător, motive pentru care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivele scrise de recurs, inculpatul mai solicită restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare al instanţei întrucât nu se individualizează în mod clar fiecare act material în parte, cu referire la modalitatea şi timpul de comitere.
O ultimă critică este întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi vizează reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia şi aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că nu suntem în prezenţa unui caz de incompatibilitate şi, în consecinţă, nu-şi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile legale invocate.
Astfel, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 48 lit. a) C. proc. pen. este necesar ca judecătorul să fi soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale, ceea ce nu este cazul în speţă.
Cea de a doua critică întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. este, de asemenea, nefondată.
Potrivit acestor dispoziţii legale, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Pentru a constitui caz de casare, în sensul art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, respectiv starea de fapt reţinută de instanţă să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar şi esenţială – să conducă la adoptarea unei hotărâri greşite de condamnare sau de achitare.
În speţă, din probele administrate rezultă că inculpatul B.A.I., în calitate de inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureş – D.C.F., în cursul anului 2003, în baza unei înţelegeri anterioare a primit de la martorul denunţător C.R. sume de bani şi alte foloase materiale (un autoturism marca V.G., carburanţi, un telefon mobil N., piese de schimb şi contravaloarea reparaţiilor pentru autoturism), în scopul de a-l favoriza pe martor în obţinerea de rambursări TVA cu ocazia controalelor efectuate la firmele acestuia, respectiv pentru a interveni pe lângă colegii sau şefii ierarhici din cadrul D.G.F.P. Mureş pentru a-i determina ca respectivele controale efectuate sau programate de către aceştia să se finalizeze cu un rezultat favorabil.
În cursul aceluiaşi an, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul i-a furnizat martorului C.R.S. informaţii privind verificările ce urmau a fi efectuate de către D.G.F.P. Mureş la societăţile comerciale la care acesta era asociat sau administrator, arătându-i şi modalităţile în care se putea sustrage de la constatarea unor fapte penale de către organele de control fiscal.
Inculpatul a negat constant primirea banilor, dar şi a celorlalte foloase materiale, formulându-şi diferite apărări pe parcursul procesului penal, care însă sunt infirmate de probele administrate, probe care înlătură prezumţia de nevinovăţie instituită de dispoziţiile art. 66 C. proc. pen.
Declaraţiile martorului denunţător C.R.S., potrivit cărora inculpatul i-a solicitat un autoturism, bani şi alte foloase materiale în scopul arătat anterior se coroborează cu declaraţiile martorilor S.K., S.E., L.Z., L.O., N.C.V., C.A., N.R., F.I., S.Z., C.I.G., D.D.L., precum şi cu înscrisurile privind tranzacţia autoturismului V.G., procesele-verbale de confruntare, factura fiscală din 20 octombrie 2003.
De remarcat este faptul că după ce au fost începute cercetările în cauză atât inculpatul, cât şi tatăl său B.I. – audiat în calitate de martor, au încercat să-i influenţeze pe martorii S.K., N.R., N.C.V., cerându-le să relateze o altă situaţie de fapt referitoare la modalitatea de achiziţionare a autoturismului V.G.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor B.I. şi B.S. – părinţii inculpatului, în mod corect acestea au fost înlăturate întrucât, deşi susţin varianta inculpatului cu privire la modalitatea de achiziţionare a autoturismului, nu se coroborează cu celelalte probe administrate, instanţele apreciind că există şi anumite contradicţii între acestea şi declaraţiile martorilor C.G.I. şi B.Z.L.
De altfel, declaraţiile martorilor B.I. şi B.S. pot fi apreciate ca fiind subiective, avându-se în vedere că aceştia sunt părinţii inculpatului.
Cu ocazia dezbaterii recursului, inculpatul, prin apărătorul său, a arătat că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât în cazul acesteia făptuitorul se prevalează de influenţa sa asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
În speţă însă, singurul care avea calitatea de funcţionar era numitul I.A., celelalte persoane la care s-a făcut referire, nefăcând parte din instituţia statului.
Nici această critică nu este întemeiată.
Din probatoriul administrat rezultă fără dubiu că inculpatul i-a spus martorului C.R.S. că va interveni pe lângă colegii săi ori şefii ierarhici din cadrul D.G.F.P. Mureş, aceştia având calitatea de funcţionari cerută de lege pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă.
Este real că inculpatul a făcut referiri şi la alte persoane, printre care şi rudele acestuia, însă acest aspect este irelevant, infracţiunea de trafic de influenţă fiind reţinută în raport cu persoanele încadrate la D.G.F.P. Mureş.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Instanţa de apel a avut în vedere toate aceste criterii, respectiv gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor comise, modalitatea de comitere a acestora, valoarea ridicată a bunurilor pretinse de inculpat, conduita acestuia.
Inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, însă a avut o conduită nesinceră, încercând să zădărnicească aflarea adevărului în cauză prin influenţarea unor martori.
Faţă de aceste aspecte, dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, pedeapsa aplicată fiind în măsură să atingă scopul educativ şi preventiv al acesteia prevăzut de art. 52 C. pen.
Celelalte critici formulate în motivele scrise de recurs sunt, de asemenea, nefondate.
Inculpatul a solicitat, ca şi în apel, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, respectiv a rechizitoriului, întrucât acesta nu menţionează în mod clar fiecare act material.
Referitor la această critică, Înalta Curte constată, ca şi instanţa de apel, că rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 263 C. proc. pen., cuprinde toate datele cerute de acest text de lege, astfel că nu se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de trimitere în judecată.
Totodată este lipsită de suport real susţinerea inculpatului în sensul că prima instanţă nu a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei de trafic de influenţă în dispoziţiile art. 6, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen. şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La termenul din 21 septembrie 2007, instanţa, conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a pus în discuţie această schimbare de încadrare juridică, inculpatul prin apărător, solicitând termen pentru a-şi pregăti apărarea sub acest aspect, termen ce a fost acordat la data de 12 octombrie 2007, când inculpatul a arătat că se opune schimbării încadrării juridice a faptei.
Instanţele au administrat atât probele în acuzare, cât şi probele în apărare propuse de inculpat, iar împrejurarea că acestuia nu i-au fost încuviinţate toate probele, ci numai pe cele pe care instanţa le-a apreciat utile soluţionării cauzei, nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, aşa cum susţine inculpatul.
De asemenea, în cauză au fost analizate probele care au servit ca temei pentru condamnarea inculpatului, precum şi cele care au fost înlăturate, soluţia de condamnare fiind motivată corespunzător în acord cu cerinţele art. 356 C. proc. pen. şi art. 383 C. proc. pen.
Totodată, instanţa de apel a fost compusă potrivit legii, nefiind incidente dispoziţiile art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., decizia recurată fiind pronunţată de un complet format din doi judecători, care au participat la soluţionarea apelurilor declarate în cauză.
Încheierea de amânare din data de 28 ianuarie 2009 a fost într-adevăr pronunţată de un singur judecător, dar prin aceasta nu s-a adus nici o vătămare intereselor legale ale inculpatului, acesta solicitând, la rândul său, amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, astfel că în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează să îl respingă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.I. împotriva Deciziei penale nr. 20/ A din 10 februarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2010.

---

Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 30 septembrie 2004
comunicate de presă din 02 august 2004
comunicate de presă din 29 iulie 2004
comunicate-hotărâri de condamnare din 26 martie 2010
comunicate de presă din 27 iulie 2004