increase font sizedecrease font size | | 

Direcția Națională Anticorupție

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL

DE PE LÂNGĂ

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 05 aprilie 2017
Nr. 334/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ


Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna martie 2017, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1.Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

CĂNCESCU ARISTOTEL ADRIAN, la data faptei administrator în fapt al SC Canaris SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,
CĂNCESCU ANTONIN VIOREL, fratele primului și administrator al SC Canaris SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,
RUSU BOGDAN AURELIAN, la data faptei administrator al SC Canet Radio SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,
SC CANARIS SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,
SC CANET RADIO SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a vândut rețeaua unui post de radio pe care-l deținea, către o societate de profil, prin încheierea, la data de 02.03.2007, a unui contract de vânzare-cumpărare, prețul fiind de 5 milioane euro.
Structura afacerii a fost stabilită de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian astfel încât să nu plătească taxe și impozite către stat pentru efectuarea acestei tranzacții.
Concret, transferul celor 33 licențe audiovizuale nu s-a făcut direct de la societățile deținătoare, printre care și SC Canaris SRL, către cumpărătorul final, ci prin interpunerea SC Canet Radio SRL, înființată anume în acest scop de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian.
Astfel, societatea nou creată a cumpărat licențele respective la un preț subevaluat, de 100 euro/licență, iar ulterior cumpărătorul final a achiziționat toate părțile sociale ale firmei respective cu 5 milioane euro (valoarea reală a licențelor), deși aceasta din urmă, la momentul respectiv, nu deținea în patrimoniu alte bunuri sau active.
Prin acest mecanism, inculpații au cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 18.027.513 lei reprezentând: 5.674.792 lei debit principal (TVA în valoare de 2.986.045 lei și impozit pe profit în valoare de 2.514.564 lei pentru SC Canaris SRL plus TVA în valoare de 94.556 lei și impozit pe profit în valoare de 79.626 lei pentru o altă societate) și 12.352.721 lei accesorii, majorări de întârziere și penalități.

În cauză, A.N.A.F. – DGRFP Brașov a precizat că se constituie parte civilă față de SC Canaris SRL cu suma totală de 19.418.549 lei și față de o altă societate cu suma totală de 1.150.336 lei.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Căncescu Aristotel Adrian, Căncescu Antonin Viorel, Rusu Bogdan Aurelian, SC Canaris SRL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Amintim că inculpații Căncescu Aristotel Adrian și Rusu Bogdan Aurelian au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și de spălare a banilor.

Actualizare la 17.03.2021:
Prin decizia penală nr. 87 din 16.02.2021, Curtea de Apel Brașov a dispus achitarea inculpaților CĂNCESCU ARISTOTEL ADRIAN, CĂNCESCU ANTONIN VIOREL, RUSU BOGDAN AURELIAN, SC CANARIS SRL și SC CANET RADIO SRL, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.
DEFINITIVĂ




2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului PÎRVAN DUMITRU, la data faptelor comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secția București, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii octombrie 2012, inculpatul Pîrvan Dumitru, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare – Secția București, a pretins și primit de la reprezentantul unei societăți comerciale, suma de 10.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu care decurgeau din funcția deținută, privind rezultatele unui control efectuat la firma acestuia din urmă.
De asemenea, în perioada septembrie – octombrie 2012, în aceeași calitate și în aceleași circumstanțe, inculpatul a pretins și primit de la administratorul unei alte societăți comerciale foloase materiale în valoare de aproximativ 400 USD (2 telefoane mobile).

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Amintim că Pîrvan Dumitru a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită (detalii în comunicatul nr. 849/VIII/3 din data de 20 noiembrie 2012).



3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
CONSTANTINESCU RADU, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
ILIOIU CORINA-ISABELA, la data faptelor consilier superior la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), Centrul Județean Hunedoara - Serviciul Autorizare Plăți, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte din care una în formă continuată,
- fals în declarații în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011-2013, inculpatul Constantinescu Radu, beneficiind de ajutorul inculpatei Ilioiu Corina-Isabela, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte (adeverințe, contracte de comodat, etc. - întocmite de amândoi), în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată pe suprafață, pentru suprafețele de 100,91 ha respectiv 162,97 ha teren agricol, pe care nu le deținea în realitate.
Prin aceste demersuri, inculpatul Constantinescu Radu a obținut pe nedrept sprijin financiar nerambursabil în cuantum total de 400.860 lei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, cu suma de 417.826 lei.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține inculpatei Ilioiu Corina-Isabela.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.



4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților GĂMAN ION-COSMIN și CĂPĂȚÂNĂ CRISTINEL pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- mărturie mincinoasă,
- favorizarea făptuitorului.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În datele de 18.12.2015, respectiv 22.01.2016, inculpații Găman Ion-Cosmin și Căpățână Cristinel au fost audiați în calitate de martori în dosarul 2060/54/2014, ce se afla pe rolul Curții de Apel Craiova (în care sunt judecate mai multe persoane pentru diverse infracțiuni printre care și de corupție – dosar mediatizat prin comunicatul nr. 1818/VIII/3 din 16 decembrie 2014).
În această împrejurare, cei doi inculpați, sub prestare de jurământ, au dat declarații neconforme adevărului.
Prin afirmațiile făcute în fața instanței de judecată, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a două persoane trimise anterior în judecată pentru fapte de corupție, inculpații au comis infracțiunile de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Craiova.



5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

BUȘAGĂ ION, la data faptelor primar al comunei Berislăvești, județul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
- schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniuni Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008-2009, cunoscând că nu îndeplinește condițiile de eligibilitate, inculpatul Bușagă Ion, în calitate de primar al comunei Berislăvești, județul Vâlcea a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente ce conțineau aspecte necorespunzătoare adevărului, în sensul că suprafețele de 778,38 ha respectiv 786,57 ha pășune (islazuri comunale) ar fi fost utilizate de către consiliul local pentru propriile activități agricole. În realitate aceste islazuri au fost utilizate efectiv de locuitorii comunei Berislăvești, deținători de animale, care au și realizat lucrările de întreținere a pășunilor.
Ca urmare a aprobării cererilor de plată pentru schema de sprijin pe suprafață pentru campaniile 2008 și 2009, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vâlcea a emis decizii prin care i-au fost stabilite inculpatului drepturi de plată în sumă totală de 1.647.135 lei.
În perioada august 2009-decembrie 2010, inculpatul Bușagă Ion, în aceeași calitate, a schimbat destinația unei părți din fondurile nerambursabile, prin utilizarea sumei totale de 1.366.863 lei contrar dispozițiilor legale, respectiv pentru reparații capitale la două cămine culturale construirea unui dispensar, studii geotehnice pentru canalizare, dotare centru de lapte, expertiză poduri, sisteme de supraveghere video la primărie, materiale construcție locuință persoană fizică, amenajare drumuri și poduri, etc.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, cu suma de 1.637.582 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
ISOPESCUL ADRIAN – ȘTEFAN pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
SC CORBUL SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
BOGHEAN VIOREL - MIHAI, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 29 aprilie 2011 a fost înregistrată la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit o cerere, prin care beneficiarul SC Corbul SRL, prin reprezentantul său Isopescul Adrian – Ștefan, a solicitat finanțarea din fonduri nerambursabile a unui proiect ce privea înființarea unei ferme agrozootehnice în localitatea Frătăuții Vechi, județul Suceava.
În acest context, pentru a maximiza valoarea totală eligibilă și implicit contribuția nerambursabilă, în bugetul indicativ, anexat cererii de finanțare, inculpatul Isopescul Adrian – Ștefan a depus la autoritatea contractantă mai multe documente false ce reprezentau oferte cu prețuri pentru bunurile necesare proiectului, în scopul de a supraevalua cheltuielile necesare achizițiilor de utilaje.
Întrucât prețurile de achiziție menționate de aceasta nu se încadrau în limitele din baza de date a autorității contractante, pentru justificarea acestora, alăturat cererii de finanțare au fost atașate mai multe documente false reprezentând oferte cu prețuri pentru bunurile necesare proiectului, depuse de SC Corbul SRL la autoritatea contractantă.
În baza ofertelor depuse, comisia de evaluare a ofertelor a desemnat ca și câștigătoare oferta unei societății comerciale cu un comportament fiscal de tip ”fantomă”, administrată de inculpatul Boghean Viorel – Mihai.
Această societate, prin reprezentantul său, a pus la dispoziția inculpatului Isopescul Adrian – Ștefan mai multe documente false, pe care în perioada 2011 – 2016, acesta din urmă le-a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
În urma acestor demersuri, inculpatul Isopescul Adrian – Ștefan a obținut de la autoritatea contractantă suma totală de 2.933.201 lei.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.144.383 lei, sumă la care vor fi adăugate dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin SC Corbul SRL.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Amintim că inculpatul Isopescul Adrian – Ștefan a mai fost trimis în judecată pentru fapte similare (comunicat nr. 20/VIII/3 din 11 ianuarie 2017).



7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

GĂRBACEA PĂTRU, la data faptelor reprezentant al Composesoratul de Pădure și Pășune Moieciu de Jos și de Sus, jud Brașov, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
BĂJAN GHEORGHE, la data faptelor reprezentant al Composesoratul de Pădure și Pășune Moieciu de Jos și de Sus, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
- tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

COMPOSESORATUL DE PĂDURE ȘI PĂȘUNE MOIECIU DE JOS ȘI DE SUS, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene - 6 fapte
- tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008-2013, inculpații Gărbacea Pătru și Băjan Gheorghe, în calitate de reprezentanți ai Composesoratul de Pădure și Pășune Moieciu de Jos și de Sus, au depus cu rea - credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente ce conțineau aspecte necorespunzătoare adevărului, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, pentru 96,79 ha fâneață naturală, pe care nu o dețineau în totalitate.
În realitate, o parte din acea suprafață (51,39 ha) era acoperită cu vegetație montană, în parte protejată de lege.
În același context, în cursul anului 2014, inculpatul Băjan Gheorghe a depus la A.P.I.A. aceleași documente, dar, ca urmare a verificărilor efectuate de reprezentanții acestei instituții, au exclus de la plată Composesoratul de Pădure și Pășune Moieciu de Jos și de Sus.

Prin acțiunile sale, inculpații au obținut pe nedrept, în perioada 2008-2013, fonduri nerambursabile, în valoare de 683.685 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, la care vor fi adăugate dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparține Composesoratul de Pădure și Pășune Moieciu de Jos și de Sus. De asemenea s-a mai dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi asupra unor conturi bancare ce aparțin inculpaților Gărbacea Pătru și Composesoratul de Pădure și Pășune Moieciu de Jos și de Sus.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

PALEU PETRU, administrator al SC Energoterm SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- uz de fals în formă continuată (8 acte materiale),

CÂRLIGEANU MARIETA, diriginte de șantier, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

SC ENERGOTERM SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 03 noiembrie 2008, între Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț și o asociere de firme din care făcea parte și SC ENERGOTERM SRL Piatra Neamț, reprezentată de inculpatul Paleu Petru, a fost încheiat un contract de execuție având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea obiectivului „Sală de Sport și Anexe pentru Clubul Școlar Piatra Neamț”.
În acest context, în perioada 2008-2010, inculpatul Paleu Petru a emis către autoritatea contractantă facturi fiscale în valoare totală de 9.656.599 lei și înscrisurile aferente acestora (situații de plată, centralizatorul situațiilor de plată, procese-verbale de recepție parțială, etc.-parte din ele fiind semnate și de inculpata Cârligeanu Marieta).
Facturile respective care atestau în mod nereal executarea unor lucrări de construcții și instalații în valoarea de 2.497.153 lei, au fost achitate de reprezentanții unității de învățământ cu încălcarea dispozițiilor legale.
În aceeași perioadă, pentru a solicita deblocarea sumelor reprezentând garanția de bună execuție (deși nu era finalizată lucrarea și nu era întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor), omul de afaceri a depus la o unitate bancară 8 înscrisuri falsificate, având drept consecință transferarea sumei de 497.728,11 lei din contul de garanții în contul curent al SC Energoterm SRL Piatra Neamț.
Prin aceste demersuri, a fost creat un prejudiciu Liceului cu Program Sportiv Piatra Neamț în valoare de 2.497.153 lei concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial pentru SC Energoterm SRL Piatra Neamț.
Unitatea de învățământ a comunicat că se constituie parte civilă în cauză urmând a comunica până la citirea actului de sesizare natura și întinderea pretențiilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.



9. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

PETCU ION și PETCU MIHAELA-ECATERINA, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,

FALCĂ FLORIN, la data faptei administrator al unor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 01.01.2009 – 30.06.2011, inculpații Petcu Ion și Petcu Mihaela-Ecaterina, în calitate de administratori de fapt sau de drept ai unor societăți comerciale, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, au evidențiat în actele contabile ale firmelor pe care le-au reprezentat cheltuieli care nu aveau la bază operațiuni reale. Cele 509 facturi fiscale folosite la fraudarea bugetului de stat, în valoare totală de 60.231.189 lei, au fost emise de societățile controlate de inculpatul Falcă Florin, sub coordonarea inculpaților Petcu Ion și Petcu Mihaela-Ecaterina.
Scopul urmărit de inculpați a fost sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente activităților economice derulate (comerț cu cereale), prin deducerea în mod ilegal a TVA.
Întregul mecanism ilicit de fraudare a bugetului de stat a constat în interpunerea pe lanțul de achiziții de cereale a mai multor societăți comerciale, de tip fantomă, așezate pe mai multe paliere, pentru a se crea aparența că mărfurile ar fi fost achiziționate de la persoane juridice, în baza unor facturi fiscale purtătoare de TVA. În realitate marfa era achiziționată de la persoane fizice sau fără documente justificative.
Prin aceste demersuri, inculpații au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 10.222.821 lei reprezentând TVA dedusă în mod nelegal.
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 15.483.063 lei.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților și a unor societăți comerciale, în calitate de părți responsabile civilmente, până la concurența sumei de 10.240.650 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



10. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

TUDOR LUCIANO, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat,
- complicitate la stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat,

DAVID RADU, la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, în formă continuată,
- complicitate la stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat,

POPA IONEL VIRGIL, DONICI ANIȘOARA, ROTSTEIN ADRIAN și DANCUS MIHAI, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008 - 2009, inculpații Tudor Luciano și David Radu, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, în scopul obținerii pe nedrept a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul general consolidat și compensări datorate bugetului general consolidat, au stabilit cu rea-credință taxele acestor două firme, mărind artificial TVA deductibilă prin înregistrarea contabilă și declararea fiscală a unor achiziții care nu au la bază operațiuni reale.
Cei doi oameni de afaceri, în realizarea mecanismului de fraudare a bugetului de stat, au beneficiat și de ajutorul celorlalți inculpați care le-au pus la dispoziție documente contabile ce atestau operațiuni comerciale fictive: livrări de linii tehnologice, servicii de modernizare și amenajare linii tehnologice, etc..
Acționând în această manieră inculpații au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 4.937.522 lei.
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 31.498.313 lei, reprezentând prejudiciul creat bugetului de stat.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile (construcții, terenuri, autoturisme, obiecte de valoare, acțiuni, sume aflate în conturi bancare etc.) aflate în proprietatea inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



11. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

POPELCĂ GHEORGHE pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă tentativei,
- complicitate la infracțiunea de fals intelectual,

GHEORGHE NICOLAE, la data faptelor primar al comunei Boișoara, județul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei,
- instigare la infracțiunea de fals intelectual,
- instigare la infracțiunea de uz de fals.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2014, la instigarea primarului Gheorghe Nicolae, inculpatul Popelca Gheorghe a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, în scopul de a obține în mod injust fonduri nerambursabile în cadrul schemei unice de plată pe suprafață, în condițiile în care acesta din urmă nu îndeplinea condițiile de eligibilitate referitoare la deținerea unui anumit număr de animale.
Anterior, inculpatul Gheorghe Nicolae a depus diligențele necesare pentru ca Consiliul Local să emită o hotărâre în urma căreia i-a fost închiriată celuilalt inculpat suprafața de teren de 91,62 ha aflată în domeniul privat al comunei, cu destinația - pajiște. În continuare, inculpatul Gheorghe Nicolae a instigat un angajat al Primăriei să aplice pe un proces-verbal de predare amplasament ștampila cu semnătura olografă a edilului, în condițiile în care nu a avut loc o astfel de predare-primire.
Ca urmare a verificării administrative, APIA – Centrul județean Vâlcea a constatat neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate, ceea ce a determinat respingerea cererii de plată formulată de inculpatul Popelca Gheorghe.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea.

Actualizare (24.04.2020):
Prin decizia penală nr. 149 din 27.03.2020, Curtea de Apel Pitești a dispus achitarea inculpaților REZERVA DANIEL, ACHIM LAURENȚIU LIVIU, GHEORGHE NICOLAE și POPELCĂ GHEORGHE, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.

DEFINITIVĂ

Prin decizia penală de mai sus, Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat cu privire la două sentințe penale date în primă instanță de către Tribunalul Vâlcea în două dosare diferite având același obiect și care au fost reunite la instanța superioară (dosare penale mediatizate prin comunicatul nr. 11 din Buletin de presă martie 2017 și comunicatul nr. 13 din Buletinul de presă iunie 2017).



12. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului DIMA PETRE, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, inculpatul Dima Petre, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente ce conțineau aspecte necorespunzătoare adevărului, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru o suprafață de teren de 130 ha pe care nu o deținea în realitate.
Prin acțiunile sale inculpatul a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile, în valoare de 63.475,83 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 135.491,57 lei, la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de lege până la achitarea integrală a debitului.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra a două terenuri ce aparțin inculpatului. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă și asupra sumelor de bani, existente și care vor intra într-un cont pe care inculpatul îl deține la o unitate bancară.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Teleorman, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.



13. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului BĂLAN ALIXANDRU, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 20.06.2011 între Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar POSDRU (CNDIPT-OI-POSDRU) și o asociere din care făcea parte și o societate comercială administrată de inculpatul Bălan Alixandru a fost încheiat un contract finanțat din fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectului ”Angajați calificați pentru mai multe șanse pe piața muncii”.
În acest context, în perioada 2011-2012, inculpatul Bălan Alixandru a depus la autoritatea contractantă două cereri de rambursare cheltuieli în care era consemnat faptul că un număr de 24 de persoane participaseră la cursurile de ”Agent de pază și ordine” și ”Operator introducere, validare și prelucrare date”, în urma cărora a primit subvenții în valoare totală de 160.350 lei.
Ulterior, inculpatul a retras această sumă din contul societății, întocmind în acest sens borderouri din care rezulta că participanții la cursuri ridicaseră în numerar din casieria firmei bani ce reprezentau subvenții/burse.
CNDIPT-OI-POSDRU a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă întrucât suma pe care o datora societatea administrată de inculpatul Bălan Alixandru a fost recuperată.
În prezența apărătorului ales, inculpatul Bălan Alixandru a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

- 2 închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani, și interzicerea pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului Județean Galați pe o perioadă de 60 de zile.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Bălan Alixandru, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Galați.



14. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu-Mureș au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului ȚIBLEA ALEODOR CAIUS, cercetat în stare de libertate, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În data de 31 iulie 2014, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism pe raza municipiului Gheorgheni, jud. Harghita, inculpatul Țiblea Aleodor Caius a fost oprit în trafic de către un polițist din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Gheorgheni, care a constatat că pentru autoturismul pe care îl conducea nu deținea o poliță de asigurare auto obligatorie tip RCA valabilă.
În schimbul aplicării de către polițist a sancțiunii contravenționale și a măsurii de indisponibilizare a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare ale mașinii pe care o conducea, inculpatul Țiblea Aleodor Caius l-a însoțit pe acest lucrător de poliție la biroul unui broker de asigurări, unde a acceptat să i se încheie o asigurare auto obligatorie tip RCA și să achite contravaloarea poliței ce i-a fost eliberată în acest sens.
Pentru polița de asigurare auto obligatorie tip RCA ce i-a fost eliberată cu valabilitate pe 6 luni de zile, inculpatul a achitat suma de 331,89 lei.

În prezența apărătorului ales, inculpatul Țiblea Aleodor Caius a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Cluj Napoca sau în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj Napoca.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Țiblea Aleodor Caius, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Harghita.



15. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului RUGIERO MAURIZIO ANTONIO, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii ianuarie 2015, inculpatul Rugiero Maurizio Antonio a determinat o persoană, să ofere cu titlu de mită, suma de 10.000 de euro, unui funcționar public din cadrul Poliției Locale Sector 3, pentru ca acesta să îndeplinească un act de serviciu, respectiv eliberarea unei adeverințe din conținutul căreia să rezulte că lucrările efectuate la un imobil tip bloc de locuințe și spații comerciale, amplasat în sectorul 3, sunt terminate.
Eliberarea acestui act oficial ar fi permis succesiv, întocmirea procesului verbal de recepție finală și apoi realizarea demersurilor pentru cadastru – intabulare, cu consecința introducerii construcției în circuitul civil și obținerii de profit ca urmare a vânzării unităților locative și spațiilor comerciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.



În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE