DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1121 din 08.12.2020, Curtea de Apel Suceava a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul ISOPESCUL ADRIAN – ȘTEFAN la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit (respectiv cea de administrator - de drept sau de fapt – la o societate comercială), pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, incorecte ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Condamnă pe inculpatul BOGHEAN VIOREL - MIHAI, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit (respectiv cea de administrator - de drept sau de fapt – la o societate comercială), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, incorecte ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Condamnă pe inculpata SC CORBUL SRL la pedeapsa principală constând în plata amenzii în valoare de 75.000 lei, reprezentând 250 de zile amendă și pedeapsa complementară constând în interzicerea de a participa la procedurile de achiziție publică pentru o durată de 3 ani și publicarea hotărârii de condamnare în extras, pe cheltuiala inculpatei persoane juridice, în presa centrală într-un număr de 4 apariții, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, incorecte ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Atrage atenția inculpatei SC CORBUL SRL asupra dispozițiilor art. 139 al. 2 Cod penal conform cărora, în caz de neexecutare cu rea credință a pedepselor complementare, se va dispune dizolvarea persoanei juridice.
Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Isopescul Adrian – Ștefan va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava – Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni – Casa de tip familial „Dalia” sau în cadrul Primăriei municipiului Rădăuți.
Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul Boghean Viorel - Mihai va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava – Servicii pentru copilul aflat în dificultate, Siret sau în cadrul Primăriei municipiului Rădăuți.
Obligă, în solidar, pe inculpații Isopescul Adrian Ștefan, SC Corbul SRL și Boghean Viorel Mihai să plătească părții civile, Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, suma de 3.144.383,33 lei precum și accesoriile aferente calculate conform dispozițiilor procedural fiscale până la data plății efective.
Dispune desființarea totală a înscrisurilor false depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în cadrul contractului de finanțare.
Obligă pe fiecare dintre cei trei inculpați la plata sumei de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava la data de 07 martie 2017, vezi comunicatul nr. 334/VIII/3 din data de 05 aprilie 2017 (comunicatul nr. 6).

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 aprilie 2017