DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 2 octombrie 2007
Nr. 243/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ

Biroul de Informare şi Relaţii Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupţie în luna septembrie, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MITITELU COSTICĂ, lucrător vamal la Biroul Vamal Sculeni, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.
Din probele administrate în faza de urmărire penală, a rezultat următoarea stare de fapt:
La data de 14 august 2006, inculpatul Mititelu Costică, în calitate de lucrător vamal la Biroul Vamal Sculeni, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, i-a permis unei persoane fizice din Republica Moldova având dublă cetăţenie, să treacă de controlul vamal, având în autoturism cantitatea de 5.750 pachete de ţigări. Totodată, inculpatul a consemnat în fals în Registrul de evidenţă faptul că a efectuat verificarea autoturismului, prin sondaj, scriind menţiunea "liber de vamă".
Prejudiciul cauzat, ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpatul Mititelu Costică, este de 17.119,24 RON (aproape 5.000 euro), reprezentând cuantumul taxelor vamale, TVA, accize şi comisionul vamal.
Întrucât prejudiciul a fost recuperat ca urmare a măsurii de confiscare a ţigărilor, A.N.A.F. nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Iaşi.

2. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a inculpatului FERENCZY FERENC JOZSEF, director executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (D.S.V.S.A.) Harghita, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu.
Din probele administrate în faza de urmărire penală, a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul lunii septembrie 2006, la solicitarea unei persoane fizice,
administrator al unei societăţi comerciale din oraşul Topliţa, jud. Harghita, societate ce are ca activitate principală fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor, inculpatul Ferenczy Ferenc Jozsef, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, a dispus ca două din subordonatele sale să se retragă din control. Acestea erau funcţionari publici cu atribuţii de control - medic veterinar la Biroul de Inspecţie şi Control, respectiv medic veterinar al Circumscripţiei Sanitare Veterinare Topliţa din cadrul D.S.V.S.A. Harghita.
Anterior, cu ocazia unui control efectuat la punctul de lucru al fabricii, cei doi medici au constatat că la societatea respectivă se prelucrează lapte, deşi fusese emisă Ordonanţa D.S.V.S.A. Harghita nr. 17 din 15.09.2006 de interzicere a desfăşurării activităţii.
Această măsură a fost luată deoarece examenele de laborator ale testelor de sanitaţie erau neconforme şi condiţiile de igienă necorespunzătoare.
Din cauza faptului că nu a fost întocmită documentaţia de control (respectiv procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de normele sanitar veterinare), nu a fost aplicată o sancţiune legală şi nu s-au luat măsuri de confiscare a laptelui sau de punere sub sechestru a materiei prime, societatea comercială a beneficiat de un avantaj patrimonial în sumă de 774,30 lei (RON) (avantaj reprezentând veniturile realizate din prelucrarea şi comercializarea laptelui).

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Topliţa, jud. Harghita.

3. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MUCICĂ CĂTĂLIN, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Braşov – Poliţia oraş Ghimbav, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Potrivit probelor administrate de către procurorii anticorupţie s-a stabilit că în cursul lunii iunie 2006, profitând de atribuţiile conferite funcţiei de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Oraş Ghimbav, jud. Braşov, inculpatul a solicitat şi primit în mod necuvenit suma de 500 euro de la denunţător.
Persoana denunţătoare avea calitatea de parte vătămată într-un dosar penal instrumentat de inculpat. Denunţătorul, la îndemnul ofiţerului de poliţie, formulase o plângere penală împotriva unei alte persoane fizice, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune săvârşită cu ocazia intermedierii vânzării unui teren. În contextul soluţionării acestei plângeri, inculpatul i-a dat de înţeles denunţătorului că îl va ajuta în demersul penal pe care-l iniţiase, motiv pentru care a solicitat şi primit suma de 500 de euro cu titlu de mită.

Dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Braşov.

4. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului DESZI MIHAI , fost ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor – Serviciul Cercetări Penale (pensionat în luna martie 2006), pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
Din probele administrate în faza de urmărire penale a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2001 - august 2003, inculpatul Deszi Mihai a primit de la o persoană denunţătoare diverse sume de bani (atât lei cât şi dolari) şi bunuri (produse alimentare, o centrală termică) în valoare totală de peste 500 milioane ROL (aproximativ 15.800 EURO) în schimbul promisiunii că-şi va exercita influenţa, în favoarea acesteia, asupra poliţiştilor care instrumentau dosarele penale în care era cercetată.
În concret, în cursul anului 2001, persoana denunţătoare, în calitate de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale din judeţul Bihor, a emis mai multe cecuri în valoare de peste 2 miliarde ROL, fără a avea acoperirea necesară în cont, în favoarea altor societăţi comerciale de la care cumpărase marfă. Pentru aceste motive, a fost cercetată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune de către poliţişti din cadrul I.P.J. Bihor, Serviciul de investigare a fraudelor.
Persoana denunţătoare nu se constituie parte civilă în cauză, motiv pentru care inculpatul Deszi Mihai urmează să fie obligat la plata echivalentului în lei a foloaselor necuvenite pe care le-a primit.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bihor.

5. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
MAYER MARIAN, viceprimar al comunei Sînmihaiu-Român, jud. Timiş, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată;
- fals material în înscrisuri oficiale;
- înşelăciune;
- fals intelectual

MÂNZAT OLGA-DANIELA, expert extern, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, rămasă în formă de tentativă;
- complicitate la înşelăciune;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
- fals intelectual.

Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat următoarea stare de fapt:
Inculpatul Mayer Marian, în calitate de responsabil de proiect, împreună cu inculpata Mânzat Olga-Daniela, în calitate de responsabil financiar, au avut atribuţii legate de implementarea proiectului "Agenţia de Cooperare Rurală şi Dezvoltare – ACORD", proiect finanţat de către Comunitatea Europeană, în cadrul Programului PHARE 2000. Implementarea proiectului a avut loc în perioada februarie 2005 - martie 2006. Conform proiectului, beneficiarul trebuia să creeze în comunele Sînmihaiu-Român şi Săcălaz, ambele din judeţul Timiş, o Agenţie de Cooperare Rurală şi Dezvoltare, cu scopul eficientizării utilizării fondurilor locale, prin consultarea şi antrenarea unor grupuri mari de locuitori ai comunelor.
În calitatea conferită de atribuţiile în cadrul proiectului, cei doi inculpaţi au depus la Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice (UCRAP) mai multe documente întocmite în fals (documente justificative false şi incomplete, contracte de muncă false, raportul tehnico-financiar cu date nereale, contracte de prestări servicii încheiate fără respectarea procedurilor de achiziţie,etc.) cu scopul de a justifica utilizarea fondurilor primite. În felul acesta, i-au indus în eroare pe reprezentanţii instituţiei guvernamentale, cu privire la operaţiunile desfăşurate şi la derularea procedurilor legale.
Întrucât prin infracţiunile comise s-a cauzat un prejudiciu de 11.165,77 euro Ministerului Economiei şi Finanţelor – Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător în vederea recuperării pagubei. Astfel, prin ordonanţe au fost poprite disponibilităţile bancare în lei ale inculpatului Mayer Marian şi s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra unui imobil aparţinând inculpatei Mânzat Olga-Daniela.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Timişoara.

6. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpatului HORHAT IOAN, primar al comunei Jidvei, jud. Alba, pentru săvârşirea infracţiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prin care a prejudiciat Ministerul Economiei şi Finanţelor cu suma de 2.697,47 euro.
Din probele administrate în faza de urmărire penală, s-a stabilit următoarea stare de fapt:
În intervalul decembrie 2004 - septembrie 2005 s-a derulat proiectul intitulat "O viaţă mai bună pentru rromi", proiect finanţat prin fonduri PHARE. În acest mod Consiliul Local Jidvei a primit suma de 32.307,2 euro, obiectivul general al proiectului constând în stimularea dezvoltării meşteşugurilor tradiţionale ale populaţiei rome din localitatea Jidvei, protejarea şi relansarea producţiei de obiecte cu specific local, precum şi promovarea acestor produse pe pieţele naţionale şi internaţionale.
Horhat Ioan, în calitate de primar al comunei Jidvei, jud. Alba şi reprezentant legal al beneficiarului proiectului, a utilizat o parte din suma finanţată de Autoritatea Contractantă în dezacord cu liniile bugetare aprobate, fiind considerată neeligibilă suma de 2697,47euro. În concret, fie au fost angajate persoane care aveau calitatea de angajaţi ai Primăriei comunei Jidvei (primarul, doi contabili) şi care nu pot fi considerate eligibile conform legislaţiei, fie au fost decontate cheltuieli cu deplasările efectuate de persoane neeligibile.
Întrucât prejudiciul a fost recuperat, nu au fost luate măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Blaj.

7. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului OLOGU CIOROGARU SORINEL IONUŢ - ofiţer în marina militară, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
Din probele administrate în faza de urmărire penală, a rezultat următoarea stare de fapt:
Invocând faptul ca are influenţă pe lângă o persoană– ofiţer în cadrul Poliţiei de Frontieră - Serviciul Resurse Umane, inculpatul OLOGU CIOROGARU SORINEL IONUŢ a pretins de la persoana denunţătoare suma de 3000 de euro, promiţându-i că în schimbul banilor, va interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să-l angajeze pe denunţător la Poliţia de Frontieră Constanţa.
Astfel, la data de 12 decembrie 2006, inculpatul a fost surprins în flagrant după ce a primit de la denunţător suma de 2000 euro.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Constanţa.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 19 mai 2011
hotărâri definitive din 19 mai 2011
hotărâri definitive din 28 noiembrie 2008
comunicate-hotărâri de condamnare din 02 noiembrie 2011
comunicate-hotărâri de condamnare din 11 martie 2010
comunicate-hotărâri de condamnare din 23 octombrie 2012