IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
| Decizia nr. 1775 |
Dosar nr. 923/44/2007 |
[...]
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.112/F din 3 iunie 2009, Curtea de Apel Galaţi a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a cu referire la art.10 lit.d Cod procedură penală, achitarea inculpatului D V, fără antecedente penale, studii Facultatea de Drept, ocupaţia – avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, stagiul militar satisfăcut pentru infracţiunea de „trafic de influenţă” prevăzută de art.257 Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 (cumpărător de influenţă C V).
A condamnat pe inculpatul D V la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a lit.b Cod penal, pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă” prevăzută de art.257 Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 (cumpărător de influenţă W I).
A condamnat pe inculpatul D V la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art.64 lit.c Cod penal, pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă” prevăzută de art.257 Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 (cumpărător de influenţă H M).
A condamnat pe inculpatul D V la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art.64 lit.c Cod penal, pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă” prevăzută de art.257 Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000 (cumpărător de influenţă F I).
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b şi art.35 alin.2 Cod penal a aplicat inculpatului D V pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare sporită la 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a, lit.b şi c Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o durată de 4 ani, pedeapsa ce se va executa în condiţiile art.66 Cod penal.
Conform art.71 Cod penal a aplicat inculpatului D V pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, teza a II-a, lit.b şi c Cod penal.
În baza art.88Cod penal a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului D V durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la 09.02.2005 până la 14.02.2005.
În baza art.257alin.2 cu referire la art.256 alin.2 teza I-a Cod penal a dispus confiscarea de la inculpatul D V a autoturismului marca Mercedez Benz, tipul ML 270 CDI, serie şasiu [...], serie motor [...], autoturism aflat în prezent în custodia inculpatului.
A menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra autoturismului mai sus menţionat.
În baza art.257 alin.2 în referire la art.256 alin.2, teza a II-a Cod penal a obligat pe inculpatul D V la plata către stat a echivalentului în lei al sumei de 9.100 USD, la cursul oficial al Băncii Naţionale a României din ziua plăţii.
Conform art.191 alin.1 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul D V la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că inculpatul D V a fost primit în profesia de avocat la data de 27.10.1997 în Baroul Dâmboviţa, exercitându-şi profesia în Cabinetul Individual cu sediul în Târgovişte.
În legislatura 2000-2004 inculpatul D V a avut calitatea de senator şi a făcut parte din comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din cadrul Senatului României.
Prin rechizitoriul nr.96/P/2004 al Parchetului Naţional Anticorupţie, inculpatul D V a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de trafic de influenţă, instanţa de fond reţinând următoarea situaţie de fapt.
1.În legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, cumpărător de influenţă fiind cetăţeanul german W I, reţine instanţa de fond că, la începutul lunii decembrie 1998, omul de afaceri german W I a venit în România şi s-a întâlnit cu mai mulţi administratori de societăţi comerciale româneşti care aveau ca obiect de activitate abatorizarea şi prelucrarea cărnii, cărora le-a propus să trimită muncitori în Germania pentru a lucra în abatoare.
Potrivit metodologiei în vigoare în materie (Convenţia româno-germană aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 167/23.03.1991), firmele româneşti puteau detaşa, în anumite condiţii, un număr determinat de muncitori în Germania pentru a executa lucrări de subantrepriză iar administratorii societăţilor comerciale din România aveau posibilitatea să încheie contracte de lucrări cu firme din Germania cu precizarea că Ministerul Muncii din România putea da aprobare pentru trimiterea la lucru în Germania doar pentru un număr limitat de muncitori, stabilit la data de 1 octombrie a anului în curs de către Ministerul Federal pentru Muncă şi Ordine Să din Germania.
În urma discuţiilor cu W I au fost de acord cu propunerile acestuia C V - administrator SC C SRL Tecuci, C F - administrator SC S COM SRL Olteniţa, D N - administrator SC E SRL Târgovişte si S V - administrator SC P P COM SRL Blejoi, cu toţii împuternicindu-l pe W I, prin procură notarială, să încheie în numele lor contracte cu firme de lucrări din Germania şi să reprezinte interesele societăţilor româneşti pe teritoriul Germaniei.
Relaţiile de afaceri dintre W I şi firmele mai sus arătate s-au desfăşurat în bune condiţii în perioada 1998 - 2001, cei patru administratori ai societăţilor comerciale româneşti depunând în fiecare an la Ministerul Muncii si Protecţiei Se documentaţia necesară prevăzută în Ordinul Ministrului Muncii şi Protecţiei Se nr.440/30.09.1996 obţinând de fiecare dată aprobările necesare pentru contingentele de muncitori.
La începutul anului 2002 Ministerul Muncii s-a aflat în imposibilitate de a aproba contingente pentru trimiterea de personal român la lucru în Germania, deoarece la nivelul României era depăşit numărul total de muncitori stabilit prin convenţia interguvernamentală româno-germană mai sus arătată, astfel că funcţionarii Ministerului Muncii au comunicat celor patru administratori ai societăţilor comerciale că, pentru moment, nu li se mai pot aproba contingente de muncitori care să fie trimişi in Germania.
În acelaşi timp şi cetăţeanul german W I era foarte interesat în obţinerea cât mai repede a aprobărilor pentru contingentele de muncitori, deoarece patronii firmelor germane, în numele cărora lucra, îl ameninţau că vor renunţa la serviciile sale dacă nu va asigura o continuitate a activităţii muncitorilor români detaşaţi să lucreze în aceste firme.
În aceste condiţii, în lunile ianuarie - februarie 2002, omul de afaceri W I devenind foarte îngrijorat, a discutat în dese rânduri la telefon cu partenerii săi de afaceri români îndemnându-i să găsească mai repede „o cale” pentru a obţine aprobările de contingente de la Ministerul Muncii.
În cursul lunii ianuarie 2002, la cererea lui W I, D N -administrator SC E SRL Târgovişte, s-a deplasat în Germania unde omul de afaceri german i-a cerut foarte direct si hotărât, în prezenţa traducătorului M A, să îi găsească pe cineva cu relaţii, un om sus-pus, ministru, deputat ori preşedinte de partid din România, care să îl ajute în obţinerea aprobării contingentelor, D N asigurându-l pe acesta că va face tot posibilul să rezolve această problemă.
Întrucât nu era convins că D N va reuşi să găsească persoana influentă care să intervină pe lângă funcţionarii din Ministerul Muncii pentru obţinerea aprobărilor de contingente W I a vorbit în aceeaşi perioadă la telefon cu C F - administrator SC S COM SRL Olteniţa, căruia i-a cerut să găsească pe cineva să intervină la Ministerul Muncii spunându-i să „dea oricât şi să obţină aprobare pentru contingentele de muncitori, că altfel îi trimite muncitorii acasă”.
Deşi aceste solicitări au fost formulate de W I în mai multe rânduri, de fiecare dată administratorul C F i-a spus acestuia că nu este de acord să se implice în activitatea de obţinere pe căi ilegale a aprobărilor de contingente refuzând să facă demersuri în vederea găsirii persoanei influente care să îl ajute pe omul de afaceri german.
În ceea ce îl priveşte pe D N acesta a acceptat propunerea lui W I iar la revenirea în România l-a întrebat pe asociatul său din Târgovişte, martorul L I, dacă cunoaşte vreun parlamentar care ar putea interveni la Ministerul Muncii pentru obţinerea aprobării contingentelor de muncitori, la care acesta i-a spus ca îl ştie bine pe senatorul D V şi s-a oferit să-i facă cunoştinţă cu acesta.
În acest scop, la câteva zile de la această discuţie, D N şi L I s-au deplasat la sediul Senatului României întâlnindu-se cu inculpatul D V în biroul de senator al acestuia. Cu această ocazie, D N i-a relatat inculpatului că partenerul său de afaceri, cetăţeanul german W I, are nevoie de aprobări pentru trimiterea de contingente de muncitori la lucru în Germania, că vrea să îşi extindă activitatea de recrutare şi plasare a forţei de muncă din România în Germania şi că are nevoie de o persoană influentă, sus-pusă, care să intervină la Ministerul Muncii pentru obţinerea aprobării acestor contingente.
Senatorul D V s-a arătat interesat de această „ofertă” şi a spus că doreşte să-l cunoască imediat pe cetăţeanul german W I pentru a discuta cu el această problemă.
Cu aceeaşi ocazie D N i-a dat inculpatului D V numerele de telefon ale traducătorilor prin intermediul cărora W I purta discuţiile cu partenerii săi de afaceri din România, respectiv M A şi R A.
A doua zi după această discuţie martorul D N a fost sunat de W I care i-a spus că vine în două-trei zile la Bucureşti pentru a-l întâlni pe senatorul D V.
La data de 04.02.2002 W I a venit în România însoţit de R A ocazie cu care, prin intermediul martorului D N, cetăţeanul german s-a întâlnit cu inculpatul D V la un restaurant din zona Stadionului Dinamo.
După ce martorul D N le-a făcut cunoştinţă, W I şi inculpatul D V au discutat doar probleme generale, ferindu-se să abordeze în prezenţa martorului problema obţinerii de aprobări pentru contingente de muncitori în Germania, aspect sesizat de martor a cărui impresie a fost că cei doi sunt „rechini, unşi cu toate alifiile”.
De menţionat că după această întâlnire, la sfârşitul lunii februarie 2002 W I l-a sunat pe C F - administrator SC S COM SRL Olteniţa spunându-i că a rezolvat problema obţinerii aprobării contingentului de muncitori întrucât a găsit pe cineva care să îl ajute.
Ulterior, la începutul lunii martie 2002, în timp ce se afla la firma lui W I din Germania, martorul M A a fost solicitat de acesta să îl sune pe inculpatul D V şi să traducă discuţiile purtate în cursul acestora W I întrebându-l pe inculpat dacă poate obţine într-un timp scurt câteva aprobări prin intervenţii la Ministerul Muncii pentru câteva contingente de muncitori.
Inculpatul D V a răspuns că nu este nici o problemă pentru ei să rezolve aşa ceva după care cei doi au început să negocieze, W I întrebându-l pe inculpat cât îl costă aprobarea pentru fiecare muncitor în parte. Inculpatul a cerut suma de 400 Euro pentru fiecare persoană din aprobare dar W I a oferit doar 300 Euro de persoană discuţiile continuând în contradictoriu până când cei doi au ajuns Ia o înţelegere de principiu în sensul că cetăţeanul german să îi dea inculpatului D V o sumă cuprinsă între 200 -300 Euro de persoană.
W I i-a mai spus inculpatului că doreşte să obţină aprobare pentru cât mai mulţi muncitori români şi că dacă inculpatul îl va ajuta va obţine şi mai mulţi bani iar în final au stabilit ca suma concretă pe care inculpatul urma să o primească să fie stabilită peste 10 zile când se vor întâlni din nou în România, ocazie cu care îi va aduce spre aprobare unul sau două contracte.
Ulterior acestei discuţii, la cererea lui W I, martorul M A a luat legătura telefonic cu C V - administrator SC C SRL Tecuci transmiţându-i să meargă urgent la Bucureşti pentru a înmâna senatorului D V dosarul cu documentele necesare obţinerii aprobării pentru un nou contingent de muncitori de Ia firma sa care să meargă la muncă în Germania. C V s-a conformat şi în ziua de 04.03.2002 a mers la Bucureşti unde a luat legătura cu inculpatul D V, sunându-l la numărul de telefon furnizat de M A.
Inculpatul i-a spus că nu e nicio problemă în obţinerea aprobări iar a doua zi i-a trimis pe C V la Ministerul Muncii, la martora N A, de unde acesta şi-a luat aprobarea nr.3665/05.03.2002 ce fusese dată pentru un contingent de 35 de muncitori din cadrul firmei sale (fila 12, vol. I dosar urmărire penală).
Tot la câteva zile de la discuţia telefonică dintre W I şi inculpatul D V, martorul C F a fost sunat de D N care i-a spus că W I îi ceruse să îl întrebe dacă ştie pe cineva care poate să obţină aprobarea unui contingent de muncitori cu mai puţin de 200 de euro de persoană solicitare care 1-a enervat pe C F şi 1-a determinat să îi închidă telefonul lui D N.
După puţin timp de la această discuţie ministrul M S 1-a chemat pe C F la sediul Ministerului Muncii şi, în biroul său, 1-a întrebat dacă-1 cunoaşte pe senatorul D V după care i-a arătat o coală de hârtie pe care erau scrise numele societăţilor SC C SRL, SC S COM SRL, SC E SRL, SC P P COM SRL, iar în dreptul fiecărei societăţi era consemnat numărul de muncitori pentru care se cerea aprobarea de a fi detaşaţi la lucru în Germania spunându-i că această hârtie i-a fost adusă de către senatorul D V, care face presiuni să fie aprobate contractele acestor firme. Administratorul C F a negat că îl cunoaşte pe inculpatul D V şi i-a spus ministrului că bănuieşte că partenerul său de afaceri, W I, a apelat la senator pentru obţinerea aprobărilor pentru contingentele de muncitori.
Conform înţelegerii făcute cu ocazia convorbirii telefonice de la începutul lunii martie 2002, la data de 12.03.2002, W I a venit la Bucureşti împreună cu translatorul M A şi, in seara aceleiaşi zile, s-a întâlnit cu inculpatul D V în biroul acestuia de la Senatul României.
Aici W I i-a înmânat inculpatului mai multe contracte de lucrări ale firmelor din România cu care avea relaţii de afaceri iar la rândul său inculpatul i-a arătat cetăţeanului german aprobarea pentru contingentul de muncitori provenit de la SC C SRL Tecuci, al cărei administrator era C V.
Apoi cei doi, însoţiţi de translatorul M A, au mers la un restaurant din Bucureşti unde au servit masa. Cu această ocazie, W I şi inculpatul D V au reluat discuţia referitoare la suma de bani pretinsă de către inculpat drept răsplată a intervenţiei sale pe lângă funcţionarii din Ministerul Muncii şi, în final, după ce au negociat, inculpatul D V a fost de acord ca W I să-i plătească suma de 200 Euro pentru fiecare muncitor român din aprobările de contingent.
În cadrul acestei discuţii, privind negocierea sumei pretinsă de inculpat, pentru a-1 convinge pe W I că are mare trecere pe lângă ministrul M S, D V a spus : „Eu mă duc direct la ministrul S, de la Ministerul Muncii şi vin cu semnătura imediat. Să fii fericit că m-ai găsit pe mine pentru rezolvarea aprobărilor de contingent de muncitori, că eu sunt senator în Comisia de abuzuri şi anticorupţie. Eu, înainte am fost senator PRM şi acum sunt independent”.
După această întâlnire W I şi M A au revenit în Germania iar în perioada următoare inculpatul D V s-a ocupat de obţinerea aprobării unui contingent de 45 de muncitori pentru SC E SRL Târgovişte al cărei administrator, martorul D N, a mers de mai multe ori la inculpat, acesta dând din biroul său mai multe telefoane la Ministerul Muncii pentru a rezolva problema obţinerii aprobării (aprobarea nr. 3714/10.04.2002, fila 43, vol. I dosar urmărire penală).
Conform înţelegerii dintre W I şi inculpatul D V, având în vedere că acesta din urmă obţinuse aprobări pentru două contingente de muncitori, cetăţeanul german a căutat să îl răsplătească pe inculpat, acesta din urmă solicitând expres pentru ajutorul dat un autoturism Mercedes din valoarea căruia să fie scăzută „contravaloarea” celor două contingente de muncitori.
În acest scop la data de 17.04.2002, T I, fiul lui W I, s-a deplasat împreună cu martorul B S la reprezentanta firmei Mercedes din oraşul Bremen de unde, în baza facturii nr. 33-661030/17.04.2002 şi a chitanţei numărul 33-002903/17.04.2002, emise de firma D C AG filiala Wcser -EHS, a cumpărat cu suma de 38.500 Euro, un autoturism marca Mercedes ML 270 CDI, de culoare albastru închis, cu tapiţeria din piele de culoare neagră şi cu seria de şasiu [...], autoturism care a fost înscris in circulaţie la data de 19.04.2002 cu numărul [...], pe numele lui W I .
În seara zilei de 20.04.2002 W I i-a chemat în biroul său pe martorii B O I şi B S, muncitori veniţi din România, cărora le-a spus să ducă acest autoturismul mai sus menţionat în România şi să-1 predea inculpatului D V înmânându-le cartea verde, cartea de identitate a maşinii, cu numărul CD [...], precum şi o procură nelegalizată în care se menţiona că B O este împuternicit să transporte autoturismul în cauză din Germania în România. Totodată, W I i-a precizat lui B O că trebuie să ducă acest autoturism unui cetăţean român pe nume Vasile D V din Bucureşti.
W I nu i-a spus lui B O I ce funcţie are D V şi nici unde îl poate găsi pentru a-i preda autoturismul cerându-i doar să îl sune când ajunge în Bucureşti pentru a-i preciza unde trebuie să ducă cu exactitate maşina.
În ziua de 21.04.2002, B O I şi B S au introdus autoturismul Mercedes ML 270 CDI în România, în mod ilegal, având în vedere lipsa procurii autentice din partea lui W I, cu complicitatea agentului principal S C - poliţist de frontieră în Punctul de Trecere Frontieră Nădlac iar în dimineaţa zilei de 22.04.2002, cei doi au ajuns cu autoturismul în Bucureşti deplasându-se iniţial la sediul firmei SC S COM SRL Olteniţa, al cărei angajat era B O I, cu scopul de a se consulta cu administratorul C F referitor la modalitatea in care să realizeze predarea autoturismului către inculpatul D V.
Administratorul C F i-a spus martorului B O I că D V este senator şi l-a sfătuit pe martor să dea autoturismul numai pe bază de proces verbal, pentru că astfel va putea dovedi faţă de oricine că într-adevăr maşina a fost predată persoanei indicate de W I.
În continuare B O I 1-a sunt pe W I, anunţându-1 că a ajuns în Bucureşti, acesta cerându-i să se deplaseze cu maşina în faţa Senatului României şi să îl sune din nou când ajunge acolo. În parcarea din faţa Senatului B O I a sunat din nou în Germania iar W I i-a spus să aprindă farurile maşinii şi să se uite dacă cineva din clădire priveşte pe geam spre maşină. Întrucât martorul i-a comunicat lui W I că nu vede pe nimeni acesta i-a spus să aştepte acolo că va veni D V să preia maşina.
La puţin timp s-a prezentat la maşină martorul M D, şoferul inculpatului D V, cerând să îi se predea maşina însă B O I şi B S au refuzat acest lucru iar urmare a refuzului din clădirea Senatului a apărut inculpatul, care s-a recomandat şi care s-a declarat mulţumit de maşină după examinarea acesteia.
În vederea predării maşinii martorul B O I a cerut inculpatului să se întocmească un proces-verbal, lucru pe care inculpatul l-a refuzat iniţial spunând că nu are timp de aşa ceva.
Întrucât B O I refuza să predea maşina fără întocmirea unui act scris, în seara aceleiaşi zile, a fost întocmit un proces verbal, în prezenta martorilor M D, R L (prietena inc. D V) şi B S, în care s-a consemnat că B O I a predat lui D V „un autoturism marca Mercedes ML 270 CDI, cu număr de înmatriculare [...], de culoare negru (albastru închis) trimis de domnul W I, domiciliat în Versmokl (Germania)”.
Acest proces verbal a fost întocmit mai întâi în ciornă, la dictarea inculpatului D V, de către R L, care apoi 1-a redactat la calculator şi 1-a listat în două exemplare cu tuş de culoare maro-roşcat. Un exemplar în original al procesului verbal, a fost luat de B O I care, în cursul urmăririi penale, 1-a depus la dosarul cauzei.
La câteva zile de la data primirii autoturismului de către inculpatul D V, cetăţeanul german W I 1-a apelat telefonic pe inculpat şi, prin intermediul translatorului M A, i-a spus acestuia că din valoarea maşinii pe care i-a trimis-o îi scade suma de 18.000 Euro, reprezentând plata pentru cele două aprobări de contingente de muncitori de care a făcut rost de la Ministerul Muncii şi i-a cerut să-i dea diferenţa de bani până la concurenţa valorii totale a maşinii (38.500 Euro). Inculpatul D V nu a fost de acord să plătească diferenţa de bani şi i-a propus lui W I să-i facă rost de alte aprobări de contingente, în contul acestei sume de bani, până la concurenţa sumei totale reprezentând valoarea maşinii.
La început, W I a refuzat însă după ce s-au certat, pe un ton foarte ridicat, a acceptat propunerea inculpatului.
Deşi a promis că va mai obţine aprobări de contingente de la Ministerul Muncii după primirea autoturismului în cauză, în următoarele 3 luni inculpatul D V nu s-a ţinut de cuvânt şi nu a mai făcut rost de vreo aprobare.
În aceste condiţii, fiind foarte nemulţumit şi supărat, cetăţeanul german W I 1-a apelat telefonic în luna august 2002 pe B O I, care se afla în România şi i-a spus să meargă la Târgovişte, să-1 caute pe inculpat şi să-i spună acestuia că a fost trimis de el pentru a-i da maşina înapoi. De asemenea, W I, fiind foarte nervos, i-a precizat lui B O că „D V nu şi-a făcut treaba şi că dacă nu vrea să-i predea maşina, să i-o fure sau s-o ia cu forţa”.
În aceeaşi zi în care a discutat cu Wiflried I martorul B O I i-a dat telefon inculpatului D V cerându-i predarea maşinii la care inculpatul i-a spus că: „Aşa ceva nu este posibil. Am să vorbesc eu personal cu I”.
La scurt timp de la aceasta divergenţă cei doi s-au împăcat şi inculpatul D V a continuat să facă intervenţii pe lângă funcţionarii de la Ministerul Muncii pentru obţinerea aprobării unor contingente de muncitori.
Astfel, în lunile septembrie şi octombrie 2002, inculpatul D V a făcut intervenţii pe lângă funcţionarii şi conducerea Ministerului Muncii, pentru obţinerea aprobării unui contingent de muncitori din cadrul SC C Banat SRL Timiş, administrator C I, intervenţii în urma cărora s-a obţinut aprobarea nr. 4074/08.11.2002 pentru 30 muncitori din cadrul firmei menţionate mai sus (fila 111, vol. I dosar urmărire penală).
Ulterior, la începutul anului 2003, în contul sumei reprezentând valoarea totală a autoturismului Mercedes ML 270, W I i-a cerut inculpatului D V să-i obţină încă două aprobări de contingente de la Ministerul Muncii.
În urma intervenţiilor pe care le-a făcut la conducerea acestui minister inculpatul a obţinut aprobările nr. 4213/10.03.2003 pentru un număr de 45 muncitori ai firmei SC C SRL Tecuci şi nr. 4250/03.04.2003 pentru un contingent de 35 muncitori de la firma SC E SRL Târgovişte, muncitori care au fost trimişi să lucreze in Germania (filele 13 şi 44, vol. I dosar urmărire penală).
Din cele mai sus arătate rezultă că, în perioada februarie 2002 - aprilie 2003, inculpatul D V ca urmare a intervenţiilor sale la funcţionarii şi la conducerea Ministerului Muncii, a obţinut un număr de 5 aprobări de contingente pentru un număr total de 190 de muncitori primind pentru aceasta de la W I, un autoturism Mercedes ML 270 CDI, în valoare de 38.500 Euro - echivalentul sumei pretinse compusă din sumele de câte 200 Euro pretinse de inculpat pentru fiecare persoană din contingentul aprobat, conform înţelegerii prealabile dintre cei doi.
Deosebit de cele mai sus reţinute trebuie precizat că începând cu data de 21.05.2002, când a expirat termenul de 30 de zile în care trebuia înscris în circulaţie autoturismul primit de la W I, inculpatul D V a început să facă demersuri pentru a găsi o formulă de înscriere în circulaţie care să ascundă provenienţa reală a maşinii şi pentru a plăti taxe vamale cât mai mici.
În acest scop, cunoscând că potrivit legislaţiei în vigoare - respectiv art. 21 alin. 1 si 4 din OG 51/1997 - persoanele fizice care introduc în România autoturisme în baza unor contracte de leasing, încheiate cu societăţi de leasing străine, sunt exonerate total de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import şi că, în acest caz, se plătesc numai drepturile vamale calculate la valoarea reziduala, după achitarea ratelor de leasing, inculpatul D V a luat legătura cu martorul C O T din Oradea pentru obţinerea unui contract fictiv de leasing pentru autoturismul în cauză.
Astfel în luna septembrie 2002 inculpatul 1-a invitat pe C O T la locuinţa sa din Oradea, ocazie cu care i-a prezentat situaţia autoturismului spunându-i că a primit-o de la un cetăţean german pe nume I şi că nu are actele de identitate ale maşinii. În continuare, pretextând că taxele vamale sunt prea mari, inculpatul D V 1-a rugat să-i facă rost pentru autoturism de un contract fictiv de leasing extern şi să se ocupe personal de îndeplinirea tuturor formalităţilor la organele vamale, RAR, poliţie în vederea înscrierii în circulaţie a autoturismului, inculpatul făcând promisiuni ferme martorului că îl va susţine politic pentru a fi numit subprefect al judeţului Bihor.
În aceste condiţii martorul C O T a luat legătura cu cetăţeanul austriac N I, care deţinea o firmă de leasing în Viena, expunându-i situaţia maşinii deţinută de inculpat şi întrebându-1 dacă îi poate face pe firma sa un contract fictiv de leasing.
Cetăţeanul austriac s-a interesat dacă senatorul D V este o persoană serioasă, de încredere şi primind asigurări în acest sens de la martorul C O T a fost de acord cu propunerea făcută.
În continuare inculpatul D V a luat hotărârea să întocmească o procură notarială prin care să-1 împuternicească pe C O T să facă în numele său şi pentru sine demersurile pentru înmatricularea autoturismului.
Deoarece nu avea nici un act de proprietate de la W I cu privire la autoturism şi nu putea să dea procură prin notariat martorului C O T, inculpatul D V a luat legătura cu W I pe care 1-a rugat să fie de acord cu încheierea formulă a unui contract de vânzare-cumpărare a autoturismului, pentru înscrierea în circulaţie a acestuia.
În acest scop la data de 12.11.2002, la numai 4 zile de la data când inculpatul D V a obţinut aprobarea nr. 4074/08.11.2002 de la Ministerul Muncii pentru SC C Banat SRL, W I a venit la Bucureşti, însoţit de translatoarea R A întâlnindu-se în seara aceleiaşi zile cu inculpatul la restaurantul Casa Românească. Aici inculpatul D V a întocmit cu W I un contract olograf de vânzare-cumpărare a autoturismului marca Mercedes ML, în prezenţa martorilor T I şi M I C, în care s-a consemnat în mod nereal că inculpatul i-a plătit suma de 33.000 Euro lui W I.
Folosindu-se de acest înscris inculpatul D V i-a dat procură lui C O T (autentificată la 05.02.2003, prin încheierea nr.430) prin care îl împuternicea pe acesta ca în numele său şi pentru sine „să efectueze demersurile necesare şi legale privind formalităţile vamale pentru tranzitarea autoturismului Mercedes ML 270 cu seria de şasiu [...] dobândit prin înscris sub semnătură privată la data de 12.11.2002 de la cetăţeanul german W I, neînscris în circulaţie în România”.
Potrivit înţelegerii stabilită cu martorul C O T, N I din Viena, patronul firmei N & N Leasing OEG, a întocmit acte false de leasing cu data de 01.02.2003 (factură pro-forma, contract de leasing si desfăşurătorul ratelor de leasing) pentru autoturismul Mercedes ML, acte ce au fost trimise în România prin poşta rapidă şi care au fost înmânate de C O T inculpatului D V.
În după-amiaza zilei de 16.02.2003 martorul C O T s-a prezentat în Punctul Trecere Frontieră Borş, i-a dat prietenului său P D, şeful de tură al Poliţiei de Frontieră, actele autoturismului (cartea de identitate, contractul de leasing fals, factura pro-forma falsă), procura şi paşaportul său.
Pe baza acestor acte organele poliţiei de frontieră, organele vamale şi declarantul vamal au întocmit în fals toate formalităţile privind ieşirea autoturismului marca Mercedes ML din România spre Austria şi intrarea acestuia în aceeaşi zi în România, cu acte de leasing, pe numele inculpatului D V.
La data de 21.04.2003 inculpatul D V s-a prezentat în biroul lui I N - şeful compartimentului înmatriculări din cadrul SEIP Bihor, căruia i-a înmânat toate documentele necesare în vederea înmatriculării autoturismului maşina fiind înmatriculată temporar în circulaţia Ia data de 24.04.2003 cu numărul [...].
2. În legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă în care, calitatea de cumpărător de influenţă a avut-o administratorul C V, reţine instanţa de fond că, în urma discuţiilor dintre inculpatul D V şi W I, în timpul căreia au ajuns la o înţelegere asupra sumei pe care cetăţeanul german să o plătească pentru fiecare persoană, ulterior, la cererea cetăţeanului german, martorul M A a luat legătura telefonic cu C V – administrator la SC C SRL Tecuci, cerându-i să ia legătura urgent cu inculpatul căruia să-i transmită actele necesare obţinerii aprobării pentru un nou contingent de muncitori de la firma sa care să plece la muncă în Germania.
În ziua de 4.03.2002, C V s-a deplasat la Bucureşti la biroul inculpatului de la Senatul României, căruia i-a comunicat că a fost trimis de W I pentru a-l ajuta să obţină aprobarea pentru muncitorii din firma sa, pentru a pleca la muncă în Germania, inculpatul spunându-i că nu este nici o problemă privind obţinerea aprobării.
A doua zi, inculpatul l-a sunat pe C V spunându-i să vină la Bucureşti să ia aprobarea, acesta venind de la Tecuci, ocazie cu care a adus şi 20 kg carne de porc şi un bidon de 20 l vin nobil pe care l-a înmânat inculpatului.
Inculpatul D V l-a trimis pe martor la Ministerul Muncii unde a luat legătura cu martora N A care i-a înmânat aprobarea nr.3665/5.03.2002 ce fusese dată pentru un contingent de 35 de muncitori din cadrul firmei sale.
Ulterior, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Paştelui din anul 2002, inculpatul D V i-a cerut martorului C V să-i aducă un porc, martorul conformându-se şi ducându-i inculpatului la Târgovişte o carcasă de porc în greutate de 90-100 kg.
Reţinând că infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul D V în legătură cu obţinerea de aprobări de contingente de muncitori pentru a pleca la muncă în Germania s-a consumat în momentul în care acesta a pretins sume de bani în euro de la cetăţeanul german W I, apreciază instanţa de fond că nu se poate reţine comiterea unei alte infracţiuni de trafic de influenţă atunci când inculpatul a pretins bunuri alimentare de la C V, motive pentru care, în baza art.11 pct.2 lit.a cu referire la art.10 lit.d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului pentru această infracţiune.
3. În legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă la care calitatea de cumpărător de influenţă a avut-o F I, reţine instanţa de fond că martorul F I a luat legătura cu inculpatul D V căruia i-a cerut să-l ajute pe fiul său F F care a fost reţinut la data de 12.06.2001, sens în care inculpatul l-a chemat pe acesta la biroul său de avocatură din Bucureşti, Bd.Magheru, pentru a discuta despre angajarea sa ca apărător ales pentru F F.
Conform acestei înţelegeri, F I, fiind însoţit de F M şi de T P, s-a prezentat la apartamentul sus-menţionat care de fapt aparţinea numitei Z V, avocat în Baroul Dâmboviţa.
Aici inculpatul D V le-a spus că situaţia este foarte gravă iar după ce a purtat 3 sau 4 convorbiri telefonice de scurtă durată D V i-a zis lui F I, de faţă fiind şi F M, că a vorbit cu comandanţii Poliţiilor Dâmboviţa şi Pucioasa, precum şi cu procurorul Z G - cărora le-a cerut să nu facă nicio cercetare faţă de F F, decât in prezenţa sa.
Inculpatul D V 1-a asigurat pe F I că totul s-a aranjat şi că în trei-patru zile îşi va avea băiatul acasă spunându-i că avut noroc că a dat de el.
Apoi inculpatul i-a dat telefon avocatei Z V care, după ce a venit şi ea în apartament, a mers cu inculpatul D V într-un birou separat unde au discutat cu uşile închise.
Când au revenit în biroul unde se aflau F I si F M inculpatul le-a spus că F F are mai multe probleme, că a mai făcut afaceri cu peşte, perdele şi cu produse petroliere despre care are cunoştinţă avocata Z V.
În cele din urmă F I 1-a întrebat pe D V cât îl costă la care acesta i-a cerut suma de 3.000 USD iar pentru a-l convinge avocata Z V le-a spus că problemele lor sunt grave şi că în mod obişnuit tariful domnului D V, care este cunoscut şi este senator, este de 5.000 USD, dar că în cazul lor face o excepţie.
De asemenea, tot pentru a-i convinge, inculpatul D V le-a mai spus celor doi că o parte din banii ceruţi vor merge la comandanţii poliţiei din Târgovişte, la procuror şi că va interveni la aceştia pentru obţinerea eliberării lui F F, la finalul discuţiei asigurându-1 pe F I : „3.000 de dolari şi îl ai pe fiul tău acasă în trei-patru zile”.
Dat fiind că era vorba de o sumă foarte mare, de care F I nu dispunea, inculpatul D V a fost de acord ca banii să fie plătiţi în două rate cu menţiunea că la întrebarea lui F I dacă îi dă chitanţă pentru această sumă inculpatul a negat cerându-le să aibă încredere în el.
În zilele următoare F I a reuşit să strângă prima parte a sumei cerute de inculpat împrumutându-se de la mai multe persoane iar în ziua de 18.06.2001, conform celor stabilite la discuţia din Bucureşti, F I şi F M s-au întâlnit cu inculpatul D V şi avocata Z V în faţa Tribunalului Dâmboviţa.
Avocaţii D V şi Z V veniseră în acel loc cu un autoturism condus de primul iar F I şi F M s-au urcat pe bancheta din spate, la invitaţia lui D V.
În loc ca inculpatul D V să pornească maşina şi să plece la poliţie a coborât din autoturism şi a plecat într-o direcţie necunoscută iar imediat după plecarea inculpatului avocata Z V 1-a întrebat pe F I dacă a adus banii pretinşi de inculpat, F I răspunzând afirmativ şi dându-i avocatei Z V suma de 1.500 de dolari, fără ca aceasta să-i dea chitanţă de încasare a sumei.
După ce Z V a primit banii a coborât şi ea din maşină şi a plecat, lăsându-i pe F I şi F M în interior, revenind după aproximativ 15 minute moment în care le-a cerut lui F I si F M să coboare din maşină şi să meargă să-i aştepte la ieşirea din Târgovişte spre Pucioasa, motivându-le că nu trebuie să fie văzuţi de către comandantul Poliţiei Dâmboviţa, deoarece ea şi inculpatul vor merge la arestul acestei unităţi de poliţie, de unde îl vor lua pe F F şi îl vor duce în locul unde le-a indicat ca să-i aştepte.
În atare situaţie, F I şi F M s-au deplasat la locul indicat, unde au aşteptat aproximativ 2 ore, după care acolo au venit şi inculpatul D V împreună cu avocata Z V împrejurare în care inculpatul le-a spus că nu a rezolvat nimic la Arestul Poliţiei Dâmboviţa, însă vor merge la Poliţia Pucioasa - timp în care ei să-i aştepte într-un loc din apropierea acestei unităţi de poliţie, unde îl vor aduce acolo pe F F.
F I si F M s-au conformat acestei noi cereri, au mers la locul indicat, unde nu după mult timp, a venit doar avocata Z V care le-a spus că nu au reuşit să facă nimic şi că pentru a-1 scoate din arest pe F F, trebuie să facă o cerere de revocare a măsurii arestării preventive.
A doua zi, 19.06.2001, a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, o plângere împotriva măsurii arestării preventive formulată de către inc. F F, prin inculpatul D V, la care s-a anexat împuternicirea avocaţială a acestui avocat, în care s-a menţionat că a fost emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.60 din 18.06.2001 deşi în realitate inculpatul nu a încheiat în formă scrisă un astfel de contract.
Cererea a fost primită de către J R - prim procuror, iar la data de 21.06.2001 a fost înaintată pentru soluţionare la Judecătoria Pucioasa pentru judecarea acestei cereri fixându-se termenul de 26.06.2001.
În acest interval, telefonic F I a fost anunţat de cei doi avocaţi să aducă şi cea de-a doua tranşă a sumei solicitate, respectiv încă 1.500 USD.
În dimineaţa zilei de 26.06.2001, F I şi F M s-au prezentat la sediul Judecătoriei Pucioasa unde s-au întâlnit cu D V şi cu Z V dar înainte de a intra în sala şedinţei de judecată inculpatul D V a plecat de la sediul instanţei rămânând numai avocata Z V care 1-a întrebat pe F I dacă a adus diferenţa de 1.500 dolari.
F I a încercat să negocieze cu aceasta, în sensul de a-i da numai 1.000 dolari, însă nu a reuşit pentru că avocata Z V i-a spus că în situaţia în care nu-i dă întreaga sumă nu va intra în sala de şedinţă iar băiatul său nu va ajunge acasă.
În aceste condiţii F I i-a dat lui Z V suma de 1.500 de dolari, fără ca aceasta să-i dea chitanţă de încasare a sumei după care au intrat în sala de judecată cauza fiind luată la sfârşitul şedinţei într-o camera de consiliu.
La judecarea plângerii împotriva măsurii arestării preventive formulată de către F F a pus concluzii doar avocata Z V - aceasta depunând la dosarul cauzei, delegaţia avocaţială nr. 92 emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. 92/26.06.2001 deşi, la fel ca inculpatul D V nu încheiase în formă scrisă un astfel de contract.
Prin încheierea din 26.06.2001, Judecătoria Pucioasa a admis cererea şi a dispus revocarea măsurii arestării preventive luată împotriva lui F F.
După pronunţare avocata Z V i-a asigurat pe F I şi F M că la expirarea termenului de recurs F F va veni acasă dar după trei zile de aşteptare avocata le-a comunicat telefonic că procurorul a declarat recurs pentru că „s-a dat o hotărâre de guvern care obligă parchetele să facă recursuri la astfel de cazuri”.
La judecarea recursului, ce a avut loc în ziua de 06.07.2001, F F a fost asistat de data aceasta, de către inculpatul D V, care a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocaţială în baza contractului de asistenţă juridică nr. 60/22.06.2001 dar nici la această dată inculpatul nu a încheiat în formă scrisă un astfel de contract.
După depunerea concluziilor în faţa instanţei de recurs, inculpatul D V i-a invitat pe F I şi F M la un bufet din apropierea Tribunalului Târgovişte, loc unde i-a cerut lui F I încă 2.000 de dolari motivând că îi trebuie acolo pentru punerea în libertate a lui F F şi că în caz contrar acesta nu va ajunge acasă.
Întrucât F I a fost surprins de această cerere inculpatul D V a sunat-o pe avocata Z V reproşându-i că nu i-a spus sus-numitului că trebuie să aducă şi aceşti bani la care avocata a răspuns că vorbise cu F I şi F M şi despre această nouă sumă de bani dar că probabil aceştia nu au înţeles bine ce le-a spus.
În aceste condiţii inculpatul D V i-a cerut imperativ lui F I să îi aducă încă 2.000 de dolari, motivând că „a pus de la el la judecători” şi ameninţând că dacă nu primeşte banii F F va rămâne în continuare arestat.
F I i-a răspuns că nu are bani asupra sa şi că pentru a face rost de bani ar trebui să se împrumute şi să-şi pună casa sub gaj dar inculpatul D V i-a răspuns că nu-1 interesează şi să-i aducă banii, în aceeaşi zi, până in jurul orelor 18, pentru a-i da avocatei Z V, după care vor merge cu aceasta la arestul poliţiei pentru a-1 lua pe F F. I-a stabilit loc de întâlnire cu avocata Z V, avertizându-1 că în caz contrar nu-şi va vedea fiul acasă.
După ce inculpatul D V i-a pretins lui F I să-i mai dea suma de 2.000 dolari a mers şi a depus la conducerea Tribunalului Dâmboviţa o cerere prin care a solicitat un certificat de grefa, privind încheierea şedinţei de judecată din dosarul nr. 4888/2001 din care reieşea că prin decizia penală nr. 340/06.07.2001 s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii din 26.06.2001.
În aceste condiţii, F I, fiind însoţit de către F M, s-a întors la locuinţa sa din Bucureşti şi a căutat să împrumute bani de la diverse cunoştinţe reuşind însă să împrumute doar suma de 500 de dolari.
F I şi F M l-au sunat pe inculpatul D V spunându-i că au banii ceruţi şi cerându-i să îi indice locul unde să îl întâlnească, acesta spunându-le să vină la orele 15.00-16.00 la Tribunalul Dâmboviţa.
La ora şi locul stabilit nu s-au prezentat însă nici inculpatul şi nici avocata Z V ci o asistentă a acesteia din urmă care le-a cerut banii.
Aflând că F I şi F M nu au decât 500 de dolari asistenta avocatei a discutat la telefon cu unul din cei doi avocaţi după care le-a luat suma de 500 de dolari stabilind ca diferenţa de 1.500 să o dea F F, după ce va fi pus în libertate.
Apoi asistenta avocatei Z V a plecat împreună cu F I şi F M spre sediul I.P.J. Dâmboviţa iar în timpul deplasării le-a arătat certificatul de grefă eliberat de Tribunalul Dâmboviţa din care rezulta că F F a fost pus în libertate.
De la această unitate de politie, li s-a comunicat că F F nu se mai afla în arest iar în această situaţie F I şi F M au plecat spre Bucureşti, însă la ieşirea din oraşul Târgovişte l-au găsit pe F F aşteptând o maşină de ocazie pentru a se deplasa spre Bucureşti.
4. În legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă la care calitatea cumpărător de influenţă a avut-o H M, reţine instanţa de fond că prin sentinţa penală nr.196 din 20.06.2001 a Tribunalului Prahova, inculpatul V G a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru două infracţiuni prevăzute de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 - 209 alin. 1 lil. a, g, alin. 3 lit. a şi ultim Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal combinat cu O.U.G. nr. 10/2001, la care s-a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 918/07.05.1998 a Judecătoriei Buftea, ca urmare a revocării beneficiului graţierii conform art. 83 Cod penal şi art. 20 lit. a din Legea nr. 137/1997.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul G L F, la o pedeapsă de 5 ani, 14 luni şi 3 zile închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 - 209 alin. 1 lit. a, g Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal.
Prin aceeaşi sentinţă inculpatul V G a fost în solidar cu un alt inculpat, la plata despăgubirilor civile in sumă de 3.470.516.000 lei ROL către partea civilă S.C. P S.A. Ploieşti, iar inculpatul G L F a fost obligat împreună cu alţi inculpaţi la plata despăgubirilor civile în sumă de 335.000.000 lei către aceeaşi parte civilă.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii V G şi G L F, la data de 01.08.2001 având loc primul termen de judecată a apelului la Curtea de Apel Ploieşti.
După această dată H M, concubina inculpatului V G, a căutat să îi angajeze acestuia un avocat ales ocazie cu care a discutat cu mama inculpatului G L, martora G G pe care o cunoştea de la termenele de judecată acordate anterior în cauză.
H M a aflat că soţul martorei, G D, cunoaşte un avocat în Târgovişte care s-ar putea ocupa de cazul celor doi inculpaţi mai sus menţionaţi.
În aceste condiţii H M, G G şi G D, însoţiţi fiind de martorul B M, au mers cu o maşină din Buftea în Târgovişte unde, la un restaurant din apropierea Tribunalului Dâmboviţa, s-au întâlnit cu inculpatul D V.
Cu această ocazie, după ce H M şi G G i-au prezentat faptele şi pedepsele la care au fost condamnaţi inculpaţii V G şi G L F, inculpatul D V le-a spus că până când nu vede dosarul, nu poate să spună nimic, dar că le poate ajuta în problema pe care o au, recomandându-le să ia legătura cu avocata Z V care va merge să studieze dosarul şi care îi va spune ulterior despre ce este vorba.
În atare situaţie H M şi G G au mers în aceeaşi zi la locuinţa avocatei Z V din Târgovişte prezentându-i situaţia in care se aflau cei doi inculpaţi, ocazie cu care avocata a cerut fiecăreia câte 5.000.000 lei ROL, pentru activitatea de consultare a dosarului pe care o va desfăşura.
Cele două martore au acceptat această cerere şi i-au dat avocatei Z V sumele pretinse fără însă ca să întocmească chitanţe de încasare a banilor.
Ulterior, la termenele de judecată care au urmat în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, inculpaţii V G şi G L F au fost asistaţi de către avocata Z V care a depus la dosar împuternicirea avocaţială nr. 124/24.09.2001 dar nu a încheiat un contract de asistenţă juridică cu niciunul dintre inculpaţi.
În continuare în dosar au fost acordate mai multe termene, ultimul dintre acestea la data de 08.05.2002, judecata amânându-se în principal pentru obţinerea unor precizări de la partea civilă SNP P SA - Sucursala P SA Ploieşti referitoare la modalitatea de calculare a valorii prejudiciului reclamat de aceasta.
Este de menţionat că în această perioadă avocata Z V a pretins mai multe sume de bani de la martorele H M şi G G însă doar prima dintre acestea, respectiv martora H M, a fost de acord cu solicitările formulate dându-i avocatei de două ori câte 1.000 dolari şi o dată 1.900 dolari fără ca avocata să întocmească vreodată chitanţă de primire a sumelor respective.
Cu privire la aceste sume avocata Z V i-a precizat martorei că îi sunt necesare pentru a obţine de la partea civilă o adresă de reevaluare a prejudiciului precum şi pentru a interveni la judecătorii ce aveau cauza spre soluţionare şi la preşedintele Secţiei penale a Curţii de Apel în vederea schimbării încadrării juridice ca urmare a reducerii prejudiciului.
De asemenea în această perioadă atât H M cât şi G G s-au întâlnit cu inculpatul D V, inclusiv la biroul acestuia de la Senatul României, la una dintre aceste întâlniri inculpatul, aflând despre sumele pretinse de avocata Z V, spunându-i martorei H M să nu îi mai dea bani avocatei fără ştirea sa.
Cu aceeaşi ocazie inculpatul i-a mai spus că se va duce personal la SNP P pentru a lua o adresă referitor la stabilirea prejudiciului, motivându-i că are pe cineva acolo şi că va duce acea hârtie la judecătorii B şi M cu care a discutat să schimbe încadrarea juridică pentru concubinul ei V G, ca urmare a obţinerii unui prejudiciu redus şi că in acest fel pedeapsa acestuia va fi redusă.
Ulterior, la începutul lunii mai 2002, cu puţin timp înainte de ultimul termen de judecată a apelului, inculpatul D V i-a cerut expres martorei H M să se întâlnească cu el la restaurantul „Valahia” din Târgovişte şi să aibă asupra sa suma de 2.000 dolari.
În această situaţie H M a căutat să obţină suma de bani solicitată însă a reuşit să împrumute doar 1.600 dolari de la martorul Iancu Florin mergând apoi în ziua următoare la restaurantul ce i-a fost indicat însoţită fiind şi de martora G G.
H M şi G G au văzut că inculpatul D V şi avocata Z V se aflau într-un separeu împreună cu alte persoane şi s-au aşezat la o masă în acelaşi restaurant, loc unde a venit inculpatul, căruia H M i-a spus că nu a putut să facă rost de 2.000 de dolari ci doar de 1.600 dolari, înmânând totodată această sumă inculpatului D V, fără ca acesta să îi dea vreo chitanţă de primire.
Inculpatul i-a explicat că această sumă îi este necesară pentru a obţine acea hârtie de la P cu care va reuşi la Curtea de Apel Ploieşti şi a amintit iarăşi numele judecătorilor M şi B cu care va vorbi pentru schimbarea încadrării juridice şi reducerea pedepsei.
După această împrejurare, la data de 08.05.2002 a avut loc la Curtea de Apel Ploieşti ultimul termen în dosarul privind apelul inculpaţilor V G şi G L F, termen la care s-au pus concluzii şi la care inculpaţii au fost asistaţi pentru prima dată de inculpatul D V conform delegaţiei nr. 69/08.05.2002 (fila 279 vol. IV dosar urmărire penală), după dezbateri pronunţarea fiind amânată pentru data de 15.05.2002.
În perioada ce a urmat până la pronunţarea apelului, într-una din discuţiile telefonice pe care H M le-a purtat cu inculpatul D V, acesta i-a mai cerut suma de 5.000 dolari, motivându-i că se va duce direct la judecătorul B de la Curtea de Ploieşti pentru a-i da această suma de bani şi va obţine schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute pentru concubinul ei, inculpatul V G.
După ce H M a intrat în posesia sumei de 4.000 de dolari primită de la părinţii lui V G (soţii V N şi V M luând un împrumut de 9.000 USD de la o persoană fizică pentru garantarea căruia au întocmit un act de vânzare-cumpărare la un notar public) i-a dat telefon inculpatului în seara zilei de 14.05.2002, împrejurare în care acesta i-a cerut să vină urgent la un restaurant din zona Hotelului Intercontinental.
H M a mers la locul întâlnirii însoţită fiind de V M, fratele lui V G şi de un prieten, martorul Ş F, a intrat în restaurant împreună cu V M împrejurare în care s-a întâlnit cu inculpatul D V căruia i-a dat suma de 4.000 dolari explicându-i că nu a reuşit să facă rost de 5.000 de dolari. După primirea sumei de 4.000 dolari inculpatul i-a cerut să-i dea şi diferenţa în ziua următoare, cerându-i să se prezinte la Curtea de Apel Ploieşti, unde va veni şi el şi va discuta personal cu judecătorul B de la Curtea de Apel pentru schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute pentru V G şi a-i reduce pedeapsa.
Conform celor stabilite, în dimineaţa zilei următoare, respectiv 15 mai 2002, H M a mers la Curtea de Apel Ploieşti unde s-a întâlnit cu inculpatul D V acesta cerându-i să îl aştepte afară susţinând că merge să vorbească cu judecătorul B. Apoi inculpatul a intrat în sediul Curţii de Apel Ploieşti întorcându-se după aproximativ 30 de minute când i-a spus lui H M că a vorbit cu cine trebuie şi că concubinul ei va primi cel mult cinci ani de închisoare, după care a plecat lăsând-o pe aceasta să aştepte pronunţarea.
În jurul orelor 14,30 Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat soluţia în cauza privind pe inculpaţii V G si G L, respingând apelul acestora, situaţie în care H M i-a dat telefon inculpatului D V căruia i-a adus la cunoştinţă această soluţie, spunându-i că a nenorocit-o şi că a rămas pe drumuri fără casă. Inculpatul i-a răspuns că nu se poate ca instanţa să-i fi respins apelul, deoarece el a vorbit cu B ca să-i rezolve problema, iar pentru a se convinge i-a zis: „acum , du-te la dânsul şi spune-i să mă sune”.
În această situaţie, H M, după ce a identificat biroul în care lucra judecătorul B I i-a comunicat acestuia că a vorbit cu avocatul D V şi că acesta 1-a rugat să-1 sune urgent. Judecătorul nu a dat curs cererii lui H M, spunându-i acesteia că nu a vorbit cu inculpatul despre dosarul concubinului ei şi a sunat în arhivă pentru a întreba despre soluţia dată aflând că apelurile fuseseră respinse.
Ieşind din biroul judecătorului B I i-a dat telefon inculpatului D V şi a mers la Senatul României pentru a discuta cu acesta, ocazie cu care inculpatul a pretextat că nu a putut face nimic în dosar pentru că „ de la început a avut cineva ceva cu acesta ” dar să nu-şi facă probleme „că totul se rezolvă la Curtea Supremă de Justiţie, întrucât 99 % dosarul va ajunge la Bucureşti; că el se afla la Bucureşti şi trebuie să facă ceva la Curtea Supremă de Justiţie”.
Ulterior, la câteva zile după respingerea apelului, la insistenţele lui H M inculpatul D V s-a întâlnit cu aceasta la Curtea de Apel Ploieşti pentru a discuta, la locul întâlnirii H M venind însoţită de V N - tatăl lui V G, V M - fratele lui V G şi Ş F - prieten de familie.
Intenţionând să înregistreze discuţiile purtate cu inculpatul martorii V N şi V M au avut asupra lor un reportofon.
Inculpatul a venit la întâlnire iar în discuţiile ce s-au purtat în faţa Curţii de Apel Ploieşti martora H M dar şi cei care o însoţeau, i-au reproşat inculpatului D V că nu s-a ţinut de promisiunile şi asigurările făcute, în schimbul cărora le-a pretins şi a primit bani în valută acuzaţii la care inculpatul le-a spus că judecătorii B şi M la care a intervenit, nu au putut să schimbe încadrarea juridică, întrucât au fost ameninţaţi de către procurorul şef, că a vorbit cu judecătorul B despre cauză, la Oradea, ocazie cu care 1-a servit, la o masă cu păstrăvi şi că a intervenit la conducerea S.C. P pentru obţinerea unor relaţii favorabile privind prejudiciul.
Inculpatul nu a mai restituit martorei H M vreo sumă de bani şi nici nu a mai pledat la Curtea Supremă de Justiţie pentru inculpatul V G astfel cum promisese anterior.
Fiind audiat, inculpatul D V a negat comiterea faptelor, prezentând diferite variante în totală contradicţie cu probele administrate în cauză.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond a fost stabilită în baza următoarelor probe:
Infracţiunea de trafic de influenţă la care calitatea de cumpărător de influenţă a avut-o cetăţeanul german W I a fost dovedită cu declaraţiile martorilor: D N, C F, M A, C V, B O I, B S, R L, U A L, C O T, P D, S I, P I A Ş, G R M I N şi proba cu înscrisuri.
Infracţiunea de trafic de influenţă la care calitatea de cumpărător de influenţă a avut-o F I a fost dovedită cu declaraţiile martorilor F I, F M, Z V, proba cu înscrisuri.
Infracţiunea de trafic de influenţă la care calitatea de cumpărător de influenţă a avut-o H M a fost dovedită cu declaraţiile martorilor H M, V N, V M, B M, B I, M I.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A.- Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul D V.
În recursul Parchetului este criticată sentinţa instanţei de fond pentru greşita achitare a inculpatului D V pentru infracţiunea de trafic de influenţă denunţată de martorul C V.
În recursul inculpatului, sentinţa instanţa de fond este criticată pentru mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:
1. Motivul de recurs prev.de art.3856 alin.3 Cod procedură penală, arătând că instanţa de fond nu a respectat principiul aflării adevărului prev. de art.3 Cod procedură penală prin administrarea nemijlocită a tuturor probelor utile, concludente şi pertinente, solicitând în raport de acest motiv de recurs, admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
2. Cazul de casare prev.de art.3859 pct.10 Cod procedură penală constând în omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unor probe administrate de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului şi, în raport de acest motiv de recurs, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
3. Cazul de casare prev.de art.3859 pct.17 Cod procedură penală constând în greşita încadrare juridică a faptei solicitând a se reţine că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice a faptei într-o singură infracţiune continuată „de luare de mită” formată din 4 acte materiale.
4. Cazul de casare prev.de art.3859 pct.18 Cod procedură penală constând în eroarea gravă de fapt săvârşită de instanţa de fond prin condamnarea inculpatului.
Susţine apărarea că între conţinutul probelor administrate în cauză şi reflectarea lor în conţinutul hotărârii atacate există o evidentă disproporţie ce a condus la condamnarea greşită a inculpatului.
5. În subsidiar, inculpatul invocă cazul de casare prev.de art.3859 pct.14 Cod procedură penală constând în greşita individualizare a pedepsei.
În raport de circumstanţele personale favorabile, timpul scurs de la comiterea presupuselor infracţiuni sunt împrejurări în raport de care apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin stabilirea unei modalităţi de executare neprivativă de libertate.
6. Cazul de casare prev.de art.3859 pct.2 Cod procedură penală arătând apărarea că instanţa nu a fost legal sesizată, la momentul începerii urmăririi penale inculpatul D V având calitatea de senator în Parlamentul României.
Se susţine că soluţionarea cauzei de către Curtea de Apel Galaţi a început după data de 31.05.2006 când a fost publicată în Monitorul Oficial decizia Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţional Parchetul Naţional Anticorupţie, aşa încât solicită trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţie competentă să efectueze urmărirea penală împotriva senatorilor şi deputaţilor pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr.78/2000.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art.3856 alin.3 Cod procedură penală sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în baza materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă şi corespunde situaţiei de fapt reţinută, în mod corect apreciind instanţa fondului că în cauză sunt întrunite elementele tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă prev.de art.257Cod penal raportat la art.6 din Legea nr.78/2000.
Cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, Înalta Curte reţine că probele administrate în cele două faze ale procesului penal dovedesc indubitabil vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii acestor infracţiuni.
Instanţa de fond a realizat o amplă cercetare judecătorească, a analizat în mod judicios toate probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească, probe obţinute în mod legal, neputând fi identificate împrejurări că aceste probe ar fi fost obţinute în alt mod, decât în condiţii de legalitate, aşa cum susţine inculpatul.
1). Susţinerea apărării, cu privire la motivul de recurs prev.de art.3856 alin.3 Cod procedură penală, în sensul că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere doar probele administrate în faza de cercetare judecătorească nu este întemeiată fiind contrazisă chiar de conţinutul acestor dispoziţii legale şi anume „recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.3859, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.
Procesul penal este format din două faze, şi anume, faza de urmărire penală şi faza de cercetare judecătorească, împrejurare ce impune analizarea tuturor probelor administrate în cele două faze, instanţa fiind obligată să verifice legalitatea probelor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora numai în cadrul cercetării judecătoreşti, situaţie ce nu conduce la eliminarea probelor administrate în faza de urmărire penală.
Având în vedere că legea nu face nici o distincţie în ceea ce priveşte valoare probantă în raport cu faza în care mijloacele de probă au fost administrate instanţa de judecată, potrivit principiului liberei aprecieri a probelor, avea posibilitatea să aprecieze concludenţa tuturor probelor indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune instanţei să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.
Susţinerile apărării în sensul de a se avea în vedere doar probele administrate în faza de cercetare judecătorească nu sunt întemeiate, faptul că martorii şi-au schimbat o parte din declaraţii nefiind în măsură să confere probelor administrate în faza de cercetare judecătorească o forţă probantă superioară în detrimentul celor administrate în faza de urmărire penală.
Faptul că la dosar nu s-a comunicat stadiul cercetărilor cu privire la Z V ca şi cu privire la C O, P D, O I T, R G M, L M, S S D, S C, Z C şi G R M, nu poate constitui un caz de casare a sentinţei recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond cât timp cadrul procesual a fost stabilit prin actul de sesizare a instanţei prin care a fost trimis în judecată doar inculpatul D V, cu privire la persoanele arestate anterior dispunându-se disjungerea cauzei.
2). Nici cazul de casare prev.de art.3859 pct.10 Cod procedură penală nu este incident în cauză, instanţa de fond având în vedere la pronunţarea soluţiei toate probele administrate în cauză.
Faptul că instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art.327 alin.3 Cod procedură penală deşi a avut în vedere, la pronunţarea sentinţei, declaraţiile unor martori care au fost audiaţi în faza de urmărire penală însă a fost imposibilă audierea lor în faza de cercetare judecătorească, nu poate determina casarea sentinţei atacate, dispoziţiile art.327 alin.3 Cod procedură penală, fiind dispoziţii prevăzute sub sancţiunea nulităţii relative.
Tot în susţinerea acestui caz de casare apărarea invocă faptul că instanţa era datoare să verifice legalitatea administrării probei testimoniale prin comisie rogatorie, situaţie în care ar fi constatat că inculpatul D V nu a fost încunoştinţat despre efectuarea comisiei rogatorii, întrebările au fost formulate doar de către parchet, iar inculpatul nu a avut posibilitatea să adreseze întrebări martorilor şi nici să participe la audierea acestora.
Potrivit dispoziţiilor art.160 din Legea nr.302/2004 modificată, comisia rogatorie internaţională reprezintă o formă de cooperare judiciară internaţională în materie penală care constă în împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorităţi din alt stat, mandatată să îndeplinească în locul şi în numele său, unele activităţi judiciare privitoare la un anumit proces penal.
În cauza de faţă obiectul comisiei rogatorii îl constituie audierea martorilor W I şi R M A.
Legea stabileşte că statul solicitant poate cere în mod expres să fie informat despre data şi locul îndeplinirii comisiei rogatorii iar autorităţile ori persoanele în cauză să asiste şi să colaboreze la efectuarea comisiei rogatorii.
Ori, din actele existente la dosar nu rezultă faptul că inculpatul şi-ar fi exprimat punctul de vedere în acest sens.
3) Cu privire la cazul de casare prev.de art.3859 pct.17 Cod procedură penală constând în greşita încadrare juridică a faptei, Înalta Curte apreciază că nu este incident în cauză.
Încadrarea juridică dată faptelor este legală şi temeinică, în mod corect reţinând instanţa de fond că faptele comise de inculpat se află în concurs real, timpul scurs între faptele reţinute în sarcina inculpatului, modalitatea de comitere a acestora sau împrejurările în care s-au săvârşit conducând la concluzia că inculpatul a luat o nouă rezoluţie infracţională pentru fiecare faptă, în cauză neputând fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art.41 alin.2 Cod penal.
4) Susţinerea apărării în sensul că instanţa de fond a comis o gravă eroare de fapt, invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art.3859 pct.18 Cod procedură penală, nu este întemeiată.
Există eroare gravă de fapt, în accepţiunea dispoziţiilor art.3859 pct.18 Cod procedură penală atunci când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond este contrară actelor şi probelor dosarului.
Rezultă că pentru a fi reţinută „eroarea gravă de fapt” trebuie să se constate că această eroare a influenţat soluţia pronunţată în cauză în sensul că, greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o soluţie greşită de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal cu toate consecinţele ce decurg din această soluţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu poate fi identificată o eroare gravă de fapt, situaţia de fapt fiind corect stabilită de instanţa de fond pe baza probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, fiind încadrată corespunzător şi în drept.
Instanţa de fond a făcut o analiză amplă şi judicioasă a tuturor probelor administrate în cauză, evidenţiind în mod indubitabil vinovăţia inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului.
În legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă la care calitatea de cumpărător de influenţă a avut-o cetăţeanul german W I, susţinerile apărării în sensul că inculpatul a acţionat în calitate de avocat în baza împuternicirii avocaţiale date de W I iar autoturismul a fost dobândit în mod legal, sunt contrazise de probele administrate în cauză şi chiar de poziţia inculpatului, care a oferit mai multe variante de apărare – încercând, în acest mod, să denatureze adevărul în încercarea sa de a fi absolvit de răspunderea penală.
Astfel, în faţa organelor de urmărire penală inculpatul a susţinut că nu îl cunoaşte pe cetăţeanul german şi că a cumpărat autoturismul de l o firmă de leasing din Austria.
Inculpatul a negat că ar fi intervenit vreodată la Ministerul muncii pentru obţinerea unor aprobări de contingente de muncitori care să meargă să lucreze în Germania.
Ulterior, în faţa instanţei de judecată inculpatul D V arată că l-a cunoscut pe cetăţeanul german prin intermediul lui D N şi acesta i s-a plâns că întâmpină dificultăţi la Ministerul Muncii şi, în aceste condiţii, i s-a propus să-l împuternicească pentru a se ocupa de formalităţile de aplicare a contingentelor de muncitori în Germania.
De asemenea, a arătat inculpatul că în baza acestei împuterniciri s-a deplasat la Ministerul Muncii unde s-a interesat de situaţia firmelor româneşti cu care lucra W I, după care a luat legătura cu acesta şi s-au întâlnit la Senat unde ar fi primit o sumă de bani cu titlu de onorariu pentru care a tăiat două chitanţe.
Cu această ocazie, inculpatul i-a spus cetăţeanului german că vrea să cumpere un autoturism marca Mercedes şi, în cursul lunii septembrie 2002, W I i-a trimis acest autoturism prin intermediul a două persoane.
Arată, de asemenea, inculpatul că i-a cerut martorei R L să plătească celor două persoane care i-au adus autoturismul suma de 20.000 dolari pe care aceasta i-o datora în contul activităţii de consiliere a societăţilor pe care martora le administra dar că, în aceeaşi zi, martora i-a adus la cunoştinţă că B O I nu a fost de acord să treacă în ambele procese verbale că a primit suma de 20.000 dolari, arătând că risca să i se confişte această sumă la vamă, acesta fiind motivul pentru care s-a făcut menţiunea predării sumei doar în procesul verbal aflat în posesia sa.
Susţine inculpatul că, la două-trei săptămâni de la predarea autoturismului s-a întâlnit cu W I căruia i-a dat suma de 15.000 dolari, încheind şi proces-verbal în acest sens.
Cu privire la modalitatea de înmatriculare a autoturismului a susţinut inculpatul că a luat legătura cu martorul C O T, aceasta comunicându-i că a contactat o firmă de leasing din Austria pentru a încheia un contract de leasing în scopul evitării taxelor vamale ridicate.
Aspectele susţinute de inculpat sunt contrazise de probele administrate în cauză care dovedesc indubitabil că inculpatul a primit de la cetăţeanul german W I importante sume de bani susţinând că are influenţă asupra funcţionarilor de la Ministerul Muncii pentru a-i determina să acorde aprobări ale unor contingente de muncitori care să lucreze în Germania, iar în contul sumelor promise a primit un autoturism marca Mercedes ML 270 CDI şi pentru a ascunde provenienţa ilicită şi pentru eludarea taxelor vamale a încheiat un contract de leasing fictiv cu o firmă din Austria.
Relevantă în acest sens este declaraţia martorului M A acesta fiind translatorul cetăţeanului german W I, în această calitate el asigurând traducerea mai multor convorbiri telefonice dintre inculpat şi cetăţeanul german, relatând astfel că inculpatul D V a pretins suma de 200 de euro pentru fiecare muncitor pentru care obţinea aprobarea de a munci în Germania dând asigurări că îl cunoaşte pe ministrul muncii.
Operaţiunile întreprinse de inculpat pentru înmatricularea în circulaţie a autoturismului marca Mercedes şi numărul mare de persoane angrenate în aceste operaţiuni dovedesc faptul că acest autoturism nu a fost dobândit în mod licit, situaţie în care înscrierea acestuia în circulaţie nu ar fi ridicat nici un fel de probleme.
Pornind de la înscrierea în procesul verbal de predare a autoturismului, întocmit cu martorul B O I, a menţiunii că i-a dat acestuia suma de 20.000 de dolari, menţiune ce nu era prevăzută şi în exemplarul pe care îl deţinea martorul şi până la întocmirea în fals a contractului de leasing, înscrierea temporară în circulaţie a autoturismului cu toate că actele de provenienţă ale maşinii erau contradictorii aşa cum afirmă martorii G R M şi I N sunt împrejurări ce dovedesc faptul că inculpatul a încercat să ascundă modul ilicit de dobândire al autoturismului.
Dacă inculpatul ar fi achitat preţul pentru acest autoturism, aşa cum susţine, iar relaţiile dintre el şi martorul W I ar fi fost strict profesionale avocat-client, nu se justifică în această situaţie comportamentul inculpatului în încercarea sa de a înmatricula autoturismul.
Martorul W I, fiind audiat prin comisie rogatorie a declarat că i-a dat autoturismul inculpatului conform înţelegerii anterioare cu titlu de recompensă pentru ajutorul dat în obţinerea aprobării contingentelor de muncitori.
Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, la care calitatea de cumpărător de influenţă a avut-o martorul F I, reţine Înalta Curte că şi această infracţiune a fost dovedită prin probele administrate în cauză.
Susţinerea apărării în sensul că relaţiile dintre inculpat şi cumpărătorul de influenţă F I au fost strict profesionale situaţie dovedită cu împuternicirile avocaţiale şi chitanţa ce atestă primirea onorariului de 2.000.000 lei, nu este întemeiată, probele administrate în cauză dovedind vinovăţia inculpatului cu privire la comiterea acestei fapte.
Şi cu privire la această infracţiune inculpatul a dat declaraţii contradictorii , afirmând chiar, cu ocazia audierii în faţa instanţei că nu a discutat vreodată cu tatăl lui F F, martorul F I, despre care susţine că a aflat doar cu ocazia denunţului formulat de acesta la DNA.
Poziţia adoptată de inculpat este contrazisă de probele administrate în cauză, martorii F I şi F M arătând în mod constant că au discutat împreună cu inculpatul D V la apartamentul avocatei Z V din Bucureşti unde inculpatul le-a pretins suma de 3000 dolari promiţând că prin influenţa pe care o are asupra organelor de poliţie şi a procurorului va obţine liberarea lui F F.
Faptul că inculpatul s-a întâlnit cu martorul F I este confirmată şi de avocata Z V, care audiată în calitate de învinuită în cauză a declarat că a discutat cu avocatul D V şi cu F I situaţia fiului acestuia care se află în arest.
Inculpatul a negat chiar şi participarea sa la soluţionarea recursului însă această poziţie a inculpatului este contrazisă de probele existente la dosar şi anume în cuprinsul deciziei penale nr.340 din 6.07.2001 este menţionată prezenta inculpatului în calitate de apărător , la dosarul respectiv există copia împuternicirii avocaţiale, precum şi cererea formulată de inculpat pentru eliberarea unui certificat de grefă.
Este adevărat că inculpatul şi-a exercitat profesia de avocat aşa cum susţine apărarea, însă tot atât de adevărat este că inculpatul a solicitat martorilor F I şi F M suma de 3000 de dolari arătând că aceşti bani vor merge la comandantul poliţiei din Târgovişte şi la procuror şi va interveni la aceştia pentru obţinerea eliberării lui F F.
Ulterior inculpatul a mai solicitat suma de 2000 de dolari susţinând că a dat de la el pentru judecători şi că dacă nu va primi banii, F F va rămâne în continuare în arest .
Ca atare probele administrate în cauză dovedesc indubitabil vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii acestei fapte, el reuşind să-i convingă pe martori, că prin influenţa pe care o are asupra poliţiştilor şi procurorului, ca şi a judecătorilor va obţine o soluţie favorabilă pentru F F aflat în arest preventiv solicitându-le martorilor suma de 5000 de dolari.
La fel şi infracţiunea de trafic de influenţă la care calitatea de cumpărător de influenţă a avut-o H M a fost dovedită în cauză.
Şi cu privire la această infracţiune inculpatul a dat declaraţii contradictorii în încercarea sa de a scăpa de răspundere penală, însă poziţia manifestată de inculpat nu este dovedită cu probe concludente.
Probele administrate în cauză fac dovada faptului că inculpatul a solicitat martorei H M suma de 7000 dolari din care a primit efectiv 5600 dolari prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti, afirmând că îi va determina pe judecători să schimbe încadrarea juridică a faptei pentru că concubinul său V G fusese condamnat de instanţa de fond şi să reducă pedeapsa ce îi fusese aplicată.
Faptul că inculpatul s-a prevalat de influenţa pe care o avea asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova reiese chiar din declaraţiile martorilor H M şi a judecătorului B I.
Astfel martora H M declara că în dimineaţa zilei de 15.05.2002 s-a întâlnit cu inculpatul la Curtea de Apel Ploieşti, după care inculpatul a intrat în sediul Curţii întorcându-se după aproximativ 30 de minute spunându-i că concubinul său va primi cel mult 5 ani de închisoare lăsând-o să aştepte pronunţarea.
Văzând că apelul a fost respins, martora l-a sunat pe inculpat acesta spunându-i să meargă la judecătorul B pentru a se convinge că a vorbit cu acesta.
Martorul B I, fiind audiat, a declarat că inculpatul nu a discutat cu inculpatul despre soluţia ce urma a fi pronunţată u privire la numitul V G.
A fost audiat şi judecătorul M I care a participat la judecata în apel a cauzei însă şi acesta a declarat că nu a discutat cu inculpatul D V sau cu avocata Z V despre soluţia ce urma a fi pronunţată în legătură cu V G.
De altfel faptul că inculpatul nu a luat legătura cu judecătorii menţionaţi nu prezintă relevanţă juridică în raport de infracţiunea de trafic de influenţă, relevant fiind, în cazul acestei infracţiuni, ca din atitudinea inculpatului să rezulte că are influenţă asupra funcţionarului.
Funcţionarul, pe lângă care ar urma să se intervină , poate să fie neindividualizat de făptuitor, fiind suficient a se face referire la funcţia pe care o deţine funcţionarul.
Inculpatul nu numai că a spus martorei H M că are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti dar chiar i-a spus acesteia să meargă la judecătorul B pentru a se convinge că a vorbit cu acesta, situaţie în raport de care Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.
Atitudinea manifestată de inculpat în raport de faptele reţinute în sarcina sa în sensul negării acestora şi prezentând diverse variante cu scopul vădit de denaturare a adevărului, nu reprezintă decât o încercare a inculpatului de a da un aspect de legalitate activităţii desfăşurată de el însă probele administrate în cauză dovedesc faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor, aşa cum de altfel în mod corect a reţinut instanţa de fond care a stabilit că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.257 Cod penal.
Inculpatul D V a fost audiat şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie însă acesta în continuare a negat faptele reţinute în sarcina sa încercând că acrediteze ideea că acest dosar are o conotaţie politică şi de răzbunare , împrejurare ce nu a fost dovedită de inculpat, fiind simple afirmaţii tot cu scopul vădit de a fi absolvit de răspundere penală.
5) În recursul său inculpatul a invocat şi faptul că instanţa nu a fost legal sesizată cât timp prin decizia nr.235/35/2005 din 5.05.2005 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.1 pct.2 din Legea privind O.U.G. nr.103/2004 privind PNA cu referire la art.13 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.43/2002 prin care se stabileşte că sunt de competenţa PNA infracţiunile din Legea nr.78/2000 comise de deputaţi şi senatori.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanţa de fond a fost legal sesizată cu soluţionarea în fond a cauzei.
Actul de sesizare a instanţei respectiv rechizitoriul Parchetului Naţional Anticorupţie nr.96/P/2004 din 16.04.2005 a fost emis înainte ca decizia Curţii Constituţionale să intre în vigoare iar potrivit dispoziţiilor art.47/1992 deciziile Curţii Constituţionale produc efecte doar pentru viitor, fapt pentru care Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a fost legal sesizată.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.385/9 pct.2 Cod procedură penală invocate de inculpat în susţinerea acestui motiv de recurs.
6) Nici cazul de casare prev. de art.385/9 pct.14 Cod procedură penală nu este incident în cauză.
Pedeapsa aplicată inculpatului atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, a fost corect individualizată instanţa de fond având în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei consacrate de dispoziţiile art.72 Cod penal şi anume gradul de pericol S concret ridicat al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, respectiv acesta folosindu-se de funcţia pe care o deţinea a indus martorilor denunţători ideea că are influenţă asupra unor funcţionari şi poate să le rezolve diverse probleme contra unor sume consistente de bani, perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul, el săvârşind mai multe infracţiuni de acelaşi gen, aflate în concurs real.
De asemenea instanţa de fond a avut în vedere şi poziţia total nesinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal, negând comiterea faptelor.
Faptul că inculpatul D V nu este cunoscut cu antecedente penale nu reprezintă o virtute ci o stare normală pentru orice cetăţean şi nu poate constitui un element determinant pentru reducerea pedepsei sau stabilirea unei alte modalităţi de executare cât timp inculpatul în calitatea da de senator în Parlamentul României şi avocat trebuia să adopte un comportament de respect al legii şi a ordinii de drept .
Înalta Curte reţine că în cauză nu pot fi reţinute împrejurări care să facă posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art.52 Cod penal privind scopul educativ şi coercitiv al pedepsei.
De asemenea Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată trebuie să aibă şi o funcţie de exemplaritate pentru a descuraja comiterea unor fapte similare.
Cu privire la recursul declarat de Parchet, Înalta Curte apreciază că nu este fondat urmând a-l respinge ca atare, soluţia instanţei de fond de achitare a inculpatului D V cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă sesizată de C V fiind legală şi temeinică.
Martorul C V a luat legătura cu inculpatul ca urmare a faptului că martorul W I i-a cerut acestuia să se deplaseze la Bucureşti pentru a înmâna documentele necesare obţinerii aprobării pentru un nou contingent de ‚muncitori iar a doua zi când a fot sunat de inculpat să vină să ridice aprobarea martorul i-a dat inculpatului produse alimentare.
Faptul că ulterior, înainte de sărbătorile pascale din 2002, inculpatul i-a cerut martorului C V să-i aducă diverse alimente, nu poate conduce la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea unei noi infracţiuni de trafic de influenţă, în mod corect reţinând instanţa de fond că această infracţiune s-a consumat în momentul în care inculpatul a pretins câte 200 euro pentru fiecare muncitor, de la cetăţeanul german W I.
Niciodată nu s-a menţionat că inculpatul ar fi tratat cu martorul C V obţinerea de aprobări de la Ministerul Muncii pentru plecarea de contingente de muncitori în Germania, martorul C V luând legătura cu inculpatul numai la solicitarea cetăţeanului german fapt pentru care nu poate fi reţinută o altă infracţiune de trafic de influenţă.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală să respingă ca nefondate recursurile declarate de Parchet şi inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul D V împotriva sentinţei penale nr.112/F din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, Secţia Penală .
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2010.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
09 februarie 2005
comunicate de presă din
10 februarie 2005
comunicate de presă din
07 octombrie 2004
comunicate de presă din
21 aprilie 2004
comunicate de presă din
16 februarie 2005
comunicate-hotărâri de condamnare din
05 mai 2010
comunicate de presă din
13 octombrie 2004
comunicate de presă din
06 octombrie 2004
comunicate de presă din
21 aprilie 2004
comunicate de presă din
09 iunie 2004