DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 14 februarie 2017
Nr. 140/VIII/3

COMUNICAT


Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna ianuarie 2017, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

BRANIȘTE FLORENTIN-MIRCEA, la data faptei director al Administrației Domeniului Public Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

PENDIUC TUDOR, la data faptei primar al municipiului Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În luna septembrie 2014, inculpatul Braniște Florentin-Mircea, în calitate de director al Administrației Domeniului Public Pitești, la instigarea primarului Pendiuc Tudor, cu încălcarea dispozițiilor legale, a dispus în mod abuziv efectuarea unor lucrări de modernizare și asfaltare pentru un drum aflat în afara domeniului public sau privat al municipiului Pitești.

Suprafața de teren respectivă (506,6 m2 - o parte proprietate privată, o parte a statului) era constituită dintr-o cale de acces neasfaltată până atunci, precum și dintr-un spațiu cu vegetație aflat în continuarea acestei căi de acces, până la locuința unei persoane cu funcție de conducere în cadrul primăriei Pitești.

În cauză Administrația Domeniului Public Pitești s-a constituit persoană vătămată și parte civilă cu suma de 27.747 lei, sumă ce a fost achitată integral de inculpatul Braniște Florentin-Mircea.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș.

Amintim că, la data de 20 martie 2015, inculpatul Pendiuc Tudor a mai fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave (comunicat nr. 546/VIII/3 din 20 martie 2015).



2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului ISTRATIE DANIEL-NICUȘOR, la data faptei ofițer de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 22 Poliție, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie 2015 - ianuarie 2017, inculpatul Istratie Daniel-Nicușor, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Poliției Capitalei - Secția 22 Poliție, cu atribuții pe linia Sistemelor de Pază, cu ocazia a 16 întâlniri, a pretins și primit de la reprezentantul unei firme de pază (martor în cauză) suma totală de 5.900 lei reprezentând „taxă de protecție” (corespunzătoare sumei de 300 lei pe lună, exceptând luna august 2015, când a primit 200 lei).

La data de 19 ianuarie 2017, ca urmare a înțelegerii anterioare, inculpatul Istratie Daniel-Nicușor a primit de la martor suma de 1.200 lei reprezentând „taxa de protecție” aferentă perioadei lunilor octombrie 2016 - ianuarie 2017, inclusiv, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Banii respectivi au fost pretinși și primiți de ofițerul de poliție pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să protejeze firma de pază în sensul neaplicării de sancțiuni contravenționale în raport cu neregulile constatate pe linia sistemelor de pază, lucru care s-a și întâmplat, operatorul economic și salariații acestuia nefiind sancționați în perioada de referință.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 4.700 lei pe care inculpatul Istratie Daniel-Nicușor a pus-o la dispoziția organelor de urmărire penală, în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.



3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului MAN COSMIN VASILE, la data faptelor agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită,
- trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile, în calitate de agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, a pretins de la o persoană cercetată într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „amenințare” (martor în cauză) să achite contravaloarea unui teren de 1.400 mp cu o valoare de circulație de aproximativ 19.600 euro de euro, ce urma să fie achiziționat de polițist în perioada imediat următoare.

Pe fondul refuzului exprimat de proprietarul acelui teren de a-l înstrăina, în cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile a pretins aceleiași persoane să-i transfere proprietatea unui teren de 800 mp, în valoare de aproximativ 11.200 euro, situat în imediata vecinătate a locuinței acestuia, fără ca polițistul să achite prețul respectiv.

În compensație, inculpatul Man Cosmin Vasile l-a asigurat pe martor că va întocmi cu celeritate un referat cu propunere de clasare a cauzei în care acesta din urmă era cercetat, lucru pe care l-a și făcut ulterior.

În continuare, inculpatul i-a promis aceleiași persoane că va interveni pe lângă procurorul de caz, față de care a lăsat să se creadă că are influență, pentru ca acesta să emită cât mai repede o soluție favorabilă martorului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Satu Mare, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.



4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
PORUMB CAMELIA, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (3 fapte),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,

MATEI GABRIELA, la data faptelor consilier în cadrul primăriei comunei Gohor, jud. Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri
- fals intelectual,
- fals material în înscrisuri oficiale,

PAMFILE NINA, la data faptelor consilier în cadrul primăriei comunei Gohor, jud. Galați, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
- fals intelectual,

FICZI IOAN, la data faptelor consilier superior în cadrul A.P.I.A. – Centrul Local Tecuci 1, pentru săvârșirea a 3 (trei) infracțiuni de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012-2014, inculpata Porumb Camelia a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (adeverințe având ca emitent Primăria Gohor, jud. Galați și contracte de arendare) în vederea acordării sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.

O parte dintre documente au fost completate în fals de către inculpatele Matei Gabriela și Pamfile Nina, cunoscând că acestea vor fi depuse la A.P.I.A. de către numita inculpata Porumb Camelia.

În același context, în perioada mai – iunie 2016, inculpata Matei Gabriela a falsificat registrul agricol al satului Nărtești, comuna Gohor, județul Galați, prin ștergerea mențiunilor făcute în acest registru și prin suprascrierea altor date, ceea ce a adus modificări de natură să producă consecințe juridice, astfel încât cele consemnate să corespundă cu adeverințele eliberate inculpatei Porumb Camelia.

De asemenea, inculpata Porumb Camelia a beneficiat și de ajutorul inculpatului Ficzi Ioan, în calitate de consilier superior în cadrul A.P.I.A. – Centrul Local Tecuci 1, care i-a admis cererile fără să verifice dacă acestea sunt conforme cu prevederile legale.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Galați s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 27.340,46 lei.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aflat în proprietatea inculpatei Porumb Camelia.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galați cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Actualizare (05.03.2020):
Prin decizia penală nr. 1451 din 27.12.2019, Curtea de Apel Galați a dispus achitarea inculpaților Porumb Camelia, Matei Gabriela, Pamfile Nina și Ficzi Ioan, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

DEFINITIVĂ



5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

AGATSTEIN MANUELA, administrator și asociat în cadrul S.C. Nicolescu&Agatstein S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,

NICOLESCU ION, soțul inculpatei Agatstein Manuela și asociat în cadrul S.C. Nicolescu&Agatstein S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,

CIOBANU NICOLAE DRAGOȘ, administrator al S.C. Atvangarde Technology S.R.L și CODEIA CRISTIAN administrator și asociat în cadrul S.C. Akson S.R.L, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

S.C. NICOLESCU&AGATSTEIN S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,

S.C. ATVANGARDE TECHNOLOGY S.R.L și S.C. AKSON SYSTEMS S.R.L pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 20 septembrie 2011, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (prin Agenția pentru Dezvoltare Regională (A.D.R.) București-Ilfov) și S.C. Nicolescu & Agatstein S.R.L., în calitate de beneficiar, ai cărei asociați erau inculpații Agatstein Manuela și Nicolescu Ion, a fost încheiat un contract de finanțare având ca obiect „Modernizarea serviciilor oferite clienților prin dotarea cu echipamente și tehnologii noi a cabinetului stomatologic Nicolescu & Agatstein SRL”.

În cursul anului 2012, societatea respectivă a depus la A.D.R. București-Ilfov dosarele de achiziții privind echipamente și programe informatice, precum și mobilier specific dotării serviciilor prestate.

De menționat este faptul că documentele respective, false sau care conțineau date neconforme cu realitatea, au fost încheiate în contextul în care procedurile de achiziție au fost simulate, fiind declarate câștigătoare societățile administrate de inculpații Ciobanu Nicolae Dragoș și Codeia Cristian. Aceștia din urmă au și pus la dispoziția inculpaților Agatstein Manuela și Nicolescu o parte din documentele false care au fost folosite ulterior în relația cu A.D.R. București-Ilfov.

Prin aceste demersuri au fost obținute pe nedrept fonduri europene în valoare de 54.810 lei (fără TVA), sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a constituit parte civilă în cauză.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat instituției menționate, a fost instituită măsura asiguratorie a popririi asupra sumei de 67.993 de lei existente într-un cont bancar deținut de către inculpata Agatstein Manuela.

Anterior, procurorii au încheiat cu inculpații TUDOR SORIN IULIAN, IACOVICI PAUL, RUSU MIRELA, VINŢ ANDREI și MIU FLORENTIN acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru infracțiunile reținute în sarcina lor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.



6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului JENEI MIKLOS-BALAZS, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală în formă continuată, (2 fapte),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,
- spălare de bani.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada martie 2008 - decembrie 2011, inculpatul Jenei Miklos-Balasz, în calitate de asociat unic și administrator al unei societăți comerciale, nu a declarat și nu a evidențiat în actele contabile ori în alte documente legale un număr total de 64 de operațiuni comerciale, constând în achiziții intracomunitare de cafea verde și cafea solubilă, în scopul sustragerii de la plata accizelor către stat.

De asemenea, inculpatul a evidențiat în contabilitatea societății un număr de 98 operațiuni fictive, reprezentând pretinse achiziții de cafea de la mai multe societăți comerciale de tip „fantomă” de pe teritoriul țării, în scopul diminuării bazei de calcul pentru impozitul pe profit și deducerii nelegale de TVA.

Pentru a disimula adevărata natură a provenienței veniturilor obținute din săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, inculpatul a întocmit și înregistrat în contabilitatea societății un număr de 100 facturi care atestau în mod nereal achiziții de cafea de la aceleași tipuri de societăți comerciale.

Valoarea de 16.376.009 lei a acestor facturi a fost virată de inculpat din contul firmei pe care o administra în conturile societăților “furnizoare”, de unde, ulterior, a fost retrasă în numerar de persoane neidentificate până în prezent.

Inculpatului Jenei Miklos - Balasz i-a fost restituită suma de aproximativ 12.282.007 lei, aceasta fiind folosită la reluarea procedeului infracțional ori reintrodusă în circuitul financiar al societății cu titlul ”creditare firmă”.

Prin acțiunile sale inculpatul a produs bugetului de stat un prejudiciu de 5.875.992 lei.

Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză împotriva inculpatului și a societății pe care o administra, în calitate de parte responsabilă civilmente, cu suma totală de 11.893.676 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.



7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

ENE FLORICA, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,

CONSTANTIN NICU, președinte al aceleiași societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,

IVAȘCU VASILE, diriginte de șantier, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,

CREȚU ION, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 10 iulie 2006, a fost înregistrată la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale o cerere de finanțare, prin care societatea comercială reprezentată de inculpata Ene Florica a solicitat finanțarea din fonduri nerambursabile a unui proiect ce privea modernizarea unei pensiuni turistice.

În cursul lunii ianuarie 2007, după obținerea avizului de principiu asupra proiectului tehnic în vederea încheierii contactului de finanțare, societatea respectivă a depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) dosarele de achiziții privind lucrările construcții și bunuri precum și dosarele cuprinzând contractele aferente. De menționat este faptul că documentele respective care conțineau date inexacte și necorespunzătoare adevărului au fost încheiate în contextul în care procedurile de achiziție au fost simulate, fiind declarate câștigătoare două firme „agreate” de inculpatul Constantin Nicu.

Urmare a acestor demersuri, la data de 12 aprilie 2007, a fost încheiat contractul cadru pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă și societatea reprezentată de inculpata Ene Florica, în calitate de beneficiar.

Prin acest contract a fost aprobată spre finanțare suma de 701.168 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile a fost stabilită la 350.584 lei, plătibilă în trei tranșe.

În continuare, pentru a intra în posesia fondurilor nerambursabile, în perioada 2007-2008, inculpata Ene Florica, beneficiind și de ajutorul celorlalți inculpați, a depus la A.P.D.R.P. documente cu un conținut nereal în ceea ce privește lucrările executate și bunurile achiziționate pentru modernizarea pensiunii turistice (rapoarte de execuție, borderouri, facturi și situații de lucrări).

Prin acțiunile inculpaților au fost obținute pe nedrept de către fonduri europene prin programul SAPARD, în valoare de 349.466 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, la care vor fi adăugate dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Ene Florica și Constantin Nicu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Actualizare (01.02.2024):

Prin decizia penală nr. 1172 din 19.12.2023 Curtea de Apel Pitești a dispus achitarea inculpaților ENE FLORICA, CONSTANTIN NICU, IVAȘCU VASILE și CREȚU ION, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.
Respinge acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.), în cauză.
Respinge solicitarea D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești de desființare a unor înscrisuri.

DEFINITIVĂ



8. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatei COVACIU STELUȚA CĂTĂLINA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Începând cu anul 2011, un grup de firme controlate de către inculpatul Babinciuc Andi Sergiu au constituit un circuit financiar fictiv al cărui scop l-a reprezentat fraudarea bugetului de stat prin rambursări ilegale de TVA, urmate de operațiuni de transfer a acestor sume către beneficiarii finali și de retragerea de către aceștia, în numerar, a fondurilor respective.

În aceeași manieră a procedat și inculpata Covaciu Steluța Cătălina care, în numele firmei SC Eo Stamp SRL a emis o factură și a încheiat un contract de vânzare cumpărare, ce au stat la baza rambursării ilegale de TVA, în condițiile în care cunoștea că operațiunea respectivă era una fictivă.

În prezența apărătorului ales, inculpata Covaciu Steluța Cătălina a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- 3 închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, și interzicerea pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpata Covaciu Steluța Cătălina, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.

Precizăm că inculpatul BABINCIUC ANDI SERGIU a fost trimis în judecată alături de alte persoane anterior (vezi Buletin de presă nr. 18/VIII/3 din 10 ianuarie 2017).



9. În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1244/VIII/3 din 05 octombrie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

LEȚCANU REMUS, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța – Direcția generală a vămilor, cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită,

ȘAPERA GEORGE-DANIEL, lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanța - Autoritatea Navală Română,
CHIOIBAȘ MARIAN, agent șef principal de poliție al Poliției de frontieră din cadrul Punctului de Control Trecere Frontieră Constanța - Garda de Coastă – Grupul de Nave Constanța,
BOTEA DANIEL, agent șef principal de poliție al Poliției de frontieră din cadrul Punctului de Control Trecere Frontieră Constanța - Garda de Coastă – Grupul de Nave Constanța,
ALI SEVER, lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanța – Autoritatea Navală Română,
CĂTĂLINA EUSEBIU, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța – Direcția Generală a Vămilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală,
ADOCHIȚEI CONSTANTIN-CIPRIAN, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța – Direcția Generală a Vămilor - Agenția Națională de Administrare Fiscală,
CARAMAN CĂTĂLIN-PETRIȘOR, lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanța – Autoritatea Navală Română,

cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

STOICA ADRIAN-DUMITRU, agent șef principal de poliție al Poliției de frontieră din cadrul Punctului de Control Trecere Frontieră Constanța - Garda de Coastă – Grupul de Nave Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită,
- omisiunea sesizării,

BRATU GABRIEL-AURELIAN, agent șef principal de poliție al Poliției de frontieră din cadrul Punctului de Control Trecere Frontieră Constanța - Garda de Coastă – Grupul de Nave Constanța,

MOSOIU MARCEL-LAURENȚIU, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța – Direcția Generală a Vămilor – Agenția Națională de Administrare Fiscală,

VERIȘAN DANIEL, lucrător în cadrul Căpităniei Portului Constanța – Autoritatea Navală Română,
PĂTRAȘCU MARINEL, agent șef adjunct de poliție al Poliției de frontieră din cadrul Punctului de Control Trecere Frontieră Constanța – Garda de Coastă – Grupul de Nave Constanța,

DINĂ TITI, agent șef principal de poliție al Poliției de frontieră din cadrul Punctului de Control Trecere Frontieră Constanța - Garda de Coastă – Grupul de Nave Constanța,

ALEXOI MIHAI-MARCEL, agent șef adjunct de poliție de la Poliția de frontieră din cadrul Punctului de Control Trecere Frontieră Constanța – Garda de Coastă – Grupul de Nave Constanța

cu privire la săvârșirea infracțiunii de omisiunea sesizării.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 11.05 – 21.06.2016, inculpații mai sus menționați, toți funcționari publici cu atribuții de constatare și sancționare a contravențiilor, au primit, direct sau indirect, foloase necuvenite – cartușe de țigarete - de la reprezentanții (căpitanii) navelor străine care au acostat în porturile Constanța și Constanța Sud-Agigea.
Foloasele respective au fost primite în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale inculpaților, ce constau în efectuarea unor verificări/controale la bordul navelor, cu ocazia sosirii sau plecării acestora din port.
O parte din cei menționați anterior au susținut și tolerat comportamentul ilicit al colegilor lor prin aceea că, deși au asistat la săvârșirea faptelor descrise mai sus au omis să sesizeze de îndată organele de urmărire penală.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor sume de bani ridicate de la inculpații Lețcanu Remus, Ali Sever și Adochiței Constantin, în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 06 iunie 2019
comunicate-hotărâri de condamnare din 01 martie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din 03 aprilie 2018
comunicate-hotărâri de condamnare din 14 aprilie 2022
comunicate-hotărâri de condamnare din 27 iunie 2019
comunicate-hotărâri de condamnare din 12 februarie 2019
comunicate-hotărâri de condamnare din 22 februarie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din 23 ianuarie 2018
comunicate-hotărâri de condamnare din 23 noiembrie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din 13 iulie 2017