DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 5 august 2013
Nr. 717/VIII/3

BULETIN DE PRESĂ


Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna iulie 2013, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ȘTIUBE VIOREL, administrator al SC ABC VEST TRAFIC SRL Oradea și SC VIMAN AGRO INVEST SRL Oradea, respectiv în calitate de administrator de fapt al SC TRANSPORT EURO SRL Budești, jud. Vâlcea, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anilor 2007 – 2008, inculpatul Știube Viorel, în calitate de administrator al SC ABC VEST TRAFIC SRL Oradea și SC VIMAN AGRO INVEST SRL Oradea, respectiv în calitate de administrator de fapt al SC TRANSPORT EURO SRL Budești, jud. Vâlcea, a achiziționat din Ucraina și Slovacia produse petroliere neaccizabile (ulei de bază), în cantitate totală de peste 6.000 tone, pe care le-a comercializat pe teritoriul României, drept carburant auto – motorină.
Pentru a justifica operațiunile comerciale de valorificare a uleiului de bază drept motorină și pentru a eluda plata obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, a creat un circuit fictiv de mărfuri, documente și bani, în care a interpus, în mod formal, SC DAMCO NAFTA SRL Ianca, jud. Bihor și SC MINERVA ȘIMLEU SILVANIEI SA Oradea (societăți controlate și coordonate de inculpat), prin întocmirea și înregistrarea în evidențele contabile de facturi fictive, care atestau o aparentă stare de legalitate.

În această modalitate, inculpatul Știube Viorel a creat în dauna bugetului general consolidat al statului un prejudiciu în cuantum total de 13.826.596,65 lei (echivalentul a aproximativ 3.950.456 euro).

În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Știube Viorel și ale părților responsabile civilmente SC ABC VEST TRAFIC SRL Oradea și SC VIMAN AGRO INVEST SRL Oradea.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bihor.



2. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

MIHUȚ CRISTIAN, administrator de drept al S.C. EURO PET IND S.R.L., BURUIANĂ VALENTIN GEORGE, administrator de drept al S.C. EURO PET IND S.R.L., NEMETH JOZSEF, administrator de fapt al S.C. EURO PET IND S.R.L. și SC EURO PET IND SRL, persoană juridică cu sediul social în Târgu Mureș, în sarcina cărora s-au reținut următoarele infracțiuni:
- stabilire cu rea credință a impozitelor, taxelor și contribuțiilor, având ca rezultat obținerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat,
- evaziune fiscală (omisiunea evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate),
- instigare improprie la evaziune fiscală (evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anilor 2009 – 2011, inculpații Mihuț Cristian și Buruiană Valentin George, în calitate de administratori de drept ai SC EURO PET IND SRL Târgu Mureș, fiind determinați și coordonați de inculpatul Nemeth Jozsef, administrator de fapt al aceleiași societăți comerciale, în scopul obținerii în mod ilicit de importante sume de bani de la bugetul de stat, au implicat această firmă (cu obiect de activitate comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al echipamentelor sanitare, transporturi rutiere și servicii de mutare) într-un mecanism evazionist care viza, în principal evidențierea în contabilitate a unor operațiuni comerciale fictive (încheiate cu diverse firme, parte dintre acestea controlate de inculpați), omisiunea de a înregistra livrările de bunuri și servicii către clienții societății, stabilirea cu crea credință a sumelor cu titlu de TVA deductibilă sau TVA colectată aferentă livrărilor intracomunitare declarate, pentru care nu s-a justificat scutirea de la plata TVA. De asemenea, inculpații au ridicat din societate sume de bani pentru care nu s-a făcut dovada utilizării în interesul societății.

În această modalitate, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu suma de 13.356.848 lei (echivalentul a aproximativ 3.246.602,66 euro), reprezentând TVA, impozite pe profit, impozit pe dividende.
Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara s-a constituit parte civilă în procesul penal. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând tuturor inculpaților.

La solicitarea procurorilor anticorupție, Tribunalul Mureș a luat față de persoana juridică SC EURO PET IND SRL măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare judiciară pe un termen de 60 de zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Mureș.

Actualizare (05.02.2024):

Prin decizia penală nr. 457 din 19.07.2023 Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților NEMETH JOZSEF, MIHUȚ CRISTIAN, BURUIANĂ VALENTIN GEORGE, S.C. EURO PET IND S.R.L., pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Obligă, în solidar, pe inculpații Mihuț Cristian și Nemeth Jozsef să plătească părții civile, ANAF - DGRFP Timișoara – AJFP Hunedoara, suma de 4.396.044 lei, la care se adaugă accesorii în condițiile Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului până la achitarea lui efectivă.
Obligă, în solidar, pe inculpații Buruiană Valentin George și Nemeth Jozsef să plătească părții civile, ANAF - DGRFP Timișoara – AJFP Hunedoara, suma de 1.745.947 lei, la care se adaugă accesorii în condițiile Codului de procedură fiscală de la data producerii prejudiciului până la achitarea lui efectivă.

DEFINITIVĂ



3. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților ULUCU CLAUDIA, administrator al S.C. CLEOPARISALB S.R.L. și S.C. KARINA COMPLEX MARY IMPORT EXPORT 2010 S.R.L, PUNCEA NINA-MARCELA, administrator al S.C. AGRO COMPLEX ROȘU S.R.L. și contabil la S.C. CLEOPARISALB S.R.L. și DUMITRU MIHAI, administrator al S.C. MICHELL DUM COMPLEX IMPORT EXPORT S.R.L în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile de evaziune fiscală, în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iulie – septembrie 2010, inculpații Ulucu Claudia, Puncea Nina – Marcela și Dumitru Mihai, în calitate de reprezentanți ai societăților comerciale menționate mai sus, au efectuat operațiuni comerciale și au înregistrat în contabilitatea acestor firme acte falsificate în scopul sustragerii de la plata obligațiilor către bugetul de stat. Acest lucru a fost posibil și pentru faptul că societățile comerciale implicate au sediul social la aceeași adresă, între inculpați există relații de rudenie (Ulucu Claudia este fiica inculpatei Puncea Nina – Marcela care, la rândul ei, este căsătorită cu inculpatul Dumitru Mihai) iar inculpata Puncea Nina – Marcela a întocmit contabilitatea pentru toate firmele.
Concret, în perioada iulie – septembrie 2010, inculpații au efectuat mai multe importuri de mărfuri din China pe care le-au comercializat pe piața internă fără să evidențieze în contabilitate operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate și emițând facturi fiscale fictive în care au consemnat prețuri cu mult mai mici decât cele ale pieței.
În această modalitate, inculpații au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 8.280.932 lei ( echivalentul a aproximativ 1.971.650 euro), reprezentând impozit pe profit și TVA.

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 21.549.445 de lei, reprezentând impozit pe profit, TVA și majorări de întârziere. Având în vedere că nu au fost identificate bunuri în proprietatea inculpaților, procurorii nu au instituit sechestru asigurător în vederea recuperării prejudiciului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Ilfov.



4. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

DRUGĂ NICUȘOR, primar al Comunei Corbu, județul Harghita, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
- complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunității europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,
- complicitate la infracțiunea de înșelăciune,
- fals intelectual,

ȚEPELUȘ GHIORGHE, viceprimar al comunei Corbu, jud. Harghita, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
- folosire sau prezentare de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunității europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată,
- înșelăciune,
- efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale,
- instigare la infracțiunea de fals intelectual,
- fals intelectual,

COZAN EMIL, președinte al Asociației Crescătorilor de Bovine și Ovine Văleanca, LABONȚ-POP SILVIU, reprezentant legal al Asociației Crescătorilor de Bovine și Ovine Văleanca, ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE ȘI OVINE VĂLEANCA, în sarcina cărora s-au reținut următoarele infracțiuni:
- folosire sau prezentare de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general consolidat al comunității europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,
- înșelăciune.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anilor 2008 – 2012, inculpații Țepeluș Ghiorghe, viceprimar al comunei Corbu, județul Harghita, Labonț-Pop Silviu și Cozan Emil, președinte al Asociației Crescătorilor de Bovine și Ovine Văleanca (denumită în continuare Asociația) au depus la A.P.I.A. - Centrul Județean Harghita, în numele Asociației, 5 cereri de acordare de plăți pentru schemele de sprijin pe suprafață, aferente anilor agricoli respectivi, solicitând aceste sume de bani pe baza unor înscrisuri false și inexacte (adeverințe, contracte de arendă) și declarând că Asociația deține în exploatare suprafețe de pășune aparținând Primăriei comunei Corbu mult mai mari decât cele arendate în realitate.
În susținerea cererilor, inculpații au prezentat mai multe adeverințe emise de Primăria comunei Corbu, în care angajați ai Primăriei au consemnat în mod nereal, la cererea inculpatului Țepeluș Ghiorghe, că Asociația deține teren în arendă, deși nu avea deschis rol agricol sau arendase o suprafață mai mică decât cea pentru care Asociația a solicitat sumele de bani. Aceste adeverințe au fost semnate și de Drugă Nicușor, în calitate de primar al comunei Corbu. În plus, Drugă Nicușor a semnat și contracte de arendă între Asociație și Primărie fără să verifice dacă Asociația îndeplinește condițiile legale pentru a arenda terenurile respective.
În acest demers, inculpatul Țepeluș Ghiorghe a reprezentat interesele Asociației deși avea și calitatea de viceprimar al comunei Corbu, județul Harghita.

În această modalitate, Asociația a obținut pe nedrept suma totală de 612.423,03 lei (echivalentul a aproximativ 147.928 euro), reprezentând fonduri europene și fonduri de la bugetul de stat.

A.P.I.A. – Centrul Județean Harghita s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 612.422,97 lei.
În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților Labonț-Pop Silviu, Țepeluș Ghiorghe, Cozan Emil, Drugă Nicușor, Asociația Crescătorilor de Bovine și Ovine Văleanca.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Toplița.



5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată a inculpatei: S.C. SINOEURO DEVELOPEMENT S.R.L., persoană juridică cu sediul declarat în comuna Pârscov, jud. Buzău, în sarcina căreia s-au reținut următoarele infracțiuni:
- două infracțiuni de evaziune fiscală,
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată;
- spălare de bani, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2009 – mai 2010, S.C. SINOEURO DEVELOPEMENT S.R.L. Pârscov, județul Buzău (firmă cu obiect principal de activitate „dezvoltare/ promovare imobiliară”), prin reprezentanții săi legali, nu a înregistrat în contabilitate toate operațiunile comerciale efectuate și a înregistrat operațiuni comerciale fictive, pe baza unor facturi fiscale falsificate.
În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 5.237.109,2 lei (echivalentul a aproximativ 1.265.002 euro, calculat la cursul mediu din perioada de referință), reprezentând impozit pe profit și TVA.
De asemenea, în perioada 15 aprilie 2010 – 24 ianuarie 2011, reprezentanții legali ai inculpatei au transferat din conturile S.C. SINOEURO DEVELOPEMENT S.R.L. suma de 15.445.716 lei în conturile altor societăți, pe baza unor facturi fiscale fictive emise către furnizori inexistenți. În continuară, acești bani ce a fost externalizați în Republica China, Singapore și Noua Zeelandă, cunoscând că provine din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în scopul disimulării originii ei ilicite.

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.237.109,2 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor sume de bani aparținând SC SINOEURO DEVELOPEMENT SRL.

Prin același rechizitoriu, având în vedere că administratorul persoanei juridice, cetățean chinez, a părăsit România înainte de aducerea la cunoștință a învinuirilor, procurorii au dispus disjungerea cauzei și declinarea către o altă unitate de parchet.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Buzău.



6. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ENUCA COSTEL, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:

- folosire sau prezentare de documente și declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau bugetele administrate de acestea sau în numele lor,
- înșelăciune,
- uz de fals și
- fals în declarații.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anilor 2010 – 2011, inculpatul Enuca Costel, a depus și completat, în calitate de persoană fizică, la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Local Băilești, cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață, folosind declarații și documente false, inexacte sau incomplete, respectiv declarațiile pe suprafață, adeverințe emise de Consiliul Local Negoi. Practic, inculpatul a declarat că utilizează o suprafață de teren agricol mai mare decât cea pe care o deținea în realitate.
În această modalitate, inculpatul a obținut în mod ilegal fonduri în valoare totală de 36.617,05 lei (echivalentul a 8.468 euro), reprezentând bani din Fondul European de Garantare pentru Agricultură și din bugetul național, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparținând inculpatului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Băilești.



7. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului PETRARU MARCEL, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2007, inculpatul Petraru Marcel, în calitate de administrator la o societate comercială, a depus cererea unică de plată la A.P.I.A. Botoșani pentru campania anului 2007, în care a înscris în mod nereal suprafețe mai mari cu 68,37 ha. pe raza Orașului Flămânzi și cu 54,92 ha. pe raza com. Copălău, jud. Botoșani,
Totodată, inculpatul a folosit o adeverință emisă de Primăria Flămânzi (ce conținea date inexacte) la A.P.I.A. Botoșani pentru a justifica aceste suprafețe declarate în plus, modalitate prin care a obținut pe nedrept, fonduri europene în cuantum de 76.768,09 lei și de la bugetul național în cuantum de 26.357,83 lei, prejudiciu rămas nerecuperat.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) s-a constituit parte civilă în procesul penal. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Botoșani cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie.



În legătură cu toate dosarele penale menționate mai sus, precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 30 iunie 2014
comunicate-hotărâri de condamnare din 23 noiembrie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din 28 aprilie 2014
comunicate-hotărâri de condamnare din 28 februarie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din 28 iunie 2017
comunicate-hotărâri de condamnare din 14 februarie 2017