DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 607 din 16 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului ISPAS GHEORGHE, administrator al SC „VILIS” SRL Mihai Bravu, judeţul Giurgiu, consilier local şi preşedinte al Comisiei Economice din cadrul Primăriei Mihai Bravu, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată;
- participaţie improprie la fals intelectual, în formă continuată.

De asemenea, instanţa a decis interzicerea exercitării următoarelor drepturi, pe un termen de 4 ani după executarea pedepsei principale: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Vilis S.R.L. la plata sumei de 231.671,9 lei, reprezentând contravaloarea integrală a finanţării nerambursabile decontate beneficiarului S.C. Villis S.R.L., la care se adaugă majorări de întârziere ce vor fi cumulate până la data plăţii efective către partea civilă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti, Biroul teritorial Slobozia la data de 17 februarie 2009 (comunicat nr. 51/VIII/3 din data de 5 martie 2009).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 martie 2009
hotărâri definitive din 16 martie 2011