DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 257 din 3 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut decizia Tribunalului Alba care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatului MIHALACHI IOAN, primarul comunei Ciuruleasa, judeţul Alba, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor şi uz de fals.

Condamnarea inculpatei SPĂTARU LAURA MIRELA, angajată a S.C. Ben Ben Serv S.R.L. Cluj Napoca, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Condamnarea inculpatului RUSU OVIDIU MARIUS, angajat al S.C. Ben Ben Serv S.R.L. Cluj Napoca, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor şi uz de fals, în formă continuată.

Condamnarea inculpatului LENGHER ADRIAN, administrator al S.C. Alpro Consult S.R.L. Cluj Napoca, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Constată că partea vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – Program SAPARD, nu s-a constituit parte civilă.
Obligă inculpaţii la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia la data de 29 august 2007 (comunicat nr. 209/VIII/3 din data de 4 septembrie 2007).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 septembrie 2007
hotărâri definitive din 03 martie 2011