IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
| Decizia nr. 2593/2010 |
Dosar nr. 03685/89/2007 |
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Prin sentinţa penala nr. 232/20/05/2009, a Tribunalului Vaslui, dată în Dosarul nr. 3685/2007, s-au hotărât următoarele:
„Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii B.l.R. şi A.R., prin apărători, din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.
1. Condamnă pe inculpatul B.l.R., fiul lui I. şi I., inspector vamal la Direcţia Regionala Vamală Cluj, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Lgea nr. 78/2000 modificată şi completată, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
2. Condamnă pe inculpatul A.R., fiul lui P. şi A., inspector vamal la Direcţia Regională Vamală Cluj, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap.la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată şi completata, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.l.R., perioada reţinerii şi arestării cuprinsă între 17 iulie 2007 - 17 decembrie 2007.
Revocă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul B.l.R. prin Decizia penala nr. 876 din 17 decembrie 2007 a Curţii de Apel laşi.
În baza art. 861 C. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei şi fixează termen de încercare de 5 ani pentru ambii inculpaţi.
Pe durata termenului de încercare, inculpaţii trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Oradea, desemnat organ de supraveghere;
- să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcere:
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.
Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 864 cu referire la art. 83 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepselor sub supraveghere, se suspendă executarea pedepselor accesorii,
O copie a prezentei hotărâri se va comunica la data rămânerii definitive la Servici de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Oradea şi la Poliţia Municipiului Oradea;
Constată că suma de 1000 euro care a făcut obiectul luării de mită, folosită în realizarea flagrantului a fost restituită denunţătorului C.N.
Dispune păstrarea şi conservarea mijloacelor de probă constând în 2 suporţi magnetici (CD-DVD) sigilate cu sigiliu - înreg. la poz. nr. 67/2007 în registrul corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat în parte să plătească statului cheltuielile judiciare în sumă de cîte 1500 lei.”
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
„Inculpaţii B.l.R. şi A.R. lucrau ca inspectori vamali la Direcţia Regională Vamală Cluj, cu sediul în municipiul Oradea Serviciul Anti Fraudă Vamală Compartimentul Control Ulterior şi Investigaţii Fraudă Vamală.
În luna iunie 2007 inculpatul A.R. a interogat baza de date a Autorităţii Naţionale a Vămilor cu privire la societăţile de leasing cu sediul pe raza judeţului Sălaj, ocazie cu care a identificat şi SC E. SRL Zalău, unde erau asociaţi denunţătorul C.N. şi soţia acestuia C.F.C. În urma investigaţiilor bazei de date, inculpatul A.R. a constatat că E. SRL a importat în cursul anului 2006 un nr. de 12 maşini în sistemul leasing. Acelaşi inculpat, verificând site-ul B.N.R. nu a identificat această societate că şi-a îndeplinit formalităţile de transformare în instituţie financiară nebancară.
Inculpatul a luat legătura cu coinculpatul B.l.R. şi cu martorul C.C.A. stabilind împreună să facă verificări în investigaţii în termen, ca apoi, în funcţie de constatări să propună sau nu şefului de serviciu, efectuarea sau nu a unui control propriu-zis.
În data de 14 iunie 2007, ambii inculpaţi împreună cu martorul C.C.A. s-au deplasat şi în municipiul Zalău pentru a efectua verificări la societatea comercială amintită mai sus, cu privire la activitatea de import dar şi cu privire la transformarea acesteia în I.F.N.
Au aflat că sediul societăţii s-a mutat iar la noul sediu nu au găsit pe nimeni, fapt pentru care au contactat-o telefonic pe soţia denunţătorului – C.F.C., după ce i-au aflat nr. de telefon de la martorul A.V. - fostul şef al Vămii Zalău.
Soţia denunţătorului Ie-a prezentat inculpaţilor actele societăţii şi notificarea către B.N.R. în vederea transformării în I.F.N. a societăţii.
Denunţătorul era plecat în Austria fiind anunţat telefonic de soţia sa de prezenţa inspectorilor vamali aflaţi la sediul societăţii.
Inculpaţii s-au prezentat soţiei denunţătorului ce funcţie au, dar nu au prezentat vreun act de identitate sau legitimaţie de serviciu.
Denunţătorul întors în ţară nu i-a contactat telefonic pe inculpaţi, fapt pentru care inculpatul B.l.R. l-a sunat pe C.N. stabilind să se întâlnească pentru a clarifica problemele constatate în timpul verificărilor societăţii.
Martorul A.V., contactat de denunţător i-a sugerat acestuia să se întâlnească cu inspectorii pentru rezolvarea problemelor.
Martorul A.V. a aranjat întâlnirea dintre denunţător şi inspectorii vamali, la Zalău, unde s-au deplasat inculpaţii pe data de 9 iulie 2007, stabilit ca loc de întâlnire, localul H.D.
Martorul A.V. Ie-a făcut cunoştinţă celor 3, după care a fost dus acasă de inculpatul A.R.
După ce a revenit la local, ambii inculpaţi, în local i-au explicat denunţătorului ce verificări au făcut şi ce au constatat.
l-au adus la cunoştinţă denunţătorului că avea de plătit taxe pentru cele 12 maşini importate în anul 2006 şi care se ridicau la suma de 30.000 euro, plus penalităţi şi că a depăşit termenul de transferare a societăţii în I.F.N., astfel că iarăşi a încălcat legea, astfel că un control ulterior ar stabili activitatea sa ilegală.
Denunţătorul, speriat a întrebat cum se poate rezolva problema iar inculpatul B.l.R. i-a comunicat că pot rezolva prin plată către ei a unui procent de 10 % din suma de 30.000 euro, adică suma de 3.000 euro.
Pentru că denunţătorul nu avea toată suma de 3.000 euro, inculpaţii au fost de acord ca acesta să plătească suma în 3 rate.
Ambii inculpaţi s-au deplasat la beneficiarul O.M.V. din Zalău unde au aşteptat să fie contactaţi de denunţător în legătură cu plata sumei de 3.000 euro, pentru a nu efectua un control ce intră în atribuţiile lor de control.
Inculpaţii l-au sunat pe denunţător la telefon de mai multe ori, pentru că acesta nu-i mai contactase, conform înţelegerii.
La data de 13 iulie 2007 denunţătorul a fost sunat de inculpatul B.l.R. de pe un nr. de telefon necunoscut acestuia din urmă, întrebându-l dacă dă sau nu banii. Au stabilit ca denunţătorul să dea răspuns clar pe 16 iulie 2007.
Tot pe 13 iulie 2007, denunţătorul a formulat un autodenunţ, fiind pusă la cale procedura flagrantului.
În data de 17 iulie 2007, inculpatul B.l.R. l-a sunat pe denunţător, anunţandu-l că în jurul orei 12 va fi la Zalău cu celălalt coinculpat, întâlnindu-se tot la localul H.D.
Denunţătorul a spus inculpaţilor că are probleme, astfel că le poate da doar suma de 1000 euro urmând ca diferenţa să Ie-o dea după ce vine din concediu.
Inculpatul B.l.R. a cerut denunţătorului să meargă cu ei în maşina lor pentru a le da suma de bani.
Inculpatul B.l.R. a urcat la volanul maşinii de serviciu, denunţătorul pe bancheta din spate jar inculpatul A.R. pe scaunul din dreapta, după ce în prealabil a rămas mai în urmă să vorbească la telefon care tocmai sunase.
Inculpatul B.l.R. i-a dat denunţătorului un pliant promotional magazinului R., cerându-i să pună plicul cu bani în acest pliant garantându-i că n-o să mai facă control la societatea sa.
După ce denunţătorul a ieşit din maşină, procurorii şi organele de poliţie le-au adus la cunoştinţă inculpaţilor că au fost prinşi în cadrul unei acţiuni în flagrant.
Fapta inculpaţilor B.l.R. şi A.R., care la data de 9 iulie 2007, în calitate de inspectori vamali la Direcţia Regională Vamală Cluj, cu sediul la Oradea, Serviciul Anti Fraudă Vamală, Compartimentul Control Ulterior şi Investigaţii Fraudă Vamală, au pretins suma de 3.000 euro din care au primit suma de 1.000 euro la data de 17 iulie 2007 de la denunţătorul C.N., ca o primă tranşă din suma totală de 3.000 euro pretinsă în vederea încălcării atribuţiilor de serviciu şi a nu propune un control la SC E. SRL Zalău, unde era asociat denunţătorul, constituie infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată.
Inculpaţii prin apărători au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., motivând că aceştia nu aveu calitatea de funcţionar public cu atribuţii de control şi nici de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire şi judecare a infracţiunilor, că inculpaţii nu aveau ca atribuţii de serviciu analiza permanentă sau periodică a activităţii SC E. SRL; că în mod ocazional a surprins o presupusă neregulă a activităţii acesteia.
Au mai susţinut că SC E. SRL nu era planificată pentru control în 2007, că potrivit Ordonanţa nr. 7521/2006 activitatea de control se desfăşoară în baza unor programe anuale şi trimestriale de activităţi aprobate de Autoritatea Naţională a Vămilor, care trebuiau avizate de şeful Serviciului Anti Fraudă Vamală, după care erau aprobate de directorul executiv al Direcţiei Regionale Vamale, până la data de 5 a ultimei luni pentru trimestrul următor.
Au conchis, că la data săvârşirii faptei, ambii inculpaţi nu aveau atribuţii de control şi nici de constatare sau sancţionare a contravenţiilor, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., deoarece inculpaţii au prezentat ca fiind adevărată o faptă mincinoasă respectiv prezentarea ca existând neregului la societatea comercială.
În primul rând, ambii inculpaţi aveau funcţia de inspectori vamali la Compartimentul de Control Ulterior şi Investigaţii Fraudă Vamală din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Cluj Serviciul Anti Fraudă Vamală.
În al ll-lea rând, potrivit fişelor de post nr. 52 şi 580, inculpaţii aveau ca atribuţii de serviciu: realizarea de controale vamale inopinate: constatarea şi sancţionarea încălcării reglementărilor vamale ori cele menţionate în alte acte normative unde este prevăzut în, distinct acest drept pentru organele vamale; introducerea informatică, actualizarea, verificarea, transmiterea Serviciului Control Ulterior şi Investigaţii Fraude Vamale, date privind cazurile de fraudă şi neregularităţi; efectuarea activităţilor de informare şi - sau documentare necesare pe încheierea controalelor ulterioare.
A rezultat că inculpaţii aveau atribuţii de verificare prealabilă a societăţii comerciale care desfăşura activităţi de leasing.
Numai controalele ulterioare aveau o anumită programare, supusă unor avize şi aprobări.
În cazul verificărilor efectuate de inculpaţi, după ce au accesat baza de date, nu era necesară o programare.
Aşa fiind, acţiunea de pretindere de către un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu a unei sume de bani, pentru a nu le îndeplini, chiar în cazul în care starea de fapt prezentată denunţătorului -subiect pasiv al infracţiunii de dare de mită - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 şi nu pe cele ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.
Faţă de considerentele sus-arătate, instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de înşelăciune.
Cererea inculpatului A.R. de achitare a sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivată de faptul că nu a pretins, acceptat şi primit vreo sumăde bani de la denunţător, nu a putut fi primită, în condiţiile în care din probatoriul administrat în cauză: din declaraţiile inculpatului B.l.R., declaraţiile denunţătorului, declaraţiile martorilor A.V., C.F.C., a rezultat fără echivoc şi indubitabil că, acest inculpat a interogat baza de date a Agenţiei Naţionale a Vămilor cu privire la societăţile de leasing de pe raza judeţului Sălaj, că împreună cu coinculpatul B.l.R. au stabilit să facă verificări şi investigaţii în teren, la SC E. SRL, că s-au deplasat împreună pe data de 4 iunie 2007 pentru control la această firmă, că a fost prezent la sediul firmei pentru control, că a fost de faţă când denunţătorul a fost informat că sunt nereguli la societate, privind neplata taxelor pentru maşinile importate, că, chiar în concediu fiind, a făcut deplasarea la Zalău cu celălalt inculpat, că în maşină a urcat şi el, fiind locul unde denunţătorul le dădea suma de 1.000 euro.
Dispoziţiile art. 254 C. pen. nu prevăd că pretinderea să fie expresă, insistentă, ci obiectul activ al infracţiunii - funcţionarul - poate să lase să se înţeleagă faptul că pretinde sau acceptă bani sau bunuri prin modul sau de comportare.
Ori, potrivit atitudinii inculpatului A.R., a fost aceea că a pretins în mod tacit - bani sau alte foloase, prin prezenţa sa la locul faptei, prin interogarea informaţiilor din baza de date.
Singurul aspect că acesta nu apare în fotografiile realizate cu ocazia flagrantului,nu s-a considerat relevant cu privire la neparticiparea sa în comiterea faptei.
Nu a putut fi primită nici cererea aceluiaşi inculpat A.R. privind achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii.
Contrar susţinerilor apărării inculpaţilor, probele administrate în dosar în condiţiile legii au demonstrat comiterea de către inculpat a infracţiunii imputate, fapta în dinamica ei fiind surprinsă în mod judicios, de parchet, din declaraţia denunţătorului coroborată cu declaraţiile inculpatului şi a martorilor.
Inculpatul a desfăşurat o activitate ilegală, în dispreţul legii, realizând conţinutul laturii obiective a infracţiunii de luare de mită.
Astfel, instanţa a respins, ca neîntemeiate, cererile inculpatului A.R. de achitare a acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen.
Referitor la nelegalitatea administrării probelor, în sensul că trebuie înlăturate mijloacele de probă obţinute în mod în mod illegal, că autodenunţul nu este un mod de sesizare a organelor de urmărire penală, că declaraţiile martorilor C.N., T.C., C.S.C., C.C.A. şi C.F.C. au fost luate cu încălcarea competenţei de urmărire penală pentru cauza dedusă judecăţii, că flagrantul a fost realizat de un procuror necompetent material, instanţa Ie-a respins, cu motivarea că probele au fost administrate în condiţiile legii.
Chiar dacă aceste aspecte invocate de inculpaţi ar fi fost lovite de nulitate, aceasta ar fi fost nulităţi relative, care ar fi trebuit invocate, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen. în cursul efectuării actului, când partea era prezentă sau la primul termen de judecată cu procedură completă, când ar fi lipsit la efectuarea actelor.
S-a mai constatat că, în situaţia în care, părţile, invocă nulitatea relativă a unui act procedural, trebuie să facă dovada că au fost vătămate în interesele lor.
Aceste cereri nu s-au făcut în termenul legal şi nici nu au fost dovedite cu privire la vătămarea intereselor inculpaţilor.astfel că instanţa Ie-a respins.
Pentru infracţiunea săvârşită, fiecărui inculpat i s-a stabilit câte o pedeapsă, la individualizarea căreia, în cadrul general, prev. de art. 52 şi 72 C. pen., au fost avute în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege, pericolul social concret al faptei şi făptuitorilor, lipsa antecedentelor penale şi calitatea pe care o aveau inculpaţii, aceea de persoane cu atribuţii de verificare şi control privind respectarea legii şi de aceea, instanţa nu a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că o pedeapsă de cîte 3 ani închisoare pentru fiecare inculpat este îndestulătoare pentru realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpaţilor şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Pe durata executării pedepsei, inculpaţilor li s-au interzis drepturile prevăzuţi art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a apreciat că gravitatea şi natura faptelor comise, îi face pe inculpaţi nedemni de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepselor.
De asemenea, pentru că inculpaţii au comis faptele folosindu-se de funcţia pe care o aveau, acea de inspectori vamali, li s-a interzis dreptul de a ocupa o funcţie de natura celei de care s-au folosit în săvârşirea infracţiunilor.
Pentru că faţă de inculpatul B.l.R. s-a luat măsura reţinerii şi arestării preventive, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată acea perioadă cuprinsă între 17 iulie -17 decembrie 2007.
S-a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de inculpatul B.l.R. prin Decizia penală nr. 876 din 17 decembrie 2007 de Curtea de Apel laşi.
S-a constatat ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 861 C. pen., şi s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere şi s-a fixat un termen de încercare de 5 ani conform 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare, inculpaţii se vor supune măsurilor supraveghere prev. de art. 833 C. pen., în sensul că trebuie:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalu Oradea, desemnat organ de supraveghere;
b) să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orce deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcere;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 cu referire la art. 83 C penal.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepselor sub supraveghere, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
O copie a prezentei hotărâri se va comunica la data rămânerii definitive la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Oradea şi la Poliţia Municipiului Oradea.
Pentru că suma de 1000 euro pretinsă şi oferită cu titlu de mită, de denunţătorii C.N. a fost restituită acestuia, instanţa a confirmat acest aspect.
A dispus păstrarea şi conservarea mijloacelor de probă constând în 2 suporţi magnetici (CD-DVD) sigilate cu sigiliu - la Tribunalul Vaslui - înreg. la poz. 67/2007 în registrul de corpuri delicte a acestei instanţe.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., fiecare inculpat în parte a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în sumă de cîte 1500 lei.”
În termen legal aceasta sentinţa a fost atacata cu apel de către D.N.A. - Serviciul Teritorial laşi si inculpaţii: B.l.R. şi A.R. fiind criticata pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Apelul D.N.A.-ului a vizat individualizarea şi modul de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor în sensul că, se impunea aplicarea unor pedepse în cuantum mai ridicat si executarea în regim de detenţie având în vedere impactul negativ cauzat în societate comiterea infracţiunilor de corupţie.
S-a criticat faptul că pedepsele sunt prea mici în raport cu faptele comise iar pedepsele sa fie executate în regim de detenţie, amintindu-se că alte instanţe au dat pedepse mai mari si cu executare în regim de detenţie pentru asemenea fapte de corupţie.
Inculpatul B.l.R. a criticat sentinţa sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de ”luare de mita” prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., deoarece în sfera sa de atribuţii nu intra la momentul comiterii faptei şi acele referitoare la realizarea de controale vamale inopinate, constatarea şi sancţionarea încălcării regulamentelor vamale, aşa încât fapta se încadrează în prevederile art. 215 alin. (1) C. pen. şi a solicitat să fie condamnat pentru aceasta infracţiune, aşa cum a solicitat şi în fata instanţei de fond.
Inculpatul A.R., a adus următoarele critici sentinţei: - în momentul discuţiei de la H.D. unde se pretinde ca au avut loc discuţiile între denunţător si coinculpatul B.l.R. el nu era de faţă, iar în ce priveşte momentul, efectiv al primirii sumei de bani de la denunţător el nu se afla în maşină fiind afara unde vorbea la telefon aşa cum a rezultat şi din declaraţia denunţătorului C.N. de la urmărirea penala, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit c) C. proc. pen. existând un mare dubiu în privinţa vinovăţiei lui;
- nu este întrunită latura obiectiva a infracţiunii de luare de mita deoarece actul în vederea căruia funcţionarul a săvârşit acţiunea sau inacţiunea şi care defineşte elementul material nu intra în competenţa sa aşa încât sub acest aspect a solicitat achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
- urmărirea penală nu a fost făcută de un organ competent aşa încât a solicitat restituirea cauzei la procuror. Urmărirea penală revenea procurorilor D.N.A. şi totuşi urmărirea penală a fost începută de un procuror de la parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Examinând sentinţa atacata, prin prisma motivelor invocate cât şi sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 371 alin. (2), C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că apelurile sunt nefondate din următoarele motive:
Cu privire la motivele de apel invocate de D.N.A. - Serviciul Teritorial laşi:
În cadrul complex de individualizare a pedepselor, prima instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând cont de împrejurările comiterii faptelor, de datele care caracterizează persoana inculpaţilor, de urmările produse de infracţiune şi s-a considerat că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi, corespund scopului pedepselor prevăzute de art. 52 C. pen., privind reeducarea inculpaţilor şi prevenirea de săvârşirea de noi fapte penale.
Lipsa antecedentelor penale şi comportarea buna a inculpaţilor până la momentul comiterii infracţiunilor au îndreptăţit instanţa de apel să constate că simpla condamnare a inculpaţilor este un avertisment serios pentru ei şi conduc la concluzia ca scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea ei în regim de detenţie.
De altfel, în cadrul suspendării sub supravegherii instanţa a fixat un termen de încercare de 5 ani şi i-a obligat pe inculpaţi să se supună unor masuri de supraveghere care asigură o «monitorizare” a comportamentului inculpaţilor pe viitor.
Şi instanţa de apel a reţinut că scopul pedepsei poate fi atins prin cuantumul ei şi prin modalitatea de executare aleasa de instanţa de fond. Nici motivele invocate de inculpaţi nu au fost considerate fondate.
S-a reţinut că instanţa de fond a administrat un probatoriu complet pe care l-a interpretat just în lumina dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen. şi pe baza acestuia a reţinut situaţia de fapt şi, a făcut încadrarea în drept. Prezumţia de nevinovăţie pentru cei doi inculpaţi, a fost răsturnată de întreg materialul probator administrat în cauza.
Pe baza probelor amintite în motivarea instanţei de fond s-a stabilit fără dubiu, că inculpaţii B.l.R. si A.R., pe la sfirsitul lunii iunie 2007 s-au prezentat la SC E. SRL Zalău a cărui administrator era denunţătorul C.N. şi i-au adus la cunoştiinţă că sunt controlori vamali la Vama Oradea. După care au controlat actele societăţii, i-au asus la cunoştinţă denunţătorului că au găsit nereguli prin care s-a prejudiciat statul cu suma de 30.000 euro şi dacă doreşte să nu îi întocmească actul de control i-au solicitaţat 10 la sută din sumă, adică 3.000 euro.
Administratorul societăţii a făcut un denunţ şi în data de 17 iulie 2007 a fost organizat flagrantul, inculpaţii fiind prinşi în flagrant când primeau banii de la denunţător.
Referitor la motivul invocat de inc. B. cu privire la atribuţiunile sale de serviciu privind controalele inopinate,care ar intra sau nu în atribuţiunilor sale la momentul comiterii faptei şi la cel invocat de inc. A., privind neîntrunirea laturii obiective a infracţiunii de ”luarea de mita”, acestea s-a considerat că nu au fundament în speţă.
S-a apreciat că luarea de mita este o infracţiune cu subiect activ calificat, autor al acestei infracţiuni poate fi doar un „funcţionar public” sau un alt „funcţionar” în accepţiunea data acestora prin art. 147 C. pen.
”Funcţionar public” - este orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natura, retribuita sau nu în serviciul unei unităţi dintre cele la care se refera art. 145 C. pen.
Prin ”funcţionar” se înţelege persoana menţionata la alin. (1) precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute la acel alineat.
Prin termenul „public” se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor, proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii sunt de interes public.
Potrivit art. 147 alin. (2) C. pen. pentru ca o persoana să poată fi socotită funcţionar în sensul legii penale romane se cere ca ea:
- să fie încadrata în muncă (salariată);
- să exercite „permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă şi cum a fost investită, o însărcinare”;
- însărcinarea sa fie exercitată în serviciul unui organ sau instituţii de stat ori întreprinderi sau organizaţii economice de stat.
Legea nr. 78/2000, în Cap. 1, art. 1 specifica categoriile de persoane asupra cărora se aplică măsurile de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie:
- persoanelor care exercită o funcţie publica, indiferent de modul în care au fost investite în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice.
- persoanelor care îndeplinesc permanent sau temporar, potrivit legii o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici.
- persoanelor care exercită atribuţii de control, potrivit legii.
- persoanelor care acorda asistenta specializată unităţilor prevăzute la litera a) si b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenta.
- persoanelor care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează, sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta, cu privire operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de banca, de schimb valutar sau credit, operaţiuni de plasament în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturi bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale.
Actele de la dosar au relevat fără putinţă de tăgadă că cei doi inculpaţi, la momentul comiterii faptelor îndeplineau funcţia de inspectori vamali la Direcţia Regionala Vamala Cluj.
Pentru a statua dacă un funcţionar are sau nu atribuţii de control este necesar să se examineze cu atenţie actele normative referitoare la atribuţiile sale de serviciu. Aceată examinare trebuie făcută în fiecare caz concret, evitându-se orice generalizare pe categorii de funcţionari, fără să se tină seama, în mod concret, de atribuţiile de control ale făptuitorului, chiar în cadrul aceleiaşi categorii, poate fi de natură să genereze greşeli în ce priveşte stabilirea calităţii de subiect activ calificat al infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) al C. pen.
Prin funcţionar cu atribuţii de control în sensul art. 254 alin. (2) se înţelege numai funţionarul calificat astfel, în mod explicit, prin dispoziţiile legale în vigoare care reglementează atribuţiile funcţionarului în cauza.
Au aceasta calitate: paznicii, gardienii, organele Gărzii financiare şi a Curţii de Conturi, funcţionarii din Direcţia Generala a controlului financiar de stat din Ministerul de Finanţelor şi unităţi subordonate, ai Direcţiei Generale a Vămilor precum si alţi funcţionari care conform dispoziţiilor legale au atribuţii de control.
Referitor la motivul invocat de inc. A., precum că el nu era de fata în momentul discuţiilor ci denunţătorul, sau că la momentul primirii banilor era afară din maşina şi vorbea la telefon, nici acestea nu au fost considerate întemeiate.
Probele dosarului amintite mai sus au demonstrat că el a fost în permanenţă lângă coinculpatul B., când s-a discutat despre neregulile de la societatea condusa de denunţător şi când i s-a propus suma de bani pentru a nu mai întocmi actul de control. Practic el a pretins în mod tacit suma de bani făcută cunoscuta verbal de coinculpatul B. Chiar daca nu era “umăr la umăr”, cu B. în momentul primirii banilor aceasta nu îl dispensează de calitatea de coinculpat alături de B.
Cu privire la motivul invocat de inculpatul A.R. privind nulitatea actului de la urmărirea penală făcut de un organ necompetent, Curtea a reţinut că:
Sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii - vătămarea se prezuma absolut:
1. dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei; 2. la sesizarea instanţei; 3. la compunerea instanţei; 4. publicitatea şedinţei de judecată; 5. participarea obligatorie a procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător când sunt obligatorii, potrivit legii; 6. efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
Momentul până la care se poate invoca nulitatea actului:
- cazurile de nulitate enumerate la pct. 1-6 pot fi invocate în orice stare a procesului - se iau în considerare chiar din oficiu; încălcarea oricărei alte dispoziţii atrage nulitatea - daca s-a produs o vătămare ce nu poate fi anulată decât prin anularea actului - numai dacă a fost invocata în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului, astfel că s-a considerat că nici unul dintre motivele de apel nu este fondat, iar prin Decizia penală nr. 159 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de M.P. - Parchetul lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial laşi şi de inculpaţii B.l.R. şi A.R. împotriva sentinţei penale nr. 232 din 20 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 3685/89/2007, sentinţă pe care a mentinut-o.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului, iar inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial laşi şi inculpaţii B.l.R. şi A.R.
Parchetul a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinând recursul astfel cum a fost depus şi în scris la dosarul cauzei, arătând că pedepsele aplicate nu au fost corect individualizate, iar conţinutul pedepselor accesorii a fost greşit. A arătat că, în mod greşit, s-a aplicat inculpaţilor pedepsele de 3 ani închisoare cu aplicarea disp. art. 861 C. pen., decizia nu a fost corect motivată, deşi instanţa avea obligaţia motivării dispoziţiilor privind aplicarea suspendării sub supraveghere. A mai arătat că deşi infracţiunea săvârşită a fost gravă, că inculpaţii au fost prinşi în flagrant, că aceştia aveau o anume calitate, aceste aspecte nu au fost luate în seamă de către instanţă.
Fată de aceste susţineri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi în rejudecare aplicarea unei pedepse majorate şi aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a lit. b) C. pen.
Apărătorii inculpaţilor au criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pentru recurentul inculpat A.R., arătând că se impune restituirea cauzei la procuror în condiţiile prev. de art. 332 C. proc. pen., susţinând că probatoriile au fost obţinute în mod nelegal, respectiv interceptările şi înregistrările de convorbiri şi imagini au fost obţinute pe baza unei ordonanţe de autorizare provizorie, dată de un organ de urmărire penală care nu avea competenţa materială specială de a dispune, respectiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Pe fondul recursului a arătat că în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpatului, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat cu certitudine săvârşirea infracţiunii de către inculpat.
În subsidiar, în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a solicitat achitarea inculpatului, întrucât nu există latura obiectivă a acestei infracţiuni, inculpaţii neavând ce atribuţii de serviciu să-şi încalce.
Apărătorul ales al aceluiaşi inculpat, avocat G.M. a pus concluzii de admitere a recursului parchetului, doar cu privire la cele două pedepse accesorii.
În recursul inculpatului a arătat că nu s-au respectat dispoziţiile legale cu privire la competenţa după materie şi după calitatea persoanei.
A mai arătat că s-a cunoscut calitatea avută de inculpat şi anume cea de inspector vamal, iar rezoluţia din 17 februarie 2007 de începere a urmăririi penale a fost dispusă de către un organ necompetent, astfel că aceasta atrage sancţiunea nulităţii absolute a tuturor actelor de urmărire penală şi nu doar acelor acte, aceasta fiind o trăsătură specifică în procesul penal, iar ca remediu procedural în conformitate cu disp. art. 332 alin. (2) C. proc. pen., a solicitat restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. A mai solicitat conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că inculpatul a pretins sau a primit vreo sumă de bani, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
A invocat şi cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, arătând că există la dosar fişele posturilor şi metodologia îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în rejudecare, în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului întrucât lipseşte unul din elementele constitutive al infracţiunii de luare de mită, putându-se pune problema unei schimbări a încadrării juridice în art. 215 C. pen.
Apărătorul ales al recurentului inculpat B.l.R. a achiesat la concluziile celorlalţi apărători aleşi, a susţinut recursul astfel cum a fost depus şi în scris la dosarul cauzei, a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi achitarea inculpatului în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului întrucât lipseşte unul din elementele constitutive al infracţiunii. A arătat că inculpatul nu avea atribuţii de control iar societatea controlată nu avea datorii către stat. A mai arătat că în situaţia în care se va constata că infracţiunea subzistă, în recursul parchetului a pus concluzii de admitere doar cu privire la pedepsele accesorii. Cu privire la celălalt motiv a arătat că pedeapsa a fost corect individualizată, scopul acesteia putând fi atins şi fără privarea de libertate, invocând în acest sens Decizia nr. 3101/2009 a I.C.C.J. şi arătând că inculpatul are un copil minor în întreţinere, a avut o activitate meritorie la vamă şi a stat în arest preventiv o perioadă de 5 luni considerată a fi suficientă pentru reeducare.
Examinând recursurile declarate, prin prisma cazurilor de casare invocate dar şi din oficiu, Înalta Curte, constată că acestea sunt fondate numai sub aspectul aplicării pedepselor accesorii, cu privire la celelalte critici, Înalta Curte, constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele ce vor arăta:
I. În recursul Parchetului, Înalta Curte, constată că în mod greşit s-au aplicat pedepsele accesorii prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., astfel că aceste pedepse vor fi limitate la dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Cu privire la critica vizând netemeinicia pedepselor principale atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, Înalta Curte, constată că aceasta este nefondată. Pedepsele aplicate inculpaţilor cât şi modalitatea de executare, au fost corect individualizate de către instanţa de fond şi menţinute de instanţa de prim control judiciar.
Astfel, la individualizarea pedepselor principale, în cadrul general, prev. de art. 52 şi art. 72 C. pen., au fost avute în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege, pericolul social concret al faptei şi făptuitorilor, lipsa antecedentelor penale şi calitatea pe care o aveau inculpaţii, aceea de persoane cu atribuţii de verificare şi control privind respectarea legii şi de aceea, instanţa nu a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţe atenuante.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că o pedeapsă de câte 3 ani închisoare pentru fiecare inculpat este îndestulătoare pentru realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpaţilor şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Iar ca modalitate de executare, în mod corect s-a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile prev. de art. 86 C. pen., şi s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere, fixându-se un termen de încercare de 5 ani conform 862 C. pen.
II. În recursurile inculpaţilor A.R. şi B.l.R., Înalta Curte, a constatat că, criticile acestora vizând neparticiparea primului la săvârşirea infracţiunii, neîntrunirea laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, precum şi efectuarea urmăririi penale de către un organ necompetent, nu pot fi primite, întrucât:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, rezultă că instanţa de fond în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpaţilor, în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, în raport cu situaţia de fapt corect reţinută, fapta inculpatului A.R., constând în aceea că la data de 9 iulie 2007 împreună cu inculpatul B.l.R., în calitate de inspectori vamali la Direcţia Regională Vamală Cluj, cu sediul la Oradea, Serviciul Anti Fraudă Vamală, Compartimentul Control Ulterior şi Investigaţii Fraudă Vamală, au pretins suma de 3.000 euro din care au primit suma de 1.000 euro la data de 17 iulie 2007 de la denunţătorul C.N., ca o primă tranşă din suma totală de 3.000 euro, pretinsă în vederea încălcării atribuţiilor de serviciu şi a nu propune un control la SC E. SRL Zalău, unde era asociat denunţătorul, constituie infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu ref. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată.
Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficientă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată şi condamnaţi au fost corect încadrate juridic.
Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere nici critica inculpatului A.R., cu privire la nevinovăţia sa în raport de faptele pentru care a fost condamnat, aceasta fiind infirmată de probele administrate în cauză, respectiv, declaraţiile inculpatului B.l.R., declaraţiile denunţătorului, declaraţiile martorilor A.V., C.F.C., a rezultat fără echivoc şi indubitabil că, acest inculpat a interogat baza de date a Agenţiei Naţionale a Vămilor cu privire la societăţile de leasing de pe raza judeţului Sălaj, că împreună cu coinculpatul B.l.R. au stabilit să facă verificări şi investigaţii în teren, la SC E. SRL, că s-au deplasat împreună pe data de 4 iunie 2007 pentru control la această firmă, că a fost prezent la sediul firmei pentru control, că a fost de faţă când denunţătorul a fost informat că sunt nereguli la societate, privind neplata taxelor pentru maşinile importate, că, chiar în concediu fiind, a făcut deplasarea la Zalău cu celălalt inculpat, că în maşină a urcat şi el, fiind locul unde denunţătorul le dădea suma de 1.000 euro.
Administratorul societăţii a formulat un denunţ şi în data de 17 iulie 2007 a fost organizat flagrantul, inculpaţii fiind prinşi în flagrant când primeau banii de la denunţător.
Dispoziţiile art. 254 C. pen. nu prevăd că pretinderea să fie expresă, insistentă, ci obiectul activ al infracţiunii - funcţionarul - poate să lase să se înţeleagă faptul că pretinde sau acceptă bani sau bunuri prin modul sau de comportare.
Iar atitudinea inculpatului A.R., a fost aceea că a pretins în mod tacit - bani sau alte foloase, prin prezenţa sa la locul faptei, prin interogarea informaţiilor din baza de date.
Cu privire la lipsa calităţii de efectuare a unor astfel de controale de către inculpaţi, în mod corect s-a reţinut că, ambii inculpaţi aveau funcţia de inspectori vamali la Compartimentul de Control Ulterior şi Investigaţii Fraudă Vamală din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Cluj Serviciul Anti Fraudă Vamală, iar, potrivit fişelor postului nr. 52 şi 580, inculpaţii aveau ca atribuţii de serviciu: realizarea de controale vamale inopinate, constatarea şi sancţionarea încălcării reglementărilor vamale ori cele menţionate în alte acte normative unde este prevăzut în, distinct acest drept pentru organele vamale; introducerea informatică, actualizarea, verificarea, transmiterea Serviciului Control Ulterior şi Investigaţii Fraude Vamale, date privind cazurile de fraudă şi neregularităţi; efectuarea activităţilor de informare şi - sau documentare necesare pentru încheierea controalelor ulterioare.
Din aceste înscrisuri a rezultat că inculpaţii aveau atribuţii de verificare prealabilă a societăţii comerciale care desfăşura activităţi de leasing.
Cu privire, la critica vizând nulitatea actului de la urmărirea penală, considerat a fi făcut de un organ necompetent, Înalta Curte, a reţinut că, urmărirea penală s-a efectuat corespunzător, că la acel moment urmărirea penală a fost începută im rem, iar la momentul identificării persoanelor, cauza a fost declinată către D.N.A. Referitor la nelegalitatea administrării probelor, în sensul că trebuie înlăturate mijloacele de probă obţinute în mod în mod ilegal, că autodenunţul nu este un mod de sesizare a organelor de urmărire penală, că declaraţiile martorilor C.N., T.C., C.S.C., C.C.A. şi C.F.C. au fost luate cu încălcarea competenţei de urmărire penală pentru cauza dedusă judecăţii, că flagrantul a fost realizat de un procuror necompetent material, Înalta Curte, a constatat că instanţa de fond în mod corect Ie-a respins.
Privitor la nulitatea actelor efectuate de organele poliţiei judiciare şi nu de procuror, s-a apreciat că acest aspect a fost pe deplin lămurit de legiuitor prin dispoziţiile art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002; Din actele dosarului a rezultat că toate actele efectuate de organele poliţiei judiciare au fost însuşite de procuror, deşi au fost efectuate în numele acestuia.
Chiar dacă aceste aspecte invocate de inculpaţi ar fi fost lovite de nulitate, aceasta ar fi fost nulităţi relative, care ar fi trebuit invocate, potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen. în cursul efectuării actului, când partea era prezentă sau la primul termen de judecată cu procedură completă, când ar fi lipsit la efectuarea actelor.
S-a mai constatat că, în situaţia în care, părţile, invocă nulitatea relativă a unui act procedural, trebuie să facă dovada că au fost vătămate în interesele lor.
Aceste cereri nu s-au făcut în termenul legal şi nici nu au fost dovedite cu privire la vătămarea intereselor inculpaţilor, astfel că instanţa Ie-a respins.
Înalta Curte, constată că, denunţătorul C.N. a ajuns la organele de urmărire penală la data de 17 iulie 2007 şi nu a existat suficient timp pentru identificarea inculpaţilor, aspect care rezultă nu din acte, ci din cuprinsul denunţului, astfel că în mod corect a fost începută urmărirea penală in rem, s-a trecut la flagrant, iar ulterior s-a declinat competenţa la D.N.A., care a început urmărirea penală im personam. Astfel că, nu se poate vorbi despre o urmărire penală nelegală, sau despre interceptări nelegale ale convorbirilor telefonice.
Faţă de situaţia de fapt reţinută corect de către instanţa de fond şi însuşită şi de prima instanţă de control judiciar, Înalta Curte, a constatat că încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpaţi este corespunzătoare, că vinovăţia acestora a fost pe deplin dovedită, iar pedepsele aplicate acestora au fost corect individualizate.
Înalta Curte, a constatat că s-a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpaţi dar şi de circumstanţele personale ale acestora.
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial laşi şi inculpaţii B.l.R. şi A.R. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va casa în parte decizia recurată şi sentinţa penală nr. 232 din 20 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Vaslui, numai în ceea ce priveşte pedepsele accesorii pe care le limitează la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Se vor menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului, iar onorariile parţiale în sume de câte 100 lei cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi se vor suporta din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial laşi şi inculpaţii B.l.R. şi A.R. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia recurată şi sentinţa penală nr. 232 din 20 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Vaslui, numai în ceea ce priveşte pedepsele accesorii pe care le limitează la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor rămân în sarcina statului, iar onorariile parţiale în sume de câte 100 lei cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi se vor suporta din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2010.
Alte legături de la această informațiecomunicate-hotărâri de condamnare din
30 iunie 2010
comunicate de presă din
18 iulie 2007
comunicate de presă din
01 august 2007