DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT

Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 210 din 17.03.2010 l-a condamnat pe Anghel Cristian, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, având ca urmare obţinerea unui avantaj patrimonial pentru altul.
Instanţa a mai decis interzicerea exercitării unor drepturi pe perioada executării pedepsei şi timp de doi ani după executare : dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Instanţa obligă inculpatul să plătească echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 394.500 euro în favoarea părţii vătămate Municipiul Baia Mare şi suma de 15.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Decizia este definitivă.
Inculpatul Anghel Cristian a fost trimis în judecată la data de 27 septembrie 2007 (vezi comunicatul nr. 235/VIII/3 din 27.09.2007).

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 27 septembrie 2007
hotărâri definitive din 17 martie 2010
comunicate de presă din 27 octombrie 2006