IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
| Decizia nr. 3992 |
Dosar nr. 50/81/2007 |
Şedinţa publică din 3 decembrie 2008
[...]
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr.42/10 iulie 2007 Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a condamnat pe inculpatul lt.colonel (rez.) M I la următoarele pedepse:
-2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 alin.l Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
-2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art.257 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000;
-3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin.2 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000.
În baza art.33 lit.a Cod penal şi art.34 lit.b Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal
Conform prevederilor art.861 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, potrivit art.86 Cod penal.
În baza art.863 Cod penal s-a dispus ca pe durata termenului de încercare condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte în prima zi lucrătoare a lunilor februarie, mai, august, noiembrie ale fiecărui an, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrarea socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b)să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea la acelaşi Serviciu de protecţie a victimelor şi reintegrarea socială a infractorilor;
c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrarea socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă, la acelaşi Serviciu de protecţie a victimelor şi reintegrarea socială a infractorilor.
În baza art.359 Cod procedură penală i s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art.864 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.256 alin.2 Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 26.000 lei(RON).
Conform art.257 alin.2 Cod penal în referire la art.256 alin.2 Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.000 lei (RON).
În baza art.254 alin.3 Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat ă sumei de 1.000 lei (RON).
Inculpatul a fost obligat la 7.000 lei (RON) cheltuieli judiciare statului. Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.76/P/2004 din 12 august 2005, Direcţia Naţională Anticorupţie (fostă la acel moment Parchetul Naţional Anticorupţie), Secţia de Combatere a Infracţiunilor de Corupţie Săvârşite de Militari a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de învinuitul lt.colonel (rez.) M I şi trimiterea în judecată a acestuia în calitate de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; trafic de influenţă prevăzută de art.257 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 (faptă comisă în 2002) şi luare de mită prevăzută de art.254 alin.2 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal
Prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul M I a fost ofiţer în cadrul Direcţiei Financiar-Contabile a Ministerului Apărării din anul 1991, îndeplinind următoarele funcţii:
-21 februarie 2000 - 01 august 2000, şef birou bugete;
-01 august 2000 - 01 septembrie 2003, şef birou finanţe - prin schimbarea titulaturii biroului.
În perioada 01 octombrie 2002 - 28 martie 2003 a fost detaşat la Academia de Înalte Studii Militare pentru cursul de limba engleză.
-În intervalul de timp 07 martie - 16 martie 2001; 25 aprilie - 30 aprilie 2001; 01 martie - 28 iulie 2001; 27 august - 31 august 2001; 01 septembrie - 31 decembrie 2001; 01 ianuarie -12 septembrie 2002; 01 aprilie -14 iulie 2003 şi 18 august - 22 august 2003 a fost împuternicit prin ordin de zi pe unitate să asigure îndeplinirea atribuţiilor de şef de secţie, ca urmare a absenţei temporare a titularului.
La data de 05 iulie 2005 a fost trecut în rezervă prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr.MP.287/05 iulie 2005, în baza art.85 lit.c din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Biroul finanţare, condus de către inculpat avea atribuţii în următoarele domenii de competenţă: execuţia bugetului Ministerului Apărării Naţionale şi a bugetelor ordonatorilor de credite din finanţarea ordonatorului principal de credite; organizarea şi conducerea contabilităţii în armată; executarea bugetului propriu al ordonatorului principal de credite şi asigurarea financiar-contabilă a structurilor centrale stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale; organizarea finanţării misiunilor în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii, ori constituite-în scopuri umanitare, precum şi a altor misiuni în cadrul relaţiilor militare internaţionale, elaborarea proiectelor de acte normative pentru reglementarea financiar-contabilă a acestor activităţi; organizarea activităţilor privind plata drepturilor cu caracter social, asigurarea drepturilor salariale pentru personalul structurilor centrale repartizate în acest scop; elaborarea proiectelor de acte normative privind activitatea economică, financiar-contabilă, precum şi asigurarea metodologiei de aplicare unitară a acestora; coordonarea controlului şi îndrumarea activităţii financiar-contabile din armată, exercitarea controlului financiar-preventiv propriu al ordonatorului principal de credite; alte atribuţii.
Printre atribuţiile biroului finanţare în domeniul execuţiei bugetului M.Ap.N. şi a bugetelor ordonatorilor de credite din finanţarea ordonatorului principal de credite, atribuţii care interesează în mod direct prezenta cauză, se regăsesc cele referitoare la executarea bugetului M.Ap.N.; verificarea corelaţiei anuale şi trimestriale a bugetului pe capitole; primirea spre analiză şi soluţionare a cererilor lunare de credite ale ordonatorilor de credite din subordinea ordonatorului principal de credite; verificarea clasificaţiei bugetare din cererile lunare de credite şi întocmirea centralizatorului cererilor de credite pe capitole şi titluri de cheltuieli; primirea limitelor lunare de cheltuieli de la Ministerul Finanţelor Publice şi pregătirea datelor pentru deschiderea şi repartizarea creditelor bugetare în funcţie de priorităţile de cheltuieli stabilite de Statul Major General şi de sarcinile curente ale ministerului; întocmirea formularelor de cereri pentru deschiderea de credite pe capitole de cheltuieli, note justificative, dispoziţii bugetare de repartizare a creditelor şi borderourilor centralizatoare pe unităţile judeţene de trezorerie, pe sectoare şi Municipiul Bucureşti; întocmeşte lunar şi cu ocazia deschiderilor suplimentare de credite situaţiile operative privind repartizarea creditelor pe ordonatorii de credite, le expediază acestora, precum şi organelor de planificare; primeşte spre analiză şi verificare listele cu obiectivele de propuneri de avizare a acestora, în cazul în care îndeplinesc condiţiile legale spre a fi avizate pentru control financiar-preventiv.
La rândul său, şeful biroului finanţare avea, printre alte atribuţii, şi pe cele referitoare la primirea spre rezolvare, centralizare, analiză şi soluţionare a cererilor lunare de credite şi a cererilor suplimentare de credite ale ordonatorilor din finanţarea Ministerului Apărării Naţionale, transmiţând necesarul de credite la Ministerul Finanţelor la termenul legal. De asemenea, asigura întocmirea tuturor documentelor de deschidere a creditelor bugetare din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, întocmind rapoarte către ministrul apărării naţionale şi proiectul de scrisoare către Ministerul Finanţelor Publice. Tot şeful biroului finanţare semna la a doua semnătură toate actele şi documentele de retragere şi repartizare a creditelor bugetare şi le supunea aprobării sau semnării şefului Direcţiei Financiar-Contabile prin şeful secţiei cu responsabilitate în acest domeniu, după ce a acordat viza de control financiar preventiv.
-Prin atribuţiile sale funcţionale arătate pe larg în rechizitoriu, inculpatul solicita de la contabilii şefi ai tuturor ordonatorilor secundari şi terţiari de credite toate datele pe care le considera necesare şi executa controale la ordonatorii de credite, în legătură cu activitatea financiar-contabilă a acestora. De-a lungul ultimilor ani de activitate şi-a cultivat un sistem de relaţii printre ofiţeri din cadrul unităţilor militare care aveau încheiate contracte cu diverse societăţi comerciale în domeniul construcţiilor. Prin intermediul acestora, cunoştea pe patronii firmelor contractante şi după ce se convingea, prin metodele sale, de discreţia lor, se oferea să aloce credite bugetare suficiente la unităţile militare unde aveau contracte în derulare pentru ca firmele să încaseze sumele cuvenite pentru lucrările executate şi facturate, în schimbul unor sume de bani foarte consistente.
În anul 2001 inculpatul 1-a cunoscut pe farmacistul şef, colonel H M, şi comandantul Spitalului Militar Focşani, colonel D C, cărora le-a spus că prin funcţia pe care o deţine la Direcţia Financiar-Contabilă, are posibilitatea să aloce fonduri mai mari la acest spital. Deoarece banii nu erau suficienţi pentru medicamente, alimente şi lucrările aflate în derulare, conducerea unităţii a fost de acord. Colonel H M avea şi motive suplimentare deoarece avea încheiat un contract de furnizare de produse farmaceutice cu S.C. „B”, firmă unde soţia sa, H E, era acţionar majoritar. Firma avea în obiectul de activitate furnizarea de servicii farmaceutice pentru persoanele care beneficiază gratuit de medicamente în baza unor legi speciale în Ministerul Apărării.
Valoarea contractului a fost de 802.625.081 lei, banii fiind achitaţi integral din venituri de la buget, astfel: 664.709.705 lei în 2001 şi 137.915.376 lei în anul 2002. Un astfel de contract a existat şi în 2000, având valoarea de 218.334.131 lei. Suma facturată a fost însă de 469.723.520 lei, care a fost achitată de Spitalul Militar Focşani din venituri primite de la Direcţia Medicală şi din venituri de la CASA OPSNAJ.
Inculpatul M I, având acceptul colonelului H M de a aloca credite bugetare mai mari la U.M.02417 a procedat întocmai, însă în primăvara lui 2002 1-a sunat pe acesta şi i-a cerut să se întâlnească în Bucureşti. Aceştia s-au întâlnit la intrarea în Spitalul Militar Central Bucureşti, de lângă Hotel „A”, unde inculpatul i-a adus la cunoştinţă că a alocat fondurile pentru Spitalul Militar Focşani, solicitându-i pentru îndeplinirea acestui act suma de 50 milioane lei, bani ce i-au fost daţi pe loc, în maşina farmacistul H M.
La data de 28 septembrie 2000 Spitalul Militar Focşani a încheiat cu S.C. „T C” S.R.L. Bucureşti, administrator T L, contractul C.6/188/28 septembrie 2000 pentru lucrările de construcţii la Pavilionul B (tomograf) în valoare de 1.570.000.000 lei, având ca sursă venituri extrabugetare.
La data de 28 februarie 2001, între aceleaşi părţi s-a încheiat şi contractul C.l/c/08 februarie 2001 pentru lucrări de construcţii, respectiv reparaţii curente la construcţii şi reparaţii instalaţii sanitare, încălzire şi electricitate, în valoare de 1.200.782.000 lei, fiind achitat tot din venituri extrabugetare.
Alte contracte încheiate între aceleaşi părţi au fost cel cu nr.A.4/c/25 aprilie 2001, cu obiect reparaţii curente la construcţii, reparaţii apă caldă şi rece, canalizare şi reparaţii instalaţii încălzire şi abur şi un altul încheiat la data de 31 mai 2002 pentru amenajarea farmaciei de policlinică în valoare de 770.097.500 lei şi contractul nr.1/02 august 2002, care în total cu primul contract menţionat, au fost în valoare de 908.996.593 lei, sumă plătită din venituri bugetare.
În anul 2001, H M i 1-a prezentat pe T L lui M I.
M I 1-a rugat pe T L să-i pună gresie şi faianţă în baia şi bucătăria casei părinteşti aflată în localitatea Măicăneşti, judeţul Vrancea, să-i monteze în aceste încăperi tavane de rigips şi să le zugrăvească. T L a trimis doi angajaţi ai firmei sale S.C. „T C” S.R.L., P L şi N C să execute această lucrare care a fost apreciată la 20 milioane lei. La terminare, T L i-a solicitat lui M I să achite preţul lucrării, însă acesta i-a promis că în schimb o să intervină pe lângă cunoştinţele pe cere le are în Ministerul Apărării, făcând vorbire de generalul P T - şeful Direcţiei Domenii şi Infrastructuri - pentru ca să-i atribuie lucrări de construcţii către firma sa. Ca urmare, T L a renunţat la contravaloarea lucrărilor.
Socotindu-1 de încredere, M I i-a spus lui T L că are posibilitatea să aloce fonduri la unităţile militare unde are încheiate contracte pentru ca acestea să stingă datoriile către firma sa. La puţin timp după această afirmaţie, a reiterat propunerea către T L, care a acceptat sprijinul deoarece urma să încheie un contract cu Spitalul Militar Galaţi - U.M.02489 care avea ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de reparaţii capitale şi modernizarea pavilionului B.l, în sumă de 13.075.874.700 lei.
După câteva zile inculpatul i-a dat întâlnire lui T L, în parcarea de lângă blocul său, pe Şoseaua Mihail Sebastian. La întâlnire, după ce şi-a luat măsuri de precauţie, cerându-i lui T L să închidă telefonul mobil şi să scoată bateria, M I i-a spus lui T că a „dat drumul la bani” şi i-a cerut pentru acest serviciu suma de 40 milioane lei, pe care T i-a înmânat pe loc.
Până la sfârşitul primăverii anului 2003, cei doi s-au întâlnit de 3-4 ori în condiţii asemănătoare, T L dându-i în total lui M I suma de 210 milioane lei. Atunci când îl anunţa telefonic pe T că a aprobat credite bugetare, folosea expresii de genul „am dat drumul la căniţă”.
În anul 2001 1-a cunoscut pe G I, care cu firma S.C. „A G” S.N.C. avea contracte în derulare la U.M.01270 Focşani, căruia i-a adus la cunoştinţă posibilitatea pe care o are privind alocarea creditelor bugetare pentru U.M.01270.
Ulterior, M I a venit din nou la U.M.1270 şi i-a cerut lui G I să-i monteze un hidrofor, 1a casa părintească, să-i toarne o alee şi să finalizeze tencuiala exterioară. G I 1-a trimis pe fratele său, G G, cu o echipă de muncitori să execute lucrările solicitate de inculpat, lucrări apreciate la 10 milioane lei.
M I nu a achitat lucrarea, şi nici G I nu a cerut acest lucru, deoarece în schimb, inculpatul îi comunica, la sfârşitul lunii în curs, creditele bugetare alocate U.M.01270 pentru luna următoare şi în acest mod G I îşi planifica mai bine activitatea în sensul că dacă era alocată o sumă mai mare intensifica ritmul lucrărilor la U.M.01270, sau dacă suma era mai mică, mărea ritmul la alţi beneficiari.
-Inculpatul a recunoscut faptul că a primit sumele de bani menţionate de la H M şi T L. A susţinut că la începutul anului 2003 nu a mai vrut să primească bani de la T L dar a cedat insistenţelor, acestuia, fiindu-i teamă că dacă nu va primi banii îşi va pierde locul de muncă, datorită intervenţiilor pe care T L ar fi putut să le facă prin cunoştinţele pe care le avea în Ministerul Apărării.
Inculpatul a negat iniţial că ar fi vorbit cu G I, pe care îl cunoştea numai din vedere, susţinând că acesta nu i-a făcut nici o lucrare la casa părintească. Ulterior a recunoscut că muncitorii de la S.C „A G” S.N.C. au efectuat diverse lucrări pentru el, deoarece a considerat că i se cuvine să-i fie executate gratis pentru considerentul că îl putea ajuta pe G I cu „un sfat, o părere sau altceva asemănător”,
-M I a negat şi că T L i-ar fi executat gratis lucrări de amenajare la casa părintească în schimbul cărora i-ar fi promis că intervine pentru el în vederea obţinerii unor contracte cu unităţi militare ale Ministerului Apărării, afirmaţie contrazisă de declaraţiile martorilor T L, N C, C I şi P L.
Cu privire la persoana inculpatului, în rechizitoriu, s-a mai arătat că acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv şi în altă cauză prin rechizitoriul nr.28/P/31 martie 2004 pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art.254 alin.2 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, având pe rolul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti dosarul nr.122/2004. În sarcina sa s-a reţinut că, în calitate de şef birou buget finanţare la Direcţia Financiar-Contabilă a M.Ap.N., a primit în mod treptat de la B N, administrator la S.C „C” S.R.L. şi reprezentată de S.C. „R I” S.R.L., precum şi de la N I, administrator la S.C. „E” S.R.L., suma de 230 milioane lei, în scopul de a aloca fonduri extrabugetare şi a suplimenta fondurile necesare pentru plata lucrărilor de construcţii pe care aceste firme le executau în urma unor contracte încheiate cu unităţi militare din cadrul M.Ap.N.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus disjungerea cauzei faţă de acesta în vederea continuării cercetărilor, întrucât în urma percheziţiei ce a fost efectuată la domiciliul său s-a găsit suma de 661.500.000 lei (ROL) - bani consemnaţi la dispoziţia instanţei prin recipisa 42.30.01/04/40.6/000055 emisă la 12 februarie 2004 de C.E.C. Agenţia Victoria Bucureşti. Diferenţa de 431.500.000 lei, M I a declarat că primit-o cu titlu de mită: de la H M 50 milioane lei, T L - 210.000.000 lei, M P, fost contabil şef la Direcţia Medicală a M.Ap.N., devenit ulterior acţionar la S.C. „P M” S.R.L., firmă ce avea relaţii contractuale cu Spitalul Militar Bucureşti 80 - 90 milioane lei şi de la C D 40 - 50 milioane lei. De asemenea, a mai afirmat că şi maior F A, contabil şef la Direcţia Medicală a M.Ap.N. a primit bani de la H M şi T L în scopul alocării de fonduri necesare pentru plata contractelor derulate la Spitalul Militar Focşani şi Spitalul Militar Galaţi.
Totodată, inculpatul a mai sesizat faptul că T L i-a construit vila generalului M A - şeful Direcţiei Medicale a M.Ap.N. din perioada 2001 - 2002, în scopul de a-i atribui contracte de construcţii la spitalele militare. Prin disjungerea dispusă s-a format dosarul nr.76/P/2004.
Toate aceste fapte nu s-au confirmat, ele fiind sesizate din dorinţa lui M I de a obţine circumstanţele atenuante prevăzute de art.19 din O.U.G.nr.43/2002 aprobată prin Legea nr.503/2002.
S-a demonstrat că, într-adevăr, M I a primit 50 milioane lei de la H M şi 210 milioane lei de la T L, daţi în condiţiile şi în scopul menţionat mai sus.
Deşi inculpatul a susţinut continuu că a primit bani de la M P şi C D, mai întâi cu titlu de mită, iar mai apoi că i-a primit după ce a îndeplinit un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu, nu mai există nici o altă probă care să se coroboreze cu declaraţiile sale.
De asemenea, în afara afirmaţiilor lui M I că şi maior F A a primit bani de la H M şi T L, nu mai există alte probe care să dovedească existenţa faptelor sesizate.
Cercetarea judecătorească efectuată în cauză a confirmat starea de fapt reţinută în rechizitoriu.
Astfel, în declaraţia din 12 iulie 2005 (vol.2 dosar nr.76/P/2004 fil.11) inculpatul a arătat că s-a cunoscut cu H M în 2002 şi au purtat o discuţie cu privire la suplimentarea de fonduri pentru Spitalul Militar Focşani în care i-a comunicat că nu poate să-1 ajute direct sau în alt fel, dar că Direcţia Medicală are aceste posibilităţi. După două luni 1-a sunat H M şi i-a dat întâlnire lângă Hotel „A”. Aici 1-a invitat în maşină şi i-a spus că îi oferă o sumă de bani de aproximativ 20 - 30 milioane lei, considerând că a ajutat spitalul. Atunci i-a explicat că poate fi o întâmplare ca într-o lună să fie o limită mai mare sau mai mică, dar că el nu a contribuit la repartizarea banilor. A primit banii pentru că H M a insistat pentru a rămâne prieteni. Cu altă ocazie a mai primit în aceleaşi condiţii diferenţa de până la 50 milioane lei. A rezultat de aici că banii au fost daţi pentru că în repartizarea fondurilor către Spitalul Militar Focşani au apărut suplimentări, iar inculpatul ştia pentru ce a primit banii, chiar dacă imediat a încercat să acrediteze ideea că i-au fost oferiţi pentru a-şi deschide un birou de consultanţă, intenţie care viza anul 2004, adică peste doi ani.
A arătat apoi că, prin vara lui 2002 s-a cunoscut, prin H M, cu T L care i-a spus că-1 va contacta „când are nevoie”, ca să se vadă.
Ulterior s-au văzut la Bucureşti, în zona casei în care locuieşte. Cu această ocazie, T L i-a spus că H M îl ajută să primească un contract la Spitalul Militar Galaţi, precum şi că poate oferi celor care îl ajută 10 - 15 % din sumele care i se plătesc de spital. Cu privire la acest aspect, M I a arătat că şi H M, într-o discuţie particulară a confirmat acest aspect. Aceşti bani ar fi urmat să-i primească el, M I, H M, maior F A şi alţi participanţi care îl ajută. Acele procente au rămas la stadiul de discuţie pentru că nu şi-a dat acordul să primească vreun procent.
A mai arătat în declaraţie că în a doua perioadă a lui 2002 şi primul trimestru al lui 2003, repartizările de credite s-au făcut în limitele pe care le permitea bugetul şi că în unele luni au fost posibilităţi de suplimentări ale fondurilor.
Inculpatul a recunoscut primirea sumei de 210 milioane lei de la T L, dar a contestat faptul că i-ar fi făcut vreun serviciu, deoarece repartizarea fondurilor către Spitalul Militar Focşani se făcea de ordonatorul secundar de credite care era Direcţia Medicală (fil.14-15, vol.2, dosar nr.76/P/2004).
În declaraţia din 18 februarie 2004, M I arătând aceleaşi împrejurări în care H M i-a spus că T L poate oferi sume de 10-15 % lui şi altor persoane care îl ajută, respectiv H M şi F A, a reluat susţinerea că nu a promis să rezolve problema, dar pe verso-ul aceleiaşi file (53, dosar nr.76/P/2004) a spus că „T L nu s-a ţinut de promisiuni şi în circa 4-5 rânduri mi-a dat suma de aproximativ 140 - 150 milioane lei reprezentând între 7-10% din sumele plătite şi nu 10-15% cât promisese”. A rezultat cu claritate că inculpatul avea reprezentarea motivului pentru care T L i-a dat aceste sume.
Aceste aspecte au fost reluate şi în declaraţia pe formular, în prezenţa apărătorului său (fil.27-30, vol.2, dosar nr.76/P/2004) şi confirmate în instanţă când a menţinut declaraţiile date (fil.10, dosar nr.l05/F/2005).
Martorul T L, dimpotrivă, a arătat că inculpatul M I i-a spus că poate să aloce bani de la bugetul M.Ap.N. la lucrările unde are contracte în derulare şi, astfel, să-şi încaseze mai repede contravaloarea lucrărilor executate, propunându-i să-l ajute în acest mod.
T L s-a bucurat că există această posibilitate. După câtva timp M I 1-a sunat şi i-a comunicat că „a dat drumul la cană” şi i-a cerut să se întâlnească lângă magazinul „P” de lângă Cinema „L”, loc cu privire la care declaraţia martorului a coincis cu a inculpatului. La locul stabilit, M I, după ce i-a spus să închidă telefonul şi să scoată acumulatorul, i-a spus că a dat drumul la bani şi i-a cerut o sumă peste 50 milioane lei, bani pe care T L i-a şi dat. Până la sfârşitul lui 2002 au mai avut o întâlnire, ocazie cu care i-a dat alţi bani pentru că a trimis fonduri la unitatea unde avea contract în derulare şi care trebuia să-i plătească lucrările executate. În 2003, în vreo trei rânduri i-a dat suma totală de 130 milioane lei. Cu cele 80 milioane lei date în 2002, martorul a arătat că i-a dat în total 210 milioane lei, sumă care a corespuns cu cea recunoscută de inculpat. Au fost momente când martorul T L îi spunea că nu are banii pe care îi cerea M I, care „devenea nervos şi bătea cu pumnul în bordul maşinii spunându-mi că pe el nu îl interesează, că el a dat drumul la bani şi pentru aceasta trebuie să-1 plătesc” (fil. 121 - 124 vol.2, dosar nr.76/P/2004). Aceste împrejurări au fost reluate de martorul T L şi în declaraţia pe formular (fil.126 - 130, acelaşi volum) şi au fost confirmate prin menţinerea declaraţiilor în instanţă.
Aceste declaraţii s-au coroborat cu declaraţia soţiei lui T L, martora T C, care a arătat că banii au fost daţi pentru a facilita încasarea sumelor cuvenite firmei.
Inculpatul, deşi a recunoscut primirea sumelor (50 milioane lei de la H M şi 210 milioane lei de la T L), a negat faptul că a cerut şi a primit aceşti bani pentru serviciile făcute, arătând că prin atribuţiile funcţionale pe care le avea, nu avea cum să aloce aceste fonduri, repartizarea lor făcându-se de Direcţia Medicală a Ministerului Apărării.
Apărările inculpatului au fost respinse, acesta prin natura atribuţiilor avea posibilitatea să cunoască destinaţia creditelor şi să asigure alocarea de fonduri, operaţiuni pe care le-a şi făcut.
O primă observaţie de făcut la apărările inculpatului a privit faptul că Legea finanţelor publice nr.500/2002 a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2003, până la acel moment fiind în vigoare Legea finanţelor publice nr.72/1996.
Potrivit art.30 alin.2 lit.e din Legea nr.72/1996, repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor prevăzute în bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat se aprobă de ordonatorii principali de credite pentru bugetele proprii şi bugetele unităţilor subordonate. Art.34 din aceeaşi lege prevede că ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat pe unităţi ierarhic subordonate, în raport cu sarcinile acestora cuprinse, potrivit legii, în bugetele respective, iar ordonatorii secundari de credite aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii şi repartizează creditele bugetare aprobate pe unităţile ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatorii terţiari de credite. Cheltuielile de investiţii se cuprind la fiecare capitol al acţiunii care se finanţează din bugetul de stat (art.22 alin.12 - Legea nr.72/1996) iar proiectele de buget se depun la Ministerul Finanţelor, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate, atât pentru venituri cât şi pentru cheltuieli (art.25 alin.4).
Din analiza atribuţiilor, atât ale biroului finanţare cât şi secţiei bugete, precum şi fişei postului inculpatului ca şef birou finanţare şi şef secţie bugete, aceasta din urmă exercitată pe diferite perioade în lipsa titularului, a rezultat că inculpatul lt.colonel (rez.) M I în permanenţă avea acces la datele privind destinaţia creditelor bugetare ale ordonatorilor terţiari aflaţi în finanţarea ordonatorului secundar Direcţia Medicală a Ministerului Apărării.
Secţia bugete avea printre atribuţii:
participa la elaborarea proiectului de buget al ministerului şi a proiecţiilor pe anii următori;
coopera cu Direcţia Planificare Integrată a Apărării în toate etapele privind elaborarea proiectului de buget al ministerului şi proiecţiilor de buget pe anii următori;
după aprobarea bugetului ministerului împreună cu celelalte structuri abilitate din minister întocmea şi supunea spre aprobare ministrului apărării naţionale bugetele ordonatorilor de credite aflaţi în finanţare, cu defalcarea pe trimestre;
asigura deschiderea creditelor lunare, propunând, împreună cu Direcţia Planificare, virări de credite;
-urmărea execuţia indicatorilor bugetului, pe ansamblu şi pe ordonatorii de credite (fil.56 - 63, vol.2, dosar nr.76/P/2004).
Biroul bugete (finanţare), de asemenea avea competenţe în elaborarea proiectului de buget, în cooperare cu Direcţia Planificare Integrată a Apărării în toate etapele de elaborare a proiectului de buget şi actualizare a bugetului aprobat.
În domeniul execuţiei bugetului Ministerului Apărării, biroul finanţare avea ca atribuţii:
-să primească spre executare bugetul ministerului aprobat pe anul curent;
să verifice concordanţa bugetelor cu baza de date de care dispune, corelaţia anuală şi trimestrială pe toate capitolele, subcapitolele, titlurile, articolele şi alineatele clasificaţiei bugetare;
să verifice clasificaţia bugetară din cererile lunare de credite şi să întocmească centralizatorul cererilor de credite pe capitole şi titluri de cheltuieli;
să întocmească formularele de cereri pentru deschiderea de credite pe capitole de cheltuieli, notele justificative, dispoziţiile bugetare de repartizare a creditelor şi borderourilor centralizatoare pe unităţile judeţene de trezorerie, pe sectoare şi Municipiul Bucureşti;
să întocmească lunar şi cu ocazia deschiderilor suplimentare de credite situaţiile operative privind repartizarea creditelor pe ordonatorii de credite, pe care le expediază acestora, precum şi organelor de planificare;
colaborează şi confruntă documentele şi valoarea lor cu Trezoreria centrală, unităţile judeţene, municipale şi de sector ale trezoreriei pentru efectuarea operaţiunilor de repartizare a creditelor unităţilor militare din teritoriu şi Municipiul Bucureşti;
propune, întocmeşte documentele necesare şi asigură efectuarea, începând cu trimestrul III al anului în curs, virările de credite bugetare (fil.67 - 75, vol.2, dosar nr.76/P/2004).
Ca şef de birou, în fişa postului, inculpatul avea ca atribuţii: să primească bugetul şi listele cu obiectivele de investiţii; să participe la şedinţele de lucru pe linia alocării resurselor bugetare în vederea finanţării, propunând repartizarea corectă a cheltuielilor pe ordonatorii de credite; să primească spre rezolvare şi să asigure centralizarea, analiza şi soluţionarea cererilor lunare de credite şi cererilor suplimentare de credite din finanţarea ministrului apărării; să repartizeze limitele lunare de credite primite de la Ministerul Finanţelor pe ordonatorii de credite şi sarcinile prioritare de executat.
Şi mai important, în această calitate, semna la a doua semnătură toate actele de retragere şi repartizare a creditelor bugetare şi le supunea aprobării sau semnăturii şefului Direcţiei Financiar-Contabile prin şeful secţiei cu responsabilităţi în acest domeniu. Această atribuţie, în special, îi permitea să ştie cuantumul, destinaţia rezultând din clasificaţia bugetară, sumelor alocate („datul drumului la cană”) - fii.76 - 79, vol.2, dosar nr.76/P/2004.
La fil.103, vol.2, dosar nr.76/P/2004 se află situaţia funcţiilor îndeplinite de inculpat în perioada 21 februarie 2000 - 01 decembrie 2003, acestea fiind:
21 februarie 2000-01 august 2000, şef birou bugete;
01 august 2000 - 15 septembrie 2002, şef birou finanţare;
-15 septembrie 2002 - 01 septembrie 2003, şef birou finanţare;
-01 septembrie 2003 - 01 decembrie 2003, şef birou execuţie bugetară şi extrabugetară.
În perioada 01 octombrie 2002 - 08 martie 2003 a fost detaşat la Academia de Înalte Studii Militare.
În perioadele: 07 martie - 16 martie 2001; 25 aprilie - 30 aprilie 2001; 01 iunie - 28 iulie 2001; 27 august - 31 august 2001; 01 septembrie - 31 decembrie 2001; 01 ianuarie -12 septembrie 2002; 01 aprilie - 14 iulie 2003 şi 18 august - 22 august 2003 a fost împuternicit prin ordin de zi pe unitate să asigure îndeplinirea atribuţiilor de şef de secţie.
Din aceste date a rezultat că în perioada faptelor reţinute îndeplinea funcţia de şef de birou şi în intervalele arătate şi pe cea de şef de secţie şi în timp ce avea această calitate a făcut afirmaţiile privind posibilitatea de a ajuta pe T L să-şi primească banii.
Din probele existente la dosar a mai rezultat că unităţile în cauză, în anul 2002 au primit suplimentări de credite - vezi dosar acte D.105/F/2005 şi declaraţia contabilului şef al Direcţiei Medicale (fii.53) - „faţă de prevederile iniţiale, Spitalul Militar Focşani şi Spitalul Militar Galaţi au primit sume mai mari ca urmare a suplimentării bugetului Direcţiei de Asistenţă Medicală”, iar acest din urmă buget era în competenţa Direcţiei Financiar-Contabile.
Metodologia privind execuţia şi încheierea execuţiei bugetului Ministerului Apărării Naţionale (fil.239) prevedea că Direcţia Planificare Integrată a Apărării, împreună cu Direcţia Financiar-Contabilă întocmeau listele cu obiectivele de investiţii ce urmau a se depune în trezorerii, pe capitole bugetare şi pentru fiecare ordonator de credite (pct.3) şi că la cererile de credite se anexau note justificative din care să rezulte principalele obiective şi sarcini, situaţia datoriilor acumulate faţă de furnizorii de produse şi servicii.
Inculpatul, în declaraţia făcută în faţa instanţei (fil.10 verso vol.I fond) a arătat că atât T L cât şi H M aveau relaţii cu generalii A şi M - şefi ai Direcţiei Asistenţă Medicală, cu general D - şef al Direcţiei Relaţii Militare Internaţionale şi consilierul Cucu de la Statul Major General şi a continuat să primească bani de teama faptului că prin aceste relaţii va fi schimbat din funcţie. Susţinerea nu este logică pentru că nu explică de ce i-ar fi dat bani inculpatului când alocările de credite nu depindeau de el, ci de alţi factori pe care T L îi cunoştea.
În privinţa traficului de influenţă, la fil.l1 din aceeaşi declaraţie, a arătat că încă din 18 februarie 2004 şi-a recunoscut toate faptele şi a privit aceasta ca pe un autodenunţ (fil.l1 dosar nr.105/2005); instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile autodenunţului.
Cu privire la unele plăţi şi foloase acordate muncitorilor, acestea nu s-au confirmat decât în privinţa unei biciclete care a dat-o pentru că nu o mai folosea şi o sumă de 900.000 lei dată muncitorului P L pe care acesta a primit-o ca bonus.
Pe baza acestor probe, instanţa a constatat că inculpatul M I, după ce a îndeplinit acte care erau în atribuţiile funcţiei pe care o îndeplinea, a primit de la H M şi T L sume de bani totalizând 260 milioane lei.
Cu privire la lucrările executate la casa părintească de la Măicăneşti, cu muncitorii de la S.C."T C" S.R.L., cercetarea judecătorească efectuată în cauză a confirmat starea de fapt reţinută prin rechizitoriu. Faptele au fost dovedite cu declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor T L, N C, P L şi C I. Inculpatul M I, după ce i-a cerut lui T L să execute lucrări de montaj gresie şi faianţă, să monteze tavane cu rigips şi să le zugrăvească, lucrări estimate la 20 milioane lei, atunci când a trebuit să le plătească i-a promis că în schimbul lucrărilor va interveni pe lângă cunoştinţele pe care le are în M.Ap.N. pentru a i se atribui lucrări de construcţii. Ca urmare, T L a renunţat să-i mai ceară lui M I aceşti bani. În rechizitoriu s-a reţinut că M I ar fi uzat de numele generalului T P. Inculpatul M I a negat acest lucru. T L, în declaraţia de la urmărirea penală (fil.127, vol.2, dosar nr.76/P/2004) a arătat expres că inculpatul i-a spus că în schimb o să-i dea lucrări de construcţii în Bucureşti şi că îl trimite la generalul P, fapt ce nu s-a întâmplat.
În instanţă, martorul T L a declarat că nu cunoaşte nimic de numele generalului P, însă 1-a pomenit la urmărirea penală şi că va face diligente în sensul de a obţine lucrări.
Instanţa a reţinut declaraţia de la urmărirea penală, revenirea din instanţă fiind făcută de martor probabil în consideraţia faptului că generalul P mai era în funcţia de şef al Direcţiei Domenii şi Infrastructuri, sau datorită trecerii timpului. Declaraţia la urmărirea penală a fost făcută tot sub prestare de jurământ.
Instanţa a reţinut că, astfel, inculpatul a primit foloase direct pentru sine lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari pentru a-i determina să facă un act care intră în atribuţiile lor de serviciu.
Cu privire la lucrările efectuate tot la casa părintească, dar de firma „A G” S.N.C., instanţa a constatat, de asemenea, că starea de fapt reţinută prin rechizitoriu este în concordanţă cu cea rezultată din cercetarea judecătorească. La fel inculpatul a recunoscut executarea lucrărilor, dar a dat o altă interpretare faptelor.
G I a arătat că lucrarea i-a făcut-o în scopul ca acesta să-i spună câţi bani urmează să fie alocaţi la unitatea militară unde avea lucrări în derulare pentru a-şi planifica lucrările. Martorul nu a putut fi audiat în instanţă deoarece a decedat între timp. Cu privire la efectuarea lucrărilor, au confirmat martorii G G şi G C. Acest din urmă martor nu a mai putut fi audiat în instanţă, fiind plecat în străinătate.
Inculpatul s-a apărat, arătând că la unitatea în cauză se executau mai multe lucrări şi nu avea cum să cunoască sumele repartizate de un corp de armată. Din probele amintite mai sus a rezultat că existau aceste posibilităţi, inclusiv prin listele transmise la trezoreria judeţeană, care erau pe obiective de investiţii.
Prin urmare, s-a confirmat faptul că inculpatului i-au fost executate lucrările, pe care nu le-a plătit pentru că urma să spună ce sume vor fi alocate. Cu privire la comunicarea sumelor, inculpatul s-a apărat susţinând că acest lucru nu era interzis.
Chiar dacă nu era expres interzisă comunicarea acestor date, nu o avea ca atribuţie în fişa postului, inculpatul nefiind abilitat în acest sens. Astfel, a făcut acte contrare atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, datele nefiind destinate publicităţii, inculpatul având acces la ele în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Comunicarea lor a fost făcută în scopul primirii de foloase pe care le-a pretins anterior îndeplinirii acestor acte.
Împotriva sentinţei nr.42 din 10 iulie 2007 au declarat apeluri Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul lt.colonel (rez.) M I.
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr.42 din 10 iulie 2007 pronunţată în dosarul nr.105/2005 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi pronunţarea unei soluţii legale având în vedere următoarele considerente:
potrivit criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal instanţa trebuia să aibă în vedere la stabilirea pedepsei faptul că infracţiunile ce fac obiectul judecăţii intră în categoria infracţiunilor de corupţie pentru care legea penală prevede pedepse cu închisoarea având un maxim special relativ ridicat, ceea ce denotă importanţa acordată de legiuitor reprimării acestora;
inculpatului i s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.254 alin.2 Cod penal în formă agravată pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi precum şi infracţiunea prevăzută de art.257 Cod penal care a fost săvârşită de asemenea în formă agravată, respectiv în condiţiile prevăzute de art.7 alin.(3) din Legea nr.78/2000 în raport cu care maximul special este de 12 ani;
au fost săvârşite infracţiuni în forma concursului eterogen de infracţiuni şi în forma continuată;
-faptele prezintă un pericol social ridicat întrucât inculpatul a folosit prerogativele funcţiei sale de control, poziţia pe care o avea în luarea deciziilor şi plasarea deciziei finale la alt eşalon;
inculpatul având o instrucţie superioară, era competent în domeniul său profesional, a avut în mod liber iniţiativă infracţională şi nu a fost sub presiunea unui context de împrejurări;
disjungerea dispusă prin rechizitoriul nr.28/P/2004 al Parchetului Naţional Anticorupţie (ataşat la dosarul de urmărire penală) arată că în aceeaşi perioadă şi în aceeaşi funcţie, inculpatul a comis şi alte fapte de corupţie şi chiar îşi formase un stil infracţional, acţionând cu tact şi prudenţă;
persoanele care au dat bani inculpatului au fost convinse că interesele lor în conjunctura respectivă se pot realiza graţie cointeresării materiale a inculpatului;
atitudinea inculpatului, atât în timpul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei a fost lipsită de sinceritate, acesta folosindu-se în mod abil de cunoştinţele sale de specialitate pentru a induce instanţei o perspectivă deformată asupra sensului şi semnificaţiei faptelor sale şi a contextului în care le-a comis;
cuantumul pedepsei şi modalitatea de executare aplicate inculpatului sunt de natură a conduce la concluzia că faptele deduse judecăţii sunt în esenţă de mică importanţă, ceea ce nu este real fiind vorba de fapte de corupţie într-un moment când în societatea noastră o colectivitate destul de mare caută să-şi realizeze interesele în mod neprincipial.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi în consecinţă achitarea în baza art.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, întrucât fapta nu există pentru infracţiunile de primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă şi luare de mită, încadrări juridice care sunt menţionate în rechizitoriu.
În motivele de apel inculpatul, prin apărător, a arătat următoarele:
a)cu privire la prima infracţiune menţionată în rechizitoriu, aceasta nu există întrucât inculpatul nu a primit suma de 26.000 RON pentru ca în virtutea atribuţiilor sale de serviciu să aprobe credite lunare sau suplimentări în repartizarea fondurilor către Spitalul Militar Focşani, el neavând astfel de atribuţii de serviciu; deşi inculpatul a recunoscut că a primit sumele de bani de la martorii H M şi T L, el a susţinut în mod constant că a primit acele sume cu titlu de împrumut, ca un ajutor prietenesc pentru a-şi deschide un cabinet de consultanţă financiară (declaraţiile martorilor S N, M M P, H M şi T L);
b)cu privire la a doua infracţiune menţionată în rechizitoriu în legătură cu care inculpatul este acuzat că ar fi primit 2000 RON de la martorul T L lăsând să se creadă că acesta are influenţă asupra şefului Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din M.Ap.N., general P T, pe care-1 poate determina să-i atribuie contracte la diferite unităţi militare din Bucureşti:
S-a arătat că T L nu avea nevoie de vreo intervenţie din partea inculpatului întrucât el însuşi avea relaţii nemijlocite la un nivel mult mai înalt în cadrul M.Ap.N.; în acelaşi timp, generalul P T, şeful Direcţiei Domenii Infrastructuri nu avea atribuţii de serviciu pentru a atribui lucrări şi pentru a întocmi nemijlocit acte în acest scop.
c)cu privire la ultima infracţiune menţionată în rechizitoriu, subiectul activ al infracţiunii de luare de mită nu poate fi decât un funcţionar care îşi trafichează atribuţiile de
serviciu, iar pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ori nerespingerea acestora aparţine făptuitorului; s-a menţionat că inculpatul nu avea atribuţii de serviciu în fişa
postului nici privind comunicarea sumelor, nici privind interdicţia de a comunica, totuşi s-a reţinut că inculpatul a făcut acte contrare atribuţiilor sale de serviciu comunicând date (sume) în scopul primirii foloaselor; din nicio probă nu rezultă săvârşirea acestei infracţiuni de către inculpat.
Prin decizia penală nr.5 din 5 iunie 2008, Curtea Militară de Apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva sentinţei penale nr.42 din 10 iulie 2007 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, privind pe inculpatul lt.colonel (rez.) M I.
A desfiinţat sentinţa atacată, descontopind şi repunând în individualitatea lor pedepsele de:
-2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
-2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art.257 din Codul penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000;
-3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c din Codul penal pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin.2 din Codul penal, cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000.
A majorat de la 2 ani închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută în art.256 alin.1 din Codul penal, cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b şi art.35 alin.1 din Codul penal a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal.
A înlăturat aplicarea art.861, art.862, art.863 şi art.864 din Codul penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.71 din Codul penal a interzis acestuia drepturile prevăzute în art.64 din Codul penal.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În baza art.192 alin.2 din Codul de procedură penală a obligat apelantul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de către acesta, criticând hotărârea instanţei de fond numai sub aspectul cuantumului pedepsei rezultante şi al modalităţii de executare astfel cum rezultă din dispozitivul deciziei pronunţate de instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M I, solicitând acestuia, formulate personal şi prin apărătorul ales, fiind prezentate în practicaua prezentei decizii.
În esenţă, a solicitat, într-un prim motiv de recurs, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale sau, rejudecând, achitarea inculpatului.
În subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Referitor la motivul de recurs care se încadrează în dispoziţiile art.3859 pct.2 Cod procedură penală şi care vizează nelegala sesizare a instanţei, fiind aplicabile dispoziţiile art.197 alin.2 şi 3 Cod procedură penală, cu consecinţa restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că acest aspect a mai fost invocat de inculpat în faţa instanţei de apel, fiind soluţionat prin încheierea din 27 februarie 2008, pronunţată de Curtea Militară de Apel în dosarul nr.50/81/2007, în sensul respingerii excepţiei nulităţii absolute invocate.
Examinând adresa nr.6/C/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. din 14 ianuarie 2008 (fila 30 dosar instanţă de apel), Înalta Curte constată că persoana care a confirmat rechizitoriul a acţionat în cadru legal, iar faptul că nu s-a trecut numele în clar al acesteia nu afectează legalitatea actului.
În consecinţă, instanţa a fost legal sesizată, motiv pentru care nu se impune restituirea cauzei la procuror, fiind respinsă, astfel, această solicitare a recurentului inculpat.
Cu privire la vinovăţia inculpatului, Înalta Curte apreciază că probatoriul administrat în cauză dovedeşte că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat, instanţele anterioare reţinând în mod corect situaţia de fapt şi dând o corectă încadrare juridică a faptelor săvârşite de inculpat.
În consecinţă, fapta inculpatului recurent de a primi (repetat) diverse sume de bani, până la concurenţa sumei de 26.000 RON, de la H M şi T L, după ce a îndeplinit acte în virtutea funcţiei pe care o îndeplinea şi la care era obligat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Fapta aceluiaşi inculpat de a primi foloase în bani în sumă de 2.000 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la casa părintească a acestuia din localitatea Măicăneşti, executate de firma aparţinând lui T L, făcându-l pe acesta din urmă să creadă că are influenţa necesară pentru a-i atribui contracte în Bucureşti îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art.257 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000.
Cea de a treia faptă a inculpatului constând în primirea de foloase necuvenite reprezentând 1000 RON, contravaloarea lucrărilor executate de firma SC „A G” S.N.C. la casa părintească a inculpatului în schimbul promisiunii de a-i comunica lui G I, administratorul acestei firme, sumele alocate cu titlu de credite bugetare unităţii militare unde acesta din urmă avea lucrări, acte contrare atribuţiilor de serviciu ale inculpatului, constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art.254 alin.2 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 inculpatul având atribuţii de control.
Instanţele anterioare au relatat amănunţit faptele săvârşite de inculpat, cât şi probele ce susţin vinovăţia acestuia, astfel că nu se impune reluarea acestora, ci numai prezentarea, în esenţă, a motivelor ce au determinat convingerea instanţei că inculpatul este vinovat.
S-a reţinut în cauză că inculpatul M I a devenit ofiţer în cadrul Direcţiei Financiar Contabile a Ministerului Apărării Naţionale; în perioada 21 februarie 2000 – 1 august 2000 acesta a deţinut funcţia de şef birou bugete la Direcţia Financiar Contabilă, iar de la 1 august 2000 până la 1 septembrie 2003 a îndeplinit funcţia de şef birou finanţare.
Între atribuţiile serviciului finanţare condus de inculpat, care interesează prezenta cauză, se regăsesc următoarele:
-executarea bugetului Ministerului Apărării Naţionale;
-primirea spre analiză şi soluţionare a cererilor lunare de credite ale ordonatorilor de credite din subordinea ordonatorului principal de credite;
-analizarea şi verificarea listelor cu obiectivele de investiţii ale ordonatorilor de credite din finanţare şi întocmirea propunerilor de avizare a acestora.
De asemenea, şeful biroului finanţare are, între atribuţii, primind spre rezolvare, centralizare, analiză şi soluţionare a cererilor lunare de credite, transmiterea necesarului de credite la Ministerul Finanţelor, viza de control financiar propriu, viza de control financiar preventiv.
În exercitarea atribuţiilor sale, inculpatul solicita de la contabilii şefi ai tuturor ordonatorilor secundari şi terţiari de credite toate datele pe care le consideră necesare şi execută controale la ordonatorii de credite.
Aceste atribuţii îi confereau inculpatului posibilitatea să aloce fonduri băneşti mai mare la Spitalul Militar Focşani, ordonator terţiar de credite, aspect de care erau interesaţi atât H M, farmacist şef al acestui spital, întrucât firma SC „B” SA, unde lucra soţia sa H E, este acţionar majoritar, avea încheiat un contract de furnizare de servicii farmaceutice, cât şi T L, administrator al SC „T C” SRL, care avea încheiate contracte de construcţii şi reparaţii cu spitalul.
De asemenea, era interesat de acest fapt şi G I, administrator la SC „A G”, care avea în derulare contracte la UM 01270 Focşani.
Pornind de la această situaţie, inculpatul, în calitatea deţinută, a primit de la H M şi T L, în mod repetat, suma de 26.000 RON, după ce a aprobat creditele lunare pentru Spitalul Militar Focşani şi Spitalul Militar Galaţi în scopul ca, astfel, să poată fi plătite contractele în derulare ale acestor unităţi militare cu SC „B” SA şi SC „T C” SRL.
Totodată, în anul 2002, inculpatul a pretins ca T L să-i execute la casa părintească lucrări de construcţie în valoare de 2000 RON, lucrări executate în scopul de a interveni pentru acesta din urmă la Direcţia de Domenii şi Infrastructuri a Ministerului Apărării Naţionale, implicit la şeful acestei structuri, pentru a-i atribui contracte de construcţii la unităţile militare ale M.Ap.N.
În acelaşi context, inculpatul a pretins de la G I ca acesta să-i execute lucrări de construcţie în valoare de 1.000 RON, la casa părintească, lucrări executate în scopul de a-i comunica acestuia din urmă, în termen util, sumele alocate cu titlu de credite bugetare la unitatea militară unde SC „A G” avea contracte în derulare.
Martorul T L confirmă că inculpatul M I i-a spus că poate să aloce banii de la bugetul M.Ap.N. la lucrările unde are contracte în derulare şi, astfel, să-şi încaseze mai repede contravaloarea lucrărilor, propunându-i să-l ajute în acest fel.
Totodată, acesta menţionează timpul şi locul remiterii sumelor de bani, care au cumulat în total 210 milioane lei, sumă care corespunde cu cea recunoscută de inculpat.
De asemenea, martorul arată că au existat momente în care îi spunea inculpatului că nu are bani, iar acesta devenea nervos şi bătea cu pumnul în bordul maşinii spunându-i că pe el nu îl interesează, că el a dat drumul la bani şi pentru aceasta trebuie să-l plătească.
Şi declaraţiile martorei T C sunt în acelaşi sens.
Instanţele de fond şi apel au reţinut corect că, potrivit atribuţiilor de serviciu, inculpatul avea în permanenţă acces la datele privind destinaţia creditelor bugetare ale ordonatorilor terţiari.
De asemenea, martorii N C, P L şi C I confirmă executarea lucrărilor la casa părintească a inculpatului de către firma SC „T C” SRL, iar martorii G G şi G C au confirmat executarea lucrărilor la casa părintească de către SC „A G”.
În consecinţă, faţă de cele expuse mai sus, deşi inculpatul nu recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, vinovăţia acestuia este dovedită cu probele administrate, respectiv, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, planşa fotografică, declaraţiile martorilor (T L, H M, G I, etc.), raportul de constatare tehnico-ştiinţific, procesele-verbale de confruntare, declaraţiile inculpatului.
Aşa încât, solicitarea de achitare a inculpatului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Examinând decizia instanţei de control judiciar sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului este prea severă.
În raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal şi de scopurile pedepsei astfel cum sunt reglementate de art.52 Cod penal, se impune o diminuare a pedepsei aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.256 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, păstrându-se, însă, executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa decizie atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.256 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi cu privire la conţinutul pedepsei accesorii.
Se va reduce pedeapsa pentru infracţiunea sus-menţionată de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
Se va aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c din Codul penal.
Se va aplica art.71 Cod penal şi se va restrânge conţinutul pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal.
Se vor menţine celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul M I împotriva deciziei nr.5 din 5 iunie 2008 a Curţii Militare de Apel.
Casează decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art.256 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi cu privire la conţinutul pedepsei accesorii.
Înlătură dispoziţiile art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal şi repune pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează:
-4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută în art.256 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal;
-2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută în art.257 din Codul penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000;
-3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.a-c din Codul penal pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută în art.254 alin.2 din Codul penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000.
Reduce pedeapsa stabilită inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.256 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b şi 35 Cod penal contopeşte pedepsele stabilite şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal.
Face aplicarea art.71 Cod penal şi restrânge conţinutul pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a-c Cod penal.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2008.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
12 februarie 2004
comunicate de presă din
11 februarie 2004
comunicate de presă din
30 martie 2004