DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

Nr. 25/12 februarie 2004

 

 

C O M U N I C A T

 

 

             Ieri, 11.02.2004, procurorii militari din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie au pus în mişcare acţiunea penală şi  au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de IRIMIA MARIN din Bucureşti, locotenent colonel în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată.

            În perioada 2001-2003, inculpatul, având funcţia de şef secţie Bugete, Finanţare şi Contabilitate din  Direcţia financiar-contabilă din minister, a primit în mod repetat, de la administratorii unor firme, suma de peste 230 milioane lei pentru a aloca fonduri extrabugetare sau pentru a suplimenta aceste fonduri destinate începerii ori continuării unor lucrări de construcţii, pe care aceste firme le executau în baza unor contracte încheiate cu unităţile militare.

            De reţinut faptul că urmărirea penală în baza căreia s-a dispus măsura reţinerii faţă de inculpat face parte din cauza instrumentată de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie şi cunoscută sub numele de „Mită la M.Ap.N.”. Reamintim că în acest dosar au fost arestate şi sunt cercetate mai multe persoane implicate în aprovizionarea cu combustibil a unităţilor militare.

            Inculpatul Irimia Marin va fi prezentat astăzi Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti cu propunerea luării măsurii arestării preventive.

             

 

 

 

BIROUL PENTRU RELAŢII CU PRESA


Alte legături de la această informație

hotărâri definitive din 03 decembrie 2008