IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A II A PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
DOSAR NR. 6943/4/2007
(600/2009) |
|
DECIZIA PENALĂ NR. 843/R
Şedinţa publică de la data 03 iunie 2009
[...]
Pe rol, pronunţarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – D.N.A. şi inculpatul P I M, împotriva deciziei penale nr. 76/A din data de 30 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II a Penală în dosarul nr. 6943/4/2007.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la data de 13 mai 2009 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta şi când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 27 mai 2009 şi apoi la data de 03 iunie 2009, când a dat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Asupra recursului penal de fata:
Prin sentinţa penala nr.2440 din data de 6.12.2007 pronunţată de Judecătoria sector 4 Bucureşti în temeiul art. 334 C.pr.pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, din infracţiunea de deturnare de fonduri prev. de art. 302/1 alin.l C.pen. şi infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prev. de art. 18/2 alin.l din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul real (art. 33 lit.a C.pen.), într-o singură infracţiune împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prev. de art. 18/2 alin.l din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.
In temeiul art. 18/2 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., a condamnat inculpatul P I M la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor), în formă continuată.
In temeiul art. 71 C.pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.
S-a luat act că partea civilă Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a renunţat la acţiunea civilă împotriva inculpatului P I M şi a părţii responsabile civilmente SC G SRL, prejudiciul fiind recuperat.
In temeiul art. 163 C.pr.pen., a desfiinţat sechestrul asigurător (poprire) instituit asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului P I M, prin Ordonanţa nr. 342/P/2003 din data de 29.05.2007 (conturi deschise la SC Banca... S.A. -Agenţia Theodor Pallady, f.165 d.u.p.) şi prin Ordonanţa nr. nr. 342/P/2003 din data de 29.05.2007 (cont deschis la Bank... - Sucursala Bucureşti, f. 173 d.u.p.), ambele emise de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei.
Executorie cu privire la desfiinţarea măsurilor asigurătorii.
In temeiul art. 348 C.pr.pen., a desfiinţat înscrisurile falsificate (f. 2-5, 154 -258, 259 - 360 vol. V d.u.p.).
In temeiul art. 191 alin.l C.pr.pen., a obligat inculpatul P I M la 11.000 lei noi cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca că inculpatul P I M, în calitate de reprezentant legal al SC G SRL, a încheiat cu Centrul Naţional pentru Programul de Formare Profesională „Leonardo Da Vinci" un contract având ca obiect obţinerea unei finanţări nerambursabile în cuantum de 40.200 euro, din fonduri ale Comunităţilor Europene, pentru proiectul „Pregătirea tinerilor muncitori în domeniul construcţiilor de locuinţe, respectiv în dezvoltarea noilor tehnologii pentru instalaţii sanitare şi de încălzire" (propus de societatea inculpatului) şi că ulterior a schimbat destinaţia legală a avansului în cuantum de 23.900 euro, precum şi a tranşei intermediare în cuantum de 8.040 euro, prin utilizarea acestor sume pentru plata unor cheltuieli neeligibile sau în interes personal.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 26.04.2002, s-a încheiat contractul nr. RO/2001/87048/M între Centrul Naţional pentru Programul de Formare Profesională „Leonardo da Vinci”, pe de-o parte, şi SC G SRL, prin director general I M P, în calitate de contractant, pe de altă parte, având ca obiect alocarea unei contribuţii financiare din fondurile Comunităţilor Europene pentru proiectul prezentat de contractant şi selecţionat de Centrul Naţional, având ca obiect „Pregătirea tinerilor muncitori în domeniul construcţiilor de locuinţe, respectiv în dezvoltarea noilor tehnologii pentru instalaţii sanitare şi de încălzire” (f.217-227, vol.3 d.u.p.).
Contractul face referire la cererea de finanţare nerambursabilă înaintată de SC G SRL, prin reprezentant legal P I M, împreună cu proiectul „Pregătirea tinerilor muncitori în domeniul construcţiilor de locuinţe privind dezvoltarea de noi tehnologii pentru execuţia instalaţiilor sanitare şi de încălzire” (f.162-198, vol.3 d.u.p.).
În motivarea proiectului propus, aplicanta SC G SRL a arătat că s-au dezvoltat noi tehnologii pentru instalaţiile de încălzire şi de alimentare cu apă, tehnologii care în contextul liberalizării pieţei au început să fie utilizate şi în România, fiind necesară o instruire corespunzătoare a forţei de muncă ce se ocupă cu montarea noilor tipuri de instalaţii sanitare şi de încălzire. În consecinţă, s-a propus realizarea unei pregătiri profesionale adecvate în parteneriat cu o firmă de profil din Germania, urmând ca 15 muncitori români să se deplaseze pentru o perioadă de 8 săptămâni în Germania şi să lucreze în toată această perioadă la parteneri germani cu activitate în domeniul instalaţiilor sanitare şi de încălzire, în scopul pregătirii lor teoretice şi practice.
În concret, în cadrul proiectului s-a arătat că rezultatele preconizate sunt „dobândirea de către muncitori a unor cunoştinţe importante în domeniul construcţiilor şi în special al instalaţiilor sanitare şi de încălzire; asimilarea unor cunoştinţe tehnologice importante pentru montajul, repararea şi întreţinerea instalaţiilor care sunt utilizate în străinătate şi care s-au introdus şi la noi; promovarea în rândul muncitorilor a unei discipline, începând cu ordinea la locul de muncă şi până la tehnologii de montaj al componentelor şi o bună operare a acestora” (f.180, vol. 3 d.u.p.).
Partenerul extern propus pentru desfăşurarea proiectului a fost firma „M GMBH” (Gesellschaft mit beschränkter Haftung, societate cu răspundere limitată, potrivit legislaţiei germane) din localitatea Wiesloch, reprezentată de numitul J D, acesta exprimându-şi acordul pentru participarea la proiect printr-un înscris datat 12.01.2001, în care se arată că „suntem de acord ca un număr de 15 persoane să vină pentru 8 săptămâni în Germania pentru a beneficia de formare în domeniul legat de tema proiectului” (f.134-135, vol. 3 d.u.p.).
În ce priveşte acest acord, revocat ulterior, s-a constatat că nu există nici un document ataşat cu privire la obiectul de activitate al firmei M GMBH, ori cu privire la aptitudinea reală a acesteia de a asigura instruirea tinerilor muncitori în domeniul instalaţiilor sanitare şi de încălzire; de altfel, Direcţia Generală Educaţie şi Cultură din cadrul Comisiei Europene a remarcat într-un raport din 22.12.2003 că scrisoarea de intenţie M (ca şi cea de reziliere) este „foarte generală şi redactată într-o germană aproximativă” (f.13, vol. 6 d.u.p.).
Având în vedere că proiectul a fost selectat de Centrul Naţional în vederea finanţării, obiectivele şi condiţiile sale au devenit obligatorii prin efectul contractului din data de 26.04.2002, care le înglobează şi face trimitere explicită la ele.
În preambulul contractului s-a prevăzut că orice modificare privind compoziţia parteneriatului prevăzut în proiect presupune, în mod necesar, o amendare a prezentului contract, în condiţiile în care caracterul transnaţional al proiectului şi obiectivele acestuia rămân neschimbate. Sunt considerate modificări în compoziţia parteneriatului schimbarea ţării sau a instituţiei partenere. Amendarea prezentului contract presupune încheierea unui act adiţional, semnat de Centrul Naţional şi de contractant, urmând ca la actul adiţional să se anexeze atât scrisoarea oficială de renunţare a instituţiei partenere, cât şi scrisoarea de acceptare a participării la proiectul „Leonardo da Vinci”, semnată de către noul partener (f.218, vol.3 d.u.p.).
Potrivit art. 1 din contract, coroborat cu art. 3.1 şi art. 4.1.1., obiectul contractului a constat în acordarea din bugetul programului „Leonardo da Vinci” a unei subvenţii de maximum 40.200 euro, pentru derularea proiectului propus şi aprobat (considerente pct.1), care urma să se desfăşoare pe o durată de 8 săptămâni, între 1.05.2002 – 9.07.2002, descrierea detaliată a proiectului fiind cuprinsă în anexele nr.1 şi 4, parte integrantă a contractului, anexe pe care reprezentantul contractantului, respectiv inculpatul P I M, a declarat că le cunoaşte şi le acceptă.
Obiectivele convenite ale programului de stagiu au fost: a) realizarea unui curs de pregătire lingvistică; b) pregătirea teoretică şi practică a stagiarilor în domeniul instalaţiilor sanitare şi de încălzire, cu sprijinul unor specialişti din Germania; c) instruirea stagiarilor în domeniul instalaţiilor sanitare şi de încălzire în cadrul unor firme partenere din Germania.
Potrivit art. 2.1 din contract, contractantul SC G SRL, reprezentată legal de inculpatul I M P, este unicul responsabil pentru realizarea integrală a obiectivelor proiectului, pentru gestiunea administrativă şi financiară a acestuia şi pentru realizarea plăţilor către stagiari, asumându-şi în acest scop următoarele obligaţii: a) desemnarea prin decizie scrisă a unei echipe pentru gestiunea proiectului, incluzând un responsabil cu programul de formare profesională şi un expert contabil pentru gestiunea financiară a proiectului; b) organizarea şi efectuarea selecţiei stagiarilor, potrivit unor criterii punctuale prestabilite, în aşa fel încât competenţa profesională, calităţile morale, nivelul de cultură generală şi de educaţie să asigure realizarea integrală a obiectivelor stabilite prin proiect; c) încheierea unor contracte de stagiu cu fiecare stagiar, precum şi a unor acorduri cu partenerii, în vederea asigurării unei derulări normale a proiectului; d) monitorizarea permanentă, prin mijloace specifice, a realizării obiectivelor programelor de stagiu şi asigurarea unor condiţii rezonabile de cazare şi masă pentru stagiari. S-a prevăzut în mod expres obligaţia unităţii contractante de a lua legătura cu partenerul extern şi de a întreprinde demersurile necesare pentru corectarea rapidă şi eficientă a abaterilor de la prevederile proiectului; e) informarea neîntârziată a Centrului Naţional despre orice împrejurare care poate prejudicia desfăşurarea normală a proiectului.
Stagiarii urmau a fi selecţionaţi prin concurs, potrivit unei proceduri stabilite la art. 2.1.6. din contract, iar contractantul şi-a asumat obligaţia de a propune în vederea participării numai persoane angajate cu carte de muncă, ori elevi sau studenţi, în toate cazurile numai persoane care îşi desfăşoară activitatea profesională ori studiile în cadrul unităţii contractante, respectiv SC G SRL (art. 2.1.7.).
Potrivit art. 4.1.1. din contract, contractantul SC G SRL sau stagiarul nu pot folosi, sub nici un motiv, sume provenind din subvenţia financiară alocată proiectului în alte scopuri decât cele prevăzute în proiectul la care se referă prezentul contract.
În condiţiile art. 4.1.4., toate plăţile efectuate de Centrul Naţional către contractant sunt considerate a fi avansuri, până la aprobarea raportului final şi a decontului financiar corespunzător. Cota de eligibilitate urma să fie fixată de Centrul Naţional, în temeiul analizei raportului final şi a decontului financiar, ţinând seama de aprecierea rezultatelor proiectului şi de evaluarea eligibilităţii cheltuielilor aprobate.
În acest sens, art. 5.1.3. dispune fără echivoc că Centrul Naţional poate refuza plata soldului, în cazul în care contractantul nu respectă termenul limită de prezentare a raportului final, ori calitatea documentelor prezentate nu permite aprobarea acestora. În acest caz, contractantul s-a obligat să ramburseze sumele primite, pentru care nu s-au prezentat documente justificative, în termen de 3 zile de la notificarea sa de către Centrul Naţional.
Potrivit art. 4.1.7., contractantul acceptă ca subvenţia financiară să nu poată da naştere niciunui profit, iar orice venit generat de derularea proiectului să fie declarat în bilanţul financiar şi să diminueze cuantumul subvenţiei alocate prin programul „Leonardo da Vinci”, fiind astfel evident că unicul scop al subvenţiei din fondurile comunitare este realizarea efectivă a obiectivelor programului, în beneficiul formării profesionale a stagiarilor, şi nicidecum obţinerea unei beneficiu, direct ori indirect, de către contractantul SC G SRL, ori de către partenerul extern al acestuia.
În ce priveşte transferul subvenţiei financiare în contul bancar al contractantului, s-a stipulat un avans în cuantum de 60 % din totalul subvenţiei, respectiv 24.120 euro, în termen de 60 de zile de la semnarea contractului de către ambele părţi, o tranşă intermediară de 20 % din totalul subvenţiei maximale, plătibilă în termen de 60 de zile de la primirea subvenţiei de la Comisia Europeană, precum şi plata soldului (diferenţa dintre subvenţia totală şi avansuri), în termen de 60 de zile de la confirmarea aprobării raportului final.
Potrivit art. 5.3 din contract, unica persoană autorizată să administreze contul bancar al contractantului, deschis pentru primirea subvenţiei financiare, este inculpatul I M P. Manualul Administrativ şi Financiar (anexa 3 la contract, parte integrantă din acesta conform art. 8) prevede că persoana cu drept de semnătură este persoana legal îndreptăţită să angajeze din punct de vedere juridic promotorul ori partenerul în cadrul plasamentului (f.262, vol.3 d.u.p.), inculpatul fiind astfel persoana responsabilă pentru gestionarea corectă a fondurilor comunitare (considerate doar avansuri până la confirmarea realizării integrale a proiectului) şi pentru atingerea obiectivelor stagiului.
Instanţa a constatat că potrivit art. 4.2. din contract (coroborat cu art. 2.1.12) alocaţiile financiare individuale, în sumă maximă de 2.380 euro pentru fiecare stagiar, trebuia să fie plătite fiecărui stagiar, costurile eligibile ce puteau fi acoperite din alocaţia financiară individuală fiind costuri pentru cazare şi masă, costuri de mobilitate (transport) în scopul realizării obiectivelor proiectului, costuri pentru asigurări (medicală şi accidente de muncă), taxe de viză, orice alte cheltuieli fiind considerate neeligibile. Dispoziţia contractuală amintită se coroborează cu art. 4.1.5., din care a rezultat că contractantul avea obligaţia transferului fondurilor primite către organismele gazdă şi/sau către stagiari, în temeiul unor contracte specifice, în formă tip, în care să se prevadă activităţile specifice, cuantumul, modalităţile şi termenele de plată. Manualul Administrativ şi Financiar (f.267, vol. 3 d.u.p.) prevede în acest sens că se recomandă ca alocaţia forfetară de sejur, destinată beneficiarului (stagiarului), să-i fie virată acestuia într-un cont bancar. În condiţiile art. 5.2, contractantul s-a obligt să plătească stagiarilor participanţi la plasament alocaţiile financiare individuale cu cel mult 2 zile înaintea plecării din România, iar potrivit art. 5.2.1., contractantul va plăti stagiarului alocaţia financiară individuală pe baza unui „stat de plată” sau „dispoziţii de plată”, cu menţionarea scopului plăţii, sub semnătura beneficiarului. Atunci când efectuează plăţi în favoarea stagiarului (cazare, masă, transport, asigurare medicală, taxă viză) contractantul va notifica în scris stagiarului sumele aferente cheltuielilor întreprinse, iar notificarea trebuia făcută în cel mult 6 zile de la efectuarea plăţii. Aceste dispoziţii contractuale subliniază că plasamentul avea ca scop exclusiv realizarea obiectivelor programului, în interesul stagiarilor, beneficiarii alocaţiilor financiare individuale.
În condiţiile art. 8, fac parte integrantă din contract Condiţiile generale aplicabile subvenţiei primite din fondurile comunitare, precum şi Manualul Administrativ şi Financiar aprobat de Comisia Europeană; fac de asemenea parte integrantă din contract lista nominală a stagiarilor selecţionaţi şi fişele individuale ale acestora.
Art.1.2 din Condiţiile generale aplicabile subvenţiei dispune că, cu excepţia unui caz de forţă majoră, contractantul este obligat să repare orice daună cauzată Centrului Naţional sau Comisiei Europene ca urmare a realizării, slabei realizări ori nerealizării proiectului.
Instanţa a considerat relevante dispoziţiile art. 2 din condiţiile generale, intitulat „conflictul de interese”, potrivit cărora contractantul se angajează să ia toate măsurile de precauţie necesare pentru a preveni orice conflict de interese. În acest scop, va aduce la cunoştinţa Centrului Naţional, fără întârziere, orice situaţie generatoare de conflict de interese, sau susceptibilă să conducă la un conflict de interese.
B. Din declaraţiile martorului P C a rezultat că acesta nu a fost angajat, ci colaborator al SC G SRL, colaborare ce viza prestarea unor servicii de consultanţă în domeniul arhitecturii şi al construcţiilor, fără a exista o legătură între convenţia de colaborare şi implementarea proiectului cu finanţare externă.
Cu toate acestea, la sugestia numitului M I şi la solicitarea inculpatului P I M, administratorul şi asociatul unic al SC G SRL, martorul P C a propus proiectul menţionat (considerente, pct. 2 – 5), martorul fiind cel care a propus atât tematica proiectului, cât şi obiectivele specifice ale acestuia.
Instanţa a considerat deosebit de relevantă declaraţia martorului P C (f.136-141 vol.1 d.u.p.), potrivit cu care „P I M avea cunoştinţă de această oportunitate de a câştiga bani, context în care propunerea avansată de către I nu era un element de noutate decât pentru mine”, întrucât din această declaraţie rezultă un prim indiciu – confirmat de toate probele administrate în cauză – că inculpatul a propus şi desfăşurat proiectul de mobilităţi în scopul de a obţine un beneficiu personal, neavând intenţia reală de realizare a obiectivelor propuse.
Atât din declaraţiile martorilor P C şi P S, cât şi din declaraţiile inculpatului P I M, coroborate cu actele dosarului, a rezultat că inculpatul nu s-a conformat obligaţiilor stabilite prin contractul de finanţare şi nu a desemnat prin decizie scrisă o echipă pentru gestiunea proiectului (considerente, pct.11) şi nu a existat nici o evidenţă contabilă specială şi distinctă pentru gestiunea financiară a proiectului, aspect ce contravine Manualului Administrativ şi Financiar (f.257 – 273, vol.3 d.u.p.), însuşit prin semnătură de inculpat, ale cărui apărări referitoare la necunoaşterea acestor dispoziţii nu pot fi primite. Astfel, Manualul Administrativ şi Financiar prevede utilizarea unei evidenţe contabile care să permită identificarea surselor de finanţare a proiectului, respectiv a cheltuielilor legate de proiect şi survenite pe parcursul contractului. Se recomandă totodată ca persoanele responsabile de administrarea proiectului să fie diferite de cele responsabile de gestiunea financiară (II.5.3, f.272), aspect nerespectat de inculpatul P I M, care, în calitate de semnatar al contractului, este persoana responsabilă pentru administrarea proiectului şi care, totodată, este singura persoană autorizată să dispună de sumele transferate în contul special.
C. La data de 16.10.2001, M GMBH a transmis o notificare semnată de reprezentantul J D (f.199, vol.3 d.u.p.), prin care a anunţat că nu poate participa la proiectul propus de SC G SRL, iar la data de 6.11.2001, societatea D B R (fără alte indicaţii cu privire la natura juridică a entităţii, respectiv tipul societăţii comerciale) a comunicat un înscris, semnat de numitul A S, prin care şi-a exprimat acordul să devină partenerul SC G SRL în derularea proiectului derulat de această societate (considerente, pct.2-5). Entitatea D B R îşi exprima acordul ca 15 persoane să vină în Germania pentru 8 săptămâni, „pentru a se instrui în legătură cu tema proiectului” (f.200, vol.3 d.u.p.).
Scrisoarea semnată de numitul A S nu a fost însoţită de nici un document justificativ cu privire la înfiinţarea şi obiectul de activitate al firmei (singura menţiune de pe antet fiind aceea de „consultanţă IT”) şi de nici un fel de dovezi cu privire la aptitudinea entităţii D B R de a asigura pregătirea profesională a tinerilor muncitori în domeniul noilor tehnologii în execuţia instalaţiilor sanitare şi de încălzire.
Acest aspect este subliniat în raportul din data de 22.12.2003 întocmit de Direcţia Generală Educaţie şi Cultură din cadrul Comisiei Europene (considerente, pct.6), care relevă în mod judicios, cu privire la scrisoarea de intenţie a D B R, că „e de mirare că o întreprindere „IT-Beratung” („consultanţă IT”) se angajează într-un proiect „Instalaţii sanitare şi de încălzire” (f.13, vol.6 d.u.p.). Din acelaşi raport rezultă că societatea D B R a mai fost implicată în alt proiect desfăşurat, prin Centrul Naţional, cu SC P&I I SRL, reprezentată de numitul M P, înlocuind şi în cadrul acelui proiect firma M GMBH, reprezentată de J D. În raportul Direcţiei Generale Educaţie şi Cultură se reţine că raportul final al acestui proiect prezintă asemănări izbitoare cu raportul final al proiectului ce formează obiectul prezentei cauze.
Din cuprinsul actelor înaintate de autorităţile judiciare germane, solicitate prin comisie rogatorie, coroborate cu raportul de constatare întocmit de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (f. 194 – 260 vol.2 d.u.p.), a rezultat de altfel că deşi promotorul SC G SRL a arătat că proiectul urmează a se realiza în colaborare cu un partener german ce poate asigura o pregătire profesională, societatea M GMBH nu a funcţionat niciodată în mod real la sediul indicat (localitatea Wiesloch, Schlosstrasse nr.8), imobilul de la adresa respectivă aflându-se în proprietatea unei familii M din anul 1976; societatea M a fost înregistrată la Heidelberg, în perioada 1.10.2000 – 24.04.2002, şi a avut trei asociaţi: J V D, H B E şi numitul M I C, acesta din urmă fiind în acelaşi timp asociat în societatea P&I I SRL cu fiul inculpatului P I M, firmă ce a beneficiat la rândul ei de o finanţare prin programul „Leonardo da Vinci”.
La data de 6.12.2001 s-a încheiat contractul de stagiu între promotorul SC G SRL şi partenerul extern D B R, reprezentat de această dată de numita A S (f.206-210, f.211 – 216, vol.3 d.u.p.). Prin acest contract, promotorul SC G SRL, reprezentat de inculpatul I M P, s-a obligat să întreprindă toate măsurile necesare pentru funcţionarea eficientă a plasamentului, în condiţiile stabilite prin contractul încheiat între promotor şi Centrul Naţional „Leonardo da Vinci”; totodată, partenerul extern D B R, având statut de organizaţie gazdă, s-a obligat să colaboreze cu persoana responsabilă cu monitorizarea schimbului, să asigure condiţii rezonabile de cazare şi masă pentru stagiari şi să transfere stagiarilor, pe baza unor documente scrise, sub semnătură, alocaţiile financiare individuale ce li se cuvin, subliniindu-se astfel încă o dată că, în concepţia Programului „Leonardo da Vinci”, sumele alocate de Comisia Europeană pentru derularea proiectelor finanţate trebuie, în cea mai mare parte, să fie utilizate în mod nemijlocit şi individual de stagiarii implicaţi în proiecte, desigur în concordanţă cu scopurile stagiului (considerente, pct.19).
Din datele comunicate, prin comisie rogatorie, de municipalitatea oraşului Frankfurt am Main (f.61-64, vol.2 d.u.p.) a rezultat că au existat două entităţi juridice cu denumirea D B R, respectiv una înfiinţată la data de 18.10.2001 şi radiată la 28.02.2002, reprezentată de A S, iar alta înfiinţată la data de 1.03.2002 şi radiată la data de 26.08.2003, reprezentată de A S. Ambele firme au avut ca obiect de activitate „dezvoltarea şi consilierea în domeniul procesării electronice a datelor, ofertarea de măsuri de formare profesională în cadrul programului de asistenţă al Uniunii Europene „Leonardo da Vinci”, în colaborare cu societăţile corespunzătoare”.
Contractul încheiat la data de 16.12.2001 între SC G SRL, prin inculpatul I M P, şi D B R, prin A S, a fost încheiat cu o entitate fictivă, inexistentă la data respectivă, societatea D B R administrată de numita A S fiind înfiinţată abia ulterior. În consecinţă, contractul este lovit de nulitate absolută, pentru lipsa capacităţii de folosinţă a uneia din părţile contractante, iar în contract a fost indicat contul bancar personal al A S, nu un cont al societăţii partenere.
Pe de altă parte, din raportul întocmit de autorităţile judiciare germane în cadrul comisiei rogatorii (f.30 – 38, vol. 2 d.u.p.) a rezultat că în urma percheziţionării domiciliului numitei A S, ca şi a sediului firmei D B R, s-a constatat că această societate nu a efectuat înregistrări contabile, fiind găsite doar documente referitoare la derularea, în colaborare cu firme româneşti, a unor programe finanţate din fondurile programului „Leonardo da Vinci”. În urma neregulilor constatate şi expuse în cadrul raportului menţionat, s-a deschis o anchetă penală împotriva numitei A S şi a altor două persoane pentru fraudă de subvenţie economică, infracţiune prev. de art. 264 C.pen. german.
Durata scurtă de existenţă a societăţilor intitulate D B R, obiectul de activitate al acestora, care fie nu avea nicio legătură cu proiectul ce formează obiectul prezentei cauze (consultanţă în domeniul procesării electronice a datelor), fie consta tocmai în desfăşurarea unor programe cu finanţare comunitară, precum şi celelalte împrejurări constatate în cadrul comisiei rogatorii au condus la concluzia că aceste entităţi nu aveau aptitudinea reală de a asigura pregătirea profesională a tinerilor muncitori în domeniul tehnologilor de execuţie a instalaţiilor sanitare şi de încălzire, fiind înfiinţate pentru derularea proiectelor cu finanţare comunitară, în colaborare cu societăţile reprezentate de inculpatul I M P şi de fiul acestuia, numitul M P.
De altfel, numita A S, născută P, este verişoara inculpatului I M P, iar încheierea contractului dintre inculpat şi A S a generat un evident conflict de interese, în discordanţă cu dispoziţiile explicite ale art. 2 din Condiţiile generale aplicabile subvenţiei (considerente, pct. 22). Nu pot fi primite apărările inculpatului, în sensul că relaţia sa de rudenie cu A S nu constituie în sine un astfel de conflict de interese, întrucât pentru orice persoană raţională şi de bună-credinţă este evident că încheierea, în contextul dat, a unui contract cu o societate reprezentată de o rudă a acesteia are cel puţin aptitudinea de a da naştere unui conflict de interese. Existenţa în cauză a conflictului de interese rezultă şi din dispoziţiile Regulamentului financiar al Comisiei Europene nr. 1605/2002, potrivit cu care conflictul de interese poate rezulta dintr-un interes economic (...) din motive familiale sau afective, sau din orice alt tip de interes susceptibil de a influenţa executarea imparţială şi obiectivă a proiectului.”
Prin urmare, inculpatul I M P nu şi-a îndeplinit obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni un conflict de interese – prin căutarea altui partener extern, apt să asigure realizarea obiectivelor programului – şi nici pe aceea de a informa neîntârziat Centrul Naţional despre această situaţie, cel puţin susceptibilă de a constitui un conflict de interese.
Instanţa a constatat totodată că deşi renunţarea firmei M GMBH s-a produs la 16.10.2001, iar două luni mai târziu a fost încheiat contractul de colaborare cu entitatea D B R, reprezentată de A S, inculpatul I M P nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a informa Centrul Naţional cu privire la schimbarea partenerului extern, de a prezenta scrisorile de renunţare a partenerului iniţial şi de acceptare din partea noului partener şi de a solicita încheierea unui act adiţional la contractul de finanţare, schimbarea partenerului extern fiind condiţionată de acceptul Centrului Naţional (considerente, pct.8).
În acest mod, s-a ajuns la situaţia în care partenerul extern fusese deja schimbat, dar în proiectul anexat contractului de finanţare şi devenit obligatoriu prin acest contract se specifică în continuare că partenerul extern ar fi M GMBH (f.243, vol.3 d.u.p.), ceea ce duce la concluzia că Centrul Naţional a încheiat contractul de finanţare în necunoştinţă de cauză, atât în ce priveşte adevăratul partener extern al contractantului, cât şi în ce priveşte conflictul de interese decurgând din rudenia inculpatului cu numita A S. „Omisiunea” inculpatului de a aduce la cunoştinţă schimbarea partenerului extern constituie astfel o veritabilă inducere în eroare a Centrului Naţional, fiind evidentă lipsa de onestitate de care a dat dovadă inculpatul P I M, încă din faza înaintării proiectului şi a semnării contractului de finanţare.
D. Potrivit contractului de finanţare, stagiarii selectaţi în vederea participării la program trebuia să fie angajaţi cu carte de muncă, ori elevi sau studenţi aflaţi în curs de pregătire profesională la contractantul SC G SRL, fiind totodată necesară organizarea unei proceduri formale de selecţie a stagiarilor, prin concurs (considerente pct. 12).
Martorul P C a întocmit în fals „Lista nominală cu stagiarii selecţionaţi să participe la proiect”, precum şi fişele individuale ale stagiarilor, documente în care se menţiona că aceştia ar fi tehnicieni şi muncitori în instalaţii, angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată la promotorul SC G SRL (f.2-5, vol.5 d.u.p., f.276 – 292, vol.3 d.u.p.). Totodată, martorul a semnat în fals în numele stagiarilor.
Cu toate acestea, din adresa nr. 5883/R/7.03.2007 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a rezultat că niciunul din cei 15 stagiari, beneficiari ai plasamentului, nu erau angajaţi cu carte de muncă ai SC G SRL (f.77, vol. 2 d.u.p.).
Din declaraţiile concordante ale inculpatului P I M, ale martorului P C şi ale tuturor stagiarilor audiaţi în calitate de martori a rezultat că cei 15 stagiari, participanţi la proiect, nu au lucrat niciodată în calitate de angajaţi cu carte de muncă, ori de colaboratori, pentru SC G SRL, fiind recrutaţi în mod aleatoriu, prin diverse cunoştinţe comune ori studenţi, de către învinuitul P C (desemnat ca responsabil de proiect de către inculpatul P I M). Totodată, stagiarii audiaţi în calitate de martori au declarat că nu au semnat lista nominală şi contractele individuale de stagiu, anexate contractului de finanţare.
Martorul P C a declarat că înainte de semnarea contractului de finanţare, s-a ocupat împreună cu inculpatul P I M de selectarea stagiarilor; procedura de selecţie a fost una informală „şi astfel ne-am axat pe diverse cunoştinţe comune, diverşi studenţi care lucrau la alte firme (...) La acel moment am aflat că pentru finanţarea proiectului era necesar ca viitorii stagiari să fie angajaţi ai SC G SRL, însă era o chestiune imposibilă în condiţiile în care această firmă avea doi sau trei angajaţi” (f.149 – 159, vol 1 d.u.p.).
În faţa instanţei, martorul a declarat că persoanele selectate erau studenţi, ori persoane care aveau diverse joburi, şi că a căutat ca măcar unele dintre acestea să aibă cunoştinţe din domeniul construcţiilor, putând astfel să-i pună în temă şi pe ceilalţi; principalul criteriu de selecţie a fost însă să fie vorba de persoane cunoscute.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat de altfel că cei mai mulţi dintre aceştia nu aveau nicio legătură cu domeniul construcţiilor, cu atât mai puţin cu tehnologiile din domeniul instalaţiilor sanitare ori de încălzire, motiv pentru care nu erau în mod real interesaţi de obiectivele programului (cu excepţia martorului Ş A); astfel, realizarea acestor obiective a fost zădărnicită din start, prin modalitatea în care inculpatul P I M a înţeles să selecţioneze atât participanţii la stagiu, cât şi partenerul extern.
Anumite afirmaţii ale martorului P C şi ale inculpatului P I M au relevat de altfel indiferenţa manifestă a martorului şi a inculpatului faţă de realizarea obiectivelor programului iniţiat de cei doi şi faţă de respectarea prevederilor contractului de finanţare semnat de aceştia. Astfel, martorul P C a declarat în faţa instanţei că nu s-a realizat o procedură formală de selecţie, întrucât „nu era cazul, fiind vorba de o firmă privată”, cu toate că potrivit contractului de finanţare, concursul pentru selectarea stagiarilor era obligatoriu. Totodată, inculpatul P I M a declarat că muncitorii angajaţi de SC G SRL nu erau angajaţi permanent, ci numai în măsura în care societatea contracta lucrări (f.42 dosar instanţă), iar martorul P C a relevat că era imposibil ca SC G SRL să-i angajeze pe tineri şi să plătească contribuţiile către stat numai pe durata desfăşurării contractului. Se constată însă că raţiunea accesării fondurilor europene puse la dispoziţie prin programul „Leonardo da Vinci” era tocmai îmbunătăţirea aptitudinilor profesionale ale unor muncitori angajaţi, prin ipoteză, anterior şi în mod durabil, real, iar nu doar pentru crearea unei aparenţe neconforme realităţii şi pentru ascunderea neeligibilităţii unui proiect pur formal.
Martorul P C a recunoscut de altfel că în urma consultării cu inculpatul P I M, a întocmit în fals lista nominală anexată contractului şi fişele individuale ale stagiarilor, din care rezultă că aceştia ar fi fost angajaţi cu carte de muncă la SC G SRL, în calitate de tehnicieni sau muncitori în instalaţii, semnând totodată în fals în locul stagiarilor. Totodată, în februarie – martie 2002, martorul P C a completat contractele individuale de stagiu şi le-a semnat în locul stagiarilor; pentru G SRL, contractele de stagiu au fost semnate de inculpatul P I M, care era perfect conştient de întocmirea unor acte atestând împrejurări false şi care i-a solicitat verbal martorului P C să se implice în derularea proiectului, în temeiul unor legături anterioare între familiile P şi P.
Lipsa de eligibilitate a proiectului propus de societatea administrată de inculpat, în ceea ce priveşte condiţia ca stagiarii să fie angajaţii SC G SRL, convenită prin contractul de finanţare, a fost prin urmare ascunsă prin activitatea infracţională a martorului P C, care a indicat în listele nominale şi fişele individuale, anexate contractului, că stagiarii ar fi tehnicieni şi muncitori în instalaţii, angajaţi cu carte de muncă ai SC G SRL, împrejurare total neadevărată. Instanţa constată însă că inculpatul P I M nu a fost străin de această activitate infracţională, determinându-l pe martorul P C să mistifice actele care au stat la baza selectării proiectului şi semnând un contract de finanţare întemeiat pe acte şi declaraţii false (considerente, pct. 39).
Participarea martorului P C la această operaţiune se datorează, potrivit depoziţiei sale, faptului că „aveam o obligaţie morală faţă de inculpatul P I M, întrucât într-un moment în care firma de arhitectură nu mergea bine, iar soţia mea M nu avea serviciu, în anul 2001, soţia inculpatului – doamna H P – a angajat-o pe soţia mea la Ministerul Integrării Europene, unde a lucrat până la sfârşitul lui 2005, fiind greu să nu colaborăm în aceste condiţii”.
E. Potrivit contractului de finanţare încheiat de Centrul Naţional cu SC G SRL, obiectivele convenite ale programului de stagiu au fost: a) realizarea unui curs de pregătire lingvistică; b) pregătirea teoretică şi practică a stagiarilor în domeniul instalaţiilor sanitare şi de încălzire, cu sprijinul unor specialişti din Germania; c) instruirea stagiarilor în domeniul instalaţiilor sanitare şi de încălzire în cadrul unor firme partenere din Germania.
În urma audierii în calitate de martori a stagiarilor implicaţi în proiect (G C, T M (fostă M), N A, M N, R M A, S M D, D R, A M, S C G, Ş G, U B G, Ş A) a rezultat că timp de 8 săptămâni aceştia nu au fost implicaţi în absolut nicio activitate prevăzută în proiect, în schimb au vizitat obiective turistice din Germania. Totodată, stagiarii au declarat că nu au beneficiat de nicio pregătire lingvistică organizată, cu atât mai puţin de una legată de conţinutul plasamentului. Partenerul extern A S s-a limitat la a asigura cazarea şi hrana stagiarilor, precum şi la a le înmâna la sfârşitul programului câte un certificat care atesta participarea lor la plasament.
Astfel, martorul R M A a declarat că la data derulării proiectului (vara anului 2002) era student în anul I la Academia de Studii Economice, Facultatea de Economie Agroalimentară şi Mediu, nefiind interesat de domeniul instalaţiilor sanitare şi de încălzire. Martorul a declarat că în cursul stagiului s-au efectuat doar câteva vizite pe şantiere, la care se ducea doar cine era interesat, că au existat aproximativ 4-5 persoane care erau mai interesate de domeniul construcţiilor şi care au participat la discuţii cu A S, „care am înţeles că are o pregătire în domeniu”. Martorul a declarat că „am avut impresia că efectuarea unei pregătiri profesionale în domeniul instalaţiilor se urmăreşte mai mult formal”, el rezumându-se la vizite cu caracter turistic şi la o vizită la aeroportul din Frankfurt.
Martorul G C, la data derulării contractului student la Facultatea de Marketing, a declarat că nu cunoştea decât în linii generale conţinutul programului, de care nu a fost interesat, întrucât nu avea legătură cu pregătirea sa profesională; motivul determinant pentru martor (ca şi pentru majoritatea participanţilor) a fost ocazia de a vizita o ţară străină. Martorul a declarat că „în timpul desfăşurării programului am vizitat oraşul Frankfurt şi zona limitrofă şi ne-am bucurat de timpul frumos petrecut acolo (...) nu cunoşteam limba germană şi nu a existat un curs de pregătire lingvistică, nici înainte şi nici după plecarea în Germania. De noi s-a ocupat în acea perioadă un cuplu cu băiatul lor (A şi A (B) S şi fiul lor A – n.inst.), care ne aduceau mâncare şi ne asigurau cele necesare (...) Din câte îmi aduc aminte, cam asta a fost tot. Nu am desfăşurat activităţi comune cu această familie. Nu s-au desfăşurat activităţi referitoare la programul instalaţiilor (...) ceilalţi participanţi nu mi-au spus că ar fi luat parte la vreo pregătire în domeniul instalaţiilor (...) Pe inculpatul P l-am cunoscut în prima zi când am ajuns în Germania, a avut o discuţie cu noi în legătură cu modul în care trebuie să ne purtăm într-o ţară străină. Altceva nu am mai discutat.” Martorul a declarat totodată că a consemnat în mod nereal în cuprinsul raportului de stagiu activităţile ce ar fi fost desfăşurate, la solicitarea unei persoane din cadrul firmei care l-a trimis.
Martora T (fostă M) M, la data proiectului studentă la Facultatea de Drept, s-a întors în ţară la numai câteva zile după ce a ajuns în Germania, împreună cu inculpatul P I M, pentru a susţine un examen, întorcându-se la Frankfurt abia după aproape 3 săptămâni. Instanţa a constatat că martora nu a adus la cunoştinţa inculpatului înaintea plecării că urma să se întoarcă în ţară, dar şi că această împrejurare (lipsa pentru 3 săptămâni a martorei) nu a fost evidenţiată în raportul final întocmit de inculpat, fapt ce ar fi avut drept consecinţă cel puţin diminuarea cheltuielilor eligibile şi deci a subvenţiei încasate. Martora a declarat că „activităţile specifice programului s-au realizat într-o mică măsură, în sensul că am efectuat o vizită pe un şantier cu persoanele care se ocupau de noi, fără a exista însă contacte cu firme germane de profil. Nu a existat nicio pregătire lingvistică pe parcursul programului (...) Condiţiile de cazare au fost foarte bune, iar în timpul petrecut acolo am desfăşurat preponderent activităţi turistice.”
Din datele referitoare la traficul de frontieră, comunicate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (f.179 – 185, vol. 1 d.u.p.) rezultă că M M a lipsit din Germania în perioada 5.06. – 26.06.2002, N A a ajuns în România la 16.07.2007, iar D R, la 24.07.2007, cu 2 săptămâni, respectiv 1 săptămână înainte de finalizarea stagiului.
Martorul Ş A a declarat că atât în 2002 cât şi în prezent lucrează ca inginer în domeniul instalaţiilor în construcţii, fiind interesat de program din punct de vedere profesional (iar nu turistic, întrucât mai lucrase în Germania şi cunoştea zona Frankfurt). Potrivit declaraţiei martorului, din punct de vedere profesional „programul a fost sub aşteptări, întrucât nu am avut contacte cu firme germane de profil ori cu specialişti în domeniu; de noi s-a ocupat dna. A S, care este inginer şi mi-a pus la dispoziţie mai multe normative în construcţii (...) am realizat nişte vizite la aeroportul din Frankfurt, precum şi pe nişte şantiere, fără ca acestea să fi fost intermediate de firmele care lucrau acolo (...) au fost organizate mai multe vizite turistice cu microbuzul aflat la dispoziţia echipei de acolo, însă eu nu am participat, deoarece cunoşteam zona din alte ocazii (...) Condiţiile de cazare au fost bune (...) probabil însă că dacă s-ar fi organizat altfel, în sensul ca noi să ne căutăm cazarea în temeiul bursei primite, ar fi fost mai bine (...).” Acelaşi martor a declarat în cursul urmăririi penale că „referitor la calitatea stagiului, declar că aceasta a fost îndoielnică, întrucât nu am avut niciodată percepţia că organizatorii funcţionează ca o societate comercială capabilă să susţină un astfel de proiect, pregătirea tehnică a lăsat de dorit, bagajul de cunoştinţe nu s-a îmbunătăţit şi trebuia să facem tot timpul economii. Spre exemplu, dl. P ne-a sfătuit să consumăm cât mai puţină apă, curent şi gaz, ca să facem economii” (f.134, vol.1 d.u.p.).
Martorul D R, la data proiectului student la Facultatea de Construcţii Civile, a declarat că „am vizitat o dată o structură în construcţie de la aeroportul din Frankfurt, fiind însoţiţi de dl. B şi de P C. Nu au existat contacte cu firme germane de proiectare sau construcţie şi nici cursuri lingvistice. La sfârşit am considerat că am avut o vacanţă de 2 luni (....) Din punct de vedere profesional, acest lucru nu m-a ajutat, însă am diploma acasă.”
Aceeaşi situaţie a rezultat şi din declaraţiile învinuitului P C, care i-a însoţit pe stagiari în Germania şi care, revenind la Frankfurt după 3 săptămâni, a aflat de la A S că aceasta nu a fost în măsură să stabilească contactele necesare cu firme din domeniu, iar stagiarii i-au comunicat că s-au limitat la vizite turistice în zona Frankfurt. În aceste condiţii, martorul a „vizitat” împreună cu stagiarii aeroportul din Frankfurt (într-o zonă accesibilă publicului şi fără ca vizita să fi beneficiat de asistenţa vreunui specialist în construcţii) şi a pătruns incidental în incinta unor şantiere din zona Frankfurt – Sossenheim, fără a exista vreun contact profesional cu vreo firmă germană. Martorul l-a informat pe inculpatul P I M că stagiul nu-şi atinge obiectivele propuse, însă acesta nu a avut nicio reacţie.
Astfel, martorul P C a declarat că „la începutul lunii iunie 2002 am plecat împreună cu cei 15 stagiari în Germania (...) Cazarea stagiarilor s-a realizat într-un imobil P + 1 (din localitatea Frankfurt – Sossenheim – n.inst.), alcătuit din 5 camere de locuit gen dormitor, două băi şi o bucătărie, despre care am înţeles că fusese închiriat de către A S pentru o perioadă mai lungă, avându-se în vedere faptul derulării şi altor proiecte cu finanţare externă. Înaintea noastră, în vilă fuseseră cazaţi alţi stagiari veniţi în practică cu M P, fiul lui P I M, prin firma „SC P&I I” SRL, iar după noi urmau să fie cazaţi alţi stagiari aduşi printr-o organizaţie non-profit „Sărata Monteoru”, a lui M I. În cele 3 zile cât am stat în Germania, A S mi-a spus că deja a stabilit mai multe contacte cu firme din domeniul construcţiilor pentru vizitarea unor şantiere şi a unor firme de echipamente şi instalaţii sanitare, însă fără să-mi arate vreun document (...) La data de 6.06.2002, m-am reîntors în ţară cu autoturismul lui P I M, cu menţiunea că una dintre stagiare, M M, studentă la Drept, la venit cu noi în condiţiile în care avea un examen de dat, pentru 2-3 zile. În fapt, stagiara a revenit în Germania în data de 25.06.2002 împreună cu mine, cu autocarul (...) Am rămas în Germania până în data de 27.06.2002, locuind în aceeaşi clădire cu cei 15 stagiari. Aceştia mi-au spus că în cele 3 săptămâni de stagiu nu vizitaseră nicio firmă în domeniul instalaţiilor sanitare şi de încălzire, iar A S mi-a confirmat acest lucru, spunând că nu a putut stabili contactele necesare. Stagiarii nu făcuseră în acea perioadă decât vizite turistice de socializare. După discuţia mea cu A S (...) am vizitat aeroportul din Frankfurt (...) am vizitat o zonă a aeroportului, un terminal în curs de execuţie, unde era permis accesul oricărei persoane aflate în aeroport. Aşa cum se observă, nici această vizită nu a fost intermediată oficial de vreun reprezentant al aeroportului din Frankfurt, sau al vreunei firme care îşi desfăşura activitatea în modernizarea acestuia. Tot la iniţiativa mea, am luat o parte din stagiarii care au vrut să meargă cu mine şi i-am condus la două şantiere organizate în localitatea Sossenheim (...) accesul nu a fost permis de vreo persoană din partea constructorului, ci pur şi simplu am intrat „la liber” (...) Despre pregătirea lingvistică, nu am niciun fel de date în legătură cu susţinerea unei astfel de pregătiri. La întoarcere i-am dat lui P I M toate facturile emise de către D B R şi i-am relatat faptul că nu se stabilise niciun contact cu firmele din domeniul instalaţiilor sanitare şi de încălzire, însă acesta nu a avut niciun fel de reacţie.” (f.138 – 140, vol. 1 d.u.p.).
Instanţa a considerat că declaraţia martorului P C este veridică şi va înlătura ca nesincere apărările inculpatului, care a încercat să susţină că el nu era la curent cu modul de realizare a stagiului, nefiind informat corespunzător de martorul P C.
Audiat de instanţă, inculpatul P I M a recunoscut că nu deţinea documente privind obiectul de activitate şi capacitatea firmei D B R de a asigura plasamentul stagiarilor la firme de profil, însă a avut încredere în verişoara sa, A S, care l-a asigurat că va stabili contactele personale necesare, în cadrul unei asociaţii a antreprenorilor în construcţii din landul Hessen. Inculpatul a susţinut că nu a fost informat de martorul P C cu privire la neîndeplinirea obiectivelor stagiului, şi că a aflat abia în anul 2003 detalii în legătură cu desfăşurarea acestuia, însă a „presupus” că în măsura în care martorul P i-a povestit despre o neregulă, a sunat-o pe A S. În fine, inculpatul a susţinut în apărarea sa că nu putea în mod rezonabil să monitorizeze desfăşurarea stagiului de la Bucureşti, iar cheltuieli pentru deplasările sale în Germania (care ar fi costat mulţi bani) nu erau prevăzute în proiect (f.41-44).
Au fost înlăturate susţinerile inculpatului, în sensul că nu ar fi fost la curent în legătură cu modul de desfăşurare a stagiului, acestea fiind neverosimile şi contrazise de probele administrate; astfel, inculpatul a fost prezent la începutul stagiului la Frankfurt, iar o minimă diligenţă ar fi cerut să se informeze în detaliu cu privire la desfăşurarea programului, nefiind rezonabil ca într-un stadiu atât de avansat al proiectului să se fi mulţumit cu asigurări generice ale A S, că „va stabili contacte” cu firme din domeniu. Pe de altă parte, inculpatul a fost informat cu exactitate de către martorul P C cu privire la faptul că stagiarii nu au desfăşurat nicio activitate în legătură cu proiectul şi s-au rezumat la activităţi turistice, însă nu a avut nicio reacţie, fapt ce relevă cu prisosinţă că inculpatul însuşi nu se aştepta şi nici nu urmărea ca stagiul să aibă o finalitate reală. Nu în ultimul rând, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi în primul rând scrisorile descoperite în locuinţa A S cu ocazia percheziţiei domiciliare (şi înaintate prin comisie rogatorie) rezultă că inculpatul şi A S au ţinut legătura constant în timpul stagiului; este de altfel cu totul neverosimil ca cei doi să nu fi vorbit la telefon pe durata desfăşurării stagiului.
Nu au fost primite nici apărările referitoare la imposibilitatea de a monitoriza desfăşurarea stagiului, întrucât acestea contravin clauzelor convenite prin contractul de finanţare (art.2.1.15), care stipulează obligaţia inculpatului de a monitoriza permanent realizarea obiectivelor programelor individuale de stagiu, precum şi de a lua în mod operativ toate măsurile necesare pentru corectarea eventualelor deficienţe (considerente, pct.11). Pentru realizarea acestei monitorizări nu era necesară deplasarea fizică în Germania (care a avut totuşi loc), fiind suficiente contactele telefonice ori prin internet; acestea ar fi fost de altfel îndestulătoare, dacă inculpatul ar fi selectat instituţia parteneră şi stagiarii într-o manieră adecvată, de natură să răspundă exigenţelor contractului de finanţare.
Din declaraţiile menţionate (considerente, pct.52 – 60), ca şi din declaraţiile similare ale celorlalţi stagiari audiaţi în cauză ca martori a rezultat cu certitudine că programul desfăşurat nu şi-a atins niciunul din obiectivele sale, respectiv instruirea teoretică şi practică şi desfăşurarea unor activităţi practice în cadrul unor firme germane specializate în executarea instalaţiilor sanitare şi de încălzire, precum şi pregătirea lingvistică; mai mult, din declaraţiile martorilor rezultă că firma D B R nu a luat nicio măsură concretă care să asigure în mod serios realizarea obiectivelor stagiului, iar inculpatul P I M a cunoscut această împrejurare şi nu a întreprins nimic, de unde rezultă concluzia certă că inculpatul şi verişoara sa, A S, nu au avut nici un moment intenţia de a desfăşura în mod efectiv programul pentru care au solicitat şi obţinut fonduri comunitare într-un cuantum semnificativ, proiectul înaintat pentru obţinerea finanţării fiind unul pur formal. Această concluzie este întărită de împrejurarea că inculpatul P I M a permis unui număr de 3 participanţi să lipsească mai multe săptămâni de la desfăşurarea stagiului, dar a ascuns această împrejurare – care făcea ca toate cheltuielile să devină neeligibile – la redactarea raportului final.
Scopul real al desfăşurării stagiului rezultă limpede din scrisoarea olografă, datată 20.06.2002, adresată de inculpatul P I M verişoarei sale, A S, în care acesta arată că „până pe data de 22.06. GERO a cheltuit 21.097, 20 euro, deci după plata curentului, a gazelor şi a apei se va depăşi suma prevăzută de voi, de 21.429, 95 euro, implicit se micşorează şi suma ce se împarte între cele 2 firme! Încearcă, te rog, să faci economie la cheltuielile de învăţământ, transport, mâncare, ca să putem lua fiecare cât prognozăm.” (f.45 – 46, vol. 2 d.u.p.) Îndemnul inculpatului cu privire la realizarea acestor economii a fost adresat de altfel şi participanţilor la stagiu (considerente pct. 57). Conţinutul lipsit de echivoc al acestei scrisori se coroborează cu scrisoarea dactilografiată, adresată de A S inculpatului P I M (f.47, vol. 2 d.u.p.; ambele scrisori au fost înaintate de autorităţile judiciare germane, prin comisie rogatorie), intitulată „Lieber Cousin!” („Dragă verişorule!”), în care aceasta arată că „programul tău costă aproximativ 21.400 euro, tu ai primit în prima rată suma de 2.400 euro, deci vreau jumătate din diferenţă (9.382 euro), bani pe care îi trimiţi cu G.” În partea de jos a scrisorii, A S face un calcul elementar, arătând că „suma primită (24.000) – cost proiect (21.400) = cistig (2.600) 1.300 tu, 1.300 eu. Cost proiect (21.400) – suma plătită de tine (13.318) = diferenţă de plătit (8.082)”. Documentul nu este datat, însă din el rezultă cunoaşterea de către A S a faptului că la 10.05.2002, inculpatul primise avansul în cuantum de 24.000 euro, iar cu ocazia vizitei sale în Germania din perioada 31.05 – 6.06.2002 (potrivit datelor comunicate de Poliţia de Frontieră), inculpatul P I M a plătit verişoarei sale A S în numerar suma de 13.318 euro.
Din conţinutul acestor scrisori a rezultat foarte clar că costul real al proiectului (21.400 euro) era mult inferior subvenţiei cerute din fondurile comunitare, alocate prin programul „Leonardo da Vinci” (maximum 40.200 euro), iar inculpatul şi verişoara sa au conceput programul ca pe o sursă de câştig personal, urmărind să minimizeze costurile deplasării stagiarilor în Germania şi să-şi însuşească diferenţa, de până la 18.800 euro. La prima vedere, sumele despre care face vorbire A S în scrisoarea sa sunt destul de mici (1.300 euro pentru fiecare), însă la finalul aceleiaşi scrisori, se precizează că „Diferenţa de plătit (8.082 euro) + cistigul meu (1.300) = suma pe care o aştept de la tine 9.382”. Este prin urmare evident că inculpatul şi verişoara sa au acoperit costurile stagiului exclusiv din avansul de 60 % şi au preconizat de la bun început să-şi însuşească integral tranşa intermediară de 8.000 euro, precum şi soldul ce urma să fie plătit de Centrul Naţional după aprobarea raportului final.
Având în vedere considerentele ce preced, nu a putut fi primită interpretarea dată de inculpatul P I M conţinutului scrisorii sale (f.43), întrucât din conţinutul scrisorilor nu rezultă că subvenţia comunitară ar fi fost cheltuită integral, ci că inculpatul şi verişoara sa au încercat să limiteze cheltuielile, astfel încât acestea să se încadreze în limitele avansului de 60 %, urmând ca restul sumelor primite să fie însuşite de cei doi.
F. Bugetul aprobat al proiectului, anexă la contractul de finanţare încheiat între Centrul Naţional şi SC G SRL, prevedea următoarele costuri eligibile, toate calculate în funcţie de numărul de beneficiari (15) şi de durata preconizată a stagiului (8 săptămâni): A) Cheltuieli de gestiune şi monitorizare – 1.500 euro (de unde rezultă că, contrar susţinerilor inculpaţilor, era alocată o anumită sumă pentru deplasarea promotorului în Germania şi monitorizarea stagiului); B) Cheltuieli de mobilitate: cheltuieli de deplasare: 8.625 euro; asigurare: 1825 euro; sejur: 25.200 euro, subtotal 35.700 euro; C) Alte cheltuieli: pregătire pedagogică, lingvistică şi culturală: 3.000 euro; total 40.200 euro. Aceste cheltuieli urmau a fi acoperite integral din bugetul programului cu finanţare comunitară, fără contribuţie proprie din partea contractantului SC G SRL, deşi în Manualul Administrativ şi Financiar se prevede clar că „sumele care vor fi atribuite organismelor promotoare pentru a asigura mobilitatea sunt o contribuţie”, care „nu-şi propune să acopere în totalitate costurile aferente proiectelor de plasament/schimb, eventualele diferenţe dintre subvenţia comunitară şi costurile aferente proiectului trebuind să fie asigurate din alte surse de finanţare”.
La data de 26.07.2002, A S a emis în numele D B R 5 facturi fiscale (f.191 – 197 vol. 1 d.u.p.; f. 114 – 117, 120-122, vol. 5 d.u.p.) pentru: 1) servicii de cazare pentru 15 participanţi, în valoare de 12.200 euro; 2) transport intern – 1.700 euro; 3) transport extern Bucureşti – Frankfurt şi retur – 2.430 euro; 4) pregătire lingvistică – 3.000 euro; 5) alocaţii de hrană pentru cei 15 stagiari – 19.000 euro.
Din probele aflate la dosar rezultă că sumele facturate – cu excepţia cheltuielilor pentru transport extern, care au fost justificate prin biletele de autocar – nu au avut la bază niciun document justificativ, fiind facturate şi plătite nu numai activităţi care în fapt nu s-au realizat (cum ar fi pregătirea lingvistică), dar şi cheltuieli neeligibile.
Potrivit Manualului Administrativ şi Financiar, sunt eligibile cheltuielile legate de programul propus (mobilitate), iar eligibilitatea unei cheltuieli va fi judecată în raport cu contextul ei general, cu natura şi cu valoarea ei. În toate cazurile, vor fi considerate neeligibile cheltuielile care nu au legătură directă cu proiectul şi cheltuielile care nu sunt justificate în cadrul mobilităţii (f.265, vol. 3 d.u.p.).
În ce priveşte prima factură fiscală, emisă pentru suma de 12.200 euro, se constată că potrivit Manualul Administrativ şi Financiar, cheltuielile de cazare şi subzistenţă trebuie să fie rezonabile, ţinând cont de locul sejurului. Cu toate acestea, nu există niciun document contabil care să ateste plata chiriei şi a utilităţilor pentru imobilul din Frankfurt am Main – Sossenheim, Westerwald – Strasse nr.13.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de D.N.A. şi actelor transmise în cadrul comisiei rogatorii (documente de evidenţă primară întocmite de A S), pentru imobilul închiriat a fost alocată suma de 7.136, 53 euro, însă pe de-o parte din această sumă trebuie scăzute costuri ce nu au legătură cu programul (bani de buzunar, mobilă), iar pe de altă parte, trebuie avut în vedere că A S a fost partenerul extern pentru 3 proiecte derulate de membrii familiei P şi de numitul I Mel C, imobilul în cauză fiind folosit în mod succesiv de 3 grupe de stagiari, astfel încât costul amintit nu poate fi atribuit exclusiv programului ce formează obiectul cauzei. Se constată oricum că suma facturată este mult mai mare decât cea reală, calculată prin raportul de constatare la suma de 5.420, 20 euro (f.254 vol.2 d.u.p.).
A doua factură a fost emisă pentru suma de 1.700 euro, reprezentând contravaloarea transportului intern, însă potrivit Manualului Administrativ şi Financiar, aceste cheltuieli nu erau eligibile, întrucât pentru fiecare plasament/schimb, vor fi eligibile numai cheltuielile unei călătorii dus-întors pe beneficiar (transport extern). Totodată, Manualul impune ca toate cheltuielile de călătorie să fie legate în mod direct de activităţile proiectului şi să fie clar justificate în decontul final; transportul intern, efectuat de membrii familiei S cu un microbuz închiriat, nu îndeplineşte aceste condiţii, întrucât potrivit depoziţiilor stagiarilor audiaţi ca martori, deplasările cu acest microbuz nu au avut legătură cu obiectivele programului, având finalităţi preponderent turistice. Pe de altă parte, şi în acest caz nu există documente justificative care să ateste plata chiriei şi a combustibilului vehiculului închiriat.
În ce priveşte cea de-a treia factură, emisă pentru suma de 2.430 euro, reprezentând contravaloarea transportului extern, în acest caz există documente justificative (biletele de transport cu autocarul emise de „Eurolines”). S-a constatat însă încălcarea prevederilor Manualului Administrativ şi Financiar, care prevedea ca mijloace de transport avionul ori trenul, iar alte mijloace de transport, numai sub rezerva prezentării unui deviz estimativ din care să rezulte că varianta aleasă este cea mai avantajoasă. În cauză se poate însă presupune în mod rezonabil că transportul cu autocarul nu a costat mai mult decât o deplasare cu trenul, ori cu avionul.
Factura nr. 4 (suma de 3.000 euro reprezentând contravaloarea pregătirii lingvistice) nu are la bază documente justificative, iar pe de altă parte, toţi stagiarii audiaţi ca martori, precum şi martorul P C, au declarat că nu au participat la cursuri de limbă germană, organizate de persoane calificate, şi că în fapt nu a avut loc nicio pregătire lingvistică. Potrivit Manualului Administrativ şi Financiar, pregătirea lingvistică trebuie să fie direct legată de conţinutul plasamentului şi să fie făcută de profesionişti în domeniu, iar cheltuielile trebuie să fie reale şi să rezulte din documente justificative, condiţii care fără îndoială nu sunt îndeplinite în cauză. În raportul său, Direcţia Generală Educaţie şi Cultură din cadrul Comisiei Europene a criticat în mod sever includerea sistematică în cuantumul subvenţiei a unor cheltuieli pentru pregătire lingvistică, arătând că acestea trebuia să fie suportate de organizaţia promotoare.
În ce priveşte factura nr. 5, emisă pentru suma de 19.000 euro, reprezentând costul hranei asigurate stagiarilor, se constată că această factură, nu are la bază niciun document justificativ (chitanţe, bonuri fiscale) care să ateste cheltuielile reale cu hrana asigurată stagiarilor. Suma facturată este de altfel disproporţionată în raport de hrana asigurată în mod efectiv stagiarilor; astfel, din declaraţia martorului S M D (f.120, vol.1 d.u.p.), a rezultat că stagiarii au beneficiat de „mâncare gătită când de A S, când de R D, când de alţi participanţi. Semipreparatele erau luate de la hipermarket, iar programul de masă era de 2 mese, cu excepţia week-end-ului, când mâncam 3 mese”. Chiar dacă martorii audiaţi în cauză au declarat că condiţiile de cazare şi masă au fost bune, suma facturată nu poate fi considerată reală în lipsa oricărui document justificativ, cu atât mai mult cu cât nu s-a luat în considerate absenţa a trei stagiari în anumite perioade ale programului (M M - 3 săptămâni; D R - o săptămână; N A – 2 săptămâni).
Mai mult, din analiza documentelor de evidenţă primară întocmite de A S şi transmise prin comisie rogatorie, precum şi din raportul de constatare întocmit de D.N.A. rezultă că A S a achiziţionat alimente în valoare totală de 5.683, 36 euro, suma facturată fiind de peste 3 ori mai mare decât cheltuielile reale.
Chiar dacă A S a emis „chitanţe” (f.196 – 198 vol.1 d.u.p.) din care rezultă că martorul P C i-ar fi plătit în numerar contravaloarea primelor 4 facturi, precum şi suma de 6.150 euro reprezentând plată parţială a facturii nr. 5, aceste chitanţe nu sunt veridice sub aspectul sumelor remise, fiind contrazise de alte probe, şi nu justifică eligibilitatea cheltuielilor, plata în numerar fiind de altfel interzisă.
G. La data de 10.05.2002, contul SC G SRL a fost creditat cu avansul de 24.120 euro, reprezentând 60 % din totalul subvenţiei financiare (f.92, vol.2 d.u.p.); la data de 16.05.2002, inculpatul P I M a retras în numerar suma de 23.900 euro, în temeiul unei dispoziţii de plată valutară intitulată „deplasare externă”.
Inculpatul P I M a încălcat astfel cu bună-ştiinţă prevederile Manualului Administrativ şi Financiar, potrivit cărora retragerile în numerar din contul special nu sunt autorizate (f.272 vol.3 d.u.p.) şi prevederile referitoare la efectuarea unor înregistrări contabile transparente, care să facă posibilă verificarea surselor de finanţare şi a cheltuielilor legate de proiect (considerente, pct.26). Practic, prin retragerea avansului în numerar, inculpatul a zădărnicit controlul realităţii cheltuielilor efectuate şi a creat premisa schimbării destinaţiei fondurilor, asigurând caracterul clandestin al tuturor operaţiunilor efectuate.
Inculpatul a încercat să justifice retragerea sumelor în numerar prin solicitările A S, care ar fi avut nevoie de numerar pentru efectuarea cumpărăturilor zilnice, pentru valori mici (f.43). Cu toate acestea, nimic nu ar fi împiedicat transferul întregii sume în contul bancar al firmei D B R şi retragerea sumei în numerar de către A S, respectiv efectuarea plăţilor prin card bancar (posibilitate existentă şi în Germania), variantă care ar fi asigurat şi transparenţa utilizării fondurilor. Inculpatul era de altfel obligat să respecte prevederile contractului de finanţare şi ale anexelor acestuia, însuşite prin semnătură, indiferent de solicitările în sens contrar ale verişoarei sale A S.
Cu toate că, în lipsa oricărui virament bancar, inculpatul a încercat să justifice suma retrasă în numerar prin cele 5 facturi emise de A S şi anexele la aceste facturi (considerente, pct. 70 – 79), s-a constatat că potrivit declaraţiilor învinuitului P C, acesta a remis A S, în numerar, suma de 5 – 6.000 euro, cu ocazia celei de-a doua deplasări în Germania (f.154 vol. 1 d.u.p.). Această declaraţie se coroborează cu menţiunile cuprinse în scrisoarea olografă a inculpatului P I M din 20.06.2002, care arată că a remis o dată cu scrisoarea, prin P C, suma de 5.815 euro, pentru: 1.650 euro – casă; 1.165 euro – rată microbuz; 300 euro – motorină; 200 euro – A (fiul A S – n.inst.); 2.500 euro – mâncare (f.45-46, vol.2 d.u.p.).
Scrisoarea atestă de altfel utilizarea avansului primit de la Centrul Naţional pentru efectuarea unor cheltuieli care nu aveau nicio legătură cu programul, nefiind eligibile, cum sunt cheltuielile pentru „protocol” (palincă, vin sec, şampanie) ori sumele remise lui „A”, respectiv A C, precum şi ratele pentru microbuz.
Inculpatul P I M a declarat în faţa instanţei că o parte din subvenţia financiară din fondurile comunitare a fost folosită pentru mobilarea casei închiriate de A S: „casa închriată de A a fost închiriată goală, iar cele 3 firme care au desfăşurat programul, trimiţând cursanţi în acea locaţie, au cumpărat din banii primiţi de la Centrul „Leonardo da Vinci” mobilă, respectiv paturi şi dulapuri, aragaz, frigider, tot ce era necesar pentru buna desfăşurare a programului. Este vorba despre firmele G, P&I şi Sărata Monteoru. Urma ca după terminarea programelor, aceste bunuri să se valorifice şi să vedem ce bunuri mai rămân (....) din câte îmi aduc aminte, SC G a contribuit aproximativ 4-5.000 euro din banii primiţi de la Centru la achiziţia mobilei despre care am făcut vorbire” (f.44).
Cu alte cuvinte, firma A S, care nu avea nicio capacitate reală de a asigura pregătirea stagiarilor şi îndeplinirea obiectivelor programului, a închiriat o casă nemobilată, la costuri minime, casă care a fost mobilată prin deturnarea fondurilor comunitare destinate exclusiv desfăşurării stagiului; câştigul preconizat prin însuşirea diferenţei între sumele primite şi costul real al programului urma să fie augmentat prin valorificarea ulterioară, în beneficiu personal, a mobilei achiziţionate din fondurile programului „Leonardo da Vinci”, acestea fiind deturnate de la destinaţia lor legală.
În consecinţă, din avansul în cuantum de 24.120 euro, primit de la Centrul Naţional „Leonardo da Vinci”, inculpatul P I M a efectuat plăţi în numerar în valoare aproximativă de 14.869 euro (după cum rezultă din scrisoarea adresată de inculpat A S, găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare, f. 45-46, vol. 2 d.u.p.), însă din aceste cheltuieli nu pot fi considerate eligibile decât cheltuielile cu transportul extern, după cum rezultă din considerentele ce preced (pct. 71 – 80).
La data de 13.05.2003, Centrul Naţional a transferat în acelaşi cont special, aflat la dispoziţia inculpatului P I M, tranşa intermediară de 8.040 euro (f.153, vol. 2 d.u.p.), sumă din care inculpatul a efectuat în perioada 27.05.2003 – 14.07.2003 plăţi ce nu aveau nicio legătură cu proiectul (plata unor facturi emise de SC T SA, SC M&M C I SRL, SC G SRL, „diverse plăţi”, plata impozitului pe salarii şi a contribuţiilor la asigurări sociale ale SC G SRL, etc.; f.153 – 190, vol. 2 d.u.p.). Toate aceste plăţi nu aveau nicio legătură cu programul derulat în colaborare cu Centrul Naţional „Leonardo da Vinci”, fiind evident că inculpatul şi-a însuşit subvenţia comunitară, folosind-o în scopuri exclusiv personale.
La data de 3.09.2003, inculpatul P I M a efectuat o plată a sumei de 3.300 euro, prin transfer bancar, reprezentând plată parţială în contul facturii nr. 5 (considerente, pct. 78) în contul personal al A S de la S Bank, Frankfurt am Main, firma DE BE ROM fiind deja radiată din data de 26.08.2003. Faptul că este vorba despre un cont personal al persoanei fizice A S, iar nu despre contul partenerului extern D B R, rezultă chiar din adresa emisă de această societate, din care rezultă că noul cont bancar are ca date de identificare: „A S, S Bank Frankfurt am Main, BLZ 500 90500, Konto Nr. 1128412” (raport de constatare, f.241, vol.2 d.u.p.). De altfel, societatea D B R era deja radiată din data de 26.08.2003 (considerente, pct.32).
Din totalul de 32.160 euro, primiţi în 2 tranşe de la Centrul Naţional, inculpatul P I M a achitat suma de 18.160 euro verişoarei sale A S, restul de 14.600 euro fiind însuşit şi utilizat în scopuri personale de inculpat.
Cu toate acestea, având în vedere prevederile contractului de finanţare (art. 4.1.1., 4.1.4, 5.1.3. ş.a.), ale art.3.3 din Condiţiile generale aplicabile subvenţiei (anexa nr.2 la contract), potrivit cărora constituie cauze de denunţare a contractului nerespectarea dispoziţiilor referitoare la evitarea conflictelor de interese; prezentarea de către contractant a unor declaraţii false ori incomplete, precum şi prevederile Manualului Administrativ şi Financiar, inculpatul trebuie să restituie integral fondurile alocate, întrucât obiectivele programului nu au fost atinse (pregătirea teoretică şi practică în domeniul instalaţiilor, pregătirea lingvistică) şi au fost facturate cheltuieli neeligibile, proiectul fiind lipsit de finalitate (considerente, pct.9-22, 65), fără ca obligaţia de restituire să aducă atingere posibilităţii aplicării unor sancţiuni penale.
Din analiza raportului final de stagiu din data de 15.08.2002, semnat pe propria răspundere de inculpatul P I M, a rezultat numeroase afirmaţii neadevărate, inculpatul încercând să disimuleze realitatea în privinţa modului în care s-a desfăşurat stagiul, în scopul obţinerii şi însuşirii întregii subvenţii comunitare aprobate prin contractul de finanţare.
Astfel, inculpatul a susţinut în mod nereal că unităţile la care s-ar fi desfăşurat stagiul ar fi fost „câteva şantiere din zona Frankfurt, Aeroportul I din Frankfurt în plină extindere, firme de proiectare de instalaţii, furnizori de echipamente sanitare şi de încălzire”, cu toate că nu au existat niciun fel de contacte cu firme germane, cu atât mai puţin vreun schimb de experienţă profesională pentru stagiari; inculpatul a mai susţinut că ar fi avut loc o pregătire lingvistică, împrejurare în întregime nereală, precum şi că în calitate de stagiari ar fi fost aleşi „cei mai bine pregătiţi”, cu toate că era vorba preponderent despre studenţi care nu aveau nicio legătură cu domeniul instalaţiilor; nu în ultimul rând, inculpatul a depus la Centrul Naţional rapoarte individuale de stagiu întocmite şi semnate de martorul P C în locul stagiarilor (f.154 – 258, vol.5 d.u.p.), rapoarte care conţineau aceleaşi inexactităţi, afirmaţii generale şi neadevăruri ca şi raportul final întocmit de inculpat în numele SC G SRL; totodată, au fost prezentate fotocopii plăsmuite ale paşapoartelor stagiarelor N A şi D R, pentru a ascunde împrejurarea că acestea s-au întors în România înainte de finalizarea stagiului (raport constatare f. 230 – 236, vol. 2 d.u.p.).
Instanţa a mai reţinut că inculpatul P I M a depus la dosar o „confirmare oficială” din partea partenerului străin, D B R, cu privire la participarea unui număr de 15 stagiari în perioada 3.06.2002 – 28.07.2002 (f. 97 – 113, vol.5 d.u.p.), cu toate că atât inculpatul cât şi partenerul extern cunoşteau cu exactitate că stagiarele M M, N A şi D R nu au fost prezente pe toată durata stagiului, însă pentru a nu restitui partea corespunzătoare din finanţarea nerambursabilă, au prezentat documente care atestau nereal efectuarea stagiului complet.
Ansamblul împrejurărilor de fapt referitoare la pregătirea şi desfăşurarea stagiului, referitoare la utilizarea subvenţiei din fonduri comunitare pentru cheltuieli neeligibile şi în interes personal, precum şi la demersurile laborioase pentru prezentarea unor rapoarte şi înscrisuri necorespunzătoare adevărului relevă fără putinţă de tăgadă că inculpatul P I M a acţionat cu intenţie directă în vederea schimbării destinaţiei fondurilor obţinute de la Comunitatea Europeană, în temeiul unei rezoluţii infracţionale unice, fiind depăşit cu mult stadiul culpei, care ar fi dat naştere doar răspunderii civile delictuale.
Din actele normative care reglementează la nivel comunitar Programul „Leonardo da Vinci” – Deciziile nr. 1994/819/CE şi nr. 1999/382/CE ale Consiliului U.E., Decizia nr. 402/2000 a Comisiei Europene, Regulamentul Financiar stabilit de Consiliul U.E. – precum şi din actele normative naţionale, referitore la participarea României la acest program, astfel cum erau în vigoare la data faptelor – HG nr. 191/1998, modificată prin HG nr. 555/1998, precum şi HG nr. 1307/2002, ambele referitoare la Centrul Naţional pentru Programul de Formare Profesională „Leonardo da Vinci” – rezultă că subvenţiile alocate prin program pentru desfăşurarea proiectelor de mobilităţi selectate provin din fonduri ale Comunităţilor Europene, fiind fonduri publice.
H. În drept, potrivit art. 3021 alin.1 C.pen., constituie infracţiunea de deturnare de fonduri schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau ale resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ sau instituţii de stat sau unei alte unităţi la care se referă art. 145, şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
În condiţiile art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată, schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Potrivit art. 41 alin.1 şi 2 C.pen., în cazul infracţiunii continuate nu există pluralitate de infracţiuni. Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Din situaţia de fapt pe larg expusă în cele ce preced rezultă că inculpatul P I M a conceput proiectul de mobilitate de la bun început ca pe o sursă de câştig personal, urmărind să-şi însuşească diferenţa dintre costul real al stagiului şi subvenţia primită. Prin urmare, actele de executare succesive, prin care inculpatul a schimbat destinaţia fondurilor publice, obţinute din bugetul Comunităţii Europene, prin programul „Leonardo da Vinci”, au fost săvârşite în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice, ansamblul activităţii infracţionale fiind suficient de precis prefigurat încât să fie atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin.2 C.pen.
Sunt pertinente, în acest sens, argumentele aduse de apărare în sprijinul cererii de schimbare a încadrării juridice, potrivit cărora este vorba despre o singură subvenţie, alocată în temeiul unui singur contract de finanţare, împrejurarea că subvenţia a fost alocată în două tranşe succesive (din cele trei prevăzute iniţial) nefiind de natură să justifice reţinerea a două infracţiuni distincte, astfel cum a apreciat parchetul.
Având în vedere că actele de executare a infracţiunii au fost realizate în anii 2002 şi 2003 (considerente, pct. 81-90), ultimele acte de executare şi prin urmare epuizarea infracţiunii având loc sub imperiul legii penale noi – art. 182 din Legea nr. 78/2000 a fost introdus prin Legea nr. 161/2003 şi a intrat în vigoare la data de 21.04.2003 – întreaga activitate infracţională urmează a fi raportată la momentul săvârşirii ultimelor acte de executare şi al epuizării infracţiunii, în concordanţă cu prevederile art. 10 C.pen., potrivit cărora legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare (principiul activităţii legii penale).
Această soluţie a fost confirmată de interpretarea sistematică a art. 143 alin.2 şi art. 144 C.pen. şi este în concordanţă cu punctul de vedere exprimat în doctrină, potrivit căruia legea penală aplicabilă în cazul unei succesiuni de legi în timp va fi cea în vigoare la momentul epuizării infracţiunii, având în vedere unitatea acesteia.
În consecinţă, este întemeiată cererea inculpatului, prin avocat ales, privind schimbarea încadrării juridice date faptelor prin rechizitoriu, din infracţiunea de deturnare de fonduri prev. de art. 3021 alin.1 C.pen. şi infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prev. de art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul real (art. 33 lit.a C.pen.), într-o singură infracţiune împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prev. de art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen, urmând a fi admisă şi a se dispune schimbarea încadrării juridice în sensul celor ce preced.
Fapta inculpatului P I M, reprezentant legal al SC G SRL, care, în perioada 16.05.2002 – 3.09.2003, în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice, a schimbat în mod repetat şi fără respectarea dispoziţiilor legale destinaţia sumelor de 23.900 euro, respectiv 8.040 euro, provenite din bugetul Comunităţilor Europene şi alocate pentru proiectul de mobilitate prin Centrul Naţional „Leonardo da Vinci” din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin utilizarea acestor sume în interes personal (plata unor cheltuieli neeligibile, plata unor debite ale SC G SRL, care nu aveau nicio legătură cu proiectul desfăşurat, plăţi către persoana fizică A S) şi în scopul însuşirii pe nedrept a diferenţei dintre costul real al stagiului şi subvenţia primită, întruneşte sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prev. de art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere, potrivit art. 72 C.pen., dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare (închisoare de la 6 luni la 5 ani), gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Infracţiunea săvârşită de inculpat prezintă o gravitate ridicată, a rezultatat din modalitatea şi mijloacele de comitere a faptelor expuse pe larg în cele ce preced.
Din situaţia de fapt expusă (îndeosebi considerente pct.47 – 50, 65-67, 81-96) a rezultat că inculpatul P I M a conceput şi realizat un proiect de mobilităţi pur formal, pe care nu a avut niciodată intenţia de a-l desfăşura într-o manieră adecvată şi corespunzătoare obiectivelor programului „Leonardo da Vinci”, respectiv formarea profesională şi dezvoltarea competenţelor care facilitează inserţia şi dezvoltarea profesională pe piaţa comunitară. Dimpotrivă, scopul proiectului de mobilitate a fost obţinerea unui câştig personal, pentru inculpat şi verişoara sa A S.
Gravitatea faptei este mărită de mijloacele frauduloase de care s-a servit inculpatul, respectiv întocmirea unor acte false cu privire la ocupaţia şi pregătirea stagiarilor, selectarea unui partener extern fără personalitate juridică şi inapt sub aspect funcţional să participe la realizarea proiectului, ascunderea relaţiei de rudenie cu A S şi a evidentului conflict de interese rezultat din aceasta, mistificarea raportului final şi a rapoartelor individuale ale stagiarilor, precum şi a celorlalte acte prezentate „Centrului Naţional”, toate acestea conţinând neadevăruri manifeste, în scopul ascunderii modului real de desfăşurare a proiectului şi implicit în scopul însuşirii subvenţiei contractate.
Chiar dacă actele utilizate au fost falsificate în mod nemijlocit de martorul P C – a cărui responsabilitate morală şi juridică pentru contribuţia sa la săvârşirea faptelor nu poate fi subestimată – acesta a acţionat la solicitarea şi sub controlul inculpatului P I M, care s-a folosit de prietenia celor doi, precum şi de faptul că martorul P se simţea obligat moral faţă de familia inculpatului P, întrucât soţia martorului fusese angajată într-un post important la Ministerul Integrării Europene (considerente pct.50).
Instanţa an avut în vedere totodată importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin infracţiunea săvârşită, respectiv alocarea justă şi în conformitate cu legea a fondurilor publice – atât naţionale, cât şi comunitare, distribuite cu concursul autorităţilor naţionale – precum şi încrederea publică ce trebuie să existe în corectitudinea alocării şi utilizării fondurilor publice.
Aceste valori ocrotite de legea penală sunt esenţiale pentru existenţa statului de drept, democratic şi social, care presupune domnia efectivă a legii, egalitatea reală a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi crearea unui mediu economic sănătos, întemeiat pe o concurenţă liberă şi corectă, iar nu pe corupţie şi nepotism.
În acest context, infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate specială, întrucât ea are ca obiect fondurile publice alocate prin Programul comunitar „Leonardo da Vinci”, fonduri care nu sunt destinate unei activităţi economice generatoare de profit, ci realizării unei pregătiri profesionale adecvate în contextul mobilităţii transnaţionale presupuse de piaţa comunitară.
În ce priveşte împrejurarea că, la data săvârşirii faptelor (2001 – 2003), soţia inculpatului I M P, numita H P, era ministrul integrării europene în Guvernul României, instanţa a constatat că la dosar nu există probe din care să rezulte, fie şi indirect, implicarea soţiei inculpatului în deciziile de alocare a fondurilor publice către societatea inculpatului, ori în activităţile infracţionale desfăşurate de acesta.
Cu toate acestea, instanţa a apreciat că inculpatul ar fi trebuit să depună o diligenţă sporită pentru a evita şi cea mai mică aparenţă că s-ar folosi, fie şi indirect, de împrejurarea că soţia sa era membră a Guvernului în funcţie la acea dată, luând toate măsurile necesare pentru ca accesarea fondurilor comunitare să se facă în strictă conformitate cu legea, cu excluderea oricărui beneficiu personal ilicit. Faptul că nu a procedat în acest mod, ci a conceput şi realizat programul de mobilitate ca o sursă de beneficiu personal, imprimă faptei o gravitate specială, întrucât este de notorietate că la nivelul opiniei publice există o suspiciune pronunţată cu privire la modalitatea în care un context politic favorabil (oricare ar fi acesta) poate facilita accesul preferenţial, într-o manieră incorectă, la fondurile gestionate public. O astfel de suspiciune, justificată sau nu, este profund dăunătoare pentru funcţionarea statului de drept, care presupune încrederea cetăţenilor în maniera în care statul reuşeşte să-şi îndeplinească funcţiile ce i-au fost delegate.
Chiar dacă prin raportare la gravitatea sporită a infracţiunii săvârşite s-ar impune aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special al pedepsei, de 5 ani închisoare, instanţa a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului I M P, care nu este cunoscut cu antecedente penale, împrejurare care va fi valorificată în sensul aplicării unei pedepse privative de libertate orientate spre mediul limitelor prevăzute de lege.
Instanţa a constatat însă că inculpatul a încercat să şteargă urmele infracţiunii comise şi a avut o atitudine procesuală nesinceră. Astfel, deşi a recunoscut materialitatea faptelor ce nu puteau fi contestate, cum sunt neatingerea obiectivelor stagiului extern şi însuşirea tranşei intermediare, inculpatul a încercat să diminueze propria sa implicare şi responsabilitate şi să dea vina pe martorul P C, precum şi pe A S, negând totodată scopul obţinerii unui beneficiu personal şi implicarea sa în întocmirea şi prezentarea unor rapoarte neadevărate (poziţie procesuală infirmată de toate probele administrate în cauză). Inculpatul a negat conflictul de interese decurgând din rudenia cu A S şi a încercat să acrediteze ideea că stagiul extern a avut un efect benefic, prin experienţa de viaţă de care au beneficiat tinerii. Fără a nega împrejurarea că vizita în Germania a fost interesantă pentru cei mai mulţi stagiari, precum şi faptul că au beneficiat de condiţii de cazare şi masă acceptabile, se constată totuşi că scopul proiectului era instruirea profesională în domeniul instalaţiilor sanitare şi de încălzire, nicidecum efectuarea unui sejur turistic.
Totodată, inculpatul a oferit motivaţii inacceptabile pentru retragerea sumelor în numerar şi caracterul clandestin al operaţiunilor financiare efectuate, încercând să se exonereze de răspundere prin afirmaţia că nu cunoştea care sunt clauzele contractului şi regulile aplicabile acestuia, apărare contrazisă, la rândul ei, de conţinutul contractului însuşi, semnat şi însuşit de inculpat.
Atitudinea nesinceră a inculpatului, care a dovedit că nu a înţeles gravitatea infracţiunii săvârşite şi a reparat prejudiciul cauzat doar in extremis, după trimiterea sa în judecată, cu precizarea expresă că plata sumelor datorate nu constituie o recunoaştere de vinovăţie, a determinat convingerea instanţei că scopul preventiv şi educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a pedepsei, în penitenciar, fiind neîntemeiată cererea apărării de suspendare a executării pedepsei, în temeiul art. 81 C.pen. Instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin.1 lit.c, respectiv art. 861 alin.1 lit.c C.pen., întrucât comportamentul inculpatului după săvârşirea faptei demonstrează că simpla aplicare a pedepsei, chiar fără executare efectivă, nu ar fi de natură să asigure atingerea scopului preventiv şi educativ al acesteia.
Astfel, gravitatea infracţiunii, semnificaţia valorilor sociale ocrotite şi gravitatea atingerii aduse acestora, astfel cum a fost reţinută în cele ce preced (considerente, pct. 109 – 116) au impus aplicarea unei pedepse cu executare efectivă, singura aptă să asigure realizarea scopului de prevenţie specială (constrângerea inculpatului şi formarea unei atitudini de respect faţă de ordinea de drept), precum şi a celui de prevenţie generală, acesta din urmă fiind deosebit de important în cazul faptelor care pot fi considerate, în sens larg, de corupţie.
În consecinţă, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, considerând că aceasta este necesară şi suficientă pentru atingerea scopului pedepsei, şi proporţională cu gravitatea faptei şi a vinovăţiei inculpatului.
În temeiul art. 71 C.pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b C.pen., pe durata executării pedepsei principale, având în vedere Decizia nr. 74/2007 a Curţii de Casaţie, în Secţii Unite, potrivit căreia dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal.
În raport de aceste criterii, în mod special în raport de natura şi gravitatea infracţiunii, instanţa a apreciat că inculpatul este nedemn să-şi exercite drepturile electorale pe durata executării pedepsei principale.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că Agenţia Naţională Pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, succesoarea în drepturi a Centrului Naţional „Leonardo da Vinci”, s-a constituit parte civilă în contra inculpatului şi a părţii responsabile civilmente SC G SRL cu suma de 32.160 euro (f.17). Având în vedere că partea civilă nu a înţeles să pretindă dobânda bonificată la subvenţia primită, potrivit concluziilor raportului de constatare, şi nici să pretindă dobândă legală de la data plăţii subvenţiei către contractant şi până la data restituirii efective, instanţa constată că în ce priveşte acţiunea civilă, este pe deplin aplicabil principiul disponibilităţii, conform art. 17 C.pr.pen., interpretat per a contrario, art. 129 alin.6 şi art. 721 C.pr.civ.
În cursul judecăţii, inculpatul P I M a plătit părţii civile, la data de 2.11.2007, suma de 32.160 euro, după cum rezultă din extrasul de cont aflat la f.78 dosar, motiv pentru care partea civilă a depus o cerere prin care a arătat că renunţă la acţiunea civilă formulată (f.77).
Prin urmare, instanţa a luat act că partea civilă Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a renunţat la acţiunea civilă împotriva inculpatului P I M şi a părţii responsabile civilmente SC G SRL, prejudiciul care forma obiectul acţiunii civile fiind recuperat.
În consecinţă, în temeiul art. 163 C.pr.pen., a desfiinţat sechestrul asigurător (poprire) instituit asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului P I M, prin Ordonanţa nr. 342/P/2003 din data de 29.05.2007 (conturi deschise la SC Banca... S.A. – Agenţia Theodor Pallady, f.165 d.u.p.) şi prin Ordonanţa nr. nr. 342/P/2003 din data de 29.05.2007 (cont deschis la Bank... – Sucursala Bucureşti, f.173 d.u.p.), ambele emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei. Măsura este executorie cu privire la desfiinţarea măsurilor asigurătorii, potrivit art. 353 alin.2 C.pr.pen.
În temeiul art. 348 C.pr.pen., a desfiinţat înscrisurile falsificate de învinuitul P C, scos de sub urmărire penală prin rechizitoriu, sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, fiind vorba despre următoarele înscrisuri: listele nominale ale stagiarilor, rapoartele individuale de stagiu, întocmite (respectiv întocmite şi semnate) de învinuitul P C, contracte individuale de stagiu, angajamente ale stagiarilor (f. 2-5, 154 – 258, 259 – 360 vol. V d.u.p.). Instanţa apreciază că este competentă să desfiinţeze aceste înscrisuri, având în vedere strânsa legătură a acestora cu faptele care constituie obiectul judecăţii (art. 317 C.pr.pen.), precum şi faptul că aceste înscrisuri se află în prezentul dosar penal, o altă soluţie fiind de natură să fragmenteze în mod nejustificat judecata şi să prejudicieze buna administrare a justiţiei.
În temeiul art. 191 alin.1 C.pr.pen., obligat inculpatul P I M la 11.000 lei noi cheltuieli judiciare către stat, având în vedere şi suma de 10.000 lei noi, stabilită prin rechizitoriu cu titlu de cheltuieli judiciare pentru activităţile de urmărire penală.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul P I M.
Parchetul de pe linga ÎCCJ – DNA a criticat solutia instantei de fond ca fiind nelegala si netemeinica sub trei aspecte:
a)gresita schimbare a incadrarii juridice;
b)gresita individualizare a pedepsei;
c)omisiunea aplicării pedepsei complementare si accesorii prev. de art.64 lit.c C.p.
Inculpatul P I M critica soluţia primei instanţe ca fiind nelegala si netemeinica, solicitând achitarea sa, iar in subsidiar a solicitat suspendarea condiţionată a pedepsei.
Prin decizia penală nr. 76/A din 30.01.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Penală în baza art.379 pct.2 lit.a C.p.p., s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie – Direcţia Naţionala Anticorupţie si apelul formulat de inculpatul P I M împotriva sentinţei penale nr. 2440 din 6.12.2007 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti pronunţată in dosar nr.6943/4/2007.
S-a desfiinţat in parte sentinţa penala nr. 2440 din 6.12.2007 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti pronunţată in dosar nr.6943/4/2007 si rejudecând:
In temeiul art.71 C.p. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit. a, teza a II a si b si c C.p. (dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii).
In baza art.65 C.p. a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a si b si c C.p. pe o durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale..
In baza art.81 C.p. a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 2 ani si 6 luni închisoare pe o durata de 4 ani si 6 luni, ce constituie termen de încercare stabilit potrivit art.82 C.p.
In baza art.71 al.5 C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
In baza art.359 C.p.p. a atras atenţia inculpatului asupra art.83 C.p. referitoare la revocarea suspendării condiţionate a pedepsei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului.
Examinând legalitatea si temeinicia soluţiei instanţei de fond atât din punct de vedere al motivelor de apel cit si din oficiu, conform art.371 al.2 C.p.p., tribunalul a constatat criticile formulate in parte de Parchet ca fiind fondate, mai exact cea referitoare la omisiunea aplicării pedepsei complementare si accesorii prev. de art.64 lit.c C.p., cit si critica formulata de inculpat sub aspectul modalităţii executării pedepsei.
Referitor la criticile Parchetului, tribunalul a reţinut ca motivul de apel formulat in cauza, privind greşita schimbare a încadrării juridice nu este fondat, deoarece din situaţia de fapt pe larg expusă în cele ce preced rezultă că inculpatul P I M a conceput proiectul de mobilitate de la bun început ca pe o sursă de câştig personal, urmărind să-şi însuşească diferenţa dintre costul real al stagiului şi subvenţia primită. Prin urmare, actele de executare succesive, prin care inculpatul a schimbat destinaţia fondurilor publice, obţinute din bugetul Comunităţii Europene, prin programul „Leonardo da Vinci", au fost săvârşite în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice, ansamblul activităţii infracţionale fiind suficient de precis prefigurat încât să fie atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin.2 C.pen.
Sunt pertinente, în acest sens, argumentele aduse de apărare în sprijinul cererii de schimbare a încadrării juridice, potrivit cărora este vorba despre o singură subvenţie, alocată în temeiul unui singur contract de finanţare, împrejurarea că subvenţia a fost alocată în două tranşe succesive (din cele trei prevăzute iniţial) nefiind de natură să justifice reţinerea a două infracţiuni distincte, astfel cum a apreciat parchetul.
Având în vedere că actele de executare a infracţiunii au fost realizate în anii 2002 şi 2003, ultimele acte de executare şi prin urmare epuizarea infracţiunii având loc sub imperiul legii penale noi - art. 18/2 din Legea nr. 78/2000 a fost introdus prin Legea nr. 161/2003 şi a intrat în vigoare la data de 21.04.2003 - întreaga activitate infracţională urmează a fi raportată la momentul săvârşirii ultimelor acte de executare şi al epuizării infracţiunii, în concordanţă cu prevederile art. 10 C.pen., potrivit cărora legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare (principiul activităţii legii penale).
Această soluţie a fost confirmată de interpretarea sistematică a art. 143 alin.2 şi art. 144 C.pen. şi este în concordanţă cu punctul de vedere exprimat în doctrină, potrivit căruia legea penală aplicabilă în cazul unei succesiuni de legi în timp va fi cea în vigoare la momentul epuizării infracţiunii, având în vedere unitatea acesteia.
In consecinţă, este întemeiată cererea inculpatului, prin avocat ales, privind schimbarea încadrării juridice date faptelor prin rechizitoriu, din infracţiunea de deturnare de fonduri prev. de art. 3021 alin.1 C.pen. şi infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prev. de art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., ambele cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul real (art. 33 lit.a C.pen.), într-o singură infracţiune împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prev. de art. 182 alin.1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, modificată, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.
In ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepsei, tribunalul a constatat ca ci aceasta critica este nefondata, deoarece la individualizarea pedepsei prima instanţa a avut in vedere disp.art.72 C.p, dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsa stabilite in norma incriminatoare (închisoarea de la 6 luni la 5 ani), gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului si împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penala.
Tribunalul a considerat si a constatat totodată ca fiind fondata critica formulata de Parchet referitoare la omisiunea aplicării pedepsei complementare si accesorii prev.de art.64 lit.c C.p., deoarece din tot ansamblul probator al dosarului rezulta in mod indubitabil ca inculpatul a săvârşit infracţiunile desfăşurând o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, adică de administrator al SC G SRL.
Referitor la apelul formulat de inculpat, tribunalul a constatat ca fiind fondata critica formulata privind aplicarea dispoziţiilor prev. de art.81 C.p. , suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru următoarele considerente:
- Pedeapsa aplicata este până in trei ani, respectiv 2 ani si 6 luni.
- Inculpatul este pentru prima data când intra in conflict cu legea penala, este un infractor primar.
- Scopul pedepsei poate fi atins fara executarea acesteia.
Totodata s-a ţinut seama si de faptul ca prejudiciul a fost recuperat integral, ca inculpatul este un om in varsta care are probleme de sanatate.
Împotriva sentinţei penale au formulat recurs inculpatul P.I.M. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Parchetul a criticat soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 3021 alin. 1 Cod penal şi infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Legea 78/2000 într-o singură infracţiune, cea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Legea 78/2000, întrucât cele 2 infracţiuni prezintă diferenţe sub aspectul obiectului juridic, obiectului material, subiectului şi laturii obiective, astfel încât reţinerea în concurs a celor două infracţiuni este justificată.
A mai criticat Parchetul greşita individualizare a pedepsei solicitând aplicarea unei sancţiuni mai aspre.
Parchetul a invocat cazurile de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 Cod procedură penală.
Inculpatul a criticat soluţia ca netemeinică şi nelegală solicitând achitarea în baza art. 10 lit. d Cod procedură penală, invocând în acest sens cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală
Inculpatul a invocat în subsidiar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 Cod procedură penală considerând că instanţa de apel nu s-a pronunţat în legătură cu probele solicitate de inculpat – efectuarea unei expertize şi audierea unor martori.
A fost invocat de asemenea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 Cod procedură penală care vizează încheierea din 29.11.2007, întrucât aceasta este nemotivată.
Curtea, analizând recursurile formulate prin prisma cazurilor de casare invocate, cât şi prin prisma celor care, conform art. 3859 alin. 3 Cod procedură penală se iau în discuţie din oficiu, constată că acestea sunt nefondate.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, Curtea constată că s-a făcut o corectă calificare juridică de către prima instanţă.
Parchetul, în motivele de recurs a evidenţiat diferenţele existente între infracţiunea de deturnare de fonduri prevăzută de art. 3021 Cod penal şi cea prevăzută de art. 182 alin. 1 Legea 78/2000 şi anume că obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art. 3021 Cod procedură penală constă în relaţiile sociale referitoare la disciplina financiară, a cărei respectare impune folosirea fondurilor băneşti şi a resurselor materiale potrivit destinaţiei lor legale, fără să se facă vreo specificaţie asupra naturii acestora, pe când în cazul infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. 1 din Legea 78/2000 ne aflăm în prezenţa unei infracţiuni speciale de deturnare de fonduri alocate din bugetele Comunităţilor Europene, cu un obiect juridic constituit din relaţiile sociale referitoare la disciplina financiară impusă de Comisia Europeană.
În ceea ce priveşte latura obiectivă, infracţiunea prevăzută de art. 3021cp este o infracţiune de rezultat, schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale fiind legată de producerea unei pagube sau a unei perturbări a activităţii economico-financiare, condiţii care nu se cer în cazul infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. 1 din Legea 78/2000, aceasta fiind o infracţiune de pericol.
Referitor la încadrarea juridică a faptelor, Curtea reţine următoarele: activitatea infracţională s-a desfăşurat în perioada 10.01.2001 – 3.09.2003.
Fapta inculpatului P I M de a schimba destinaţia legală a sumei de 23.900 Euro alocată din fonduri publice de către Centrul Naţional „Leonardo Da Vinci” din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 3021 alin. 1 Cod penal . Aceste fonduri proveneau din resursele bugetare ale Consiliului Uniunii Europene din 26.04.1999, doar gestionarea acestora realizându-se de către Centrul Naţional „Leonardo Da vinci”.
Fapta reprezintă infracţiunea prevăzută de art. 3021 privind deturnarea de fonduri, pentru că la acea vreme nu exista un text special care să incrimineze deturnarea de fonduri europene.
Începând cu data de 21.04.2003, odată cu intrarea în vigoare a L.161/2003 care a modificat Legea 78/2000, deturnarea fondurilor publice de provenienţă comunitară a intrat sub incidenţa infracţiunii prevăzute de art. 182 din Lega 78/2000 care în alin. 1 prevede „schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
Incriminarea din norma specială (art. 182 alin. 1 din Legea 78/2000 modificată) este aceeaşi cu cea din norma generală, cu singura deosebire că cea din norma specială se referă la o categorie restrânsă de fonduri – cele obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene.
Ca atare, faptele inculpatului P I. M. care în perioada 27.05.2003 – 3.09.2003 a schimbat, în mod repetat (4 acte materiale) destinaţia legală a sumei de 8.040 euro provenită din bugetul general al Comunităţilor Europene, întruneşte elementele constitutive ale infr.prev.de art.182 alin.2 din Legea nr.78/2000 modificată.
Nu se poate face abstracţie de faptul că inculpatul P I M a conceput proiectul de mobilităţi ca pe o sursă de câştig personal, urmărind însuşirea celei mai mari părţi din sumele alocate acestui proiect. Actele de executare succesive prin care a fost schimbată destinaţia legală a fondurilor au fost executate în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice, astfel încât sunt incidente dispoziţiile privind infracţiunea continuată (art. 41 alin. 2 Cod penal).
Cum în cauză e vorba de o singură subvenţie, un singur contract de finanţare, chiar dacă sumele au fost acordate în tranşe succesive, nu se poate vorbi de existenţa a 2 infracţiuni în concurs, având în vedere că textele ce le reglementează sunt în vigoare şi unul din ele (art. 3002 Cod penal) reprezintă norma generală în raport de celălalt (infr. prev. de art. 182 alin. 1 Legea 78/2000), care reprezintă norma specială.
De aceea, aplicând principiul „specialia generalibus derogant”, în cauză nu poate fi reţinută decât infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., pentru întreaga activitate infracţională.
Deşi aparent s-ar ajunge la o retroactivitate a legii penale, întrucât încadrarea juridică ar fi raportată la momentul săvârşirii ultimelor acte de executare şi al epuizării, dar ar cuprinde şi fapte anterioare intrării în vigoare a normei, în realitate nu e vorba despre o retroactivitate, pentru că şi anterior modificării din 21.04.2003 a Legii 78/2000 legea sancţiona o asemenea activitate, iar pedeapsa prevăzută pentru o asemenea faptă era aceeaşi. Soluţia propusă de Parchet, de reţinere în concurs a celor două infracţiuni ar fi injustă, pentru cele expuse anterior, şi l-ar prejudicia pe inculpat.
În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs al Parchetului – greşita individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta nu răspunde gravităţii faptei săvârşite, - Curtea constată că cele două instanţe au aplicat o sancţiune adecvată gravităţii faptei săvârşite şi circumstanţelor personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi a recuperat prejudiciu. De asemenea modalitatea de executare – suspendarea condiţionată a fost bine aleasă, având în vedere faptul că în raport de vârsta inculpatului (63 de ani) şi de aspectul că nu a săvârşit o infracţiune de violenţă care să releve o periculozitate sporită pentru ordinea publică, executarea pedepsei în regim de detenţie ar apărea ca excesivă.
De aceea şi sub acest aspect, recursul Parchetului apare ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul inculpatului, Curtea constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 raportat la încheierea din 29.11.2007, întrucât aceasta este motivată, iar dispozitivul nu contrazice considerentele.
Nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 Cod procedură penală, deoarece nu se pot reţine cele invocate de inculpat – şi anume că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la probele solicitate: efectuarea unei expertize şi audierea unor martori din acte. Instanţa de apel s-a pronunţat respingând probele propuse de inculpat pentru că, acesta nu a solicitat efectuarea expertizei la judecata în fond şi pentru că a renunţat în faţa primei instanţe la audierea aceloraşi martori, (motiv care instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură penală).
Inculpatul a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală solicitând achitarea în baza art. 10 lit. a Cod procedură penală, întrucât fapta de a schimba destinaţia fondurilor europene nu există, sumele provenite din contractul încheiat cu Centrul Naţional „Leonardo Da Vinci” fiind folosite conform prevederilor contractului.
Deşi invocă drept motiv de casare pct. 18 din art. 3859, inculpatul nu arată în ce constă eroarea gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.
Eroarea gravă de fapt constă în inexacta oglindire, ca pură stare de fapt, a conţinutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, fără vreo imixtiune în domeniul aprecierilor sau raţionamentelor făcute de instanţă.
Eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare, nu priveşte dreptul suveran de apreciere a probelor, ci exclusiv discordanţa dintre cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au drept consecinţă pronunţarea altei soluţii. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă: să fie evidentă, adică starea de fapt să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar şi să fie esenţială, adică să influenţeze hotărâtor soluţia dată în cauză.
Deşi vorbeşte de eroarea gravă de fapt, în realitate inculpatul este nemulţumit de felul în care au fost interpretate probele şi de faptul că a fost stabilită vinovăţia în sarcina sa.
Prima instanţă a analizat pe larg probatoriul administrat în cauză şi a concluzionat cu privire la răspunderea penală şi la vinovăţie, motiv pentru care Curtea nu va relua argumentaţia din sentinţă, pe care însă şi-o însuşeşte, constatând că în calea de atac a recursului nu a fost identificată vreo eroare gravă de fapt.
Având în vedere aceste considerente, va respinge ca nefondate în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursurile formulate, urmând ca în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi inculpatul P I M împotriva deciziei penale nr. 76/A din 30.01.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Penală.
Obligă recurentul inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 3.06.2009.
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
19 decembrie 2003
comunicate de presă din
29 august 2003
comunicate de presă din
10 decembrie 2007
comunicate de presă din
12 iulie 2007
comunicate de presă din
30 iulie 2004