DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

Nr.  367/30 iulie 2004

 

 

 

DREPT  LA  REPLICĂ

 

 

 

            În legătură cu atacurile susţinute la adresa P.N.A., formulate şi publicate de Evenimentul Zilei, Biroul pentru relaţii cu presa este împuternicit să declare următoarele:

 

            Constatăm cu surprindere că această publicaţie şi-a făcut un obicei din a lansa atacuri şi acuze total nefondate la adresa activităţii procurorilor anticorupţie, concomitent cu difuzarea sporadică a comunicatelor de presă transmise de această instituţie cu privire la măsurile luate împotriva corupţilor şi corupătorilor.

            Fără corespondent în realitate este şi faptul că dosarele instrumentate de P.N.A. sunt atribuite de acest cotidian unor comenzi politice, ca şi cum această instituţie, apreciată de opinia publică din România şi de organismele europene şi internaţionale pentru consecvenţa demonstrată în lupta anticorupţie, ar acţiona în funcţie de interese de moment.

Numai în acest an, au fost soluţionate aproape 700 de dosare şi au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie 250 de inculpaţi. De altfel, de la înfiinţarea P.N.A. şi până în prezent au fost condamnaţi 260 de inculpaţi trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, existând peste 100 de hotărâri definitive. Din păcate, o asemenea statistică nu interesează colectivul redacţional al Evenimentului Zilei.

 

Revenind, însă, la acuzele formulate în ultimele două numere ale ziarului, ar trebui să reţinem mai multe aspecte.

 

1. Deşi ia act de precizările făcute de Biroul de presă al P.N.A. în legătură cu dosarul constituit în baza denunţului formulat de domnul Nati Meir la adresa senatorului Radu F. Alexandru, ziarul continuă să vorbească despre anchetarea acestui parlamentar, în condiţiile în care procurorii au anunţat, explicit, doar efectuarea de acte premergătoare şi de verificări preliminare în acest caz. 

2. Ziarul aduce în atenţie o serie de persoane care, chipurile, ar fi fost cercetate de P.N.A. „pentru a face pe plac unui anumit partid”. Este ignorat, de exemplu, cu bună ştiinţă faptul că fostul procuror Lele Alexandru a fost cercetat  de P.I.C.C.J. într-un dosar penal şi nu de procurorii anticorupţie. Se ignoră, de asemenea, şi dosarul aflat în cercetare judecătorească pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care este inculpată Ciucă Andreea, dar şi faptul că dosarul fostului preşedinte al Băncii Transilvania, Pop Iosif, este în curs de finalizare. Cât priveşte situaţia inculpatului Jiga Dan, reamintim că acesta a fost condamnat pentru fapte de corupţie, de două instanţe la 5 şi, respectiv, 12 ani închisoare, ceea ce demonstrează temeinicia şi legalitatea trimiterii în judecată a acestuia. De altfel, în acelaşi dosar, a fost condamnată şi inculpata Dinculescu Florica, pentru aceleaşi fapte de corupţie.

3. Caracterul tendenţios şi răuvoitor al articolelor este demonstrat şi de faptul că autorii nu s-au documentat şi nu au solicitat un minimum de informaţii de la instituţia a cărei activitate o incriminează.

4. Devine inutil să precizăm că, în cazul fostului ministru al Integrării Europene, P.N.A. s-a sesizat din oficiu ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media şi a făcut cercetări în legătură cu modul în care au fost cheltuite fondurile Comunităţii Europene de care au beneficiat societăţile familiei Puwak, dovedindu-se, în final că nu s-a comis nici o infracţiune de corupţie.

5. Este de la sine înţeles că ziarul şi-ar dori ca procurorii anticorupţie să ancheteze şi să se pronunţe doar la cazurile semnalate în paginile Evenimentului Zilei, chiar dacă nu rezultă din materialele prezentate fapte de natură penală.

6. În ceea ce priveşte numele unor persoane pe care cotidianul le trece în revistă, subliniem că P.N.A. nu are înregistrate sesizări, plângeri sau memorii cu privire la săvârşirea de către acestea a unor fapte de corupţie.

 

Atragem, din nou, atenţia că Parchetul Naţional Anticorupţie are în lucru dosare care vizează doar persoane despre care există indicii şi date că ar fi săvârşit infracţiuni ce intră, potrivit prevederilor legale, în competenţa acestei instituţii, acesta fiind, de altfel, şi singurul criteriu care stă la baza anchetelor desfăşurate de procurori.

Subliniem că nu există în P.N.A. o evidenţă a apartenenţei politice a învinuiţilor dar, putem spune, chiar pe baza articolelor publicate în presă, că mulţi dintre făptuitorii anchetaţi şi trimişi în judecată de P.N.A. au făcut parte din categoria unor funcţii publice din sfera puterii.

            Este inadmisibil, prin urmare, să asistăm la acuzaţii şi catalogări care aduc atingere demnităţii procurorilor anticorupţie sau pot discredita întreaga activitate de prevenire şi combatere a corupţiei desfăşurate de Parchetul Naţional Anticorupţie.

            Ne exprimăm speranţa că articolul publicat în număr de astăzi al ziarului Evenimentul Zilei este ultimul din seria atacurilor la adresa P.N.A. şi că procurorii vor fi lăsaţi să se consacre, în continuare, efortului de a trage la răspundere şi de a sancţiona persoanele care comit fapte de corupţie.

 

 

 

BIROUL PENTRU RELAŢII CU PRESA


Alte legături de la această informație

hotărâri definitive din 03 iunie 2009