DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 766/A din 05.08.2020, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul NICHITA GHEORGHE, la data faptei primar al municipiului Iași la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de primar, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
2. Condamnă pe inculpatul MARDARASEVICI IULIUS GABRIEL, la data faptei director SC Information Business Consulting SRL (IBC) la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
3. Condamnă pe inculpații URDĂREANU TIBERIU și TĂNĂSESCU MIHAIL, la data faptei președinte, respectiv vicepreședinte al grupului de firme UTI la câte o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În cazul inculpaților Urdăreanu Tiberiu, Mardarasevici Iulius Gabriel și Tănăsescu Mihail, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Confiscă de la inculpatul Nichita Gheorghe suma totală de 71.214,76 lei primită efectiv cu titlu de mită, cu obligarea inculpatului la plata către stat a acestei sume.
Confiscă de la inculpatul Mardarasevici Iulius Gabriel suma de 2.421.536,40 lei și de la inculpatul Urdăreanu Tiberiu suma de 1.210.632,44 lei, reprezentând mită.
Obligă pe inculpatul Nichita Gheorghe la plata sumei de 37.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe fiecare dintre inculpații Urdăreanu Tiberiu, Mardarasevici Iulius Gabriel și Tănăsescu Mihail la plata câte unei sume de 27.000 lei cu același titlu.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 17 decembrie 2015, vezi comunicatul nr. 2012/VIII/3 din data de 18 decembrie 2015.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 18 decembrie 2015