DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 325 din 09.07.2020, Curtea de Apel Brașov a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul GOCSMAN ELENA la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
2. Condamnă pe inculpatul GOCSMAN IOAN la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații Gocsman Elena și Gocsman Ioan vor presta fiecare câte o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Săcele sau în cadrul Primăriei Municipiului Brașov.
Obligă inculpații Gocsman Elena și Gocsman Ioan, în solidar, să plătească părții civile, Agenția de Plăți pentru Agricultură, suma de 563.776,14 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale prevăzute de legislația în vigoare, calculate de la data efectuări fiecărei plăți până la data efectuării plății integrale a debitului.
Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov la data de 21 decembrie 2018, vezi comunicatul nr. 18/VIII/3 din data de 14 ianuarie 2019.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 14 ianuarie 2019