IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA PENALĂ
COMPLET SPECIALIZAT ANTICORUPTIE
DECIZIE Nr. 223
Şedinţa publică de la 04 Decembrie 2007
[...]
Asupra apelurilor penale de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 3145 din 6 noiembrie 2006, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosar nr.2074/280/2004, a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale şi excepţia necompetenţei materiale invocate de către inculpatul D. S. T., ca neîntemeiate.
A fost condamnat inculpatul D. S. T., [...], născut la data de 03.07.1937 în comuna Lunca Corbului, jud. Argeş, [...] la pedeapsa de:
- 2 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani, pentru săv. infr. prev. de art. 10 lit. b din legea 78/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 74 al. 1 lit. a, b Cp, art. 76 al. 1 lit.b Cp.
În temeiul art. 86 ind. 5 Cp a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interz. dr. prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani, aplicată prin Sp 2559/22.11.2004 pronunţată de Judecătoria Piteşti, rămasă definitivă prin Dp 69/R/09.02.2006 a Curţii de Apel Piteşti.
În temeiul art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp, s-au contopit cele două pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare şi interz. dr. prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 86 ind. 1 Cp s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare sub supraveghere, iar în temeiul art. 86 ind. 2 Cp s-a fixat termen de încercare de 5 ani şi 8 luni.
S-a instituit în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 86 ind. 3 al. 1 lit. a-d Cp, iar cu privire la cea prev. de lit. a, se va prezenta în ultima zi de marţi a fiecărei luni, la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Argeş.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 86 ind. 4 Cp.
A fost condamnată inculpata C. M., [...], născută la data de 11.10.1954 în comuna Negraşi, jud. Argeş, [...], la pedeapsa de:
- 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani, pentru săv. infr. prev. de art. 10 lit. b din legea 78/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 74 al. 1 lit. a, b Cp, art. 76 al. 1 lit.b Cp.
În temeiul art. 86 ind. 5 Cp a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interz. dr. prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani, aplicată prin Sp 2559/22.11.2004 pronunţată de Judecătoria Piteşti, rămasă definitivă prin Dp 69/R/09.02.2006 a Curţii de Apel Piteşti.
În temeiul art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp, s-au contopit cele două pedepse şi s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interz. dr. prev. de art. 64 al. 1lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 86 ind. 1 Cp s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare sub supraveghere, iar în temeiul art. 86 ind. 2 Cp s-a fixat termen de încercare de 5 ani şi 6 luni.
S-a instituit în sarcina inculpatei măsurile de supraveghere prev. de art. 86 ind. 3 al. 1 lit. a-d Cp, iar cu privire la cea prev. de lit. a, se va prezenta în ultima zi de marţi a fiecărei luni, la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Argeş.
S-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 86 ind. 4 Cp.
A fost condamnat inculpatul B. G., [...], născut la data de 24.07.1952 în comuna Călineşti, jud. Argeş, [...], la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare şi interz. dr. prev. de art. 64 al. 1 lit. a, b, c Cp pe o perioadă de 2 ani, pentru săv. infr. prev. de art. 10 lit. b din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 74 al. 1 lit. a, b Cp, art. 76 al. 1 lit.b Cp.
În temeiul art. 81 Cp s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 82 Cp s-a fixat termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp.
Au fost condamnaţi inculpaţii:
-B. I., [...], născut la data de 08.09.1953 în comuna Albota, jud. Argeş, [...] şi
-D. G., [...], născută la data de 24.01.1966 în Piteşti, [...], la câte o pedeapsă de:
- 1 an şi 10 luni închisoare, pentru săv. infr. prev. de art. 10 lit. c din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 Cp şi art. 74 al. 1 lit. a, b Cp, art. 76 al. 1 lit. b Cp.
În temeiul art. 81 Cp s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, iar în temeiul art. 82 Cp s-au fixat termene de încercare de câte 3 ani şi 10 luni.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra disp. art. 83 Cp.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cpp rap. la art. 10 lit. d Cpp au fost achitaţi inculpaţii D. S. T., C. M., B. G., D. G. şi B. I., pentru infr. prev. de art. 323 al. 1 şi 2 Cp cu referire la art. 17 lit. b din Legea 78/2000.
În temeiul art. 14 Cpp rap. la art. 346 Cpp şi art. 998 C civ. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC [...] SA - Sucursala Argeş, cu sediul în Piteşti, [...], jud. Argeş.
În temeiul art. 30 din Legea 78/2000 s-a dispus publicarea hotărârii definitive intr-un ziar local de mare tiraj.
S-a dispus trimiterea unei copii legalizate a hotărârii definitive la Oficiul Registrului Comerţului, pentru a se face menţiunile corespunzătoare, conform art. 21 lit. g din Legea 26/1990.
În temeiul art. 191 Cpp au fost obligaţi cei 5 inculpaţi la câte 4.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care câte 4.000 lei în faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că [...] SA – Sucursala Argeş a acordat mai multe credite unui număr de 2 grupuri de firme, SC [...] SRL Piteşti – SC [...] SRL Călineşti şi SC [...] SRL – SC [...] SRL – SC [...] SRL Piteşti, încălcându-se dispoziţiile legale şi normele bancare de către funcţionarii băncii, respectiv inculpaţii D., C. şi B. cu prilejul acordării, urmăririi şi executării creditelor, de către administratorii celor 5 societăţi, inculpaţii B. şi D., care au folosit integral sau parţial creditele în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
Astfel, societăţile componente ale grupului D. au beneficiat în total de un număr de 7 credite în lei şi valută pentru investiţii, producţie sau activitate curentă cuprinse între 500 000 000 lei şi 5 852 900 000 lei, valoarea totală fiind de peste 15 miliarde lei.
De asemenea, cele 3 societăţi ale grupului B. au primit în perioada decembrie 1999 – martie 2002 un număr de 18 credite pentru investiţii sau activitate curentă, cuprinse între 750 000 000 lei şi 5 825 000 000 lei, în valoare totală de peste 22 miliarde lei.
În perioada 27.05.2002 – 10.06.2002 inspectori din cadrul Serviciului Inspecţie Bancară ai BNR – Sucursala Judeţeană Argeş, au desfăşurat o acţiune de supraveghere prin inspecţie conform obiectivelor tematice aprobate de conducerea BNR la [...] – Sucursala Argeş, urmărind atât activitatea desfăşurată de bancă pe linia clasificării creditelor şi constituirea provizioanelor specifice de risc până la data de 30.04.2002, dată până la care conducerea băncii a fost asigurată de către inculpatul D. şi contabilul-şef R. G. I., cât şi modul de respectare a normelor proprii de creditare privind aprobarea, acordarea, derularea, utilizarea, garantarea şi rambursarea creditelor, fiind constatate o serie de încălcări ale legii şi normelor de creditare, fiind sesizate în acest sens Centrala [...] SA şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş care au verificat condiţiile în care au fost acordate creditele şi dacă societăţile beneficiare le-au utilizat conform scopurilor pentru care au fost acordate.
Conform procesului verbal încheiat la data de 12.06.2002 de către BNR – Sucursala Judeţeană Argeş, la data de 30.04.2002, conform evidenţei contabile, portofoliul de credite, dobânzi şi angajamente extrabilanţiere deţinut de Sucursala Argeş a [...] SA era în sumă totală de 294 539 mil.lei, iar necesarul de provizioane determinat de bancă era în sumă de 25.959 mil.lei.
S-a constatat întârzierea în rambursarea datoriilor, datorată faptului că unitatea bancară verificată nu a înregistrat creditele nerambursate la scadenţă în contul 2811 „creanţe restante” prelungind în mod eronat termenul de rambursare a creditelor pentru facilităţi de cont acordate conform contractelor de credit şi normelor în vigoare pe o perioadă de maxim 30 de zile.
În cazul a 11 debitori, printre care şi cele 5 societăţi componente ale celor 2 grupuri, documentaţia de creditare nu este completă aşa cum prevăd normele proprii de creditare.
Pentru un număr de 4 debitori respectiv cele 3 societăţi componente ale grupului B. şi SC [...] au fost acordate noi credite pe afaceri sau investiţii în condiţiile în care înregistrau în sold dobânzi restante.
În cazul SC [...], [...] şi [...] s-au acordat credite pentru investiţii în proporţie de peste 80% din valoarea investiţiei, cu încălcarea prevederilor NMCI – 02/1996, secţiunea I, cap.3, pct.3.2.
Referitor la creditele pentru facilităţi de cont, acestea s-au acordat cu încălcarea condiţiilor generale de creditare întrucât la data solicitării acestora, debitorii înregistrau în sold un alt credit de acelaşi tip şi au fost acceptate la creditare facturi fără dată de emitere sau care reprezintă decontări între societăţile comerciale care constituie grup de debitori.
Pentru SC [...] SRL relativ la creditul nr. 1239/02.08.2001 în valoare de 240 000 DM din analiza financiară efectuată la data de 30.06.2001 nu a rezultat încadrarea într-una din categoriile A sau B.
Pentru 5 debitori nu s-a efectuat analiza financiară în dinamică pe baza datelor existente în balanţele de verificare, iar în 7 cazuri pentru creditele de investiţii nu s-a efectuat analiza riscului de mediu şi analiza proiecţiei indicatorilor: grad de îndatorare şi grad de acoperire a serviciului datoriei.
În cazul debitorului SC [...], din analiza financiară pe baza datelor din balanţele de verificare, la acordarea creditelor pentru investiţii, valorile principalilor indicatori se situau sub limitele minime admise prin normele de creditare.
În cazul SC [...] valoarea la care au fost ipotecate sau gajate bunurile nu corespunde cu valoarea rezultată conform raportului de expertiză sau din documentele ce probează provenienţa bunurilor, iar în cazul a 6 debitori bunurile aduse în garanţia creditului nu au fost asigurate pe toată perioada creditării, iar valoarea garanţiei constituite nu a fost determinată pe baza unui raport de expertiză.
Cesiunile de creanţe constituite pentru garantarea creditelor pentru facilităţi de cont nu au fost înregistrate la arhiva electronică a valorilor mobiliare şi nu au fost notificaţi debitorii cedaţi pentru sumele cesionate în favoarea [...], iar în cazul a 2 debitori garanţia constituită nu acoperă creditul şi dobânda în proporţie de 125% sau 150%.
La toate creditele acordate societăţilor comerciale care alcătuiesc grupuri de debitori nu s-a ţinut seama că acestea reprezintă un singur debitor pentru bancă (o singură expunere), depăşindu-se competenţa de aprobare a acestora şi încălcându-se astfel prevederile scrisorii 523/978/2000 a Centralei [...] şi norma 8/1999 a BNR, cap.1, art. 1 lit.j.
În cazul SC [...] pentru creditul de investiţii în sumă de 75 000 USD acordat conform contractului nr. 1585/27.02.2002 la documentaţia de creditare nu există raport de evaluare pentru imobilul în cauză, nu s-a întocmit studiul de fezabilitate pentru proiectul de investiţii, reieşind că banca a acordat credit pentru finanţarea investiţiei în procent de 125% în loc de 80%, în condiţiile în care debitorul înregistra la data de 27.02.2002 dobânzi restante în sold în sumă de 26 307 mii lei aferente creditului acordat conform contractului 23/28.01.1997 şi ad. 18/25.04.2001.
Creditul pentru facilitate de cont în sumă de 750 milioane lei acordat SC [...] SRL conform contractului 1373/31.10.2001 pe o perioadă de 30 de zile nu a fost rambursat la scadenţă şi a fost menţinut în contul de credit curent 20217 fără a se lua măsuri de recuperare.
Creditul pentru facilitate de cont în sumă de 1 miliard lei acordat SC [...] SRL conform contractului 1517/21.01.2002 nu a fost rambursat la scadenţă în data de 21.01.2002 menţinându-se în contul de credite curente 20217, iar printr-un act adiţional s-a acordat o prelungire a perioadei de creditare până la data de 24.05.2002 încălcându-se prevederile circularei 44/1999.
De asemenea, creditul pentru facilitate de cont acordat SC [...] în sumă de 1 miliard lei ce a făcut obiectul contractului 1694/27.03.2002 nu a fost rambursat la scadenţă fiind prelungit termenul de creditare printr-un act adiţional, încălcându-se prevederile circularei 44/1999.
În cazul creditelor în sumă de 75 000 USD acordat SC [...] SRL conform contractului 1585/27.02.2002 şi în sumă de 175 000 USD acordat SC [...] SRL conform contractului 1453/13.12.2001, nu s-a efectuat analiza financiară pe baza datelor existente în balanţele de verificare şi nu s-a făcut analiza riscului de mediu a proiecţiei indicatorilor grad de îndatorare şi grad de acoperire a serviciului datoriei.
Pentru imobilul situat în str. Depozitelor nr. 31 bis, cumpărat din credit şi adus în garanţia acestuia la o valoare de 13 372 mii. Lei, nu s-a întocmit raport de evaluare, iar creditul pentru facilitate de cont acordat SC [...] conform contractului 1506/16.01.2002 a fost garantat cu cesiune de creanţă conform contractului de cesiune 1506/16.01.2002, ce nu a fost înscris la arhiva electronică a valorilor mobiliare şi nu au fost notificaţi debitorii cedaţi.
Referitor la creditul în sumă de 25 000 USD acordat SC [...] SRL prin contractul 1583/26.02.2002, nu există raport de evaluare pentru imobilul ipotecat prin contractul de garanţie imobiliară nr. 74/26.02.2002, iar gajul fără deposedare asupra autovehiculelor în valoare de 805 milioane lei pentru garantarea creditului în sumă de 100 000 DM acordat prin contractul 647/21.06.2000, nu a fost asigurat pentru o perioadă, iar imobilul în valoare de 1 447 mii lei ipotecat prin contractul nr. 140/21.06.2000 nu a fost asigurat în perioada 23.06.2001 -04.09.2001.
La acordarea creditelor celor 5 societăţi componente ale celor 2 grupuri de firme, nu s-a ţinut seama că acestea formează un singur debitor (o singură expunere) depăşindu-se competenţa de 175 000 USD pentru total expunere şi 1 miliard lei pentru facilităţi de cont.
Inculpaţii B. şi D. nu au respectat destinaţia creditelor acordate, în condiţiile în care din creditul 1453/13.12.2001 de care a beneficiat SC [...], a fost achitată taxă timbru la Trezoreria Piteşti în sumă de 27 430 000 lei cu OP 170/17.12.2001 şi s-a rambursat dobândă restantă în sumă de 253 750 lei.
Din creditul de investiţii în sumă de 75 000 USD acordat SC [...] conform contractului de credit 1585/27.02.2002, au fost efectuate plăţi în valoare totală de 12 772 USD cu altă destinaţie, respectiv ridicare numerar, rambursare credit restant, transformare în lei pe piaţa valutară, rambursare creanţă ataşată la credite, restituire împrumut către SC [...], SC [...] SRL şi SC [...] SRL.
Creditul pentru facilitate de cont în sumă de 725 milioane lei a fost utilizat pentru plata între societăţi comerciale care reprezintă grup de debitori şi rambursare dobânzi restante.
In cazul SC [...] SRL, creditul pentru facilităţi de cont în sumă de 1 miliard lei ce a făcut obiectul contractului 1517/21.01.2002, a fost utilizat pentru rambursarea creditului restant în sumă de 998, 8 milioane lei acordat conform contractului 1274/27.08.2001.
[...] SA - Sucursala Argeş nu a identificat grupul reprezentând un singur debitor format din SC [...], SC [...] şi SC [...] SRL ai căror asociaţi unici sunt membrii aceleiaşi familii, inculpatul B. I., B. Z. - soţie şi O. (B.) E. - fiică, aceeaşi situaţie fiind incidenţă şi în cazul SC [...] şi SC [...] SRL, unde asociaţi unici sunt inculpata D. G. şi soţul său, D. M. N..
Inspectorii de specialitate din cadrul Direcţiei Controlului Fiscal Argeş - Serviciul Control ra ' Fiscal Mari Contribuabili, au întocmit mai multe procese verbale în urma verificării în perioada 11-15.11.2002 a documentelor care au stat la baza obţinerii creditelor de către cele 5 societăţi de la [...] SA - Sucursala Argeş şi modul de utilizare a creditelor.
In cauză s-a efectuat la cererea PNA o expertiză contabilă judiciară de către expertul contabil D. A. , care a răspuns integral obiectivelor stabilite de către organele de urmărire penală.
Astfel, s-a menţionat în cuprinsul expertizei că în urma controlului efectuat de organele BNR şi DGFP Argeş, s-a constatat că nu s-a făcut o selecţie calitativă a clienţilor, s-au acordat credite în condiţii de risc fără o analiză atentă a capacităţii economico-financiare de a le rambursa, s-au acordat credite pe facilităţi de cont unor clienţi care mai aveau în derulare astfel de credite şi că pentru a se ascunde adevărata situaţie, ofiţerii de credite, cu acordul conducerii sucursalei, au modificat graficele de rambursare a unor astfel de credite, păstrându-le în conturi curente, deşi acestea ajunseseră la scadenţă.
Acordarea de către Sucursala [...] Argeş în perioada 2000-2002 a celor 18 credite către cele 5 societăţi comerciale, respectiv 5 credite la SC [...], 2 credite la SC [...], 6 credite la SC [...], 2 credite la SC [...] şi 3 credite la SC [...], s-a făcut cu încălcarea în mod repetat a normelor legale de creditare aşa cum s-a reţinut în cuprinsul proceselor verbale întocmite de către BNR - Sucursala Argeş, [...] SA - Centrala Bucureşti, organele de control fiscal ale DGFP Argeş, PNA -Serviciul Teritorial Craiova.
Natura deficienţelor a vizat toate etapele activităţii de creditare, în special aprobarea în Comitetul de Credite a documentaţiei de credite verificate de ofiţerul de credite şi vizate de şeful serviciului de creditare, acordarea creditelor aprobate de către comitet, legalizarea documentaţiilor de garantare a creditelor aprobate, derularea acestora şi utilizarea lor în scopul pentru care au fost aprobate, verificarea periodică pe teren şi pe baza documentelor de evidenţă contabilă (balanţe de verificare lunare, bilanţuri contabile semestriale şi anuale) depuse de beneficiarii de credite, a modului în care se derulează creditele acordate, existenţa faptică a garanţiilor care au stat la baza aprobării şi acordării creditelor, respectarea clauzelor contractuale şi urmărirea respectării de către beneficiari a graficelor de rambursare a ratelor scadente, atenţionarea cu luarea de măsuri concrete în cazurile în care clauzele contractuale nu sunt respectate.
Astfel, în perioada anilor 2000 - 2002 Sucursala Argeş nu a reuşit să facă o selecţie calitativă a clienţilor băncii, mulţumindu-se ca la adăpostul unor garanţii scriptice substanţiale să manifeste faţă de aceştia o înţelegere sporită, nejustificată, respectiv o prudenţă insuficientă cu privire la riscul pe care şi-1 asumă la acordarea creditelor în lei şi valută, optându-se pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienţi, care să asigure băncii venituri cât mai mari din încasare dobânzi, comisioane şi speze bancare, verificându-se insuficient documentaţiile de creditare prezentate de clienţi, aprobarea în Comitetul de Credite fiind făcută în urma unor analize insuficient de aprofundate a documentelor prezentate de către membri, care uneori nici nu participau la şedinţe, în loc să se procedeze la sistarea creditelor şi rambursarea chiar pe cale silită a acestora, ceea ce a condus la încurajarea unor beneficiar, să procedeze la unele inginerii financiar-bancare, cu consecinţe imprevizibile pentru bancă.
În acest sens, SC [...], a beneficiat de un credit în valoare de 100 000 DM pentru investiţii ce a făcut obiectul contractului 647/21.06.2000, cumpărându-se un depozit de mărfuri în oraşul Ştefăneşti de la părinţii inculpatei D., D. I. şi D. M., contra sumei de 125 000 DM, din care 100 000 DM din creditul respectiv, care a fost garantat cu ipotecarea imobilului cumpărat la valoarea de 1 447 mii lei şi gajarea unor bunuri mobile evaluate la valoarea de 805 mii. lei neasigurate şi cesionate băncii pe o perioadă de 72 de zile.
Creditul de 100 000 DM, echivalent a 1 miliard lei, a fost virat cu OP 41/22.06.2000 în contul personal al lui D. M. deschis tot la [...].
După o perioadă de 16 luni (25.10.2001), SC [...] vinde înainte de a-şi rambursa creditul de 100 000 DM, depozitul de marfă da>n oraşul Ştefăneşti pentru suma de 2 miliarde lei, soţilor D. G. şi M. N. ca persoane fizice, deşi SC [...] avea obligaţia de a rambursa integral creditul împreună cu dobânzile, comisioanele şi spezele bancare.
S-a constatat că această vânzare este pur formală, întrucât suma de 2 miliarde lei nu a intrat în contul SC [...] SRL, din cuprinsul balanţei de verificare din data de 31.12.2001 reieşind că nu s-au înregistrat venituri din vânzarea activelor în valoare minimă de 1250 mii lei, iar soldul mijloacelor fixe se menţinea aproximativ la acelaşi nivel ca cel de la 30.06.2001 (4 039 846 304 lei), deşi la data de 25.10.2001 volumul activelor în mijloace fixe s-a diminuat cu 1 250 000 000 lei prin vânzarea depozitului de mărfuri.
La data de 19.12.2001 conform contractului de vânzare-cumpărare 4687, soţii D. ca persoane fizice au vândut SC [...] depozitul de mărfuri respectiv pentru suma de 3 950 000 000 lei, de aproape 2 ori mai mare decât suma cu care fusese vândut de către SC [...] soţilor D. cu numai 60 de zile înainte.
Valoarea acestui activ a fost supraevaluată pentru a da posibilitatea SC [...] SRL Călineşti, să poată prezenta băncii garanţii suficient de mari ca să obţină un credit de 175 000 USD pe o perioadă de 5 ani cu o perioadă de graţie de 12 luni, ce face obiectul contractului de credit nr. 1465/19.12.2001.
Creditul de 100 000 DM la care am făcut referire mai sus constituie o operaţiune de pură inginerie financiar-bancară, chiar dacă pe parcurs s-au achitat către bancă o parte din dobânzi, comisioane şi speze bancare, principalul beneficiar fiind SC [...] care a putut saşi deruleze afacerile. In aceeaşi categorie de operaţiuni se încadrează şi acordarea creditului de 300 000 DM către SC [...] în baza contractului 1101/28.05.2001 pentru investiţii constând în cumpărarea unui imobil şi teren pe str. Schitului din mun. Piteşti pentru construcţie sediu firmă şi cumpărarea unei linii de panificaţie care a fost achiziţionată de la D. M. la data de 24.05.2001 cu contractul de vânzare 1645 la preţul de 252 000 DM, din care i-a dat ca avans 100 000 DM la data autentificării contractului, iar diferenţa de 1 887 840 000 lei, echivalentul a 152 000 DM s-au vărsat în contul personal al acesteia cu OP 128/01.06.2001.
SC [...] aducând drept garanţie depozitul din oraşul Ştefăneşti cumpărat de la soţii D. ca persoane fizice, a solicitat şi obţinut un credit în valoare de 175 000 USD care face obiectul contractului 1465/19.12.2001 pentru investiţii: sediu de firmă şi linie de panificaţie, pe o perioadă de 5 ani cu 12 luni perioadă de graţie.
Din acest credit, după transformarea în lei din vânzarea pe piaţa valutară rezultând suma de 5 354 000 000 lei, SC [...] a plătit în contul personal al inculpatei D. suma de 3 160 000 000 lei cu OP 417/19.12.2001 reprezentând contravaloarea imobilului, iar în contul SC [...] cu OP 418/19.12.2001 în valoare de 1 430 000 000 lei şi OP 420/20.12.2001 în valoare de 780 000 000 lei s-a efectuat plata unei linii de panificaţie achiziţionată de SC [...] cu factura fiscală din data de 10.12.2001 de la SC [...].
Prin urmare, creditul în sumă de 175 000 USD a fost utilizat pentru procurarea unei linii de panificaţie pentru care banca mai acordase 2 credite în valută SC [...], care face parte din acelaşi grup de firme.
Prin aceste tranzacţii aparent legale, au avut loc operaţiuni de încasări şi plăţi desfăşurate în cadrul grupului închis prin majorarea artificială a valorii bunurilor mobile şi imobile ce au stat la baza garantării creditelor obţinute de la bancă, folosirea succesivă a acestor garanţii pentru obţinerea altor credite şi scoaterea lor de sub gaj, deşi creditele în cauză nu erau rambursate integral, conducând în mod mascat la schimbarea destinaţiei creditelor în scop personal sau de la o firmă la alta.
Grupul de firme respectiv a avut perioade de creştere şi declin a puterii economice, aşa cum reiese din cuprinsul datelor de evidenţă contabilă şi a principalilor indicatori economico-financiari.
Nu s-au constatat cazuri concrete care să conducă la concluzia că prin încălcarea de către bancă a normelor de creditare s-a obţinut de către vreun funcţionar bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Însă, încălcarea normelor bancare de creditare a fost tratată ca lipsuri în activitatea persoanelor nominalizate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, inculpaţii D., C. şi B. fiind sancţionaţi administrativ. Astfel, inculpatul D. a fost pensionat având limita de vârstă prevăzută de lege, inculpata C. a fost retrogradată începând cu data de 30.07.2003 din funcţia de şef serviciu credite în cea de ofiţer credite, iar inculpatul B., ofiţer credite, a fost sancţionat cu penalizarea salariului de încadrare pe o perioadă de 2 luni cu 10%.
SC [...] SRL în vederea obţinerii creditului în valoare de 900 000 000 lei conform contractului 1506/16.01.2002, a prezentat băncii un număr de 3 facturi emise asupra SC [...], SC [...] şi SC [...] SA.
Factura nr. 4069474/05.01.2002 emisă către SC [...] pentru valoarea de 428 400 000 lei reprezentând chirie garaj auto pe o perioadă de 12 luni, spălare auto, pază şi energie electrică pentru un număr de 6 tiruri conform contractului nr. 1/01.02.2002 şi stornată ulterior la data de 31.01.2002 a fost formală, neputând avea o valoare mai mare de 149 300 000 lei, singurul scop al emiterii ei a fost acela de a justifica faţă de bancă valoarea creditului pentru facilităţi de cont ce a fost solicitat.
Către SC [...] a fost emisă factura nr. 4069475/05.01.2002 pentru valoarea de 428 400 000 lei, care a fost stornată la data de 31.01.2002, scopul emiterii ei fiind acela de a justifica faţă de bancă cererea de a obţine creditul pe facilitate de cont în sumă de 900 000 000 lei, care n-a fost supusă nici unui control din partea organelor bancare.
Factura nr. 4069476/01.05.2002 a fost emisă către SC [...] SA pentru valoarea de 285 000 000 lei reprezentând chirie garaje auto pe 12 luni, spălare auto, pază şi energie pentru un număr de 5 tiruri, din evidenţa contabilă reieşind că SC [...] la data emiterii facturii şi în continuare nu figura cu nici o sumă de încasat de la SC [...], scopul prezentării facturii care a fost stornată din evidenţa contabilă imediat după aprobarea creditului pe facilitate de cont fiind acela de a justifica faţă de bancă valoarea creditului.
Creditul pe facilitate de cont în sumă de 900 000 000 lei acordat conform contractului 15/16.01.2002 pe o perioadă de 30 de zile nu a fost rambursat la scadenţă şi a fost menţinut de către bancă în contul de credite curent 20217 „credite garantate cu valori financiare" în loc de a fi înregistrat în contul 2811 „credite restante" la data scadenţei, respectiv 16.02.2002.
SC [...] a solicitat de la bancă un credit în valoare de 750 milioane lei pe o perioadă de 30 de zile, prezentând factura nr. 2582472/29.10.2001 în valoare de 973 182 000 lei reprezentând contravaloarea unor creanţe de încasat de la partenerul extern C.-S. (CSTI) pentru transportul de mărfuri pe ruta România-Italia şi retur. La data întocmirii facturii, societatea respectivă figura în balanţa analitică a contului 411.011 cu o creanţă de încasat de numai 220 477 200 lei, iar CST pe cont 411.054 cu un sold de 80 724 000 lei în total o creanţă de încasat în valoare de 301 200 200 lei din totalul creanţelor de încasat în valoare de 2 220 548 371 lei.
Dacă ofiţerul de credite şi şeful serviciului credite ar fi verificat documentaţia prezentată de către SC [...], cererea ar fi trebuit respinsă.
Creditul în sumă de 750 000 000 lei a fost utilizat pentru o plată de 735 000 000 lei în contul SC [...] cu OP 31/31.10.2001 reprezentând restituire avans, 12 000 000 lei pentru rambursare dobândă curentă la cont 2027/31.10.2001, nu a fost rambursat la scadenţă după expirarea termenului de 30 de zile şi a fost menţinut în contul de credite curente 20217 în loc să se înregistreze în contul 2811, acest lucru fiind posibil prin intervenţia ofiţerului de credite în programul „credit pro" prin modificarea graficului de rambursare.
Au fost admise de către bancă facturi nedatate sau mai vechi de 30 de zile contrar prevederilor circularei 44/1999 pct. 8.6 în cazul celor 3 societăţi componente ale grupului B..
Conform contractului 1492/09.01.2002 banca a acordat SC [...] un credit pentru facilităţi de cont în valoare de 600 000 000 lei, fiind prezentate mai multe facturi în valoare totală de 669,6 milioane lei, iar la data de 24.01.2002 creditul a fost trecut la restanţă, fiind rambursat prin acordarea unui alt credit în valoare de 500 000 000 lei la data de 30.01.2002.
Prin actul adiţional 1/26.04.2002 s-a rescadenţiat creditul aflat în restanţă în valoare de 450 000 000 lei, nefiind rambursat şi fiind trecut în afara bilanţului la data de 24.09.2002.
Prin contractul 1694/27.03.2002 SC [...] a beneficiat de un credit pe facilitate de cont în valoare de 1 miliard lei, ce a fost garantat cu un bilet la ordin în valoare de 1 300 000 000 lei şi prin contractul de cesiune de creanţă nr. 63/29.03.2002, iar prin actul adiţional nr. 1/29.04.2002 a fost prelungit cu o lună termenul de rambursare în baza unor noi facturi şi cu un nou contract de cesiune de creanţă.
Creditul a fost rescadenţat în baza hotărârii Comitetului de Direcţie din 14.06.2002, nu a fost rambursat şi a fost trecut în afara bilanţului la data de 24.09.2002.
Toate aceste scadenţări, rescadenţări, menţinerea pe credite curente în loc de credite restante au fost posibile prin intervenţia ofiţerului de credite în programul „credit pro", modificând graficul de rambursare.
Creditele pentru facilitate de cont sunt menite să satisfacă necesităţile curente privind acoperirea cheltuielilor de producţie cu caracter imprevizibil şi greu de localizat în obiecte care reprezintă o garanţie veridică.
Expertiza contabilă a concluzionat că prin acordarea creditelor [...] SA Sucursala Argeş n-a înregistrat nici o pierdere în condiţiile în care a încasat o parte din ratele scadente, curente şi restante, dobânzile şi comisioanele aferente, având posibilitatea ca şi pe cele neajunse la scadenţă sau restante să le încaseze în cel mai rău caz, prin executarea silită a garanţiilor ipotecate şi gajate în favoarea sa.
Prin decizia nr. 6/13.07.2001 emisă de către inculpatul D. T. în calitate de fost director al [...] SA - Sucursala Argeş, s-a decis constituirea comitetului de credite având ca membrii pe acesta, pe R. G. - contabil şef, M. C. - consilier juridic, C. M. - coordonator compartimentul credite, R. I., referend de specialitate la compartimentul financiar-contabilitate .
S-a menţionat că propunerile privind acordarea de credite atât persoanelor juridice, cât şi persoanelor fizice, precum şi nivelul de dobândă, au fost analizate şi aprobate de comitetul de credite, care acţionează ca organ de lucru ce are în atribuţii controlul şi avizarea documentaţiilor care stau la baza aprobării creditelor acordate persoanelor fizice şi agenţilor economici, cu respectarea normelor de lucru elaborate de bancă şi în limita competenţelor ce-i sunt atribuite prin acestea.
Pregătirea documentaţiei supusă aprobării comitetului de credite revine şefului compartimentului credite.
Hotărârea privind aprobarea documentaţiei prezentate pentru acordarea creditelor, s-a putut lua numai dacă se întruneşte acordul a 2/3 din numărul membrilor comitetului.
La dosarul de urmărire penală au fost ataşate fişele postului corespunzătoare atribuţiilor exercitate de către inculpaţii D., C. şi B., în calitatea lor de funcţionari ai [...] SA - Sucursala Argeş.
Comitetul de credite nu se întrunea de fiecare dată în mod efectiv, elocventă în acest sens fiind depoziţia lui R. I. (f.191-195 d.u.p.), care a precizat că nu a participat efectiv la vreo şedinţă a comitetului de credit, însă a semnat hotărârile, fiindcă i se aduceau în biroul unde lucra, inculpata C. spunându-i să le semneze fiindcă ştie inculpatul D., care le-a semnatei a verificat dosarele de creditare, fiind corespunzătoare.
In anii 2000 şi 2001, aceasta le-a precizat inculpaţilor D. şi C. că nu mai semnează hotărârile în cauză, fiindcă nu cunoaşte situaţia dosarelor întocmite de ofiţerii de credit şi i s-a spus de către inculpatul D. că în această situaţie trebuie să plece acasă şi să nu mai lucreze deoarece se opune politicii bancare de creditare, respectiv atragerea de clienţi şi beneficii ale băncii din dobânzi şi comisioane ale clienţilor, fiind nevoită să semneze hotărârile comitetului ca să nu fie sancţionată în vreun mod sau poate chiar să i se desfacă contractul de muncă.
Aşa cum s-a precizat mai sus, prin tranzacţiile încheiate în cadrul grupului închis D., pentru achiziţionarea aceluiaşi mijloc fix, respectiv linie panificaţie completă, au fost contractate 2 credite de investiţii de la bancă şi a fost vândut de sub gaj de către SC [...] acest mijloc fix, fiind acordate credite în continuare societăţilor din cadrul acestui grup, deşi prezentau restanţe pentru cele deja contractate.
Prin urmare, cele 2 grupuri de firme B. şi D., nu au fost identificate şi codificate ca reprezentând un singur debitor, fiind încălcate astfel Normele BNR 8/26.04.1999.
De asemenea, creditele acordate celor 2 grupuri de firme au fost aprobate de către comitetul de credite cu încălcarea normelor bancare emise de Centrala [...], respectiv a normelor metodologice şi a circularelor emise pentru stabilirea modalităţii de creditare pe termen scurt a activităţii curente a agenţilor economici, de creditare în valută a activităţii curente a agenţilor economici, de acordare a creditelor pe documente în circuit bancar, privind competenţele de acordare a creditelor şi scrisorilor de garanţie în valută pentru agenţii economici şi persoane fizice
Prin hotărârea comitetului de direcţie din data de 14.06.2002 s-a aprobat pentru Sucursala Argeş prelungirea pentru un număr de 25 credite pe facilitate de cont a termenului pentru care acestea au fost acordate, derogările referindu-se la prelungirea cu până la 12 luni a termenului pentru care au fost acordate, respectiv menţinerea şi prelungirea facilităţilor să se facă fără comisioanele prevăzute pentru acordarea şi verificarea creditelor, printre societăţile la care s-a făcut referire figurând şi SC [...], SC [...], SC [...], SC[...].
Documentaţia care a stat la baza aprobării şi acordării creditelor celor 2 grupuri de firme este ataşată la dosarul de urmărire penală.
In urma verificărilor efectuate de către BNR, Centrala [...] şi DGFP Argeş s-au constatat abateri grave de la normele interne în privinţa creditării unor societăţi sau grupuri de societăţi, în unele cazuri prin încălcarea legislaţiei bancare, datorită faptului că au fost finanţate cele 2 grupuri de firme peste capacitatea econornico-financiară de rambursare.
Fiind administrate probe concludente şi pertinente din care a reieşit vinovăţia celor 3 funcţionari ai băncii în ceea ce priveşte aprobarea şi acordarea creditelor de care au beneficiat cele 2 grupuri de firme, sunt întrunite elementele constitutive ale infr.prev.de art. 10 lit.b din Legea 78/2000 cu aplic.art. 41 alin.2 Cp.p.
Astfel, inculpaţii D. şi C., în calitate de membrii ai comitetului de credite, au aprobat unele credite celor 2 grupuri de firme cu privire la care s-au făcut consideraţii în mod detaliat, fără a respecta Normele bancare, în condiţiile în care nu s-a făcut o selecţie calitativă a clienţilor fiind acordate credite în condiţii de risc, au fost acordate credite fără o analiză atentă a capacităţii economico-financiare de a le rambursa, nu au fost identificate şi codificate grupurile de firme reprezentând un singur debitor, au fost admise în garanţie bunuri mobiliare şi imobiliare supraevaluate cu repercusiuni negative asupra posibilităţilor de recuperare a creanţelor în situaţia trecerii la executare silită, fiind finanţate practic simple transferuri de active între societăţile din grupuri sau între asociaţi ca persoane fizice şi societăţile pe care le administrau.
De asemenea, inculpatul B. G. a întocmit în mod defectuos documentaţia de creditare şi referatele favorabile în baza cărora comitetul de credite a aprobat acordarea mai multor credite grupului de firme B., aşa cum a fost prezentat fiecare caz în parte.
Pentru considerentele mai sus expuse s-a dispus condamnarea celor 3 funcţionari bancari pentru sav.infr.prev.de art. 10 lit.b din Legea 78/2000 cu aplic.art. 41 alin.2 Cp., iar la individualizarea pedepselor ce li s-au aplicat au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare statornicite de disp.art. 72 Cp., respectiv limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, gradul de pericol social al faptelor comise, dedus din împrejurările în care au fost aprobate şi acordate creditele celor 2 grupuri de firme, circumstanţele personale ale acestora, care au avut o conduită corespunzătoare pe parcursul cercetărilor şi nu figurau în evidenţa cazierului judiciar cu antecedente penale la data săvârşirii infracţiunilor, motiv pentru care va reţine în favoarea lor circumstanţele atenuante prev.de art. 74 alin.l lit.a, b Cp.
In temeiul art. 33 lit.a Cp., art. 34 lit.b Cp. s-au contopit cele 2 pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare şi interz.dr.prev.de art. 64 alin.l lit.a,b,c Cp. pe o perioadă de 2 ani.
În ceea ce priveşte individualizarea executării pedepsei, instanţa a apreciat că scopul preventiv educativ al acesteia prev.de art. 52 Cp. poate fi atins şi fără executarea în condiţii de privare de libertate, motiv pentru care în temeiul art. 86 ind.l Cp. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va fixa un termen de încercare de 5 ani şi 8 luni în temeiul art. 86 ind.2 Cp.
S-a instituit în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prev.de art. 86 ind.3 alin.l lit.a-d Cp., iar cu privire la cea prev.de lit.a, se va prezenta în ultima zi de marţi a fiecărei luni, la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Argeş.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 86 ind.4 Cp. cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune.
De asemenea, pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, a fost condamnată inculpata G. M. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interz.dr.prev.de art. 64 alin.l lit.a,b,c Cp. pe o perioadă de 2 ani, iar în temeiul art. 86 ind.5 Cp. s-a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interz.dr.prev.de art. 64 alin.l lit.a,b,c Cp. pe o perioadă de 2 ani, aplicată prin s.p. 2559/22.11.2004 pronunţată de Judecătoria Piteşti, pentru sav.infr.prev.de art. 10 lit.b din Legea 78/2000 cu aplicart. 41 alin.2 Cp.
In temeiul art. 33 lit.a Cp., art. 34 lit.b Cp. s-au contopit cele 2 pedepse şi s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interz.dr.prev.de art. 64 alin.l lit.a,b,c Cp. pe o perioadă de 2 ani.
S-a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei prev.de art. 52 Cp. poate fi atins şi fără executarea în condiţii de privare de libertate, motiv pentru care în temeiul art. 86 ind.l Cp. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi în temeiul art. 86 ind.2 Cp. s-a fixat termen de încercare de 5 ani şi 6 luni.
S-a instituit în sarcina inculpatei măsurile de supraveghere prev.de art. 86 ind.3 alin.l lit.a-d Cp., iar cu privire la cea prev.de lit.a, să se prezente în ultima zi de marţi a fiecărei luni la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Argeş.
S-a atras atenţia inculpatei asupra disp.art. 86 ind.4 Cp.
A fost condamnat inculpatul B. G. pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interz.dr.prev.de art. 64 alin.l lit.a,b,c Cp. pe o perioadă de 2 ani, apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei prev.de art. 52 Cp. poate fi atins şi fără executarea în condiţii de privare de libertate, ci prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, motiv pentru care s-a fixat termen de încercare de 4 ani conform art. 82 Cp.
S-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art. 83 Cp. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune.
Fiind întrunite elementele constitutive ale infr.prev.de art. 10 lit.c din Legea 78/2000 cu aplic. art.71 alin.2 Cp., în condiţiile în care inculpaţii B. I. şi D. G. au utilizat o parte dintre creditele acordate, aşa cum au fost expuse fiecare în parte mai sus, pentru rambursarea unor credite, rate, dobânzi restante, comisioane, ridicări de numerar sau alte plăţi decurgând din credite anterioare, deci în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, va dispune condamnarea acestora.
La individualizarea pedepselor ce le-au fost aplicate au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare statornicite de disp.art. 72 Cp., respectiv limitele de pedeapsă fixate în articolul din Legea 78/2000, împrejurările în care cei 2 inculpaţi au utilizat creditele acordate celor 2 grupuri de firme, circumstanţele personale ale acestora, care au făcut demersuri specifice pentru rambursarea creditelor acordate, inclusiv prin executarea garanţiilor şi nu figurează în evidenţa Cazierului Judiciar cu antecedente penale, motiv pentru care va reţine în favoarea lor circumstanţele atenuante prev.de art. 74 alin.l lit.a, b Cp.
Astfel, s-a dispus condamnarea celor 2 inculpaţi la câte o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare, apreciind că scopul preventiv-educativ prev.de art. 52 Cp. poate fi atins şi fără executarea în condiţii de privare de libertate, ci prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, motiv pentru care va fixa câte un termen de încercare de 3 ani şi 10 luni.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra disp.art. 83 Cp.
Referitor la infr.prev.de art. 323 alin.l şi 2 Cp. cu referire la art. 17 lit.b din Legea 78/2000, instanţa a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din probatoriul administrat în cauză nu a reieşit că cei 3 inculpaţi, funcţionari ai băncii şi ceilalţi 2 inculpaţi, în calitate de reprezentanţi ai celor 5 societăţi comerciale, ar fi constituit un grup organizat în vederea aprobării şi acordării de credite celor 2 grupuri de firme, respectiv săvârşirii de infracţiuni. Astfel, nu a existat vreun consens, vreo înţelegere între cei 5 inculpaţi, care să se fi asociat pentru a obţine beneficii personale sau celor 5 societăţi şi prejudicierii unităţii bancare^ care a acordat creditele.
Împrejurarea că cei 3 funcţionari ai băncii au fost condamnaţi pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, iar inculpaţii B. şi D. au utilizat o parte dintre credite în alt scop decât destinaţia pentru care au fost acordate, nu semnifică că aceştia ar fi constituit un grup organizat în sensul art. 323 alin.l şi 2 Cp., infracţiunile fiind comise în baza unor rezoluţii infracţionale distincte pentru fiecare inculpat, corespunzător obiectului material al laturii obiective a infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.
In consecinţă, s-a dispus achitarea celor 5 inculpaţi în temeiul art. 11 pct.2 lit.a Cp.p. rap.la art. 10 lit.d Cp.p., avându-se în vedere că aceştia nu s-au asociat în vederea săvârşirii vreunei jnfracţiuni.
Întrucât infracţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii sunt de pericol, iar nu de rezultat, iar partea civilă SC [...] SA - Sucursala Argeş are posibilitatea recuperării creanţelor prin valorificarea garanţiilor mobiliare şi imobiliare ce au fost constituite de către cele 2 grupuri de firme la momentul aprobării şi acordării creditelor de care au beneficiat, în temeiul art. 14 Cp.p. rap.la art. 346 Cp.p. şi art. 998 Cciv. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de respectiva parte civilă.
În acest sens, este de precizat că unitatea bancară deja parcurge procedura executării silite a garanţiilor în cazul creditelor acordate grupului de firme D., pentru SC [...] SRL fiind desemnat lichidator I. M., iar pentru SC [...] SRL fiind desemnat D. L. reprezentant al SC [...] SRL.
În cazul grupului de firme B. s-a întocmit convenţia 1848/16.06.2004 pentru eşalonarea creanţei grupului constituit din cele 3 societăţi, fiind anexate dosarului cauzei graficele de rambursare a creditelor.
În temeiul art. 30 din Legea 78/2000 s-a dispus publicarea hotărârii definitive într-un ziar local de mare tiraj.
S-a dispus trimiterea unei copii legalizate a hotărârii definitive la Oficiul Registrului Comerţului pentru a se face menţiunile corespunzătoare, conform art. 21 lit.g din Legea 26/1990.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri inculpaţii şi partea civilă SC [...] SA Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, inculpaţilor D. S. T., C. M., B. G. şi D. G. s-a solicitat să se dispună achitarea lor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev.de disp.art.10 lit.b din Legea 78/2000 (în cazul primilor 3 inculpaţi menţionaţi) şi de art.10 lit.c din aceeaşi lege ( în cazul inculpatei D. G.) întrucât între timp faptele pentru care au fost condamnaţi penal au fost dezincriminate.
Apelanta parte civilă SC [...] SA Argeş critică sentinţa primei instanţe sub aspectul că instanţa de fond în mod greşit nu a dispus obligarea, în solidar, a inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către bancă în limita prejudiciului suferit de către aceasta.
Analizând apelurile formulate atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art.371 alin.2 Cod pr.penală, tribunalul constată că apelurile inculpaţilor sunt fondate iar apelul părţii civile este nefondat.
În ceea ce priveşte apelurile inculpaţilor D. S. T.,. C. M., B. G. şi D. G. se constată că acestea sunt fondate în condiţiile în care prin Legea 69/2007 privind modificarea lit.b, c ale art.10 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, au fost dezincriminate faptele săvârşite de către aceştia.
Astfel, în ceea ce-i priveşte pe cei trei inculpaţi (D. S. T., C. M. şi B. G.) salariaţi ai SC [...] SA Sucursala Argeş, se constată că au fost condamnaţi pentru acordare de credite cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la acestea ale art.10 lit.b din Legea 78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fapte care au fost dezincriminate prin Legea 69/2007, după intrarea în vigoare a acestei legi art.10 lit.b din Legea 78/2000 incriminând doar acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea , conform legii, a destinaţiilor subvenţiilor.
În ceea ce priveşte pe inculpata D. G. se constată că aceasta a fost condamnată de către instanţa de fond pentru fapte ce ţin de utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, infracţiune care a dispărut prin intrarea în vigoare a disp.Legii 69/2007, când disp.art.10 lit.c din Legea 78/2000 se referă doar la „utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice” , niciuna din faptele pentru care a fost condamnată aceasta necăzând sub incidenţa acestui text.
Cu privire la inculpatul B. I. se constată că a formulat apelul în termen însă pe parcursul judecării cauzei la această instanţă a intervenit decesul apelantului (18.04.2007), motiv pentru care se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art.10 lit.c din Legea 78/2000, temeiul încetării procesului constituindu-l disp.art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.g Cod pr.penală.
Ca efect al achitării inculpaţilor vor fi înlăturate condamnarea acestora şi aplicarea disp.art.861 Cod penal şi respectiv, art.81 Cod penal, cu toate consecinţele, iar pentru apelanţii inculpaţi D. S. T. şi C. M. vor fi înlăturate aplicarea art.33 lit.a rap.la art.34 lit.b Cod penal precum şi art.865 Cod penal privind anularea executării sub supraveghere a celor 2 pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare fiecare la care au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr.2559/22.11.2004 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr.69/R/09.02.2006 a Curţii de Apel Piteşti, cu toate consecinţele.
În ceea ce priveşte apelul părţii civile SC [...] SA Sucursala Argeş, se constată că acesta este nefondat în condiţiile în care banca îşi poate recupera prejudiciu prin valorificarea garanţiilor pe care le-a constituit cu ocazia acordării creditelor din prezenta cauză, executând silit garanţiile respective (până la acest termen partea civilă a recuperat integral creditele acordate grupului de firme administrat de către inculpatul B. I.)-
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza disp.art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, apelurile formulate de către inculpaţi să fie admise conform celor menţionate mai sus, menţinându-se în rest dispoziţiile sentinţei apelate, iar în baza disp.art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală apelul formulat de către partea civilă va fi respins ca nefondat, motiv pentru care în baza disp.art.192 alin.2 Cod pr.penală o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Constatându-se că avocaţii T. I., D. V. şi N. I. de la Baroul Argeş, au justificat absenţa de la termenul anterior, urmează ca, în baza disp.art.199 alin.3 Cod pr.penală, să fie admise cererile acestora şi să fie scutiţi de plata amenzilor de câte 500 lei aplicate prin încheierea de la termenul respectiv (06.11.2007).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art.199 alin 3 cpp.
Admite cererile formulate de domnii avocaţi T. I.,N. I. si D. V. şi dispune scutirea acestora de plata amenzilor de cîte 500 lei,aplicate prin încheierea din 6 noiembrie 2007 a Tribunalului Arges,sectia penală.
Admite apelurile declarate de către inculpati şi desfiintează în parte sentinţa penală nr.3145 din 6 noiembrie 2006,pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosar nr.2074/280/2004, în sensul că înlătură condamnarea acestora si aplicatiunea disp.art.86/1 cod penal şi respectiv art.81 cod penal,cu toate consecintele.
In baza art.11 pct.2 lit a cpp rap.la art.10 lit b cpp dispune achitarea inculpatilor D. S. T., [...], născut la data de 03.07.1937 în comuna Lunca Corbului, jud. Argeş, [...], C. M., [...], născută la data de 11.10.1954 în comuna Negraşi, jud. Argeş, [...], B. G. [...], născut la data de 24.07.1952 în comuna Călineşti, jud. Argeş, [...] şi D. G., [...], născută la data de 24.01.1966 în Piteşti, [...] sub aspectul savirsirii infractiunilor prev.de art.10 lit b din Legea 78/2000 cu aplic art.41 alin.2 cp,pentru primii trei inculpati si art.10 lit c din Legea 78/2000,cu aplicatiunea art.41 alin.2 cp pentru D. G.,faptele fiind dezincriminate prin Legea 69/2007..
Pentru apelantii inculpati D. S. T. şi C. M. inlătura şi aplicatiunea art.33 lit a rap la art.34 lit b cod penal precum si art.86/5 cod penal privind anularea suspendării executării sub supraveghere a celor 2 pedepse a cite 2 ani si 6 luni inchisoare fiecare,la care acestia au fost condamnati anterior,cu toate consecinţele.
In baza art.11 pct.2 lit b cpp rap.la art.10 lit g cpp inceteaza procesul penal pornit impotriva inculpatului B. I., [...], născut la data de 08.09.1953 în comuna Albota, jud. Argeş, [...], sub aspectul savirsirii infractiunii prev.de art.10 lit c din Legea 78/2000,prin decesul faptuitorului.
Mentine în rest dispozitiile sentintei apelate.
Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civila SC [...] SA Sucursala Arges pe care o obligă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile
Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Decembrie 2007
Alte legături de la această informațiecomunicate de presă din
11 martie 2004