DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 639 din 23.04.2019, Curtea de Apel Craiova a hotărât condamnarea inculpatului PEȘCHIR CONSTANTIN TRAIAN AUREL la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Achită pe inculpatul BENȚA VIOREL CONSTANTIN pentru infracțiunea reținută în sarcina lui, întrucât fapta nu există.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Peșchir Constantin Traian Aurel va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Prunișor, județul Mehedinți, sau în cadrul unei unități școlare subordonate Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți.
Obligă inculpatul să plătească părții civile, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Mehedinți, suma de 29.751,46 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin încasarea în mod necuvenit a sprijinului acordat, la care se vor adăuga accesoriile, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, calculate până la achitarea integrală a prejudiciului.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate.
Obligă inculpatul Peșchir Constantin Traian Aurel la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova la data de 01 septembrie 2017, vezi comunicatul nr. 946/VIII/3 din data de 10 octombrie 2017.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 octombrie 2017