DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 352 din 13.03.2019, Curtea de Apel Craiova a hotărât condamnarea inculpatului UNGURU ȘTEFAN la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Obligă pe inculpatul Unguru Ștefan să plătească către partea civilă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Mehedinți, suma de 239.831,22 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin încasarea în mod necuvenit a sprijinului acordat, la care se vor adăuga accesoriile, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, calculate până la achitarea integrală a prejudiciului.
Dispune desființarea înscrisurilor falsificate, pe baza cărora inculpatul Unguru Ștefan a obținut pe nedrept fonduri europene și naționale.
Obligă pe inculpatul Unguru Ștefan la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova la data de 21 iulie 2017, vezi comunicatul nr. 776/VIII/3 din data de 08 august 2017.



BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 august 2017