DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ


COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 297 din 14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul CORBAN DANIEL CRISTIAN, comisar de poliție, șeful Punctului de trecere a frontierei (P.T.F.) Albița, județul Vaslui, la data faptei, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul NIȚĂ ALIN CONSTANTIN, inspector de poliție (șef de tură) în cadrul Punctului de trecere a frontierei (P.T.F.) Albița, județul Vaslui, la data faptei, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpații BĂLȚATU IORDAN și CORNEA DĂNUȚ MIREL, agenți de poliție de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei (P.T.F.) Albița, județul Vaslui, la data faptei, la câte o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpații POPA N. CĂTĂLIN, CARP GHEORGHE, IONESCU GEORGE, MARDARE OCTAVIAN, GRIGORESCU VLAD, GÎRȚU RADU DANIEL, CIOBANU SEBASTIAN MARIUS, PASCAL MARIUS ADRIAN, TĂNASĂ CONSTANTIN și NECHITA ANDREI ALIN, agenți de poliție de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei (P.T.F.) Albița, județul Vaslui, la data faptei, la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul TĂTARU TRAIAN, agent de poliție de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei (P.T.F.) Albița, județul Vaslui, la data faptei, la o pedeapsă de un an și 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 10 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul FRENȚESCU MARIUS, agent de poliție de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei (P.T.F.) Albița, județul Vaslui, la data faptei, la o pedeapsă de un an și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 8 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpații MAZDRAG TRAIAN, POPOVICI CIPRIAN NICOLAE, LUCA ALEXANDRU LUCIAN, POPA C. CĂTĂLIN, CHERCIU CĂTĂLIN BOGDAN, GAVRILIȚĂ MARIUS FLORIN, LĂDARU GEORGE VALENTIN, ȘOREA VERONICA, MARCU GELU GABRIEL, ALISTAR CLAUDIU CĂTĂLIN, ASIMINE ANDREI, BALAHURA IOAN, POLOJAN VLAD și ALBUȘAN MARIA RUXANDRA, agenți de poliție de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei (P.T.F.) Albița, județul Vaslui, la data faptei, la câte o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpatul ONILĂ FLORIN, agent de poliție de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei (P.T.F.) Albița, județul Vaslui, la data faptei, la o pedeapsă de un an și 2 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Condamnă pe inculpații PAVELIUC CIPRIAN EMIL, PANAINTE CORNELIU, NECHITA ADRIANA MARIANA, ROMAN (fostă POPA) LAURA ANDREEA, TARAGAN IONUȚ ALIN, BEJAN DECEBAL, FORȚU RAREȘ IONUȚ, DIEAC LUCIAN, FLOREA CORNELIU, RACOVIȚĂ CIPRIAN CRISTI, SURDU MIHAI, MĂCIUCĂ IONEL, ASIMINE VLAD, PORUMBOIU PETRUȚ și BÎRLAD RAIMOND NARCIS, agenți de poliție de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei (P.T.F.) Albița, județul Vaslui, la data faptei, la câte o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Dispune încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului PETCU ROMICĂ, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui, ca urmare a decesului acestuia.

Dispune confiscarea următoarelor sume de bani de la inculpați, după cum urmează:
- de la inculpatul Ionescu George suma de 700 lei;
- de la inculpații Alistar Claudiu Cătălin și Bălțatu Iordan suma de 600 lei fiecare;
- de la inculpații Popa C. Cătălin, Cherciu Cătălin Bogdan, Popa N. Cătălin, Dieac Lucian și Gîrțu Radu Daniel suma de 500 lei fiecare;
- de la inculpații Taragan Ionuț Alin, Mazdrag Traian, Gavriliță Marius Florin, Lădaru George Valentin, Șorea Veronica, Onilă Florin, Asimine Andrei, Balahura Ioan, Polojan Vlad, Mardare Octavian și Nechita Andrei Alin suma de 400 lei fiecare;
- de la inculpații Nechita Adriana Mariana, Popovici Ciprian Nicolae, Carp Gheorghe, Bejan Decebal, Marcu Gelu Gabriel, Porumboiu Petruț, Corban Daniel Cristian, Pascal Marius Adrian și Cornea Dănuț Mirel suma de 300 lei fiecare;
- de la inculpații Paveliuc Ciprian Emil, Roman (fostă Popa) Laura Andreea, Luca Alexandru Lucian, Forțu Rareș Ionuț, Asimine Vlad, Albușan Maria Ruxandra, Tătaru Traian, Grigorescu Vlad, Niță Alin Constantin și Ciobanu Sebastian Marius suma de 200 lei fiecare;
- de la inculpații Panainte Corneliu, Florea Corneliu, Racoviță Ciprian Cristi, Surdu Mihai, Măciucă Ionel, Bîrlad Raimond Narcis, Frențescu Marius și Tănasă Constantin suma de 100 lei fiecare;

Obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel:
- pe inculpații Carp Gheorghe, Alistar Claudiu Cătălin, Ionescu George, Mardare Octavian, Grigorescu Vlad, Gîrțu Radu Daniel, Bălțatu Iordan și Cornea Dănuț Mirel la plata sumei de 3.900 lei fiecare;
- pe inculpații Popa N. Cătălin, Lădaru George Valentin, Șorea Veronica, Albușan Maria Ruxandra, Frențescu Marius, Tătaru Traian și Nechita Andrei Alin la plata sumei de 3.525 lei fiecare;
- pe inculpații Nechita Adriana Mariana, Roman (fostă Popa) Laura Andreea, Taragan Ionuț Alin, Mazdrag Traian, Popovici Ciprian Nicolae, Luca Alexandru Lucian, Popa C. Cătălin, Cherciu Cătălin Bogdan, Gavriliță Marius Florin, Dieac Lucian, Florea Corneliu, Racoviță Ciprian Cristi, Marcu Gelu Gabriel, Onilă Florin, Asimine Andrei, Balahura Ioan, Polojan Vlad, Ciobanu Sebastian Marius, Pascal Marius Adrian și Tănasă Constantin la plata sumei de 3.150 lei fiecare;
- pe inculpatul Bîrlad Raimond Narcis la plata sumei de 2.775 lei;
- pe inculpații Paveliuc Ciprian Emil, Panainte Corneliu, Bejan Decebal, Forțu Rareș Ionuț, Surdu Mihai, Măciucă Ionel, Asimine Vlad, Porumboiu Petruț, Niță Alin Constantin și Corban Daniel Cristian la plata sumei de 2.400 lei fiecare;

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție la data de 14 aprilie 2011, vezi comunicat nr. 249/VIII/3 din data de 15 aprilie 2011.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 15 aprilie 2011