DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
15 aprilie 2011
Nr. 249/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 47 de ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei (P.T.F.) Albiţa, judeţul Vaslui. În sarcina tuturor inculpaţilor s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, în formă continuată şi constituire sau aderare la un grup infracţional organizat.

Astfel, au fost trimişi în judecată 30 de inculpaţi în stare de arest preventiv, toţi în calitate de agenţi de poliţie de frontieră, după cum urmează:

TARAGAN IONUŢ – ALIN, ALISTAR CLAUDIU CĂTĂLIN, BEJAN DECEBAL, TĂTARU TRAIAN, LUCA ALEXANDRU – LUCIAN, POLOJAN VLAD, ALBUŞAN MARIA – RUXANDRA, POPOVICI CIPRIAN – NICOLAE, MAZDRAG TRAIAN, ONILĂ FLORIN, CIOBANU SEBASTIAN – MARIUS, MARCU GELU – GABRIEL, GÎRŢU RADU – DANIEL, ASIMINE VLAD, DIEAC LUCIAN, POPA C. CĂTĂLIN, BÎRLAD RAIMOND-NARCIS, MARDARE OCTAVIAN, BALAHURA IOAN, BĂLŢATU IORDAN, GRIGORESCU VLAD, NECHITA ANDREI – ALIN, CORNEA DĂNUŢ – MIREL, IONESCU GEORGE, FRENŢESCU MARIUS, FLOREA CORNELIU, POPA N. CĂTĂLIN, PASCAL MARIUS – ADRIAN, CHERCIU CĂTĂLIN – BOGDAN, RACOVIŢĂ CIPRIAN – CRISTI;
Au mai fost trimişi în judecată 17 inculpaţi în stare de libertate, după cum urmează:

CORBAN DANIEL – CRISTIAN, comisar de poliţie, şeful P.T.F. Albiţa,
NIŢĂ ALIN – CONSTANTIN, inspector de poliţie (şef de tură)
şi agenţii de poliţie:
LĂDARU GEORGE – VALENTIN, FORŢU RAREŞ – IONUŢ, POPA LAURA – ANDREEA, MĂCIUCĂ IONEL, PORUMBOIU PETRUŢ, ASIMINE ANDREI, NECHITA ADRIANA MARIANA, PANAINTE CORNELIU, PETCU ROMICĂ, GAVRILIŢĂ MARIUS – FLORIN, PAVELIUC CIPRIAN – EMIL, CARP GHEORGHE, TĂNASĂ CONSTANTIN, SURDU MIHAI, ŞOREA VERONICA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011, inculpaţii sus menţionaţi, în calitate de poliţişti de frontieră în cadrul P.T.F. Albiţa, au pretins, primit ori acceptat, atât în nume propriu cât şi în numele celorlalţi colegi, suma totală de 2.164.800 lei şi alte bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera. Banii şi bunurile au fost pretinse şi primite cu titlu de mită atât pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu cât şi pentru a face acte contrare acestora, respectiv de a nu efectua un control strict asupra documentelor persoanelor sau autovehiculelor şi de a permite introducerea în România a unor bunuri peste limita legală.
În scopul obţinerii unor foloase materiale ilicite, toţi inculpaţii au acţionat coordonat, pe fiecare tură de lucru, în cadrul unui grup infracţional organizat, în care rolurile şi atribuţiile erau în mod explicit prestabilite conform unei „metodologii”, iar beneficiul activităţii infracţionale era împărţit potrivit înţelegerii, între poliţiştii simpli şi cei cu funcţii de conducere.
Structura grupului infracţional organizat şi modul de operare utilizat le-au permis inculpaţilor să exercite acte de corupţie cu frecvenţă aproape zilnică, activitatea infracţională fiind, în ansamblu, extinsă la nivelul fiecăreia dintre turele care făceau de serviciu în respectivul punct de trecere a frontierei. Astfel, de regulă, „tariful” era cunoscut de cei care oferă mită: 5 – 10 lei pentru situaţiile obişnuite (cum ar fi doar pentru simpla aplicare a ştampilei), şi aproximativ 10 – 100 de euro sau 50 – 200 lei în cazul unor situaţii speciale în care „tariful” creştea proporţional cu riscul la care se expunea poliţistul de frontieră (lipsa unor documente, nereguli privind viza, documentele auto sau marfă, produse în cantităţi mai mari, etc). În această modalitate, pe fiecare tură, un inculpat „colecta” în medie între 400 şi 2 000 lei.

În vederea confiscării sumelor de bani dobândite cu titlu de mită, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor.

La datele de 21 şi 22 februarie 2011, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 40 de inculpaţi. În zilele de 22 şi 23 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerile DNA şi a dispus arestarea preventivă a unui număr de 32 de inculpaţi pe un termen de 29 de zile (comunicat nr. 85/VIII/3 din data de 23 februarie 2011). Pentru o parte dintre aceştia, instanţa a dispus prelungirea arestării preventive.

Prin prezentul rechizitoriu, faţă de inculpatul Corban Daniel – Cristian, procurorii au propus instanţei de judecată înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Iaşi.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Jandarmeria Română.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 14 noiembrie 2018