DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1801/A din 15.12.2017, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul ZIAD IBRAHIM MOHD EL HAMID, cetățean iordanian, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a fi administratorul unei societăți comerciale pe teritoriul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat.
Condamnă pe inculpatul MOHD IBRAHIM MOHD AL HAMID, cetățean iordanian, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a fi administratorul unei societăți comerciale pe teritoriul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.
Condamnă pe inculpatul IBRAHIM MARWAN IBRAHIM AL HAMED, cetățean iordanian, administrator al unei societăți comerciale, la data faptei, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a fi administratorul unei societăți comerciale pe teritoriul României, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată.
Condamnă pe inculpata NICOLAE NICOLETA, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a fi administratorul unei societăți comerciale pe teritoriul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.

Achită pe inculpatul EYAD IBRAHIM MOHAMAD AL HAMID, cetățean iordanian, pentru infracțiunile de evaziune fiscală, în formă continuată și aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.
Obligă la plata, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor – Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 12.194.928 lei (reprezentând echivalentul sumei de 2.903.530 euro), la care se adaugă accesorii fiscale, după cum urmează:
- la plata sumei de 722.254 lei și accesorii fiscale, pe inculpatul Ziad Ibrahim Mohd El Hamid, în solidar cu inculpații Mohd Ibrahim Mohd Al Hamid și Nicolae Nicoleta, toți trei și în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A.F.F. S.R.L. (pentru suma de 722.254 lei și accesorii fiscale), iar inculpatul Ziad Ibrahim Mohd El Hamid și în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. R. S.R.L. (pentru suma de 284.186 lei și accesorii fiscale), S.C. R.R. S.R.L. (pentru suma de 38.835 lei și accesorii fiscale) și S.C. Z.Z.I.E. S.R.L. (pentru suma de 150.250 lei și accesorii fiscale);
- la plata sumei de 10.454.195 lei și accesorii fiscale, pe inculpatul Ziad Ibrahim Mohd El Hamid, în solidar cu partea responsabile civilmente S.C. M.V.F. S.R.L., dar și cu inculpatul Ibrahim Marwan Ibrahim Al Hamed (cu acesta din urmă, doar pentru suma de 1.888.753 și accesorii fiscale);
- la plata sumei de 1.018.379 lei și accesorii fiscale, pe inculpatul Ziad Ibrahim Mohd El Hamid, în solidar cu inculpatul Ibrahim Marwan Ibrahim Al Hamed (cu acesta din urmă, doar pentru suma de 45.464 lei și accesorii fiscale);
Ia act că pentru suma de 349.672 lei și accesorii fiscale, din suma de 10.454.195 lei și accesorii fiscale la care inculpatul Ziad Ibrahim Mohd El Hamid este obligat la plata în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. M.V.F. S.R.L., obligația este solidară și în raport cu numitul Basel Ibrahim Bacha, obligația acestuia din urmă fiind definitiv stabilită prin sentința penală nr. 760 din 08.05.2015, pronunțată în dosarul Tribunalului București nr. 9289/3/2015, definitivă prin decizia penală nr. 1392/A/20.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel București. Ia act că pentru suma de 972.914 lei și accesorii fiscale, din suma de 1.018.379 lei și accesorii fiscale la care inculpatul Ziad Ibrahim Mohd El Hamid este obligat prin prezenta, obligația este solidară și în raport cu numitul Basel Ibrahim Bacha, obligația acestuia din urmă fiind definitiv stabilită prin aceeași decizie penală menționată anterior.
Obligă la plata următoarelor sume de bani cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, după cum urmează:
- pe inculpatul Ziad Ibrahim Mohd El Hamid, la plata a 40.000 de lei, în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. A.F.F. S.R.L., S.C. R. S.R.L., S.C. R.R. S.R.L., S.C. Z.Z.I.E. S.R.L., S.C. M.V.F. S.R.L., proporțional cu obligarea acestora în solidar cu inculpatul la plata de despăgubiri civile;
- pe inculpatul Mohd Ibrahim Mohd Al Hamid, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A.F.F. S.R.L., la plata a 13.000 de lei;
- pe inculpatul Ibrahim Marwan Ibrahim Al Hamed, la plata a 13.000 de lei;
- pe inculpata Nicolae Nicoleta în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A.F.F. S.R.L., la plata a 13.000 de lei.
Obligă pe fiecare dintre inculpații apelanți Ziad Ibrahim Mohd El Hamid și Mohd Ibrahim Mohd Al Hamid la plata a câte 800 de lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București la data de 14 martie 2013, vezi comunicat nr. 289/VIII/3 din data de 04 aprilie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 aprilie 2013