DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 20 decembrie 2017
Nr. 1218/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

CĂPĂȚÎNĂ DĂNUȚ, aflat în stare de deținere, la data faptelor manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită, din care una în formă continuată;

STRUTINSKY GABRIEL SORIN sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- complicitate la luare de mită în formă continuată,
- trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2010 – decembrie 2014, inculpatul Căpățînă Dănuț, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins de la reprezentanții a două societăți comerciale remiterea unor comisioane de:
- 10% din valoarea facturilor încasate de una dintre firme de la unitatea medicală (în cadrul unui contract prin care s-au externalizat serviciile de spălătorie);
- 18-20% din valoarea investițiilor ce urmau a fi efectuate în derularea unui contract de concesiune încheiat de spital cu cealaltă societate (servicii de pompe funebre).
În acest context, inculpatul Căpățînă Dănuț a primit, efectiv, printr-un intermediar, suma totală de 663.083 lei.
Concret, banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpatul Căpățînă Dănuț atât pentru a truca procedurile de atribuire a unor contracte cât și pentru a introduce în caietul de sarcini și în documentația de achiziție cerințe de calificare pe care să nu le poată îndeplini decât firmele agreate.
Într-unul dintre cazuri, inculpatul Căpățînă Dănuț a beneficiat de ajutorul celuilalt inculpat, Strutinsky Gabriel Sorin, care și-a și însușit, prin intermediul unei societăți pe care o controla, suma de 64.649 lei.
În aceeași perioadă, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins și a primit de la reprezentanții aceleiași firme beneficiare suma de 346.395 lei în schimbul determinării managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, să plătească la timp facturile și să deruleze fără probleme contractele pe care societatea respectivă le avea încheiate cu unitatea medicală.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra a patru terenuri ce aparțin inculpatului Strutinsky Gabriel Sorin. Măsura respectivă a fost dispusă și asupra a 250 părți sociale pe care același inculpat le deține la o societate comercială.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Menționăm că inculpații Căpățînă Dănuț și Strutinsky Gabriel Sorin au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, în patru respectiv două cauze penale, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora (detalii pe www.pna.ro).
Într-una dintre cauzele trimise în judecată, inculpatul Căpățînă Dănuț a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii (detalii la http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8346) restul dosarelor fiind în curs de judecare.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Actualizare (07.05.2018):

În cauză, în datele de 19 și 21 decembrie 2017, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpații:
GEARÂP ADRIAN, VÂJU ELENA, administrator al S.C. Cubik Stone S.R.L. și S.C. CUBIK STONE S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată,
BUCULEASA MARIUS ROMEO, administrator al S.C. Proximus Andremar S.R.L. și S.C. PROXIMUS ANDREMAR S.R.L. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

- GEARÂP ADRIAN – 2 ani și 2 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani și 8 luni și interzicerea pe o perioadă de 2 ani și 8 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public,

- VÂJU ELENA – 2 ani și 2 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani și 8 luni și interzicerea pe o perioadă de 2 ani și 8 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa o funcție de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public,

- BUCULEASA MARIUS ROMEO – 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa o funcție de conducere, gestionare sau administrare într-o entitate economică privată sau de interes public,

- S.C. CUBIK STONE S.R.L. - pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 49.950 lei (reprezentând 135 zile amendă, în cuantum de 370 lei/zi amendă) și pedeapsa complementară constând în publicarea în presa scrisă, a hotărârii de condamnare în extras, pe cheltuiala inculpatei, într-un cotidian regional, în număr de câte patru apariții, cu o frecvență de cel mult o apariție pe săptămână, într-un interval de o lună de zile,

- S.C. PROXIMUS ANDREMAR S.R.L. - pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 50.085 lei (reprezentând 135 zile amendă, în cuantum de 371 lei/zi amendă) și pedeapsa complementară constând în publicarea în presa scrisă, a hotărârii de condamnare în extras, pe cheltuiala inculpatei, într-un cotidian regional, în număr de câte patru apariții, cu o frecvență de cel mult o apariție pe săptămână, într-un interval de o lună de zile.

Celor trei inculpați persoane fizice li s-a impus prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60, respectiv 70 de zile lucrătoare, în cadrul primăriilor în raza cărora locuiesc sau muncesc inculpații.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 13 februarie 2018
comunicate-hotărâri de condamnare din 11 aprilie 2018
comunicate-hotărâri de condamnare din 18 mai 2018
comunicate-hotărâri de condamnare din 29 mai 2018
comunicate-hotărâri de condamnare din 25 mai 2018