DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
21 decembrie 2007
Nr. 313/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului NICOLAE GHEORGHE GABRIEL, preşedinte al Asociaţiei Activ Club Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat următoarea stare de fapt:
Asociaţia Activ Club Bucureşti are drept scop „promovarea şi integrarea tineretului din România în viaţa economică, socială şi culturală din ţară şi de peste hotare”.
În perioada iunie 2003 – iunie 2005, inculpatul Nicolae Gheorghe Gabriel, în calitate de preşedinte al acestei organizaţii, a încheiat un număr de şase contracte de finanţare nerambursabilă cu Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor (A.N.S.I.T.), în cadrul programului Comunitar „Youth”, prin care a solicitat finanţări din bugetul comunitar în valoare totală de circa 112.000 euro.
Prin aceste contracte inculpatul se obliga să deruleze un număr de şase proiecte în cadrul acestui program, având drept grupuri ţintă tineri instituţionalizaţi în centrele de plasament. Proiectele vizau stimularea şi educarea capacităţilor de comunicare ale acestor tineri, în vederea integrării lor în societate după externalizarea din centrele de plasament.
În realitate, inculpatul nu a derulat niciunul din proiectele ce au făcut obiectul contractelor încheiate cu A.N.S.I.T., astfel încât, în perioada 2003-2005 a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 71.376 euro, obţinută cu titlu de avans de la A.N.S.I.T., banii fiind folosiţi în scopuri personale.
În aceeaşi perioadă, inculpatul Nicolae Gheorghe Gabriel a întocmit şi folosit documente false şi inexacte (liste de participanţi, facturi externe, bilete de avion, diagrame de cazare şi masă) cu ocazia depunerii rapoartelor finale (pe care, de asemenea, le-a falsificat) pentru cele şase proiecte, faptă ce a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene în sumă de 13.770 euro.
Prin infracţiunile săvârşite, inculpatul a cauzat bugetului general al Comunităţilor Europene un prejudiciu în sumă de 85.146 euro, din care inculpatul a restituit în cursul urmăririi penale suma de 35.562 euro.
În vederea recuperării diferenţei de prejudiciu, s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, precum şi asupra sumelor de bani deţinute de acesta în conturile bancare.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 11 decembrie 2012