DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1089 din 19.12.2016, Curtea de Apel Suceava a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul CORLECIUC OVIDIU, primar al comunei Vorniceni, județul Botoșani, la data faptelor, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Condamnă pe inculpata URSU IRINA ELENA, asociat unic și administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Condamnă pe inculpata DÎRLEA LUIZA RAMONA, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni și interzicerea, pe o perioadă de un an de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În cazul inculpaților Corleciuc Ovidiu și Dîrlea Luiza Ramona, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Dispune desființarea înscrisurilor întocmite în fals.

Obligă pe inculpata Ursu Irina Elena, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. BRITANNIA CONSULT S.R.L. Botoșani și cu inculpatul Corleciuc Ovidiu să plătească părții civile, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, suma de 84.527,50 lei, cu titlul de daune și părții civile, Comuna Vorniceni, județul Botoșani, suma de 109.985 lei, cu același titlu.
Obligă pe inculpata Dîrlea Luiza Ramona, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. INTERACTIV RO CONSULT S.R.L. Bacău și cu inculpatul Corleciuc Ovidiu să plătească părții civile, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, suma de 14.493 lei, cu titlul de daune și părții civile, Comuna Vorniceni, județul Botoșani, suma de 58.924 lei, cu același titlu.
Obligă pe fiecare din cei trei inculpați să plătească statului suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare de la judecata în fond și în cursul urmăririi penale.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava la data de 12 iunie 2013, vezi comunicat 635/VIII/3 din 04 iulie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 04 iulie 2013