DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
18 octombrie 2007
Nr. 255/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de NICA DINU, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova (cu grad profesional de procuror de Parchet de pe lângă Curtea de Apel), pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că inculpatul Nica Dinu, pe fondul instrumentării unui dosar penal, a pretins de la denunţător, prin intermediul învinuitelor Drăgan Georgeta (grefier-şef la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) şi Lupu Marioara, o sumă de bani, care iniţial nu a fost particularizată în privinţa cuantumului, iar la data de 17 octombrie 2007 a primit, prin intermediul aceloraşi două complice suma de 17.000 RON de la denunţător.
Banii au fost pretinşi şi primiţi de inculpat în scopul redactării şi trimiterii către denunţător a unei comunicări din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, privind stadiul cercetărilor efectuate în dosarul pe care-l instrumenta, precum şi pentru a-l favoriza pe denunţător care avea calitatea de reclamant în dosarul respectiv.
În ziua de 17 octombrie a.c., procurorul Nica Dinu a fost prins în flagrant în timp ce primea drept mită suma de 17.000 RON. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut pe Nica Dinu la data de 18 octombrie 2007 pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, informând de îndată CSM asupra luării acestei măsuri.
Totodată, în aceeaşi zi, în conformitate cu art. 95 alin. 1, 2 din Legea 303/2004 privind statului magistraţilor, procurorii au solicitat Secţiei pentru procurori a CSM încuviinţarea arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului Nica Dinu.
Faţă de învinuitele Drăgan Georgeta şi Lupu Marioara, cercetate pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 09 mai 2011
hotărâri definitive din 09 mai 2011