DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 662/03.06.2016, Curtea de Apel Pitești a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul DEACONEASA GHEORGHE, fost șef al Ocolului Silvic Voineasa, la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de: complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma participației improprii și luare de mită, ambele în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul BASARABĂ MIRCEA, administrator la S.C. Consult Turist Company S.R.L. Craiova, la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma participației improprii și dare de mită, ambele în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul PETRULIAN MIHAI DAN, fost asociat la S.C. Consult Turist Company S.R.L. Craiova, la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în forma participației improprii în formă continuată.

Condamnă pe inculpatul PĂDURARU CONSTANTIN, fost director al Direcției Județene Neamț a Arhivelor Naționale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.
Dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților precum și anularea înscrisurilor falsificate prin comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și fals intelectual în formă continuată.
Obligă în solidar pe inculpații Basarabă Mircea, Petrulian Mihai Dan, Deaconeasa Gheorghe și Păduraru Constantin la suma de 17.668.111,58 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data pronunțării prezentei decizii și până la data achitării integrale a prejudiciului cauzat cu titlu de despăgubiri civile față de Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 06 februarie 2012, vezi comunicat nr. 57/VIII/3 din 09 februarie 2012.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 09 februarie 2012