DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 171/29.02.2016, Curtea de Apel Iași a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul VIERU VASILE, primar al comunei Puiești, județul Vaslui, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani, 10 luni și 10 zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la data pronunțării prezentei decizii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de a părăsi teritoriul României, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de: folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, obținerea ilegală de fonduri și fals intelectual.
Condamnă pe inculpații STĂRPU IOAN, consilier în cadrul Consiliului Local al comunei Puiești, județul Vaslui, DUCA ION, consilier în cadrul Consiliului Local al comunei Puiești, județul Vaslui, RUJOIU GHEORGHE, diriginte de șantier și STANCIU GHEORGHIȚĂ, tehnician urbanism, toți membri ai comisiei de recepție a lucrărilor, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani, 10 luni și 10 zile închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și interzicerea pe o perioadă de 3 ani, de la data pronunțării prezentei decizii, a drepturilor: de a fi aleși în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de a părăsi teritoriul României, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la obținerea ilegală de fonduri și fals intelectual.
Obligă în solidar pe inculpați să plătească părții civile suma de 504.105, 60 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 10 mai 2013, vezi comunicat nr. 505/VIII/3 din 07 iunie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 07 iunie 2013