DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1139 din 17.09.2015, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:
1.Condamnă pe inculpatul TURAN ADEM, asociat și administrator de fapt al S.C. DALY GEBERY S.R.L., la data faptei, la o pedeapsă de 8 ani închisoare și interzicerea, atât pe timpul cât și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcțiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

2.Condamnă pe inculpatul AL-ARAIDEH AMJED-YOUSEF-E-LAYAN, la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea, atât pe timpul cât și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcțiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comercială, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală.

Obligă pe inculpatul Turan Adem în solidar cu inculpatul Al-Araideh Amjed-Yousef-E-Layan, și pe fiecare dintre cei doi inculpați în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Daly Gebery S.R.L. la plata, către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a sumei de 9.873.693 de lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat (și neacoperit ulterior), la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, de la data când obligația a devenit scadentă si până la data executării integrale a plății.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției la data de 09 august 2013, vezi comunicat 729/VIII/3 din 12 august 2013.



BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 12 august 2013