IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
07 iulie 2015
Nr. 1222/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului
ANTONESCU FLORIN-MARIAN, comisar șef și director adjunct al Penitenciarului Giurgiu, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită
și în stare de libertate, a inculpaților
CICU ION, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită și
SAVELIE PETRUȘ, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită și complicitate la luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La sfârșitul lunii decembrie 2014, inculpatul Antonescu Florin-Marian, în calitate de director adjunct al Penitenciarului Giurgiu, beneficiind de ajutorul inculpatului Savelie Petruș, a primit de la inculpatul Cicu Ion suma de 4.000 euro, în scopul de a-i facilita liberarea condiționată a fiului acestuia din urmă (admiterea cererii de liberare condiționată de către comisia de liberări condiționate din cadrul penitenciarului respectiv).
La data de 30 decembrie 2014, ulterior remiterii sumei respective, a fost întrunită comisia de liberări condiționate din care a făcut parte și inculpatul Antonescu Florin-Marian, toți membrii comisiei votând negativ cererea de liberare condiționată a deținutului, propunând totodată Judecătoriei Giurgiu amânarea cererii respective.
Ulterior, la data de 17 februarie 2015, instanța de judecată a admis cererea de liberare condiționată a deținutului respectiv.
În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparține inculpatului Antonescu Florin-Marian.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsura preventivă și asiguratorie dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Alte legături de la această informațiecomunicate-hotărâri de condamnare din
17 octombrie 2017