DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1/R din 04.06.2015, Curtea de Apel București a hotărât condamnarea inculpatului CIOCAN CORNEL, asociat și administrator al S.C. CAT BAU INTERNATIONAL S.R.L., la data faptelor, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și interzicerea, atât pe timpul cât și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- evaziune fiscală, în formă continuată,
- refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale,
- participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și
- uz de fals, ambele în formă continuată.

Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabila civilmente, S.C. Cat Bau International S.R.L. la plata către partea civilă, Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 5.804.602 lei și obligațiile fiscale accesorii (majorări, penalități și dobânzi) potrivit legislației fiscale în vigoare de la data producerii prejudiciului până la data plății efective.
Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, S.C. Cat Bau Internațional S.R.L., la plata sumei de 7.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Desființează în totalitate înscrisurile falsificate.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 24 iunie 2010, vezi comunicat 261/VIII/3 din 06 iulie 2010.


BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 06 iulie 2010