DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 65 din 27.01.2015, Curtea de Apel Alba a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul JOANTĂ SORIN, inspector școlar și președinte al Comisiei de bacalaureat din Centrul zonal de evaluare Sibiu, la data comiterii faptelor, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a pedepsei pe o durată de 4 ani și 6 luni (ce constituie termen de încercare) și interzicerea, pe o perioadă de un an după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual și fals informatic.
În cazul acestui inculpat, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

Condamnă pe inculpatul GIUPANĂ VIOREL, funcționar la Colegiul Tehnic „Independența” Sibiu, la data comiterii faptelor, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a pedepsei pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și dare de mită.
Instanța a dispus confiscarea de la inculpatul Giupană Viorel a sumei de 2.200 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia la data de 20 mai 2014, vezi comunicat 976/VIII/3, din 8 Iulie 2014.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 08 iulie 2014