DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală 378 din 14.11.2014, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul COCHIOR BEJAN PAVEL, avocat în cadrul Baroului București, la data faptelor, la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către DNA la data 22 iulie 2014, vezi comunicat 1098/VIII/3, din 23 iulie 2014.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 23 iulie 2014