DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. nr. 2242 din 3.07.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpata VULTUR ELEONORA, şef Serviciu Spaţiu Locativ din cadrul Primăriei Sectorului 5 Bucureşti, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani si 6 luni închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de: trafic de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată;
Dispune restituirea de la inculpată către martorul denunţător B. G. a sumei de 160.000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii.

DEFINITIVĂ

Inculpata a fost trimisă în judecată de către DNA la data de 21 februarie 2012, vezi comunicatul nr. 97/VIII/3 din 23 februarie 2012.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 23 februarie 2012