DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală din 01.07.2014, Curtea Militară de Apel a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul HOJBOTĂ RĂDUCU MUGUREL, adjunct al comandantului Secţiei de Pompieri Ilia din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.) „Iancu de Hunedoara” al Judeţului Hunedoara, la data faptelor, la o pedeapsă de 2 ani si 8 luni cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a ocupa funcţia, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată.
Confiscă de la inculpat în folosul statului suma de 12.082,30 lei.

DEFINITIVĂ

Inculpatul a fost trimis în judecată de către DNA la data de 29 iunie 2012, vezi comunicatul nr. 533/VIII/3 din 05 iulie 2012.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 iulie 2012