DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 159 din 4.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul PASCU MIHAI-CLAUDIU, fost avocat în cadrul Baroul Dolj, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: trafic de influență și complicitate la infracțiunea de luare de mită.
Condamnă pe inculpatul CĂLE RELU, fost ofițer de poliție judiciară, cu gradul profesional de subcomisar, în cadrul I.P.J. Dolj - Poliția municipiului Craiova, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani și interzicerea pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: luare de mită și instigare la infracțiunea de trafic de influență.
În cazul acestor inculpați, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prev. art. 3201 C.p.p. „(...) Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii(...)”.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 13 mai 2013, vezi comunicatul nr. 425/VIII/3 din 13 mai 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 13 mai 2013