DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 268/03.06.2014, Curtea de Apel Oradea a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul RAȚIU GHEORGHE, fost comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, la o pedeapsă de 4 ani și 3 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: luare de mită (3 fapte), abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (2 fapte), instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (1 faptă), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (1 faptă) și fals intelectual (3 fapte).
Condamnă pe inculpatul VARGA GABRIEL, fost comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, la o pedeapsă de 4 ani și 4 luni închisoare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: luare de mită (7 fapte), abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial (3 fapte) și fals intelectual (4 fapte).
Condamnă pe inculpatul POPA MUGUR GHEORGHE, fost comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial și fals intelectual.

Obligă inculpații Rațiu Gheorghe și Varga Gabriel, în solidar, la plata sumei de 16.000 lei către partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu titlu de daune materiale;
Obligă inculpații Popa Mugur Gheorghe și Varga Gabriel, în solidar, la plata sumei de 5.000 lei către partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu titlu de daune materiale;
Obligă inculpatul Rațiu Gheorghe la plata sumei de 40.000 lei către partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor, cu titlu de daune materiale;
Obligă inculpatul Varga Gabriel să restituire martorului-denunțător C. F. suma de 1.000 lei.
Obligă inculpații Rațiu Gheorghe și Varga Gabriel să restituire martorului-denunțător K. B. câte 500 lei.
Obligă inculpatul Varga Gabriel să restituire martorului-denunțător F. F. suma de 115,8 lei, reprezentând echivalentul a 20 litri benzină la data de 01.03.2012.
Obligă inculpații Rațiu Gheorghe și Varga Gabriel să restituire martorului-denunțător T. A. N. câte 100 lei.
Obligă inculpații Rațiu Gheorghe și Varga Gabriel să restituire martorului-denunțător L. H. câte 750 lei.
Obligă inculpații Rațiu Gheorghe și Varga Gabriel să restituire martorului-denunțător T. I. câte 350 lei.
Obligă inculpatul Varga Gabriel să restituire martorului-denunțător Ș. Ș. suma de 1.000 lei.
Obligă pe inculpatul Rațiu Gheorghe la plata sumei de 10.000 lei, pe inculpatul Varga Gabriel la plata sumei de 10.000 lei și pe inculpatul Popa Mugur Gheorghe la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă inculpații Rațiu Gheorghe și Varga Gabriel să plătească suma de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 08 ianuarie 2013, vezi comunicatul nr. 11/VIII/3 din 10 ianuarie 2013.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 10 ianuarie 2013