DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 197 din 16.04.2014, Curtea de Apel Iași a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul ADAM FĂNICĂ, fost preşedinte al unei asociații agricole, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de: folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată şi fals intelectual.
Condamnă pe inculpatul RABA VALERIU, fost secretar al comunei Codăeşti, judeţul Vaslui, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de: complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată şi 4 infracțiuni de fals intelectual.
Condamnă pe inculpatul RUSU MITU, fost primar al comunei Codăeşti, judeţul Vaslui, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracțiunilor concurente de: complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată şi 2 infracțiuni de fals intelectual.
Condamnă pe inculpata MITROFAN LILIANA CARMEN, fost consilier în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Vaslui (A.P.I.A.), la pedeapsa amenzii de 4.500 lei, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an, pentru săvârşirea a 3 infracțiuni concurente de neglijență în serviciu.

Obligă în solidar pe inculpaţii Adam Fănică, Raba Valeriu, Rusu Mitu şi Mitrofan Liliana Carmen să plătească părţii civile Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti şi Centrul Judeţean Vaslui, suma de 304.841,96 lei reprezentând prejudiciu produs prin obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu dobânzile legale aferente şi penalităţile calculate conform Codului de procedură fiscală, până la data achitării integrale a debitului.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 16 martie 2011, vezi comunicatul nr. 211/VIII/3 din 5 aprilie 2011.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 aprilie 2011