DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr.530 din 13.02.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul IORDACHE FLORICĂ, fost funcţionar în cadrul Biroului Arhivă - Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, la o pedeapsă de 9 ani închisoare şi interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor:de a alege, de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: luare de mită și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, ambele în formă continuată.
În cazul inculpatului IORDACHE FLORICĂ, instanța a dispus și pedeapsa complementară a degradării militare.
Deduce perioada executată de la 21.02.2001 la 24.02.2006 şi de la 20.06.2006 la 30.11.2006.

2. Condamnă pe inculpatul LOGHIN GHEORGHE, fost şef de birou în cadrul Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti, membru al Comisiei de aplicare a D.L. 118/1990, la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a alege, de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: luare de mită și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, ambele în formă continuată.
Deduce perioada executată de la 16.02.2001 la 12. 11.2007.

3.Condamnă pe inculpata OLESCHER CARMEN MARINA, fost şef de birou în cadrul Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti, membră a Comisiei de aplicare a D.L. 118/1990, la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: luare de mită și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, ambele în formă continuată.

Confiscă de la inculpatul Iordache Florică suma de 64.442 lei.
Confiscă de la inculpatul Loghin Gheorghe suma de 420 lei.
Confiscă de la inculpata Olescher Carmen suma de 1560 lei.
Obligă în solidar inculpaţii Iordache Florică, acesta în solidar şi cu partea responsabile civilmente Ministerul Justiţiei, şi Loghin Gheorghe şi Olescher Carmen Marina, aceştia şi în solidar cu partea responsabilă civilmente Agenţia pentru Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti, la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:
  • 521.289,23 lei către partea civilă Regia Autonomă de Transport – Bucureşti;
  • 12.858,24 lei către partea civilă Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 Bucureşti;
  • 116.430 lei către partea civilă Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti Metrorex S.A.;
  • 1.935.575,09 lei către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti;
  • 402 lei către partea civilă Consiliul Local Sector 6 – Serviciul Public pentru Finanţe Publice Locale;
  • 8438 lei către partea civilă Consiliul Local Sector 2 - Direcţia de Venituri Buget - Local Sector 2;
  • 14841,68 lei către partea civilă Consiliul Local Sector 3 - Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 3.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 21.12.2009, vezi comunicat nr. 345/VIII/3 din 22 decembrie 2009.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 22 decembrie 2009