DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 27/31.01.2014, Curtea de Apel Timiş a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul HAGEL WERNER, cetăţean austriac, asociat al unei societăți comerciale, la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare şi interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât și pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funții elective, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de: evaziune fiscală și spălare de bani în formă continuată.
Urmare a decesului inculpatului JACOB FLORIAN, instanța a decis încetarea procesului penal.

Obligă în solidar inculpaţii, HAGEL WERNER și JACOB FLORIAN (prin moștenitori), la plata sumei de 12.287.848 lei, impozit pe profit.

Obligă inculpatul HAGEL WERNER la plata sumei de 9.805.702 lei și pe inculpatul JACOB FLORIAN (prin moștenitori), la plata sumei de 516.090 lei, reprezentând impozit pe dividende, plus dobânda legală calculată la aceste sume, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă, menţionat în actul de control şi până la data stingerii sumelor datorate, inclusiv - daune materiale, către partea civilă ANAF - DGFP Timiş.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 15 decembrie 2011, vezi comunicat nr. 853/VIII/3 din 21 decembrie 2011.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 21 decembrie 2011