DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
 16 ianuarie 2014
Nr. 17/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului COMAN GHEORGHEdeputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Buzău a unui partid – în prezent suspendat,
pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie – decembrie 2013, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul formaţiunii politice din care face parte, inculpatul Coman Gheorghe i-a solicitat unui denunţător – în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor DSVSA Buzău (care la nivel politic,,ar reveni” partidului respectiv), diverse servicii precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite.

Pretinderea unor servicii:
Concret, inculpatul Coman Gheorghe i-a pretins denunţătorului ca, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia de director adjunct al DSVSA Buzău, să îl angajeze ca şef al Serviciului Economic şi Administrativ în cadrul instituţiei pe preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Buzău a partidului din care face parte inculpatul. De asemenea, a pretins ca denunţătorul să intervină la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, astfel încât să favorizeze o societate comercială verificată – administrată de un consilier al aceluiaşi partid).

Remiterea unor foloase materiale necuvenite:
Foloasele constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru, în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău de către inculpatul Coman Gheorghe. În acest context, între 12 - 18 decembrie 2013, inculpatul a primit de la denunţător o sticlă de whisky şi suma de 3.140 lei.
Prin Hotărârea din 27.12.2013, Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a deputatului Coman Gheorghe şi la aceeaşi dată Serviciul Teritorial Ploieşti a propus Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală luarea acestei măsuri.
La data de 7 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători a dispus arestarea preventivă a inculpatului Coman Gheorghe, pe o perioadă de 30 zile.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitorului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 28 aprilie 2014