IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
29 noiembrie 2013
Nr. 1081/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpatei ARDELEAN ANCUŢA CODRUŢA MARIANA, avocat în cadrul Baroului Satu Mare, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de trafic de influenţă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 1 noiembrie 2013, prevalându-se de influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are asupra magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, inculpata Ardelean Ancuţa Codruţa Mariana a pretins de la două persoane (denunțătoare) suma totală de 17.000 euro, din care a primit efectiv suma de 5.000 euro, pentru a-i determina pe procurori să menţină soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, respectiv pentru ca prim procurorul parchetului să nu infirme soluţia de netrimitere în judecată dispusă în dosarul penal şi, ulterior, procurorul de caz să nu dispună trimiterea în judecată a celor două persoane.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Oradea.
Facem precizarea că această o etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Alte legături de la această informațiecomunicate-hotărâri de condamnare din
02 septembrie 2014