DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
26 noiembrie 2013
Nr. 1071/VIII/3

COMUNICAT


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați, în legătură cu obținerea, în mod nelegal, a sumei de 640.000 lei din fonduri europene destinate suprafețelor de pășune:
MUȘAT NECULAI, viceprimar al comunei Ion Neculce (la data comiterii faptelor), județul Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură private, în formă continuată, uz de fals;
RUSU VASILE, primar al comunei Ion Neculce, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual, complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și uz de fals;
ȘTEFAN CONSTANTIN, consilier în cadrul Consiliului Local Ion Neculce la data comiterii faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual și complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals intelectual;
IFTIMIEI MIHAI, secretar al primăriei comunei Ion Neculce la data comiterii faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual, complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals intelectual.
COVALIU ION, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
EPURE CRISTINEL – MIHAI, angajat al SC „EKY SAM” SRL TÎRGU FRUMOS, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Persoana juridică SC „EKY-SAM” SRL TARGU FRUMOS (având ca obiect de activitate „LUCRĂRI DE CONSTRUCȚII A DRUMURILOR ȘI AUTOSTRĂZILOR”), în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură private, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul Rusu Gheorghe în calitate de primar al comunei Ion Neculce, județul Iași, a arendat pășunea comunală, fără acordul prealabil al Consiliului Local, inculpatului Mușat Neculai (viceprimar) care a solicitat/obținut de la A.P.I.A., folosind documente false, ajutoare financiare provenite din fonduri europene (F.E.G.A), în sumă totală de peste 640.000 lei, aferent schemelor de sprijin pe suprafață (S.A.P.S.) pentru campaniile din anii 2007, 2008 și 2009.
În scopul de a obține și de a folosi, netransparent, subvenția pe suprafață acordată de A.P.I.A. pentru suprafețele de pășune aflate în domeniul public al comunei Ion Neculce (Iași), inculpații Rusu Vasile, Iftimiei Mihai și Mușat Neculai au întocmit, fără a avea acordul prealabil al Consiliului Local, două contracte de arendă (în cursul anilor 2007 și 2009) și un proces verbal de concesiune (în cursul anului 2008), prin care acesta din urmă primea în arendă, consecutiv, suprafața de 1.371,55 ha, 1.123 ha și, respectiv, 1.168, 72 ha pășune comunală.
Inculpații Rusu Vasile și Mușat Neculai, pentru a da aparență de legalitate contractului de arendare încheiat în anul 2007 și beneficiind de sprijinul inculpaților Ștefan Constantin și Iftimiei Mihai, în calitatea lor de consilier la Consiliul Local al comunei, respectiv de secretar al comunei, au întocmit în fals un înscris (Hotărârea Consiliului Local) menit să justifice așa zisa aprobare, de către Consiliul local, a arendării pășunii comunale.
În vara anului 2008 (după încasarea subvenției aferente campaniei pentru anul 2007), la inițiativa lui Rusu Vasile, inculpatul Mușat Neculai a încheiat cu SC „EKY-SAM” SRL Târgu Frumos (fără negocieri) un contract de prestări servicii de decolmatare și regularizare pâraie, în vederea întreținerii pășunilor de pe raza comunei Ion Neculce. Deși niciuna dintre aceste lucrări nu a fost recepționată de Mușat Neculai la momentul executării, acesta a consimțit, la solicitarea lui Rusu Vasile, să achite sumele de bani facturate de SC „EKY SAM” SRL IASI, semnând/avizând documentele justificative întocmite ulterior de către angajații acestei firme.

În numele și interesul firmei SC „EKY-SAM” SRL Târgu Frumos, inculpații Covaliu Ion și Epure Cristinel - Mihai au întocmit în fals, în cursul anului 2009, o serie de înscrisuri (situații de lucrări) în care au atestat nereal efectuarea unor lucrări. Aceste înscrisuri au reprezentat documente justificative care au atestat nereal prestarea, de către firma SC „EKY-SAM” SRL TÂRGU FRUMOS a unor lucrări in valoare de 104.855 lei fără TVA.

În baza contractelor de arendă(aferent campaniilor anilor 2007 și 2009), a procesului verbal de concesiune (aferent campaniei anului 2008), întocmite fără aprobarea Consiliului Local al comunei Ion Neculce și a unor documente false - situații de lucrări (aferent campaniei anului 2009) atestând efectuarea unor lucrări de întreținere a pășunii de către firma SC Eky Sam SRL, Mușat Neculai a formulat, la Centrul Local Tîrgu Frumos (IS) al A.P.I.A, cereri de plată a subvenției pentru pășune în perioada menționată, obținând în total suma de 641.746,38 lei, cu titlu de ajutoare financiare exclusiv în contul pășunii comunale arendate în condițiile descrise mai sus. Banii respectivi au fost virați în contul personal al inculpatului.

Pentru a asigura recuperarea pagubei cauzate, respectiv 641.746,38 lei, s-a dispus instituirea unor sechestre asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților Covaliu Ion, Epure Cristinel-Mihai, Ștefan Constantin, Rusu Vasile, Mușat Neculai și a persoanei juridice SC „EKY-SAM” SRL Târgu Frumos, respectiv poprirea sumelor de bani datorate lor cu orice titlu de către terțe persoane fizice sau juridice.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Pașcani.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte legături de la această informație

comunicate-hotărâri de condamnare din 24 mai 2018