DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 215 din 9 septembrie 2013, rămasă definitivă la data de 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Galaţi a menţinut decizia Tribunalului Galaţi care a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpatei TĂGÎRŢĂ SORINA GABRIELA, persoană fără calitate specială, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Instanţa a interzis inculpatei Tăgîrţă Sorina Gabriela, pe perioada executării pedepsei, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpatului SALMAN GABRIEL, administrator al unei societăţi comerciale, la pedeapsa de un an închisoare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Instanţa a interzis inculpatului Salman Gabriel, pe perioada executării pedepsei, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Condamnarea inculpatului AVRAM IONEL, persoană fără calitate specială, la pedeapsa de 10 luni închisoare în regim de detenţie, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
Instanţa a interzis inculpatului Avram Ionel, pe perioada executării pedepsei, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi la data de 14 martie 2013 (comunicatul nr. 235/VIII/3 din 22 martie 2013).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 22 martie 2013