DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

COMUNICAT


Prin decizia penală nr. 1.823 din 27 mai 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât următoarele:

Condamnarea inculpaţilor CHIRU SILVIA, OPREA NICOLAE, HOROBEŢ EMIL VALENTIN, DUMITRU CARMEN, BARBU DANIELA, BRANGA DUMITRU, ŞITOIANU NICOLAE, PREDA MIRCEA, ROMAN ION, FIRIMIŢĂ CRISTIAN GABRIEL, NECULA VASILE, ZĂRNESCU TRAIAN-IULIUS şi STAN NICOLAE, toţi lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Ploieşti, la pedepse de câte 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Instanţa a interzis tuturor inculpaţilor menţionaţi mai sus, timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Condamnarea inculpatei STĂNILĂ JUSTINA, declarant vamal la societatea de comisionariat vamal Wim Bosman, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Instanţa a interzis inculpatei Stănilă Justina, timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.

Condamnarea inculpatei SIMIONESCU LUCIA, declarant vamal la societatea de comisionariat vamal UNITEHNICA SA, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Instanţa a interzis inculpatei Simionescu Lucia, timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Confiscă de la inculpata Stănilă Justina suma de 300 lei.
Confiscă de la inculpatul Roman Ion suma de 15 lei.
Confiscă de la inculpatul Branga Dumitru suma de 50 lei.

Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 2000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Încetarea procesului penal faţă de inculpaţii Jianu Liviu, Rădulescu Matilda şi Duţu Viorel ca urmare a decesului acestora.

DEFINITIVĂ

Inculpaţii au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 4 decembrie 2006 (comunicatul nr. 213/VIII/3 din 5 decembrie 2006).


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE



Text neoficial, destinat mass media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.
Alte legături de la această informație

comunicate de presă din 05 decembrie 2006